Ce trebuie să facă forțele anti-PSD pentru a răsturna scorul din primul tur
Plecat azi noapte pe la două și ceva, dacă nu mă înșel, de la Realitatea Tv, n-am mai avu timp să scriu deja tradiționalul Gînd zilnic.
O fac acum pe la prînz, cînd se știu deja rezultatele oficiale:
Între Klaus Iohannis și Victor Ponta e o diferență de 10%, a doua diferență între primul și al doilea clasat din anii postbelici, după cea de 16% dintre Emil Constantinescu și Ion Iliescu în 1992.
Nu întîmplător am ținut să precizez:
Se știu rezultatele oficiale.
Deși nu numai exit-pollurile, dar și alte elemente – slaba prezență la vot, de exemplu – ne spuneau că Forțele anti-PSD se îndreaptă către un eșec, jurnaliști, politicieni, sinceri simpatizanți ai lui Klaus Iohannis, se străduiau să ne convingă că Victor Ponta a fost înfrînt.
Să fim clari!
Scorul obținut de PSD, prin Victor Ponta și prin Călin Popescu Tăriceanu, e uriaș fie și prin raportare la nevoia de echilibru de pe scena noastră politică.
Asta nu înseamnă că în turul al doilea situația nu poate fi răsturnată.
Slaba prezență, de exemplu, ne spune că ACL are de unde să ia voturi.
Cu o singură condiție:
Ca forțele anti-PSD să treacă de urgență la bilanțul lucid al primului tur, la analiza erorilor comise în campanie, la stabilirea unei strategii a Contraofensivei.
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
cam scurt comentariul 🙂 Trebuie sa puna deoparte orgolile personale, trebuie sa faca o campanie la televizor puternice care sa accentueze FRICA realitatii „Ponta”, trebuie sa puna mana pe telefoane sa sune suporterii NON-STOP intre acuma si 2 saptamani … trebuie sa iasa in strada sa bata la usi …
Se numeste POLITICA !!
cam scurt comentariul 🙂 Trebuie sa puna deoparte orgolile personale, trebuie sa faca o campanie la televizor puternice care sa accentueze FRICA realitatii „Ponta”, trebuie sa puna mana pe telefoane sa sune suporterii NON-STOP intre acuma si 2 saptamani … trebuie sa iasa in strada sa bata la usi …
Se numeste POLITICA !!
esti cu capu’…. de ce sa fii anti ceva…cand putem gandi sa fim pentru ceva… cretini…asta sunteti…
esti cu capu’…. de ce sa fii anti ceva…cand putem gandi sa fim pentru ceva… cretini…asta sunteti…
Te respect maestre , pina la D-zeu .Sinteti singurul jurnalist cu picioarele pe pamint.Iohannis va pierde alegerile pt ca ce e slab .Ca sa cistigi trebuie sa scoti oamenii la vot ,sa convingi.Toti mizeaza ca va face Basescu ceva.Sa stea cuminte,si-asa Iohannis a declarat ca n-are nevoie de PMP ,de Basescu de UDMR.Bravos strategie!,mai prostanac ca Geoana.Eu n-o sa-mi dau votul meu unui om care ma dispretuieste.Ii urez succes!
D-LE CRISTOIU RAZBOIUL ABIA A INCEPUT NOI CEI PLECATI DIN TARA AVEM DEMNITATE PE CARE ,,SA NU JICNESC COMUNISTI DAR CEI DIN PSD NU O AU´´IN TURUL DOI PUTETI CEL PUTIN DUBLA Nr.ALEGATORILOR CARE SUNTEM PLECATI MAI MULT AVEM SI FAMILII IN TARA CARE VOR VOTA CE NOI LE VOM SPUNE.PSD IERI SA DAT FOC LA PROPRIA CASA,AVETI INCREDERE LUCRURILE NU SE TERMINA AICI.NOI NU DEPINDEM DE POMENILE ELCTORALE MAI MULT MAJORITATEA CARE AM ALES SA PLECAM DIN TARA SI SUNTEM MULTII AM FACUTO PT. A NU DEPINDE DE ACESTI NESIMTITI CARE AU REUSIT SA NE UMILEASCA.ACUMA A VENIT RINDUL NOSTRU,A CELOR CARE AU,AVEM DEMNITATE.MULTUMESC.
Ghinion!! 🙂
ok, atunci sa il vedem pe android in campanie. nici pe el nu se scoate la vot…fara Crin nu castiga. stii ca multi dintre noi ne-am anulat voturile?? unii au scris candidatul preferat. o dreapta fesenista cu udrea, boc, videanu, blaga, falca nu votez never. o dreapta cu un politician cum e Crin, da.
cei care au votat cu macovei,tot timpul vor fi nemultumiti si vor sustine pe oricine li se pare ca ar fi intr un anume fel,asa ca mai terminati cu macovei
vadi=diaconescu,macovei nu este egal udrea
vadim plus diacnescu are mai mult decat macoveaica asta,nu mi se mai pare normal entuziasmul talibanilor din presa,b1mai exact,ar trebui sa i…ceara demisia…
vadim plus diacnescu are mai mult decat macoveaica asta,nu mi se mai pare normal entuziasmul talibanilor din presa,b1mai exact,ar trebui sa i…ceara demisia…
Electoratul lui Dan Diaconescu si Vadim Tudor va merge si el catre Ponta. Aveti dreptate, trebuie ca in turul 2 sa iasa la vot minim inca 1 mil. de alegatori. Complicat! Foarte complicat! Cine si cum sa-i scoata?! Ceea ce am invatat din aceste alegeri este ca votul rational este ultraminoritar, iar valorile autentic democratice sunt asumate de prea putini romani. Este adevarat ca si politicienii au contribuit masiv la acest rezultat. Uitandu-ma in urma constat cu mare tristete ca Traian Basescu a pustiit totul in jurul sau si toate lucrurile bune pe care le-a facut si le-a distrus singur sau a creat premisele pentru ca PSD-ul sa distruga si ce-a mai ramas. p.s. pacat de Rares Bogdan; aseara si-a aratat limitele pe mai multe planuri
D-le Cristoiu imi puteti spune va rog ce se intampla daca d-l Iohannis castiga turul 2 dar pierde procesul?
Maddy, ai facut o obsesie ptr Crin, ia-l acasa, draga mea! In traducere libera, Monsieur s-a sinucis in clipa-n care s-a aliat cu stanga, ptr a avea acces la ciolan! TRADATORII mereu platesc! Daca nu mai devreme, mai tarziu! Si evident ca, nici al tau iubit tradator NU a scapat de Legile lui Murphy! Un adevarat OM de Dreapta, NU se va compromite nicicand! NU poti sa slujesti in acelasi timp si lui Dumnezeu si lui Aghiuta ( gen Macovei si lupta ei ptr o tara creTina, care sa accepte casatoriile gay! )! Ai de ales… ori ai ”coloana vertebrala”… ori te ia mama lui Bau Bau! 🙂 PS: Tu te-ai casatori vreodata cu un GAY, sperand ca veti face buna si crezand sincer in… reorientarea-i? E retorica… NU-mi raspunde! 😉
pai sa il cheme pe el 🙂 https://www.facebook.com/CrinAntonescuPresedinte
Cine stie,poate ca scapam de ciuma rosie
Ce-ati mai scaldat-o!!! Si acum va mirati, care mai de care! Nu spun ca trebuia sa fi inchinat ode, dar ati cautat, mai toti, bube pe care nici macar nu le avea Iohannis! Mass media a creat o categorie spalata pe creier, in loc sa sanctioneze derapajele care pun in pericol tara, nu un partid, sau altul.
cereti prea mult de la johannis, e peste intelectul lui, daca e vreo dezbatere, e mort
cereti prea mult de la johannis, e peste intelectul lui, daca e vreo dezbatere, e mort
http://www.evz.ro/cristi-preda-un-europarlamentar-cu-principii-flexibile.html
Faca ce-or vrea !
sansele lui Johannis sunt mici.incerc sa-l reevaluez dar tot nu reusesc sa cred ca nu se identifica cu psd-usl.
Ei aveau targetul peste 50la suta in combinatia asta,sa justifice eventualul usl.de asta erau suparati.tot ce tr sa faca tr sa fie atent la dezbateri.sa nu intre in jocul lui ponta.
Asta ar trebui să ne pună pe gânduri serios