Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Gustar mangaloid
Pe promenadă
O fetiță de cinci ani cățărată pe un mobilier de joacă greu de pătruns declamă: „Sora mea este fiica păianjenului…”
Pe plajă
Patru generații dintr-o familie vorbitoare de dialecte indo-europene descind în pragul apusului la o hârjoană în apa ce pare că mai are puțin și îngheață. Care cu nădragii suflecați, care cu fustele ridicate în brâu, cu toții strigă și se zbenguie în apa până la genunchi. În jurul lor s-a creat un gol strategic. Singura spectatoare care nu vrea să se retragă la lojă e o doamnă blondă, fermecată de festivalul chirăiturilor.
În supermarket
Doi bărbați, aparent tată și fiu, contemplă prețurile la raftul de legume. Seniorul mormăie: „Păi nu zicea că se ieftinesc?” Tânărul zice amuzat: „De ieri!” Seniorul constată amărât: „Au ieftinit pe mă-sa!”
Pe plajă
Întreprinzătorii locali au înțesat plaja cu șezlonguri. Nu chiar pe toată, dar cam 95% din porțiunea decentă. E metoda locală de a nu le mai permite oamenilor să se așeze pe nisip. Unii, mai generoși, plusează: la banii ăia (cam cât un prânz la o terasă din apropiere) primești și o saltea dezinfectată de saramura din slipurile cu care au mai intrat în contact. Gradul de ocupare e cam de 1 din 5. Ceea ce înseamnă vreo 200 de șezlonguri neocupate. Multe nici n-ar avea cum să fie ocupate, pentru că iarna a lăsat o brazdă în obrazul plajei și mintea strălucită care a proiectat dispunerea șezlongurilor n-a putut să coacă și ajustările necesare, așa că o bună parte dintre ele sunt înclinate pe două axe. În funcție de cum te așezi, strângi tot sângele fie în emisfera cerebrală responsabilă de creativitate, fie în laba piciorului stâng. Numărul șezlongurilor a crescut în fiecare an, dar numărul ocupanților pare să fi scăzut treptat. O arată nu numai șezlongurile goale, ci și terasele închise și – probabil cel mai grăitor indiciu – cozile semnificativ mai scurte la gogoși și plăcinte.
Pe promenadă
Un copil mic studiază una dintre mangaloidele blănoase care stăpânesc faleza. În spatele lui, pe o bancă, doi domni de vârste respectabile cu pălărie de „combainier” țin să ilustreze deșteptăciunea țăranului român. După ce șușotesc un pic, unul scoate un șlap din picior și dă cu el după pisică. Agilă, pisica e deja departe când aterizează șlapul. Copilul face ochii mari, poznașii se hlizesc mândri de ideea lor.
La terasă
Mobilier din lemn și țeavă metalică grea, produs în urmă cu ani buni de o firmă de bere. Picioarele scaunelor coboară în afară, descriind o amprentă la sol de două ori ca suprafața șezutului. Mesele au picioare drepte, deci s-ar părea că singurul gând al designerului a fost acela de a împiedica băutorii să se răstoarne cu scaunul după vreun consum mai puțin responsabil. Prin urmare, mari și mici, clienții se împiedică întruna de picioarele rășchirate. Nou-veniții își aranjează îndelung scaunele, ciocnindu-le de ale vecinilor. Cam în jumătate din cazuri sunt nevoiți să mute masa ca să se poată așeza. Nimeni nu pare să înțeleagă cauza, și cu atât mai puțin patronul, care, din când în când dă o raită și rearanjează mesele și scaunele libere conform algoritmului misterios format în mintea lui de-a lungul anilor.
Pe promenadă
De-a lungul serii, cam la fiecare jumătate de oră un copil e altoit de mămica, bunica sau (mai rar) tătica. Nu același copil, și nici aceiași producători, desigur.
În larg
O navă matusalemică iese gâfâind din port. Fumul gros aruncat pe coș o ia înainte, gonit de vânt. Când se apropie de orizont, dacă o privești multă vreme, începi să crezi că timpul merge invers.
La hotel
Prin 2020 au apărut primii nepalezi. Vreo trei. Făceau ordine pe plajă seara. În trei ani s-au înmulțit de vreo zece ori, iar unii au trecut, mai la propriu, mai la figurat, la munca de sus. Unul lucrează în grădina hotelului, altul ajută cameristele. Cel din grădină are tabieturi clare. Pe la două, când începe să se lungească umbra hotelului, ia o greblă și se duce într-o margine a grădinii, după vreo tufă sau un arbust mai generos, și preț minute bune ia poziția clasică a ciobanului mioritic, sprijinindu-și bărbia în coada greblei. Ca să vezi! Din când în când mai trage câte-o frunză în alee, după care își reia ruminațiile sprijinit în instrument. Ilustrarea perfectă a lozincii ilicite de odinioară cu „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.
Pe plajă
Două doamne bine informate comentează vremea și temperaturile. „Auzi, cică apa are 19 grade.” „Fugi tu, la 19 grade berea e caldă!””
Pe promenadă
După primii stropi de amurgeală, hotelul devine atracție turistică. E viu colorat și se aprind lumini peste tot, inclusiv în grădina foarte bine îngrijită, în care tronează stuf, arbori pitici și o varietate bogată de pinacee. Așa că mulți dintre cei ieșiți la digerat tochitura de seară se opresc și fac poze cu hotelul. De multe ori selfie-uri. Unii, mai îndrăzneți, intră în curte și-și fac poze pe leagănele răsfirate prin grădină. Situația se mai complică uneori la ieșire, când descoperă că porțile laterale sunt încuiate. În rest, toată lumea pare mulțumită.
În balcon
Se zice că de multe ori îți dai seama cel mai bine care e valoarea unui lucru abia după ce rămâi fără el. E greu de spus cât de corectă e observația asta în cazul banilor, bunăoară, dar e teribil de exactă când e vorba de liniște. După o săptămână de răsfăț, în care primii vecini de balcon s-au rezumat la șușoteli rare iar următorii s-au arătat doar la masa de seară, rezumându-se exclusiv la mestecat, acalmia e făcută țăndări de o doamnă gureșă venită în vizită la proaspătul cuplu de alături: un domn modest și fumător și o doamnă cochetă și lucioasă. Vrei sau nu, ești martor la o discuție vie și gelatinoasă despre sandale și numerele încălțărilor. Zboară ciorile din copacii care străjuiesc promenada, zboară și ziua, zboară și gândurile. Dar orice cură de disconfort are avantajele ei. Legănată de valuri și scrijelită arar de câte-un pescăruș văicăreț ce pare scăpat de la terapeut, liniștea dimineții următoare e încântătoare, numai bună de luat acasă. În gând, desigur.
Comentarii
7 comentarii pentru articolul „Gustar mangaloid”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
La primaria Nicusorului:
Joi. „Edilul susține că mâine se încheie aceste lucrări la conducte, iar cei din Sectoarele 2 și 3 ar trebui să aibă apă caldă.”
VinerI, acelasi Edil. „încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet” *.
.
(* „încet-încet”-a se citi rar si cu voce slaba, fara pic de tonus, asa cum vorbeste Edilul)
Parcă vă stă mai bine când sunteți relaxat, departe de gânduri conspiraționiste.
Dar ce inseamna „gustar” si „mangaloid” ? 😛
Gustar este august. Mangaloid poate fi o aluzie la bronzul puternic…
Multumesc, nu m-ar fi dus capu’ nici daca ma gandeam pana dimineata. „Vezi ma? De aia imi place mie sa lucrez cu intelectuali” 🙂
Daaaa! Chiar ador stilul acesta. Seamana cu al dnei Cora.
–- olecuta, adica…