Dan Barna: „Din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR PLUS”
Vlad Voiculescu a fost demis din funcţia de Ministrul al Sănătăţii, a anunţat premierul Florin Cîţu

Fiecare popor pe limba lui…

„De la fiecare după capacități, fiecăruia după necesități”. Nu a trecut prea mult de când se scanda această lozincă, în fond nobilă, dar niciodată aplicată, întrucât oamenii o fac… imposibilă. Fiecare popor își alege reprezentanții pe care și-i merită. Din rândul fiecărui popor se ridică experții pe care decidenții urmează să-i consulte și să-i ia în serios. Sau nu.

Sarcina experților este aceea de a cerceta și de a se documenta, atât cât este posibil, pentru a putea informa factorii de decizie. Personal mă declar și pentru informarea directă a populației, în cazul în care specialiștii sunt capabili să facă uz de un limbaj clar și concis. Poate că dintr-un cor întreg de experți s-ar putea găsi unul singur, care să iasă în față asumându-și vorbele sale și ale colegilor cu care s-a consultat! Consultatul și consensul – două elucubrații la care nu prea mai are rost să sperăm, dar nu e speranța ultima care moare?

Politicienii care vor să aibă succes sunt obligați să-și cunoască poporul, pentru a-l putea manevra în direcția dorită, altminteri oamenii îi resping, cu tot cu ideile lor, ca pe niște grefe nepotrivite, cel mai târziu la următoarele alegeri. Măsurile luate – indiferent care vor fi acelea – au efect doar dacă se bazează pe psihologia colectivității. Orice strategie la care se recurge în cazuri de necesitate se cere adaptată realității actuale a unui popor fricos, curajos, laș, rezonabil, civilizat, cultivat etc. Criza pare să ne fi arătat că nu trăim într-o lume tocmai normală, așa că pe moment trebuie lucrat cu ceea ce are fiecare. Nu este cazul să-i imităm pe ceilalți și să ne comportăm precum oile, dar nici timp pentru a da startul vreunei (re)educări, fiindcă nici una nici alta nu vor funcționa în situații de criză. După ce trece pericolul, se poate lua totul în evidență și considerare, se pot corecta erorile, se poate reface ceea ce este de refăcut. Dacă ne uităm bine în jur, cu mici excepții, peste tot s-au luat cam aceleași măsuri – doar modul de abordare a fost diferit. Să ne surprindă? Nu și dacă le cunoaștem miza: viitoarele alegeri.

Un popor ascultător și disciplinat – austriecii – a depășit fulgerător primul val al pandemiei, un fenomen de-a dreptul miraculos. Nu era greu de presupus, încă de pe atunci, că va urma un altul, mai dinamic, fiindcă se știa de la bun început că virusul nu „renunță” până nu-și atinge cota de infectări, oprită doar de imunizarea colectivă (o cotă care inițial se estima la 70-80%, astăzi știm că, din fericire, poate fi mult mai mică, de 42%, fiindcă se mai adaugă și acea imunitate încrucișată conferită de întâlnirile anterioare cu alte tipuri de coronavirus). Ar trebui conștientizat că până acum niciun patogen, cu excepția virusului variolei – și asta după 200 de ani de strădanii -, nu s-a retras, dispărând. De acum înainte virusul corona ne va însoți permanent, tot așa cum o fac și virusurile gripale de… peste o sută de ani, de când le-am identificat.

Un popor sensibilizat la orice tentativă de îngrădire a libertății, precum francezii, va ști să protesteze și să se apere așa cum a făcut-o întotdeauna. De la doborârea Bastiliei reacționează alergic la orice pas făcut alături de drumul libertății. Oare regimul își va fi cunoscut poporul și a bănuit măcar la ce să se aștepte, atunci când a (re)acționat prea brusc și prea brutal? Suedia pare să-și fi cunoscut ceva mai bine oamenii, mergând mai mult pe porunci (recomandări) decât pe interdicții, dovadă susținerea de care se bucură – încă – politica sanitară din partea majorității. Suedezii nu au completat declarații pe propria răspundere, ci chiar și-au luat acea răspundere proprie în serios. Și, cel mai important lucru: decidenții și-au recunoscut și asumat greșelile, un lucru rar întâlnit altundeva, nu numai în pandemie. S-a conștientizat prea puțin expunerea seniorilor, în rest, s-a înțeles în mare cum funcționează societatea. Nu se pune problema eradicării virusului, a dispariției bolii sau deceselor… fiindcă pe acelea nu le putem împiedica decât până la un anumit punct.

În Germania s-a mizat pe frică, în America pe bagatelizare. Poporul german se aseamănă austriecilor atunci când se simte amenințat de o problemă reală, respectând sobru măsurile și așteptând cu încordare efectele. Dar și când se satură de așteptare zadarnică și mai ales când se trezește bombardat de mii de informații contradictorii! Grupuri și grupulețe se organizează în jurul fiecăreia dintre știrile, cu sau fără miez, și protestează puternic. Frica de virus face loc fricii de ruina economică și financiară, de pierderea locului de muncă și a poziției din societate. Pe americani, frica, atât de ușor de declanșat, nu-i organizează ci îi paralizează făcându-i să-și piardă orice control. Purtatul sau respingerea măștii de pildă, a ajuns a fi o chestiune de orientare politică, fără vreo legătură cu sănătatea sau boala. Pe cât de mare e amenințarea epidemiei acolo, pe atât de puternică este și panica și haosul în societate. Polonezii s-au săturat și ei de restricții și dau vina pe politicieni, care au gestionat prost criza, profitând de ocazie și mai introducând și alte interdicții, fără legătură cu pandemia. Vociferări răzbat și de la mult încercații spanioli și italieni. Belgienii călăresc încă pe coama celui de-al doilea val, probabil la fel de artificial ca și cele ale altor țări, fabricat de imensa creștere a numărului de testări, efectuate de-a valma. Medicii protestează, cerând să fie consultați și susținând că nu (mai) există niciun motiv care să justifice măsurile draconice luate de guvern.

În România… ba străbate patrioticul „Noi suntem români”, ba se trece la strângerea cu ușa și impunerea unor frânturi din măsurile luate de alții. „Ce nu știu, nu mă doare”, își spun cei mai mulți, închizând ochii, iar cei care își imaginează că știu câte ceva sfidează cu (ne)știința orice bun-simț. Nimeni nu și-a primit doza minimă de informare pertinentă: nici populația, nici personalul medical, și cu atât mai puțin cei de la puterea neputincioasă. Fiecare are o teorie pe care nu se mulțumește s-o păstreze pentru sine, ci o strigă în gura mare pe mediile de (a)socializare, cerând ascultare. Brusc, mass-media a preluat rolul epidemiologilor și prelucrează cifre după cifre; politicienii – medici ce și-au ratat menirea – aleargă de la un spital la altul să numere paturile, ventilatoarele, bolnavii și morții, înființează și desființează celule de criză și conducerile ineficiente ale spitalelor; medicii se refugiază în politică; oamenii de rând s-au „deșteptat”, așa cum le-o cere imnului național, și împroșcă la întâmplare cu noroi, păreri, salivă și delațiuni în tot ce nimeresc.

Între timp, suntem bombardați cu toții cu și mai multe cifre. S-au împroșcat cifre din toate gurile de tun și țevile de pușcă, cifre la fel de diferite și incomparabile precum armamentul și muniția folosite. Oră de oră se compară asiduu mere cu pere cu prune, cu… orice. Personal, am renunțat de mult să mai dau atenție vreunei cifre legată de teste, testări și testați, indiferent de sursă. Universitatea Johns Hopkins, care s-a ocupat de centralizarea datelor încă de la început, subliniază că datele referitoare la teste și la rata de pozitivitate sunt extrem de diferite de la stat la stat, în funcție de modalitățile de abordare, și că prin urmare sunt puțin comparabile.

Prin urmare, acele cifre pe care le primim zilnic și care ne prezintă câte persoane au fost testate în ziua respectivă (?!), câți bolnavi (?!) au fost detectați și care este rata de pozitivare a testelor (?!) trebuie privite cu precauție. Fiindcă unele state își declară cazurile de îmbolnăvire, altele numărul de teste pozitive, unele doar numărul de teste noi efectuate, altele numărul total de teste, cu tot cu repetări. Oricum, nu este vorba de persoane testate în ziua raportării, nici de teste „din ultimele 24 de ore”, ci de rezultatele testelor care au fost raportate în ziua respectivă. În general, nu putem avea un tablou al epidemiei „în timp real”, așa cum se sugerează în presă. De obicei este vorba de persoane testate cu 24-72 de ore în urmă, dar pot apărea și întârzieri mai mari, așa încât orice exprimare în care apare expresia „în ultimele 24 de ore” este în cel mai bun caz nefericită.

În sfârșit, rata de pozitivare a unora nu se compară cu a altora, fiindcă unii o calculează din numărul total de teste efectuate, alții doar dintre cele „noi”, adică efectuate pentru prima oară, iar alții se raportează la numărul de persoane testate. Dacă amestecăm în aceeași oală toate testările (care se efectuează pe grupuri de populație dintre cele mai diverse), nu avem cum să furnizăm rezultate comparabile de la o zi la alta. Și nici de la o zonă la alta.

„Sănătatea are prioritate”, auzim pe toate canalele. Argumentul momentului, singurul care prinde, care trebuie să prindă. Numai că au dispărut brusc toate celelalte amenințări ale sănătății și implicit vieții, precum poluarea mediului, stresul, bolile cardiovasculare sau cancerul, rămânând doar… corona. Dar oare această relocare reflectă realitatea? Aproape toți și-au justificat măsurile de multe ori stupide cu imagini apocaliptice: numărul de morți care ne va aștepta la finalul săptămânii, lunii, anului etc., dacă nu vom face așa sau așa sau așa.

Oare nu cumva, în teama incompetentă care ne-a cuprins, nu am mai fost capabili să vedem pădurea din cauza câtorva copaci isterici? La început nu am știut multe despre virus. Acum, însă, avem o mulțime de informații. Cunoaștem grupele vulnerabile, rata de infectare și calea minimei rezistențe adoptată de virus, știm cum să ne ferim dacă e cazul. În loc să punem în aplicare cunoștințele, am lăsat isteria să cuprindă și restul pădurii. Până și cifrele legate de decese sunt corectate zilnic, deoarece ele includ pe alocuri și victimele altor maladii, pentru care SARS-CoV-2 a fost doar un element însoțitor. Corona a bulversat totul.

Cu lozinca „Sănătatea primează!”, speră fiecare – politician sau alt susținător înfricat al măsurilor draconice de îngrădire a libertății – să ne câștige de partea lui. Ce bine ar fi dacă sănătatea ar prima și atunci când se iau în calcul investițiile în personal și material în instituțiile de sănătate, când se fabrică și se comercializează țigările, alcoolul, drogurile, dulciurile de tot felul, mezelurile și multe, multe alte produse (ne)alimentare aducătoare de diabet, boli cardiovasculare și cancer. Oare cum ar fi dacă ne-am denunța unii pe alții, nu numai când nu purtăm masca și nu păstrăm distanța, ci și atunci când consumăm astfel de „boli la pachet” frumos ambalate (în plastic), dacă ne-am atrage atenția unul altuia, politicos sau sfidător, atunci când huzurim pe canapele și ne lăsăm (an)alfabetizați – în cel mai bun caz funcțional – în loc să facem mișcare și să ne menținem corpul și mintea în formă, astfel încât să nu mai dăm industriei farmaceutice ocazia să adune profit după profit?

Scopul tuturor măsurilor și eforturilor nu este – nu are cum fi – eradicarea virusului și aducerea la zero a numărului de infectări și îmbolnăviri, ci revenirea treptată la „normal” – oricum își va defini fiecare acea normalitate. Adulții să-și vadă de familie, bătrânii și persoanele vulnerabile să fie în siguranță și, mai ales, copiii să fie lăsați în libertate și să-și vadă de școală. Fiindcă, fără școală și contacte sociale vom crește din nou individualiști lipsiți de orice empatie și discernământ, care la următoarea pandemie – care s-ar putea să fie mai serioasă decât actuala – să distrugă și bruma de rațiune care a mai rămas pe alocuri. Și cu acea rațiune vor fi înzestrați experții, decidenții și mai cu seamă alegătorii de mâine.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii