Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

De ce ar fi trebuit să demisioneze Liviu Dragnea, așa cum i-au cerut Puciștii

Miercuri, 19 septembrie 2018, seara, în direct prin skype fiind la emisiunea lui Mihai Gâdea, l-am ascultat încîntare pe un tînăr din București care și-a exprimat opinia despre șeful Puciștilor, Paul Stănescu. Cu un deosebit talent de jurnalist, interlocutorul lui Mihai Gâdea a invocat una dintre observațiile critice făcute de Documentul Starea PSD în materie de guvernare:

„Promovarea în Guvern, Ministere, Agenții, alte instituții publice a unor persoane cu evidente carențe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării.”

Citînd citatul tînărul a observat că unul dintre miniștrii care nu întrunește acest criteriu e însuși primul semnatar al Scrisorii puciștilor, Paul Stănescu, ministrul al Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Sînt prin natura meseriei mele un iscoditor al scenei politice. PSD e un partid aflat la guvernare. În chip inevitabil, și dacă n-aș vrea, din lectura site-urilor, din participarea la diferite talk-swhouri, și din urmărirea televiziunilor de știri, îmi sînt familiari mulți dintre miniștrii Guvernului Viorica Dăncilă. Întrebat de cîteva nume de acești miniștri, aș putea răspunde și abia trezit din somn: Tudorel Toader la Justiție, Olguța Vasilescu la Muncii, Eugen Teodorovici la Finanțe. Sînt acele nume pe care memoria le înregistrează automat din clipa în care ele apar frecvent în spațiul public.

Ascultîndu-l pe tînărul de miercuri seara, mi-am dat seama că habar n-aveam de existența unui ministru al Dezvoltării cu numele Paul Stănescu. Știam de existența unui vicepremier cu acest nume, dar în urma scandalului care a fost contestarea de către Klaus Iohannis la CCR a deciziei luate de Vasilica Dăncilă de a-l lăsa în locul ei pe perioada cît domnia sa a fost în concediu. Deși ar putea să pară ciudat, nici această ipostază nu mi l-a făcut familiar memoriei mele pe Paul Stănescu. În perioada cît el a fost la cîrma Guvernului au avut loc Tulburările din 10 august 2018. Din punct de vedere constituțional activitatea ministrului Carmen Dan s-a desfășurat sub autoritatea premierului interimar Paul Stăenscu. N-am auzit nici înaintea tulburărilor, nici după vreo vorbă despre ce făcea premierul României în 10 august 2018. De vreo vorbă a lui Paul Stănescu despre un eveniment spectaculos petrecut într-o perioadă în care el conducea efectiv Guvernul, nici vorbă. Culmea e că deși domnia sa era premier despre acțiunile și vorbele Vioricăi Dăncilă s-a interesat toată lumea.

Momentul de la Antena 3 m-a făcut curios.
Curios și – de ce să nu recunosc? – nițel înciudat.
Cum dracu să nu știu eu mare lucru despre ditamai vicepremierul României, dar mai ales despre ministrul Dezvoltării, șeful unuia dintre cele mai importante ministere postdecembriste, fie și dacă ne gîndim că în fruntea domeniului a fost și Elena Udrea?

Am purces la lectura de pe Internet a informațiilor publice despre Paul Stănescu.
Am aflat astfel că domnia sa chiar e ministrul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în Guvernul Viorica Dăncilă.

Cînd a fost numit ministrul Dezvoltării întreaga presă și-a arătat indignarea pentru o asemenea numire. Titlurile sînt mai mult decît semnificative: Familia noului ministru Paul Stănescu a împînzit Guvernul, Parlamentul şi administraţia locală; Judeţul controlat de Stănescu, lipici la banii de la Dezvoltare; Paul Stănescu – primul tractorist din istoria României care ar putea ajunge prim ministru; Cine este Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării: unul dintre cei mai grei baroni PSD, și-a băgat fratele în Parlament și soția în Ministerul Educației, e vizat de o anchetă DNA. Toate articolele au subliniat că numirea la Dezvoltare, unul dintre cele mai bănoase ministere, e rezultatul prieteniei cu Liviu Dragnea. Un ziar scria negru pe alb:

„Paul Stănescu este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD Olt fiind singurul lider care în 2015, când Dragnea a fost condamanat în Dosarul Referendumul, şi-a dat demisia din toate funcţiile de conducere în semn de solidaritate. Azi, Paul Stănescu a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale, în locul lui Sevil Shhaideh, şi ea fidelă lui Liviu Dragnea.”

Paul Stănescu e cel care a declarat public că șeful SPP i-a propus să fie președinte PSD în locul lui Liviu Dragnea. Vînturată public de Liviu Dragnea în campania acestuia împotriva lui Lucian Pahonțu, mărturisirea i-a adus o și mai mare încredere din partea lui Liviu Dragnea. Documentul puciștilor îl acuză pe Liviu Dragnea de numiri pe sprînceană, catastrofale, în Guvern. Pentru aceasta Liviu Dragnea ar trebui să-și dea demisia din funcția de președinte al PSD. Primul semnatar al Documentului e nimeni altul decît Paul Stănescu.

Dacă ne gîndim la numirea sa în fruntea ministerului Dezvoltării și ca vicepremier, putem spune că da, Liviu Dragnea, ar fi trebuit să demisioneze.
O numire precum cea a lui Paul Stănescu e dovada zdrobitoare că Puciștii au dreptate.

Puciștii au dreptate și în legătură cu alți doi semnatari ai Documentului:
Marian Neacșu și Dan Tudorache.
Și unul și celălalt au ajuns ștabi datorită lui Liviu Dragnea.
Amîndoi catastrofali în posturile cu care s-au pricopsit.

Cazul Paul Stănescu trimite la una dintre nenorocirile a ceea ce s-a întîmplat în PSD în ultima vreme. Cu excepția Gabrielei Firea, conducerea PSD de către Liviu Dragnea n-a fost pusă la îndoială de pe pozițiile unor lideri PSD reformiști autentici sau dintr-o nouă generație de politicieni PSD. Puciștii sînt baroni PSD de școală veche, cei care au creat imaginea unui partid de ciocoi, de ghiorțani, a unui partid mai degrabă gașcă de mafioți decît partid. Printre puciști se numără personaje corupte, sinistre, precum Paul Stănescu, Robert Negoiță, Dan Tudorache.

Puciștii invocă o așa-zisă vulnerabilitate numită Liviu Dragnea.
Sînt ei însă mai breji decît Liviu Dragnea la capitolul cinste, devotament politic, necorupție?
Nu sînt.
Și atunci între coruptul Liviu Dragnea, care e totuși un politician de anvergură și acești corupți mediocri, parveniți în funcții numai și numai datorită lui Liviu Dragnea, e de preferat Liviu Dragnea.
Pînă cînd în PSD se va ivi o nouă generație de lideri sau un grup autentic reformist.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „De ce ar fi trebuit să demisioneze Liviu Dragnea, așa cum i-au cerut Puciștii”

  • Candva,o colega ”buna” si care locuia singura.a venit ”neagra” la munca.Explicatia,”A VENIT CURVA LA MINE SA SI-L IA PE BARBAT ACASA ,CA LE PLNG COPII DE FOAME”.Guse in direct prin telefon la Realitatea tv,”NU EXISTA IN PRESA CARPA MAI MARE SI MAI MURDARA DECAT ION CRISTOIU”.Atunci si acum am ramas masca,problema cu carpele si curvele este relativa,mai ales prin politica si prin presa aservita.Nici pe aici nu stam mai bine.

    • Altfel spus, presa e ‘plină’, atât de … CÂRPE, cât și de … CURVE !!!
      Totuși unii reușesc să le deosebească, nu-i așa ?!?

  • ALERT !!!
    Avem ocazia să scăpăm de rareșoiu’, de la irealitatea tv ! (numele lor nu merită să fie scrise cu caps lock !)
    Aseară, in cursul emisiunii ‘jocuri de copii’, … la naiba, … am vrut sa zic … de putere, acesta s-a arătat revoltat de acuzațiile de ‘i stigare la violenţe’, aduse de către Ion Cristoiu, in cuprinsul gîndului de miercuri, spunând că va ieși, definitiv, din presă, dacă cineva găsește probe, că el, sau postul, ar fi instigat, cu 30 de zile inainte de protestul din 10 august !
    Vă lansez o PROVOCARE :
    Haideţi să-l ‘ajutăm’, să facă ceea ce a zis, găsind acele probe doveditoare !

  • Fina remarca D-lui Cristoiu legata de modul in care zoaiele drogatilor rezist l-au ocolit complet pe cel ce era Prime Minister „in Chief” pe 10 August (ba a mai avut grija si teutonul ca insasi CCR sa confirme ca Stanescu a fost delegat la conducerea operativa a guvernului in mod legal).

    • Scenarita ilogica, cea cu Iohannis! Diversiune crasa!

      • Iohanis asta exista,sau este doar odiversiune crasa ?

      • domi, esti aproape simpatic in prostia ta. Cand Dancila a plecat in concediu si a delegat conducerea operativa a guvernului catre Stanescu, icoana ta, Iohannis, s-a grabit sa conteste aceasta delegare la CCR. Pe 12 Sept., CCR a dezbatut sesizarea teutonului si a decis ca delegarea atributiilor catre Stanescu a fost in regula. Fara sesizarea cretina facuta de Iohannis, n-am fi avut o decizie a CCR pe aceasta tema. O chestiune de cauzalitate. Intelegi acum ironia situatiei?

        • Faptele sunt cunoscute, ceea ce vrei tu sa scoti în evidenta în prima postare nu-ti iese. Daca Iohannis a avut grija ca „însasi CCR sa confirme ca Stanescu a fost delegat la conducerea operativa în mod legal”, înseamna ca din partea presedintelui, borcanele se pot sparge linistit în capul lui Stanescu. O chestiune de cauzalitate, daca întelegi. 😎 😆

          • Nu dobix, inseamna ca teutonul este mai cretin chiar si decat unul ca tine (ceea ce este o performanta in sine).

        • Atitudine nesimtita, tipic pesedista, sandman!

          • Alta curva care o arde virgina. Cretinule, te bagi ca musca in curu’ calului dupa ca o arzi ofensat? Marsh!

          • Calmeaza-te, necrescutule, ca imediat vine Nikola sa-ti linga … ranile!

          • Eu sunt foarte calm, cretinule. Tu vad ca te smiorcai. La fel cum ati facut si pe 10 august, cand erati toti smardoi dupa care pe 11 august stateati la coada sa va plangeti la taica Lazar ca v-a batut Dragnea. Induiosator.

  • Dragnea este REFORMISTUL,este produsul clasei politice si a statului paralel,dar a inteles care este dorinta populara si ce tebuie sa faca pentru a canaliza vointa in urne,cu stampila pe PSD.Stia ce urmeaza si rezista pana la capat.Generatia noua de lideri este langa el si remanierea ii va scoate la lumina,in cele 6 luni de presedentie a UE vor fi administrate de ei si le vor marca CV-urile.Viitoarele alegeri ii vor gasi in fruntea partidului si a listelor.Au inteles ca Dragnea in fruntea PSD este garantia ascensiunii lor.

    • Vezi ca ai facut rani la limba!

      • Nu sunt in PSD,dar imi plac cei cu oo,cum zicea Petrescu. Dragnea sta foarte bine si se pricepe si la muzica,in studentie canta in formatia rok a Facultatii.Mai e unu’ Sica ,la fel de prost si in politica si in muzica si emasculat.

  • Foarte distractiv, maestre! Liviu Dragnea este coruptul „de preferat”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *