De mai multe ori am zis că felul în care e manipulat un Popor dă seamă de părerea manipulatorilor despre inteligența poporului respectiv.
Din acest punct de vedere, nu cred să existe Popor care să fie considerat mai prost de către cei care-l conduc decît Poporul român.
Manipulări sînt și în Occident.
Dar acolo manipulările sînt subtile, greu de descoperit chiar și de inteligențele suspicioase față de actele și cuvintele ștabilor.
La noi, însă manipulările sînt grosolane, primitive, făcute otova, dovezi ale credinței că Poporul român e alcătuit din proști care nu se prind cînd se încearcă tragerea lor pe sfoară pentru a li se șterpeli portofelul și a li se lăsa fiica borțoasă.
Să luăm de exemplu interviul acordat de Dacian Cioloș duminică, 27 martie 2016, la ProTv.
M-am numărat printre cei care au susținut și continuă să susțină că România are nevoie de o reglementare a vînzării cartelor PrePay. Am arătat că în alte țări din UE vînzarea aceastora e imposibilă în afara documentului de identitate.
Dînd curs unor reticențe ale unei părți a opiniei publice, Legea cartelor PrePay a fost declarată neconstituțională de către CCR în 16 septembrie 2014.
Decizia CCR e una peste care nu se poate trece cu una cu două.
Potrivit interviului acordat ProTv, Guvernul Dacian Cioloș e dispus să treacă peste această decizie și peste reticențele unei părți a opiniei publice.
La presiunea SRI directă, dar și prin intermediul lui Klaus Iohannis, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care să se reglementeze vînzarea cartelor PrePay. Se va apela la OU nu pentru că ar fi o urgență, ci pentru că OU nu poate fi constestată la CCR decît de Avocatul Poporului. Și cum s-a întîmplat cu OU în chestiunea interceptărilor făcute de SRI, o OU în chestiunea cartelor PrePay are șansa să rămînă eternă. Nu numai că nimeni n-o va contesta la CCR (că doar n-am crede că Victor Ciorbea n-are și el un dosar la DNA!), dar mai mult Parlamentul va fi exclus de la dezbatere.
Că Dacian Cioloș vrea să întoarcă SRI cadoul care a fost parvenirea sa ca premier, așa cum Afacerea Cumințenia Pămîntului e o răsplată pentru SIE, rămîne de înțeles.
Fără implicarea celor două Servicii secrete în viața politică a țării, Dacian Cioloș ar fi fost și azi șomer de lux în clădirea Comisiei Europene.
Dar că pentru a impune prin Ordonanță de Urgență, în chip arbitrar, o lege declarată neconstitională, el purcede la o manipulare grosolană a opiniei publice, asta nu mai e de înțeles decît dacă lunile de guvernare de pînă acum nu l-au convins pe Dacian Cioloș că Poporul român e alcătuit din proști, din proști cu ghiotura.
Chiar în debutul interviului are loc următorul dialog:
„Realizator: Aţi primit semnale că instrumentele serviciilor de securitat sînt insuficiente, v-au spus că nu le ajunge legislaţia, aparatura ori fondurile?
Dacian Cioloş: Da, ei se plâng, ştiţi discuţia veche apropo de cartelele PrePay, de exemplu. Înţeleg că România este una din puţinele ţări din UE care vindem pe cartele PrePay fără un control de identitate. Înţeleg chiar că au fost folosite în ultima perioadă cartele PrePay din România în pregătirea unor atentate în altă parte în UE, tocmai pentru că există această flexibilitate în România.”
Pe vremea mea, cînd se lua o decizie idioată, la întrebarea noastră se răspundea cu S-a zis, S-a decis, S-a considerat. Cine a zis? Cine a decis? Cum cine? S cu s mare!
Așa și Dacian Cioloș
În cadrul interviului, Dacian Cioloș face o dezvăluire ieșită din comun:
La atentatele din UE au fost folosite cartele PrePay cumpărate în România!
E o dezvăluire gravă, pentru că ea acuză indirect CCR de a fi contribuit la atentatele din UE:
Dacă n-ar fi fost decizia CCR, teroriștii n-ar fi putut cumpăra cartele PrePay din România!
Nu știu dacă informația e sau nu exactă.
Avînd în vedere, implicațiile acestei informații – forțarea unei OU, acuzarea indirectă a CCR, ar fi fost normal ca o asemenea informație să fie temeinic argumentată de premierul Dacian Cioloș, mai ales că ea n-a circulat pînă acum în spațiul public, nici la noi, nici în Occident.
Ce face distinsul?
Se mulțumește cu formula Înțeleg, amintind de faimoasa S-a decis! din comunism.
De la cine a înțeles premierul României că s-au folosit cartele din România? De la Serviciile secrete occidentale? De la SRI? De la Klaus Iohannis?
Cel care i-a luat interviul, amator absolut într-ale presei, nu-l întreabă, deși aceasta era știrea zilei, dacă nu și a perioadei, deși, prin atacul la CCR, se impuneau precizări.
Profitînd de asta, Dacian Cioloș purcede la o manipulare grosolană a Poporului român.
Pentru a justifica OU menită a trece peste decizia CCR, el aruncă pe piață dezvăluirea cu cartele cumpărate din România.
Un politician occidental ar fi fost mai subtil în manipularea poporului său.
Dacian Cioloș a socotit că Poporul român nu merită nici măcar o manipularea subtilă.
Si nu are dreptate? Ia uitati-va din ce alesi ai poporului e format parlamentul! Marea majoritate sunt nulitati pusi pe furat! Si nu prin cine stie ce „inginerii” financiare, asa, mocaneste, la drumul mare!
Si cine si cu ce bani le-a incarcat ?!
# Cartele de Manipulare mai sunt ?! Cu cat se dau ?
E un fapt. N-ai ce sa comentezi. Asa au comunicat fara sa fie deoistati.
Don Cristoiu, Daca CCR a emis acea decizie in 2014, ei bine la acea data, agresiunea islamului si nici cea a federatiei Ruse ne erau in prim plan. Azi, aplicarea atr 53 din constitutie, cu rigorile impuse, devine obligatorie. Pe de alta parte, vanzarea de cartele pre-pay, la liber, determina un alt conflict constitutional intru-cat creaza discriminare fata de posesorii de abonalente telefonice. Poate imi explicati si mie de ce eu, abonatul, pot fi identificat, supravegheat si cu datele arhivate, etc, iar un cartelagiu nu. Daca aveti de gand sa-mi spuneti ca aceste cartele se pot achizitiona de la orice chiosc si vanzatorul nu e autorizat sa stocheze date personale, inseamna ca puneti carul inaintea boilor pt ca aceste „cartoane” ar putea fi validate on line prin modificarea datelor necesare activarii. Cel care isi activeaza cartela sa aiba obligarivitatea ca pe langa codul de activare sa introduca si codul numeric personal, cod pe care il regasesti in orice abonament abisnuit!
Eu chiar am cumparat de curand o cartela si am fost uimita ca nu te identifica nimeni.Ar fi trebuit legea asta sa fie in vigoare de vreo doi ani ( dupa stiinta mea) si nu e. Furtuna intr-un pahar cu apa.
d-ale lu Cristoiu…..Ciolos nu se preteaza la manipulari asa cum vrea sa sugereze articolul….
CEI CE AU CREERUL ASCUNS
Acum, in disperarea Serviciilor de Control Absolut – sunt in stare sa spuna si ca d- nul Zagrean – din CCR ar fi pus o bomba in Bruxelles si sa faca un referat.Si Marmota, etc.Astia chiar sunt penibili.
Acolo a devenit apreciat datorita rolului sau de ‘ baiat bun la toate’, un pupincurist desavarsit care avea sa indeplineasca ordinele lui Juncker orbeste si in Romania, din ipostaza de prim- ministru.El este un altfel de robotel comparativ cu Iohannis.Mai ieftin- pentru ca nu ” consuma” la fel, mai eficient- in indeplinirea ordinelor securiste si mult mai ” drastic” in declaratii pentru a speria prostimea.
Pe cine am avut comisar european la Bruxelles? Pe madam Corina Cretu, fosta amanta a lui Ilievici. Nu stim cum a ajuns si Ciolos acolo- inainte sa devina prim ministru, probabil a avut si el ceva pile serioase in Fosta Securitate si – a depus eforturi consistente sa le consolideze- in Noua Securitate.
Terorisnul, etapa a globalizarii sau efect ? Restul vine de la sine.
Terorisnul, etapa a globalizarii sau efect ? Restul vine de la sine.
…manipulare de 2 bani, nu de 2 lei, pentru cine joaca tehnocratu’?!?
…manipulare de 2 bani, nu de 2 lei, pentru cine joaca tehnocratu’?!?
Manipularea e străvezie, fiindca am dovedit manipulatorilor ca suntem prosti ca noaptea…de pilda când am votat…
Daca va face sa va simtiti cu CEVA mai bine … la fel au bagat legea in Grecia prin care TREBUIE sa-ti dai cartea de identitate atunci cand cumperi o cartela telefonica…
Au mintit si mintit la televizor ca sunt MULTI teroristi care se folosesc de cartele din Grecia … (apropo, la fel au spus FIX si in Italia 🙂 )
Spre CREDITUL grecilor nu i-au crezut… asa ca, legea a trecut si 2 ani mai tarziu cumparai cartele de la kiosk fara nici un ID 🙂 … fix cum a fost si cu fumatul in spatii publice ….
…foarte buna observatia!!!
Ce harnic sunteți, domnule Cristoiu. Când aveți timp să trăiți?
Dacă nu ai nimic de ascuns de ce vă este frica ca suntem ascultați ?
Nu-i problemacu cei de la servicii, mai grav este ca vor avea acces la datele tale multi neaveniti de la companiile de telefonie .
Nu-i problemacu cei de la servicii, mai grav este ca vor avea acces la datele tale multi neaveniti de la companiile de telefonie .
Eu nu am nimic de ascuns dar nu vreau să fiu ascultat cum vorbesc porcos la telefon cu amanta
Un om inteligent vrea să fie mințit bine. O minciună bună implică respect în felul ei… și poate fi acceptată mai ușor. Că românii sunt proști ca noaptea, nu cred, dar au un respect de sine foarte scăzut și, atunci, inteligența devine viclenie, adică ceva ce nu trebuie arătat, ceva rușinos, chiar dacă nu de tot infamant, și atunci românii tac rușinați și, duplicitari, nu au cum să dezvolte o cultură a protestului, singura care contează la lumina zilei și la nivel colectiv.