Gîndul de joi, 2 iulie 2015

Va revoluționa MRU imaginea publică a SIE?

Cred că sunt printre puținii, dacă nu singurul jurnalist care a fost interesat de Discursul în Parlament al lui MRU după ce a fost votat ca șef al SIE.
De ce am făcut asta?
Cine a urmărit activitatea mea nu numai de gazetar, dar și de eseist, va fi băgat de seamă că m-a preocupat și mă preocupă Serviciile de Intelligence.
Studierea Serviciilor Secrete m-a făcut să-i dau dreptate Elenei Udrea din Spovedanii și Jurnal că Generalul Florian Coldea o antipatiza, pentru că prin ea, președintele Traian Băsescu afla și alte lucruri din România decît cele date oficial de SRI.

Serviciile își fac o chestiune de viață și de moarte din a fi singurele surse de informații pentru Președinți.
Pe de o parte pentru că au interesul să-l țină pe Președinte ostatic al lor în materie de informații, pe de alta, pentru că de aia există, ca să culeagă informații pentru un Beneficiar.
Am remarcat, de exemplu, că nu doar la noi, dar și în alte locuri ale lumii, directorii Serviciilor suferă cînd președintele sau premierul sau ceea ce se numește Beneficiarul nu ia în seamă informațiile oferite de Servicii.

CIA realizează zilnic, pe lîngă informațiile ținînd de momentele de criză mondială, cîteva publicații pentru Beneficiari, între care se remarcă:
President’s Daily Brief (PDB) , un buletin primit în fiecare dimineață, cu excepția celei de duminică, de Președinte, de Vicepreședinte, de Secretarul Apărării, de Secretarul de Stat și de Asistentul Special al Președintelui pentru Afacerile de Securitate Națională. În 15 pagini (Jimmy Carter l-a redus ca număr), PDB îl informează pe Președinte de principalele evenimente din lume în ultimele 24 de ore.
E clasificat TOP SECRET.
Richard Helms, director al CIA pe vremea lui Richard Nixon, își amintește în Memoriile sale cît de amărîți erau cei din conducerea CIA, pentru că Richard Nixon nu citea PDB, zicînd că nu găsește în el informații în plus față de cele din The New York Times.

În mod deosebit, am studiat și am scris despre mai mult decît complicata relație dintre Serviciile Secrete și Societate, dintre nevoia de a lucra cu secrete și suspiciunea stîrnită în opinia publică de acest lucru.
De aici una dintre preocupările de seamă ale Serviciilor din țările democrate, ale CIA, mai ales, de a părea friendly, transparente, puse în serviciul cetățeanului.

Spre deosebire chiar de SRI, Serviciu care nu s-a preocupat în mandatul lui Traian Băsescu de imaginea de Serviciu deschis către societate, dar care dă semne în ultimul timp că trebuie să facă ceva în direcția deschiderii, altfel, la prima criză, riscă să aibă mari probleme cu opinia publică, SIE a rămas un Serviciu încremenit în imaginea de Securitate ceaușistă inutilă. SIE n-a făcut nici cel mai mic efort de a se adapta la exigențele moderne de deschidere către societate, de făurire a unei imagini de instituție utilă românilor, care plătesc taxe și impozite pentru ca SIE să-și poată desfășura activitatea.

Sub acest semn, m-au făcut să tresar aceste vorbe din Discursul lui MRU:
„Aş vrea ca în noul meu mandat, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, mai mult decât în mandatul anterior, să îmi conving colegii că doar împreună putem schimba percepţia păguboasă care planează asupra serviciilor speciale, care deşi autonome par să nu dea socoteală nimănui. Ipostazele, mandatele prin care am trecut, m-au făcut să înţeleg mai mult decât oricând că este nevoie de un nou cadru legislativ, de o nouă cultură a problematicii de securitate, de acoperirea diferenţelor de cunoaştere dintre comunitatea de profesionişti şi societatea românească în ansamblul ei.”

Dacă înțeleg eu bine, MRU se angajează să schimbe relația dintre SIE și opinia publică, să aducă acest Serviciu de Intelligence din anii României lui Ceaușescu în anii României democrate.
Asta înseamnă – socotesc eu – că MRU n-a acceptat postul de la SIE, pentru a se pricopsi cu o sinecură, ci pentru a revoluționa percepția publică despre acest Serviciu – repet – despre care românii află doar cînd i se schimbă directorul.

Eu am încredere că MRU își va îndeplini angajamentul.
Dvs aveți încredere în asta?


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

54 comentarii pentru articolul „Gîndul de joi, 2 iulie 2015”

  • Nea Cristoiu, care preda la rusi la americani despre cum sa vinzi pontul cu extraterestrii si nu numai e preocupat de agentul 007 de la Istanbul ?

  • Cu siguranta va face reforma.Vorba romaneasca: ” Cine s-a fript odata, a doua oara sufla si-n iaurt”.

  • Da….,am incredere !!

  • Daca are unsoare …

  • Dumneavoastra il iubiti pe MRU asa cum basescu o iubeste pe Udrea. Si cred ca nu mai doarme badea Gheorge din vale de un fost lingushitor de-a lui Ceausescu.

  • Ce, asta a fost pus la SIE ca sa coordoneze spionajul romanesc?! L-au pus ca sa se reinnoade vechile relatii cu diversi “prieteni” cu interese pe la noi, adica sa vanda la liber cum a facut si pana acum . Pe asta l-au scolit jidanii (Mark Rich printre altii).

  • Ce, asta a fost pus la SIE ca sa coordoneze spionajul romanesc?! L-au pus ca sa se reinnoade vechile relatii cu diversi “prieteni” cu interese pe la noi, adica sa vanda la liber cum a facut si pana acum . Pe asta l-au scolit jidanii (Mark Rich printre altii).

  • Somnul “naţiunii” naşte monştrii!

    Judecând după “bunul” mers al ţării, datorită oamenilor fără scrupule care ne conduc, observăm cum afirmaţia pictorului Francisco Goya: “Somnul raţiunii naşte monştrii!” s-a schimbat faptic în România în: “Somnul naţiunii naşte monştrii!”. Stau de multe ori şi mă întreb, când ne vom trezi toţi românii să pornim la vânătoare de monştrii? Câtă vreme noi dormim monştrii mănâncă pădurile noastre, mănâncă locurile noastre de muncă, mănâncă banii noştrii, aşezările noastre, agricultura noastră.. mănâncă tot!!! (din puţinul ce a mai rămas). Cred că primul pas în combaterea lor este trezirea (să realizăm în ce hal am ajuns) şi apoi acţiunea (să încetăm să ne furăm căciulile unii altora înşelând statul, apoi să tragem la răspundere pe cei ce fură de sus, în masă). Din păcate cea mai mare majoritate dintre români fac “ce face popa”, adică politicienii, furând statul şi ce-i mai rău furând chiar de la semenii lor. Dacă fiecare din noi ar înceta să facă acest lucru, am elimina treptat monştrii, începând cu ograda noastră! Apoi, fiind eliberaţi de apăsarea conştiinţei şi a legii, putem cere socoteală celor de sus! România este a noastră! România este a mea!

    “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi barna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”
    Subscriu:
    “Românule, scoate întâi înşelăciunea din habitatul tău şi atunci vei putea să tragi pe altul la răspundere!”.
    Şi aşa vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi! […]

  • In discursurile de investitura se spun multe. Si sunt puse in practica putine in cele din urma. MRU a tinut acest discurs doar din complezenta. Si le-a spus unora doar ce vroiau sa auda. In realitate el a primit sinecura de la SIE pentru ca nu a putut sa convinga PNL-ul sa-l sustina pe el pentru functia de premier si nu pe Predoiu. Si pentru a nu mai incurca lucrurile, a fost tras pe o linie. Nu stiu insa cat de moarta …

  • Nea Ioane ! O intrebare pe care sper sa o citeasca si Gabitza Oprea . Oare cine poate revolutiona ” Gazetarimea ” Romaneasca ? Eu cred ca nimeni pentru ca se face ” Gazetarie de Dimbovita “.

    • De…,mai Dorule,asta e situatia…..ghinion. Dimbovita nu a avut norocul lui Spree sa fie ”limpezita” 40 de ani de coaiele soldatilor rusi din DDR.

  • si daca o va face, nu va spune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Începînd de a doua zi după al doilea tur, dușmanul de moarte al PNL va fi USR și nu PSD

Emisiunea Gândurile lui Cristoiu, joi, 14 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi