România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Gîndul de la ora 12

Cînd vorbește credeți că Victor Ponta își dă seama că vorbește și nu se scarpină-n cot?!

Halucinația România întră în război cu Federația Rusă pentru a apăra Ucraina a durat de sîmbătă, 3 mai 2014 pînă luni, 5 mai 2014.
Sîmbătă, Victor Ponta anunța cu bubuituri de tobă și zbierete de trompetă că va convoca un CSAT propriu, paralel cu CSAT-ul oficial, pentru a stabili măsurile cerute de aprecierea că războiul e iminent.
Luni, pe la 11, același Victor Ponta nu mai pomenea nimic de CSAT-ul său, declarînd că nu e nici un pericol de război.

Noroc că-n țară nu-l mai ia nimeni în serios.
Altfel, mulți bărbați și-ar fi luat deja rămas bun de la familie pregătindu-se moară pe cîmpurile ucrainene.

O altă halucinație marca Victor Ponta a durat mult mai puțin.
De marți seara, de pe la 21, pînă miercuri, pe la 10.
E vorba de nebunia cu suspendarea lui Traian Băsescu.

Marți seara Victor Ponta declara că-l va suspenda pe Traian Băsescu.
Miercuri dimineața, același Victor Ponta declara că nici vorbă de suspendare.

Cum se explică acest salt năucitor de la Îl suspendăm! la Nici vorbă de suspendare?
Foarte simplu.

Marți seara, Victor Ponta a intervenit telefonic la Antena 3 în chestiunea campaniei electorale angajate de Traian Băsescu.
Și el și moderatorul își luau unul altuia din gură înjurăturile la adresa președintelui.
Mă rog!
La un moment dat, potrivit Programului de viață trasat de Dan Voiculescu, moderatorul răcnește:
Să-l suspendați pe Traian Băsescu!
Îl suspendăm, Să trăiți, patroane Dan Voiculescu!
bate din călcîie Victor Ponta.

Televiziuni, ziare, site-uri iau foc, deși, suspendarea lui Traian Băsescu acum, cînd mai are șase luni de mandat, poate trece doar prin țeasta unei găini și aceasta amorezată.
Cînd s-a trezit, dimineața, Anca Alexandrescu i-a adus o dată cu cafeluța și sinteza de presă.
Toată presa vuia de Suspendare.
Abia atunci și-a dat seama Victor Ponta că marți seara, fără să-și dea seama, a stîrnit un vîrtej politic.
Și treaz de data asta, a declarat că nici vorbă de suspendare.

Deși am văzut din 1968, de cînd am început să fac presă, un lung șir de personaje politice cu o gaură-n cap, asemenea lui Victor Ponta n-am întîlnit.
Cînd vorbește, credeți că el își dă seama că vorbește, totuși, și nu se scarpină-n cot?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Gîndul de la ora 12”

  • ….cu degetul in fund,ducandul la nas simnte ca-i pute!

  • Nu cred ca mai intelege ceva si nici Psd cand este condus de niste indivizi carora se pare ca le lipseste o doaga.
    Sa explic:
    a)M-am bucurat si am aplaudat-o pe Andreea Vass cand a sps ca dl Ponta este un “gunoi”(probabil ca se gandea la un gunoi politic dar cine stie…?)
    b) Asisderea la descrierea facuta de Basescu in 6-7 puncte plagiatorului.
    c) Dar azi mi-am dat seama ca inca nimeni nu a spus ca este posibil sa-i lipseasca si o doaga caci sa spui despre Turcescu si deci implicit si despre postul B1 ca a cerut inchisoare pentru cei 7,3 milioane(dupa opinia lui Ponta si a altor uslisti-psdisti) care au votat impotriva presedintelui Basescu este o tampenie atat de enorma invcat numai un diliu ar pute-o lansa.

    Dar daca asa ar fi asa, ar insemna ca dl Turcesu este dement si deci cred ca dl Turcescu trebuie sa reactioneze in forta la aceasta grava insulta si injurie calomnioasa si din solidaritate de breasla si presa libera din aceasta tara.

    Sa auzim numai de bine

  • FASCISMUL,Viorel Ponta Victor,PERESTROIKA si PROSTIA UNUI PREMIER CU UN COMPORTAMENT DE JIGODIE
    ***JIGODIA PONTA VIRUS PERICULOS
    ***LANGA O „JAVRA ORDINARA” NU AVEA LOC DECAT O POTAIE !

    Jigodia,dupa cum stiti,este o boala care se manifesta la canine! Cand „cainii rosii(n.n.-probabil de furie) si nominalizez aici angajatii Ministerului de Interne:sereisti,popolitisti eventual si contopisti;…hei bine!… cand „regimul Boc-Basescu ia atins la salarii,pe motiv de criza,acestia au iesit afara si n-au pregetat sa-i strige la geam lui Traian Basescu:”IESI AFARA JAVRA ORDINARA!”.
    Ba mai mult au iesit o gramada mare a „cainilor rosii” aruncand vorbe defaimatoare la adresa presedintelui tarii si a fostului premier Emil Boc incat nici televiziunile sau ziarele nu le puteau reproduce in spatiul public ! Si-au strigat naduful cu sarg !

    NU TREBUIE SA UITAM CA MAJORITTEA „BAIETILOR” AU FOST CRESCUTI LA TZATZA PARTIDULUI COMUNIST … SI N-AU PREA STIUT EI CE E AIA LIPSA DE SALARIU SAU DE MUNCA ETC.
    Cu atat mai mult cu cat PCR- FSN-PDSR – PSD aceeasi mizerie … se trag cu toate din aceeasi fosa de canalizare a totalitarismului desantat !
    Venirea la putere a USL s-a voit a fi un lucru asteptat de populatia Romaniei,lucru care insa nu s-a intamplat nicicum intrucat la votare au ajuns abia – abia circa 48-50 % din poporul votant restul fiind profund indignat si nedorind a mai vota comunistii si neocomunistii ascunsi cu pielea de lupului bolsevic.

    In mod flagrant insa s-a manifestat pe firmamentul Romaniei un mujic cu ochelari care abia deschidea ochii in „proaspata” democratie romaneasca Viorel Ponta Victor! Iata ca a ajuns la putere. Viorel Ponta Victor ,azi, REPREZINTA PUTEREA IN ROMANIA ! Ce a capatat populatia dupa ce carlanul – declarat de stanga- cu dreptul la rever a devenit premier??? Romania a capatat o noua boala care a devenit extrem de contagioasa si periculoasa unui sistem democratic … ce sa mai spunem cat de periculoasa e intr-o democratie „proaspata” (!!!), si boala se propaga exrem de periculos , ea se numeste „JIGODIA PONTA” ! Ce a produs in schimb „jigodia Ponta” in tot acest interval de timp de cand a preluat puterea impreuna cu „javra ordinara” Basescu ?
    Pai logic … langa o javra ordinara , nu se putea descoperi decat jigodia Ponta … si flagelul a dat iama pe toate televiziunile si toate canalele media romanesti ba chiar si prin strainatate … pe motive multiple : de referendum , de Gica- contra si alte motive .
    Jigodia Ponta se produce acum la nivel inalt ajungand la inaltimea norilor cu suport F16 si nicidecum AH1N1 cum am fi fost tentati a crede … virusul jigodiei pare a fi purtat nu numai pe aripile vantului , ci si pe aripile avioanelor ! Dezinfectia insa este extrem de greoaie si extrem de costisitoare ! Poporul roman o simte pe propria-i piele , platind pentru dezinfectie bani grei ca niste impozite peste impozite , dari peste dari !

    Jigodia Ponta a devenit flagel de speriat , iar el premierul nici macar nu-si da seama de pericol !
    Viorel Ponta Victor nebagand in seama asa ceva se limiteaza precum ciucaletii cei mici „ochind” sau tragand cu ochiul doar la parasute ! Pai bine ma puradeleu’ lu tetelu’ asa vorghesti tu cu femeile curajoase ??? Bine ma … copil-otule stuchitute-ar camilele in desert la vreun raliu … ca deh ! daca te scuipa o camila , doua saptamani pute de rupe,incat mai bine ti-ai arunca hainele de pe tine decat sa le mai porti ! … una promiti si alta faci ???
    Cine te-a pus ma jigodie ce esti sa fii tu premier ?
    Aha ti-a semnat … javra ordinara !
    Pai ma jigodie mica de Ponta,javra ordinara Basescu a fost neinspirat cand te-a identificat pisic doar ca apartii de casta cu Felix motanul alias Diavolul rosu alias Dan Voiculescu , stapanul HA-HAZNALELOR … in rest tu Viorel Ponta Victor nu te-ai dovedit decat o biata potaie si aia plina de „jigodia Ponta” !
    Ai ajuns sa spui despre unul despre altul ca-i fascist si inca nu orice fascist ,ci fascist batran ! … si d-aia nu semnezi tu poliloghiile cu ordine si dispozitii ! Stii tu potaie plina de jigodie
    ce e aia FASCISM ?
    Stii tu „Jigodia Ponta” ce inseamna FASCISM SAU NAZISM , COMUNISM SAU BOLSEVISM ? … SAU MACAR SIONISM ???

    Habar nu are pretinsul premier despre toate acestea dareu promit solemn sa public indestulator despre aceste teme arzatoare care potaii Viorel Ponta Victor ii scapa pe gura sub forma de cuvinte acuzatoareprecum scuipatul sau balele cand o potaie sufera accentuat de jigodie !
    ATENTIE JIGODIA PONTA VIRUS PERICULOS !
    TINDE SA INFESTEZE JAVRARIA POLITICA ROMANEASCA !

    Cu drag,onoare si responsabilitate …

    *MultaViata*
    *Lupul*Alb*GetoDac*
    *Vicentiu*I*Voiculescu*
    *Zamolxienii*Zegetini*

  • Dottore Tontache e la fel de inteligent si responsabil precum electoratul care voteaza. Ala de ia deciziile in functie de cati mititei si de cata bere s-a milostivit baronul local sa-i dea sa bage in matze.

  • O sa vedem la alegeri .

  • Sunt destui care il cred …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *