Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Ce-ar trebui să-nvețe politicienii noștri de la Isus

Potrivit Evangheliilor, Cina cea de Taină (ce nu trebuie confundată cu tradiţionala cină de Paşti a Evreilor) are loc joi seara, într-o casă din interiorul zidurilor Ierusalimului. E locaţia – ca să-i zicem aşa – pusă la dispoziţia Mîntuitorului de un evreu pricopsit. Cum intrarea în Ierusalim se face discret, Isus trimite doi ucenici să pregătească masa. Îi conduce la casa cu pricina, amintind de o casă conspirativă, un bărbat cu un urcior cu apă, care-i aştepta sub acoperire la intrarea în oraş.

De aici pornind, numeroşi comentatori au atras atenţia asupra unor adepţi pe care îi are Mîntuitorul pe traseul deplasării sale. Aceştia îi pun la dispoziţie casă şi masă, dar mai ales îl fac familiar membrilor comunităţii. Cîteva dintre aceste personaje sînt menţionate în Evanghelii: Zaheu, mai marele vameşilor (Ierihon), Lazăr şi surorile sale, Marta şi Maria (Betania), proprietarul grădinii de pe Muntele Măslinilor.

Se poate vorbi astfel de o reţea de activişti în Galileea şi Iudeea, locuitori ai satelor şi oraşelor în care poposeşte Isus pe întinderea campaniei sale. E ceea ce am putea numi azi structurile din teritoriu.  Deşi textele nu ne-o spun, se înţelege că aceşti activişti, adepţi ai Programului lui Christos, fac prozelitism înainte de sosirea şi după plecarea Mîntuitorului.

Graţie acestei reţele extraordinare de activişti locali, Isus poposeşte peste noapte în cîte o casă din localităţile incluse în traseu. Pe tot parcursul popasului, el trăieşte viaţa comunităţii asemenea unui membru de bază al acesteia. Prestaţia de esenţă e cea a unui oaspete venit pentru o zi, două, la un neam sau un amic de‑al lui, din localitatea respectivă. Cu acest prilej, el intră în dialog cu vecinii şi localnicii, dar, mai ales, rezolvă probleme ale comunităţii, semnalate de cei întîlniţi în cale. Vindecările miraculoase ţin, evident, de ipostaza asumată de Isus: cea de Fiu al lui Dumnezeu. Citite cu atenţie, ele pot fi însă văzute şi din unghiul comunicării publice. Vindecările sînt puse de Isus pe seama credinţei în Dumnezeu. Dacă el e purtătorul unui program – hai să-i zicem politic – al unei disidenţe la religia mozaică, atunci vindecările pot fi considerate ca un exemplu de rezolvare a problemelor comunităţii, dacă aceasta va adera la Programul lui Isus. Asemănător, Mîntuitorul rezolvă problema mesei pentru cei 5.000 de oameni prezenţi la sărbătorirea Paştelui evreiesc. Sau, ca să dăm un alt exemplu, rezolvă pe loc problema vinului la nunta din Cana Galileii. Desigur, minunile săvîrşite cu aceste prilejuri (înmulţirea peştilor şi a pîinilor, transformarea apei în vin) dau seamă de puterea sa dumnezeiască. Isus n-are însă vanitatea de-a le înfăţişa ca simplu efect al puterilor sale individuale. El le prezintă de fiecare dată ca rezultate ale credinţei sale. Altfel spus, pentru cei care asistă la aceste minuni, Isus le poate face deoarece el şi-a însuşit pînă la nivel de trăire noul Program politico-religios:
Crede în Dumnezeu!

Semnalul comunicaţional e indubitabil:
Dacă veţi crede ca şi mine, veţi putea face şi voi minuni asemănătoare!

Politicienii noştri îşi croiesc deseori trasee prin ţară. Numai că acestea împărtăşesc un vizibil aer de truc electoral, de îndeplinire stingheritoare a unei obligaţii politicianiste. Candidaţii – în campanie – şi politicienii – în alte împrejurări – se mulţumesc doar să treacă printr-o localitate. Ei îndeplinesc cu hărnicie silnică anumite ritualuri (strîng mîini, beau şi mănîncă, ţucă oameni simpli, ţin discursuri), apoi merg mai departe.
Pentru comunitatea respectivă e limpede că oaspetele a venit pe acolo doar pentru a lua voturi şi, eventual, pentru a se da la televizor că el a fost în satul X sau urbea Y.

Excepţie făcînd legionarii, politicienii români n-au învăţat din exemplul lui Isus de a propaga o credinţă.
Poate – dacă nu chiar sigur – pentru că ei n-au nici o credinţă.

(Din volumul Statul versus Corneliu Zelea Codreanu)


Statul versus Corneliu Zelea Codreanu. Eseuri, note, documente De la Fondul Antonescu la conturile lui Ceaușescu, Eseuri, note, documente

Cele două culegeri de eseuri au apărut la Editura Mediafax și pot fi cumpărate de la librăriile Cărturești.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

17 comentarii pentru articolul „Ce-ar trebui să-nvețe politicienii noștri de la Isus”

  • @cezar jeepa
    BTW, băi machoman, tu mai ai p…lă, sau o vezi doar in vis, sau pe-a altora, pe la wc-urile pe care le frec(i)ventezi, daca nu te piși, cumva, pe zidurile transformatoarelor electrice, mai (pi)dosnice !

  • Băi găurele, băi boule, eu credeam că te prefaci, dar tu chiar ești un bou prost, de la #rezist, și nu mai are rost sa-mi pierd timpul, cu tine, ci, în cel mai rău caz să-ti mai dau un falus, așa apăsat, la cioc, direct la omușor !!!
    De-acum înainte, n-ai decât să vorbești cu … oglinda !
    Ah era să uit ! Maică-mea-i moartă, așa că încearcă s-o f*ţi pe măh-ta, chioncu’ dracului ! RITCIS !!! ???

  • De la A3 ‘cetire’ :
    Jurnalist : D-le Toader, simţiţi vreo presiune, în ultimul timp ?
    Min. Toader : Da, doar cea … atmosferică !

  • Varianta europeană a ‘Sărutului lui Juda’ este … Sărutul lui Junker, care, in ciuda aparențelor, va deveni TRĂDĂTORUL EUROPEI !!!

  • Dacă tăceai, tot un … prost rămâneai !

  • De aceea Catedrala Mânuirii Neamului trebuie să primească Deschiderea Universală a lui Soros . Cu înțelegere.

    • Dac-ai scris la mishto, e ok !
      Dac-ai mâncat ‘t’-ul, te dau pe … mâna lu’ c**at !

  • Activisti, prozelitism, casa consirativa, dialog cu localnicii, program politico-religios – sunteti haios dle Cristoiu. Mare figura. Deși sunteti plin de carte.
    Tocmai astai paradoxul- Hristos a avut un mesaj total lipsit de tenta politică, chiar dacă Iudeia era sub stăpânire română si multi din iudei il vedeau ca eliberator si viitor rege care „mintuieste” națiunea din punct de vedere politic. Si mare surpriza- sa rastignit si murit si a înviat. Nici ucenicii n-au putut sa inteleaga… Nici Cristoiu. Ion.

  • Maestre Ion Cristoiu, nu pot politicienii noștri să țină de Isus, că n-au timp. Idioții ca Orban sau Iohannis se țin de modelul Soros, iar PSD- ALDE se țin de modelul propriu Dragnea-Tăriceanu. Isus a rămas pt oamenii simpli 😆

  • gabi Șerban
    Și capra se numește Carmen Iohannis?

    • Ai dat-o de gard, amice!

    • Ai un reply mai jos, dar ţi-l mai dau o dată :
      DACĂ TĂCEAI, TOT PROST RĂMÂNEAI !

      • Danillo
        Prostu nu-i prost destul dacă nu-i insistent ca tine. 😆 Aici nu-i vorba de „tăcut” boule, fiindcă pe Blog totul e scriere sau e abținere de la scriere. Cînd te-a turnat măta într-un WC fără autorizație sanitară din Oltenița, ți-a zis „Taci nu mai zbiera” sau „Taci , nu mai scrie cu aia-n țărînă”? Dacă nu i-ai urmat sfatu, azi ai ajuns vita pribeagă a turmei de sorosiști care s-agită p-aci să „combată”. Măcar vă plătește bine Moartea-n vacanță Soros? 😆

    • Maestre Cristoiu, uite ce scrie elevul dvs Dan Andronic, la două săptămîni după ce trei maimuțe din ISIS au decapitat două fete din Nordul Europei la Marrakesh (Maroc). Cică „Marrakech, orașul care este pe primul loc în topul destinațiilor turistice. JURNAL DE CĂLĂTORIE de Dan Andronic”. Bă Andronic, nu uita să precizezi cîți polițiști vă păzesc în timpul călătoriei voastre turistice. 😆 E suppa duppa tursoit în cuiburile Stat I 👿 slamic

    • La mulți ani, Ion Cristoiu, și jurnaliștilor independenți ca Dvs.
      Sclavilor lu Soros gen Cr Tudor Popescu sau Raresh Bogdan le dorim cetățenie într-o junglă plină cu hiene flămînde 😆 Să-și privească și ei la oglindă propriul comportament 😆

    • Ion Baltag, bă șogor de Dîmbovița, Isus a fost mai real decît poate fi o caricatură ca tine, desenată cu rahat pe toți pereții wc-urilor de chirpici din Bucale. 😀 Bravo, Nick Cernat, i-ai dat-o mocofanului peste bot. Baltag ar fi fost șef pe activiști la Comitetu Central de partid al colectivizării din anii 50 dacă era căcat mai devreme de mă-sa 😀

    • Un rahat de ziar numit Romania liberă, printr-un bou cu cap-de-fier numit Iulică Capsali, anunță că potrivit ziarului francez Le Monde, România se află pe calea Ungariei şi a Poloniei. E și interesant pt romîni ce cred niște spălați pe creier din Paris de-ai lu soros, care încă din 90 au fost învățați că Romînia are capitala la Budapesta. 😉 😯 😀 Franța înoată în căcat la propriu, vestele galbene le întoc curu la toți mîncătorii ăștia de kkt din mas-media, da prostimea de la LeMonde moare de grija Romîniei. Și cu prostimea lu Capsali care moare de grija prostimii de la Lemonnde. Capsali și Le Monde- doi proști care decedează unu de grija altuia 😆 Chemați un popă ș-o ambulanță la poarta ziarului 🙂 😀 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *