cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:





Gîndul de miercuri, 9 ianuarie 2019

În relația cu Guvernul, Klaus Iohannis nu mai e de demult președintele României. E candidatul partidului de Opoziție PNL

Renunțarea lui Klaus Iohannis la funcția de președinte pentru postura de candidat al PNL la prezidențiale duce lovește grav interesul național și prin folosirea prerogativelor de șef al statului pentru a lupta împotriva candidatului PSD.

Să mă explic.
Chiar dacă Legea fundamentală fost făcută poștă de Traian Băsescu prin stoarcere de interpretări favorabile și de Klaus Iohannis prin folosirea ca tonomat al propriilor ranchiune, totuși, fie și ca semn de respect, s-ar cuveni să ne mai aruncăm o privire asupra articolelor care o alcătuiesc.

Ar fi prilejul de a fi surprinși de conținutul punctului patru al articolului 1:

„4) Statul se organizează potrivit principiului separației si echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.”

Surprinderea s-ar explica prin ceea ce am putea numi discrepanța de tip moldo-valah dintre Lege și aplicarea ei în realitate. Realitatea postdecembristă ne-a obișnuit cu o Președinție trecînd drept putere în sine și, prin asta, participînd la necesarul echilibru al puterilor în statul de drept. Constituția din 1991 ne arată însă că în România postdecembristă nu există Putere Prezidențială. Există doar putere legislativă, putere judecătorească și putere executivă. Oricît de ciudat le-ar suna celor încredințați că Președintele e un arbitru al puterilor în stat, un fel de Zeus uitîndu-se la muritori prin crăpătura perdelei de la Olimp, președintele e parte a puterii executive. Altfel spus, președintele împarte cu guvernul responsabilitățile tipice Executivului. Părinții Constituției i-au zis acestei femei cu barbă Republică semi-prezidențială.

Cum au ajuns Părinții Constituției la această schizofrenie care a costat și costă România prin adîncirea neașezării sale eterne e o altă chestiune, de care ar trebui să se ocupe istoricii.
Noi ne vom ocupa de consecințele practice ale acestei situații în România coabitării dintre Președinte și Coaliția majoritară. Cînd s-a croit această capră-varză, sub neghiobia românească de a gîndi doar clipa, fără a trece dincolo de ea nici măcar cu un minut, mandatul președintelui era de patru ani, ca și cel al parlamentului. Alegerile parlamentare aveau loc în același timp cu cele prezidențiale. Președintelui îi era ușor să fie parte a Executivului. Deoarece Guvernul era dat de partidul din care făcuse parte și din care mai făcea parte, practic președintele era șeful Executivului. Conflictele cu premierul erau fie imposibile, fie lesne tranșate de partidul premierului, aflat la cheremul președintelui.

Coabitarea, ivită o dată cu Traian Băsescu, a adus o realitate nouă dominate de provocări la care părinții republicii semi-prezidențiale, acest monstru asemănător Virginei Gravide, nu s-au gîndit o clipă. Una dintre aceste provocări e rezumată de întrebarea:
Cum reușește Președintele, aparținînd unei alte partide politice decît premierul, să-și concretizeze prerogativele de parte a Puterii Executive?
A fost o întrebare nu numai teoretică, dar și pragmatică, dureros de pragmatică.

Prin caracterul de republică semi-prezidențială, s-a instituit ceea ce s-a numit dubla cheie în cazul unor decizii, nu puține de altfel. Asta înseamnă, contrar propagandei PSD-iste, că în cazurile în care președintelui i se cere semnătura aceasta nu e de tipul semnăturii primarului. El, președintele, are dreptul să-și spună cuvîntul în aprobarea unei propuneri venite de la Guvern. Cînd președintele era și șeful partidului de Guvernămînt lucrurile erau simple. Înainte de a propune o numire – de șef la DNA, de exemplu – premierul se consulta cu președintele. Cît din decizia luată ținea de voința premierului și cît de voința președintelui e o chestiune de subtilitate. Deoarece întregul regim purta numele președintelui – regimul Iliescu, regimul Constantinescu, regimul Băsescu – erau rare situațiile (cum s-a întîmplat în cazul lui Radu Vasile) cînd premierul intra în conflict public cu președintele de aceeași culoare politică. Coabitarea a adus cu sine o provocare căreia pentru a-i se răspunde se cere celor două părți lăsarea deoparte a orgoliilor, a intereselor mărunte ale fiecăruia, de dragul interesului național. Pentru că nimic nu poate fi mai dăunător interesului național decît blocarea dublei chei, pentru că în joc intră hachițele, tulburările provocate de durerile de burtă, vanitățile, sau și mai grav interesele personale.
Prima condiție, așadar, a unei coabitări care să nu provoace pagube interesului național stă în subordonarea actelor și vorbelor președintelui minimului patriotism.

Nu e singura condiție.
Coabitarea, cu a sa nenorocită dublă-cheie, solicită din partea președintelui o minimă capacitate de negociere, dublată de pragmatism. Pînă la urmă în cazul unei decizii cu dublă cheie important e ca problema să se soluționeze într-un fel sau altul pentru ca treburile Republicii să meargă înainte. Orice blocaj e mai rău decît orice altă soluție considerată rea.

Desigur, în cadrul coabitării, președintele poate avea față de o decizie luată de Guvern un punct de vedere contrar. Dictat fie de programul său politic, fie de viziunea sa de președinte, presupusă a fi sub puterea interesului național. Președintele are dreptul ba chiar și datoria să nu semneze ca primarul. El poate respinge propunerea venită de la Guvern. Cu o singură condiție, decisivă în lumea de azi. Ca acest gest să nu treacă în ochii opiniei publice drept rezultatul unui Așa vrea eu, că de aia sînt președinte! Refuzul de a semna o propunere trebuie să apară opiniei publice drept expresia unei poziții obiective, ținînd de interese mult mai înalte decît cele presupuse a fi ascunse în decizia Guvernului. Pentru aceasta președintele trebuie să iasă în fața națiunii, să se explice, să se justifice, să convingă că n-a avut încotro. El n-are nimic cu Guvernul, cu partidul de guvernămînt, dar nu poate fi de acord cu propunerea, deoarece aceasta e așa și pe dincolo.

Prima mare încercare pentru România ivită din coabitare a avut loc în perioada mandatului lui Traian Băsescu. Președintele de atunci a trebuit să concretizeze principiul dublei – chei atît în cazul guvernării minoritare Tăriceanu, cît și în cazul Guvernării USL. Nu se poate spune că Traian Băsescu n-a făcut față acestei provocări. În unele cazuri, negociind din greu, cum a fost cel al blocajului ivit din desemnarea șefilor de la DNA, DIICOT și Parchetul General. Alteori ieșind în fața națiunii, cu Constituția în mînă și explicînd de ce a refuzat o anumită propunere. Neîndoielnic, unele decizii nu țineau de interesul național și, la o privire mai atentă, dibuiai sofistica. Da, dar important pentru români era imaginea unui președinte pe care l-a obligat la refuz o forță obiectivă și nu propriile hachițe, multiplicate de fierberea hormonilor.

A venit la președinție Klaus Iohannis.
Un ageamiu într-ale politicii, un mort politic de a binelea vîndut românilor de Sistem drept un Lazăr care va învia din morți după ce va ajunge la Cotroceni. Cu un asemenea amator în funcția de președinte, coabitarea a fost un dezastru. Relația sa cu premierii timp de patru ani n-a lăsat o clipă impresia unor decizii luate în interes național. Nota comună a tuturor actelor sale a fost dată de satisfacerea vanității neghioabe că el e Președinte cu p mare. Cîtă vreme Victor Ponta i s-a pisicit pe la Cotroceni, deciziile sale în raport cu Guvernul PSD au fost amabile.

Cînd, în martie 2015, Victor Ponta și-a arătat gheruțele, a năpustit asupra lui DNA. Cînd Serviciile, prin criminala diversiune de la Colectiv i-a adus la Victoria Guvernul Meu, Guvernul care i-a făcut bocancii, Klaus Iohannis, a țopăit de fericire. N-a avut o clipă conștiința că și față de Guvernul Meu el trebuie să rămînă președinte. Venirea PSD-ALDE la putere a adus cu sine coabitarea. Din start, Klaus Iohannis a dovedit că nu va face față acestei mari provocări. Propunerea cu Sevil Shhaideh a fost respinsă fără nici o justificare publică. Atunci s-a născut convingerea că singurul lucru pe care-l știe Klaus Ioyhannis e replica Așa vreau eu! Nu sînt un simplu muritor. Sînt Președinte cu p mare!

Nenorocitul moment 23 iunie 2018, cînd Klaus Iohannis a anunțat înscrierea în cursa electorală a fost și cel din care Klaus Iohannis n-a mai fost în cadrul coabitării altceva decît un candidat anti-PSD. S-a văzut limpede că Klaus Iohannis are de gînd să folosească prerogativa dublei – chei pentru a șicana PSD, pentru a arăta minorității zgomotoase pe care pariază la alegeri că el e anti-PSD mai ceva decît talibanii de pe facebook. Nimic din ceea ce a făcut după 23 iunie 2018 n-a semnalat un președinte. A fost numai și numai un candidat. Un candidat al partidului de Opoziție numit PNL. Un exemplu al decăderii din responsabilitatea de președinte îl constituie amînarea ostentativă a deciziilor cerute de principiul dublei – chei, trimiterea la CCR a oricărei legi venite la promulgare, refuzul de a explica și justifica public deciziile din relația cu Guvernul.

Pînă la alegerile prezidențiale mai e un an de zile. Un an în care candidatul PNL Klaus Iohannis va provoca țării pagube uriașe prin folosirea în chip abuziv a prerogativelor de președinte al României. Singura soluție pentru a evita aceste pagube, pe zi ce trece tot mai mari, ar fi suspendarea lui Klaus Iohannis. De nu purced liderii PSD și ALDE la suspendarea lui Klaus Iohannis? Din același nărav de a sacrifica interesul național pe altarul intereselor personale. Prin tot ceea ce face Klaus Iohannis e președintele ideal pentru calculele electorale ale PSD și ALDE. Cu cît face mai mult rău țării Klaus Iohannis, cu atît mai bine pentru noi din punct de vedere electoral.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

31 comentarii la Gîndul de miercuri, 9 ianuarie 2019

  • Un lucru este cert! Nimeni nu vrea să modifice Constituția. De ce, nu știm. Traian Băsescu, cel puțin în perioada primului mandat, proclama necesitatea modificării Constituției. La un moment dat chiar a avut majoritate, fragilă, dar a avut. E, uite că nu s-a mai realizat una din marile lui promisiuni electorale.

  • BREAKING NEWS !!!
    Tocmai am aflat, pe surse, c-a fost CLASAT cel mai ‘grav’ dosar în care sunt implicati șefii realitatii tv gușe, pacuraru, respectiv elan !
    FOARTE TARE, n’așa ?!?

  • Realitatea este că T. Băsescu a fost un președinte extrem de conflictual. România și-a dorit un alt fel de președinte. Dorința era de un tip non-conflictual, dar avem un tip non-combat. Păcat! Am mai pierdut 5 ani.

    • Johannis e cel mai achitat presedinte din istoria României. E de salutat că procurorii i-au clasat absolut toate dosarele, ar fi fost și păcat să avem un penal in fruntea României 😉

    • Eu zic c-avem (sic) un președinte … CON-BOMBAT !!!

  • Actuala putere are tot interesul să măcelărească Justiția. Nu s-a mai discutat nimic despre Regionalizare, o măsură benefică nouă, tuturor. Constituția e bună, că așa a zis Băsescu în al doilea mandat al său.

  • Acum, despre fair-play-ul invocat de dl. Cristoiu. Să fim serioși! Cine ar lăsa pasărea din mână, pentru aia de pe gard? Vorbind despre toate structurile, la toate nivelurile, oricine este pe funcție de conducere, profită de avantajul pe care îl are când se pune problema de noi alegeri. Și în mediul privat este la fel.

  • Din titlu lipsește “este”.
    Îmi lipsește Gabi Șerban și Jipa și Roxi și Domi, poate apar mâine.Pa!

  • Constituția a avut în vedere limitarea atribuțiilor lui Ion Iliescu. Așa s-a ajuns la actuala redactare. Cât privește rolul Președintelui de a veghea la buna funcționare a autorităților statului nu înseamnă că acesta se situează de partea unuia sau altuia. Teza a doua a textului face vorbire de calitatea de mediator, ” În acest scop realizează medierea” deci nu se situează de partea unuia sau altuia. Asta se pricepe mai greu.

  • Sasu’ s-a ‘trezit’ în mijlocul unui FENOMEN, pe care nu-l înţelege !
    Mai grav este faptul că … NICI MĂCAR NU SI-A DAT SEAMA, de acest lucru !

  • @chezg gabi saorban
    Dar dac-avea himen elastic, sau inelar, băi loaza… lebedelor, iar ‘penetratorul’ nu era … ‘priapic’, ca cârnat, sau chiar era mai … ‘puriu’ ?!?

  • Woow !!!
    A fost cutremur de 4,3 R, la orele 13.36 !!!
    Teoria mea, în legătură cu cifra 4, functionează !!! Am mai … ‘espus-o’ !!!
    Ce dată este azi ?
    09.01.2019 !
    9+1+2+1+9=22 ; 2+2=4 !
    4 este o cifră fatidică, la chinezi, însemnând moarte !!!

  • Pt aneta reziano, de la mansardă
    Ţie, trăiţi-ar prostia !

  • Da de di, dir la da da,
    DIDE, dir la da da !
    Da din gură, iar mai sta,
    DIDE, dir la da da !
    PROTEST va organiza,
    DIDE, dir la da da !
    AUTOR’ZAŢIE, nu va lua,
    DIDE, dir la da da !
    Poate-n FREZĂ, și-o va lua,
    DIDE, dir la da da !
    De nu s-o… ASTÂMPĂRA,
    DIDE, dir la da da !

  • Da de di, dir la da da,
    DIDE, dir la da da !
    Da din gură, iar mai sta,
    DIDE, dir la da da !
    PROTEST va organiza,
    DIDE, dir la da da !
    AUTOR’ZAŢIE, nu va lua,
    DIDE, dir la da da !
    Poate-n FREZĂ, și-o va lua,
    DIDE, dir la da da !
    De nu s-o… ASTÂMPĂRA,
    DIDE, dir la da da !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *