Gîndul lui Cristoiu de miercuri, 3 aprilie 2019

Cel mai bun mijloc de luptă împotriva comunismului rămîne dezvoltarea capitalismului românesc

Doi parlamentari USR, al căror nume îmi scapă, dat fiind că au fost aduși de pe stradă în politică, au depus la Camera Deputaților un proiect de lege prin care se interzic organizațiile și propaganda comuniste. Pe site-ul partidului care a încheiat o alianță cu un singur om – Dacian Cioloș – inițiativa e astfel prezentată:

„Propunerea legislativă urmărește interzicerea constituirii organizațiilor cu caracter comunist, promovarea în public a doctrinei comuniste, negarea crimelor comunismului ori a efectelor acestuia, dar și răspîndirea simbolurilor comuniste, cu excepția activităților desfășurate în interesul artei, științei, cercetării sau dezbaterii unei chestiuni de interes public.”

Legea, pe care inițiatorii au clocit-o, prevede pedepse cu închisoarea mai mari decît cele de viol sau tîlhărie, pentru fapte precum folosirea cuvîntului comunist în public altfel decît urmate de înjurături de mamă față de Marx sau ținerea pe masă, drept bibelou, a unei căni de apă cu portretul lui Lenin.

Inițiatorii ne spun că „acest proiect ar fi o garanție pentru români că reinstaurarea regimului totalitar comunist nu se va mai întîmpla”.
Restaurarea comunismului e un pericol major pentru România și pentru omenire, deoarece „România nu a trecut printr-o demonizare reală pentru că am fost conduși de comuniști și de urmașii lor. Pentru ca fii și fiicele noastre să nu pățească ce au pățit bunicii noștri, trebuie să decomunizăm spațiul public”.

După acest anunț, Bogdan Iacob mi-a trimis următorul SMS:
Vă văd eu dacă mai aveți curaj să vă dați comunist!

Tînărul confrate făcea referire la obiceiul meu din ultimii ani de a declara în intervenții publice că sînt comunist, ultimul comunist din România, după ce pînă și Ion Iliescu a renegat condiția de comunist.
Ca să fiu sincer, n-am fost comunist niciodată.
Comunist în adevăratul sens la cuvîntului, asemenea bolșevicilor care au răsturnat țarismul sau a ilegaliștilor din anii noștri interbelici.

În mai multe rînduri am susținut că generația noastră, a celor care am făcut facultatea după 1965 n-a fost comunistă în adevăratul sens al cuvîntului. A fost cel mult oportunistă, în sensul că am folosit carnetul de partid pentru a ne realiza în profesie. Ingineri, tehnicieni, ziariști, actori, ca să dau numai cîteva exemple, am respectat jocul de-a comuniștii pentru că altfel nu făceam nimic lume asta. Eu, de exemplu, așa cum am mai spus, am visat să fiu ziarist și, din cîte s-a văzut după 1989 și se vede și acum, m-am născut cu morbul ziaristicii. În România socialistă erau însă doar publicații ale partidului și organizațiilor afiliate. Dacă ar fi apărut și ziare independente, indiscutabil aș fi lucrat la ele și nu pentru că eram anticommunist, ci pentru că nu mi-a plăcut niciodată să lucrez în presa de partid sau în cea angajată. Din studierea presei interbelice știu însă că au fost și comuniști adevărați, cei care au crezut, cei care și-au riscat libertatea pentru asta. Noi însă tehnocrații regimului Ceaușescu n-am fost comuniști în adevăratul sens al cuvîntului. Nu cred c-am fost în stare să ne dăm viața sau măcar libertatea de dragul idealului comunist.

Mi-am zis în public ultimul comunist în semn de rebeliune față de atmosfera de anticomunism de după 1989 întreținută nu de credințele anticomuniste, ci de teama de a nu intra în conflict cu cei din jur. Dacă ideile comuniste ar deveni o realitate dominantă la un moment dat, fiți siguri că mă voi declara anticomunist. Năravul meu păgubitor de a fi Gică Contra!
Și din acest punct de vedere anunț de pe acum că dacă vine USR la putere, ca partid de guvernămînt, și trece legea prin Parlament, după care prin Poliție și Procuratură va purcede la vînarea celor care folosesc în public cuvîntul comunist, îl voi folosi cu orice risc.

Despre nerozia care e acest proiect s-a scris. Au criticat Proiectul pînă și publiciști afiliați TeFeLismului. Argumentele au venit de regulă din zona numită a libertății de exprimare.
Eu însă cred că altele sînt argumentele împotriva acestei legi.
Le voi trece în revistă pe scurt:

  • Comunismul nu va reveni niciodată în Istoria omenirii. „Bis in idem flumen non descendimus” (Nu coborîm de două ori în acelaşi fluviu), după cum spunea Heraclit. Istoria nu se repetă în materie de experiențe sociale. Comunismul a fost la un moment dat o utopie. Cînd a devenit realitate, comunismul a murit. Desigur, societăți antidemocratice vor mai fi în istoria omenirii. Însă de alte forme decît societatea comunistă.
  • Încercarea de a lovi în PSD prin această lege în virtutea clișeului repetat și de Liberali gen Ciuma roșie e o prostie. PSD n-a fost, nu este și nu va fi un partid comunist. Dacă ne gîndim la îmbogățiții peste noapte din PSD ar fi o jignire pentru comunismul adevărat acuzația de comunist adusă PSD.
  • Legitățile sociale spun că un regim nu se instalează prin simpla propagandă. Putem să publicităm acum pe toate drumurile regimul imperial de tip roman. Nu cred că vreodată România va avea un regim imperial. Un regim se instalează din cauze obiective strict economice. Din acest punct de vedere, dacă se pune problema de a evita pericolul revenirii comunismului în România mijlocul principal, mijlocul crucial rămîne dezvoltarea capitalismului autohton. Nu a capitalismului întruchipat de multinaționale. Dacă vine comunismul la noi, multinaționalele își iau tăgîrța și pleacă în altă parte, unde nu e comunism. Capitalismul autohton, cel întruchipat de clasa mijlocie, e cel care se va bate pe viață și pe moarte pentru ca în România să nu revină comunismul. Nu există mai mare apărător al democrației, al statului de drept și prin asta mai mare dușman al comunismului decît clasa de mijloc. Sarea și piperul capitalismului sînt micii burghezi, onorabilii lui Caragiale, în genul mult satirizatului negustor Jupîn Dumitrache. Capitaliștii români sînt cei mai mari, cei mai solizi apărători ai democrației în fața unei posibile reveniri a comunismului. Asta deoarece democrația e indisolubil legată de proprietate. Fără democrație nu poate exista proprietate privată. Fără capitalism nu poate exista democrație. Și unde să plece micii proprietari dacă vine comunismul.

Din nefericire în România postdecembristă capitalismul românesc n-a avut și n-are un partid care să-l reprezinte, care să se bată pentru el în Parlament. PNL, partid care se pretinde de Dreapta, rămîne mai departe un partid al bugetarilor. USR e un partid prea ideologizat, amintind de partidul comunist prin punerea ideologiei înaintea pragmatismului, pentru a întruchipa interesele capitalismului românesc.
Aștept apariția acelui partid.
Pînă atunci mă amuză să constat că toate partidele luptă cu vorba împotriva comunismului.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „Gîndul lui Cristoiu de miercuri, 3 aprilie 2019”

  • Ba Ghio , aia doi sunt respectabili ca matale , doua nulitati si cu tine trei , nu stiti pe ce lume traiti , sau stiti , sa papati banii lu tătuţu Soro.
    Mai deunazi o faceai pe una nulitate absoluta ; doar o vorba sa-ti mai zic : nu vorbeli de funie in casa spanzuratului .

    • Doi imbecili cei doi anonimi de la USR care au înaintat acel proiect de lege pe comunsim , USR e un partid-satelit Soros. Cînd ești satelit Soros, ești mai marxist decît Lenin așa că cei doi sînt buni de spitalul de boli nervoase. Tot felu de crretini s-au ales în politică. 😎

      • Franța e condusă cu proști, da ambasadorii lor dau lecții în Romania. Un clip publicitar ptr înscrierrea la vot a fost blocat de twitter ca să nu încalce o lege pe fakeNews dată de dictatorul Macron. E timpul ca Meleșcanu să-și amintească că e ministru de Externe și să ceară respectarea orelor de somn ptr cuplul de tristă amintirre Emanuel Macron și baba lui. 😀

    • Un african care locuia în Italia a incendiat un autobuz plin cu copii italieni fiindcă “a vrut să răzbune moartea migranților din marea Mediterană”. Oligofrenul nu aflase încă că toți migranții din Mediterană sînt traficați și preluați de la traficanții de carne vie prin ONGurile lui George Soros care îi aduc în UE (gen ONG-ul “Salvați copiii”). Migrația ilegală care conține astfel de demenți trebuie oprită rapid și migranții întorși în țările lor. Dacă Papa Francisc, Timmermans, Juncker Soros sau Verhofstadt vor migranți ilegali din Africa în UE să îi ia la ei acasă, dar să nu îi aducă în Europa fără acceptul națiunilor.

    • PSD dă de pământ cu ambasadele. În timp ce Teo Melețșcanu doarme în post, PSD îi trimite pe sorosistii din ambasadele Vestului la origini. Nu-i rău, poate data viitoare, obositul Meleșcanu va fi înlocuit cu Pleșoianu sau cu Deputatul_mitralieră Rădulescu, să te ții atunci distracție cu sclavii lu Soros de la București, din cartierul ambadsadelor.
      https://www.cotidianul.ro/care-pe-care-psd-da-de-pamant-cu-ambasadele/

    • Ambasadele cu scrisorile lor de căkt să stea în banca lor, au probleme mai grave la ei în țară. Uite Franța de ex , unde dictatorul Macron își măcelărește poporul în stradă, sau bolnavii mintali care guvernează Suedia care îi primesc înapoi pe teroriștii islamici ce au luptat în Siria fără să-i întrebe cum îi cheamă sau ce au făcut la califat, sau Germania unde fetele și femeile nu mai pot ieși din case din cauza migranților ilegali , sau Irlanda unde fundațiile Soros nu mai respectă legea cînd e vorba de presiuni pe liberalizarea avortului, sau Olanda unde teroriștii islamiști omoară oameni în tramvaie etc. Ai Sictir, bei ambadsadorilor spălați pe creerași de Sorosz, poate aveți treabă mai importantă!De ex să vă trimită în Somalia, trimiși speciali! 😎

  • Maestre, dă-mi voie sa te contrazic, in privința “folosirii” carnetului de partid în scopul “realizării” profesionale ! Pot să-ți dau n exemple în acest sens, de oameni realizați profesional, fără să fi fost membri PCR ! (cred că (încă) nu trebuie s-adaug înjurături !)
    Chiar eu sunt un exemplu, in acest sens, dar nu “voi că sa mă laud” !
    In privința “proiectului” de lege sorosist, … ăăă, pardon, … userist, ce sa spun, decât că ar fi un fel de “lege a lustrației” exacerbată la maximum !
    Cam atât am avut de … scris, iar, acum, aștept … înjurături !

  • He,he,he..Teo Matei, vezi ca ¨istoricul¨ face DE DOUA ORI precizarea ca nu a actionat DIRECT ca tortionar. Doar indirect 🙂 .
    Pentru ca tortionarul ¨direct¨ e cel care te baga, dar la fel de rau e cel care nu vrea sa te mai scoata, zicand ca nu ai fost suficient ¨educat¨.
    Incep sa cred ca ai ceva personal cu Dragnea, daca ai ajuns sa-i gasesti scuze si leprei procurariste. 🙂

  • CULTURAL MARXISM – The Corruption of America
    https://www.youtube.com/watch?v=gIdBuK7_g3M

    • Procurorul Lazăr n-a existat,
      A existat doar o fantasmă!
      Nici pe la Aiud, n-a “acționat”,
      Trecând doar ca o “mireasmă” !

  • Corb la corb nu-și scoate ochii, așchia nu sare departe de trunchi. Fals, depășit. Neo-marxiștii actuali, reprezentați cu brio de USR, între care și Ghinea, cer excluderea înaintașilor lor, marxiștii. De fapt, sunt la fel. Dacă cineva nu le place, sau nu le convine, trebuie să nu mai existe.

  • Vehementa cu care Timmermans si alti smecheri de la Bruxelles, impotriva legilor si Constitutiei Romaniei, impotriva pricipiilor pe care s-a format si consolidat UE, cer imperativ GUVERNULUI(!) sa opreasca ancheta impotriva lui Kovesi, nu are decat un raspuns logic: Kovesi a muncit din greu pt ei si, daca se duce la vale, trage multi grei dupa ea.
    Asa ca, cu parere de rau, n-o sa pateasca nimic. Deocamdata.
    E surprinzator ca n-au facut ¨extractia¨ mai devreme..

  • Ba ,Cernate , te lamuresc eu – daca tot esti ingrijorat ca ambasadorii – azi i s-a ridicat distinsei doctor in drept , huidumei in concret , oarece oprelisti, asa cum ma-tii i s-au ridicat ,cand te-a fatat ,interdictia de a profesa pe vechea centura a Brailei , pen’ca era nevoie de brate de munca la Bumbesti-Livezeni ;nenorocirea ma-tii si a urmasilor ma-tii este ca nu te-ai luat vreodat de munca , desi au jurat in fata partidului credinta , ca te vei indrepta , si se vor folosiip cumva de tine , in secolul trecut , sau in asta , numa ca tu nu vrei sa onorezi sub nici un chip memoria moastelor ma-tii , si continui sa-i dai inainte cu dusmanii de clasa , asa cum facea amarata , cand lauda ofiterii bolsevici pentru genereozitate , in comparatie cu autohtonii , care ii foloseau cavitatea bucala doar pentru felatii si delatiuni , era plina de povesti -ca ce se naste din pisica , soareci manaca –
    adica pentru unii era muma si pentru altii ciuma , asa cum ai mostenit-o tu , cand te apleci spre comparatia in viu a huidumei versus analafabeta Veo , cu sau fara virgule .

  • Adică Meleșcanul, da !

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce n-a scris Donald Trump pe Tweeter, „prietenul meu Liviu Dragnea a fost arestat, regret”? (înregistrarea integrală a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu” din 13 iunie 2019)
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: