Gustul sovieticului pentru lux

De pe vremea lui Stalin. Eşecul comunismului era de prevăzut încă din anii imediaţi celui de-al doilea război mondial. Ca utopie, comunismul predică egalitatea între oameni. Adepţii acestei utopii trebuie să refuze categoric luxul. Ase­menea primilor creştini, ei trebuie să fie un exemplu de ascetism. Privirile lor trebuie să ardă, aşadar, doar de transpunerea în practică a idealului.

Ocuparea României de către Armata Roşie a fost, pentru cine ştia să citească în semne, strălucita do­vadă că trei decenii de bolşevism lăsaseră neşterse poftele burgheze ale tovarăşilor de la Răsărit. Nu nu­mai rusul de rînd, întruchipat de soldatul Armatei roşii, dar şi bravii şefi veniţi de la Moscova nu păreau deloc aşezaţi pe ascetism. Dimpotrivă, consilierii sovietici, des­pre care se bănuia că provin din nomenclatura co­mu­nistă, dau românilor un minunat exemplu de înclinaţie către luxul şi îndestularea burgheză, pe care le com­bătea pînă la osteneala fălcilor. Cristian Troncotă descrie în cartea sa, Istoria serviciilor secrete româ­neş­ti. De la Cuza la Ceaușescu, editura Ion Cristoiu, 1999, baia de capitalism putred în care se scăldau consi­lierii sovietici, tovarăşii veniţi la Bucureşti să-i înveţe pe ro­mâni cum să renunţe la luxul burghez pentru a se sa­crifica pe rugul ascetismului comunist:

„Mobilarea vilelor în care au stat consilierii sovietici s-a efectuat cu bunurile existente în de­po­zitele MAI, provenite de la casele regale şi foştii demnitare «ai regimului burghezo-moşieresc», iar cea mai mare parte s-a cumpărat de la particulari şi Consignaţie, fiind plătite din fondurile speciale la dispoziţia Mi­nis­terului de Interne. Ordinul a fost ca vilele consilierilor sovietici să fie înzestrate «cu lucruri de cea mai bună calitate». Majoritatea mobilierului a fost din lemn de nuc, mahon şi trandafir în stiluri renumite (florentin, bizantin). Covoarele erau perasane originale (Buhara, Tebriz, Afgane), vesela din cristal rosenthal şi Bavaria, serviciile de masă din porţelan şi ceramică, tacîmurile din argint şi alpaca. Nu lipseau candelabrele, din fier forjat şi cristal de Murano, tablourile unor pictori români, precum Tonitza, Băncilă, Luchian, Grigorescu ş.a.“

Decenii de orînduire bolşevică nu-i lecuiseră pe tovarăşii de la Moscova de boala capitalismului. Cum să te mai mire atunci lăcomia cu care foştii nomenclaturişti sovietici s-au aruncat, după prăbuşirea comunismului, asupra bogăţiei na­ţi­onale ruseşti, etalînd un lux descumpănitor chiar şi pentru marii capitalişti din Vest?! Le plăcea să trăiască bine, să risipească, încă de pe vremea lui Stalin.

*

Cînd gazetarii o dau în barã . Titlu în „Adevărul“ de duminică, 15 ianuarie 1933: „Declinul unui dictator“. Numitul dictator, căruia ziarul din Sărindar se grăbește a-i proclama sfârșitul, nu-i nimeni altul decît Adolf Hitler. Plecînd de la problemele lui Hitler din ianuarie 1933, autorul conchide dramatic:

„Și astfel se termină visurile de măreție și glorie ale celui care a vrut să devie cu orice preț dictatorul Germaniei.”

Două săptămâni mai tîrziu, pe 30 ianuarie 1933, Hitler formeazã noul guvern german. Totuși Adevãrul, ziar al Trustului Pauker, vizibil înclinat spre stînga comunistã, continuă să aibă profeții de natură trandafirie. În articolul „Hitler cancelar“, de miercuri, 1 februarie 1933, Barbu Brănișteanu își dă cu părerea:

„Acum (Hitler n.n.) s-a hotãrît foarte bine pentru democrație (…). Dar nu numai că cel mai mare triumf al său va fi începutul decăderii sale ci, pe deasupra, această decădere va fi precipitată și regimul său nu va fi de o durată mai lungă decît au fost guvernele ce l-au precedat.“

Regimul lui Hitler s-a prăbușit abia în 1945, peste 12 ani, adică.
De cîte ori s-a prăbușit regimul lui Putin pentru presa noastră în ultimii doi ani?!