Harap Alb sau basmul strategiilor la purtător

Citită azi, în ambianța stroboscopică a știrilor răspândite de propagandele lumii, povestea feciorului de crai care l-a învins pe cel care i-a răpit mișelește identitatea, pare să concureze cu succes în fața oricăror „narative” contemporane similare.
Un basm scris în 1877 „se arată” ca fiind relatarea unui desăvârșit cunoscător ale legilor nescrise din lunga istorie a luptei dintre bine și rău. Ion Creangă, analist politic? Chiar dacă pare exagerată o asemenea atribuire, ea și-ar găsi justificarea în studierea atentă a structurii poveștii lui Harap Alb.

Ritmului aparent calm al relatării i se suprapune uluitoarea mobilitate a scenelor care se nasc unele din altele într-o surprinzătoare creștere de tâlcuri și subtilități.
Discipol hâtru al înțelepciunii populare, deținător al multor născociri sau îndrăzneli adunate pe fusul vorbei auzite din copilărie, învățătorul din Țicăul Iașului, pe nume Creangă Ion, a țesut din toate acestea povești de neuitat cum este și cea a războiului dintre uneltitori și inocenți, cunoscutul basm Harap Alb.
Deseori, recitind desfășurarea peripețiilor feciorului de crai, minunându-mă de abundența tablourilor încărcate de culoare, contraste, sunete, mirosuri, temperaturi, toate amintind efectele filmelor SF de astăzi, m-am gândit ce stofă de IT ist creator de jocuri 3D avea Ion Creangă!
Orice schemă regizorală sau scenografică dintr-un film creat pe computer menit să uimească privitorul prin precizia matematică sau surprinzătoarea sugerare a realității, ar păli in comparație cu acest pasaj:

„Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un un hobot alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări de fel. Atunci o înfiorare cuprinde pe fiul craiului, rămânând uimit de spaimă și mirare, dar pe urmă, venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti la ceea ce gândea, se înfățișează înaintea tată-său zicând:
– Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei, nu de alta, dar ca să mi încerc norocul. Și ori oi putea izbuti, ori nu, dar îți făgăduiesc dinainte că, odată pornit din casa dumitale înapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale.”

Un simț al suspansului imposibil de redat în 3D, dar impecabil rezolvat prin acuitatea descrierii ne este oferit de secvența transformării calului „răpciugos, grebănos, costeliv” într-unul „cu părul lins de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia”.

Iată scena prefacerii:

„Pe urmă umple o tavă cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie și o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele; și venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:
— Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai găsit să mănânci jăratic? De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de steaua ta are să fie!
Apoi începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca slăbătura cea de cal iar se repede și apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi mai trage și atunci un frâu în cap, cât ce poate, și apoi iar începe a purta caii de colo până colo, să vadă, nu cumva a veni alt cal să mănânce jăratic. Și numai iaca, și a treia oară, tot gloaba cea de cal vine și începe a mânca la jăratic, de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în căpăstru și, punându-i frâul în cap, zice în gândul său: „Să-l iau, ori să-i dau drumul? Mă tem că m-oi face de râs. Decât cu așa cal, mai bine pedestru”.
Și cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se și scutură de trei ori, și îndată rămâne cu părul lins-prelins și tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia.”

Harap Alb face parte în mod paradoxal din categoria basmelor avangardiste nu doar fiindcă prefațează modalități de rezolvare spectaculoasă ale probelor (testelor) de rezistență și perspicacitate ale eroilor ci și prin dinamismul creșterii în amplitudine ale tuturor scenelor care se succed zgomotoase în ciuda relatării molcome a povestitorului.
Eroului oprimat de Spânul ajuns stăpânul lui Harap Alb prin furtul identității, i se alătură o adevărată echipă de intervenție formată din: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă.
Și iată cum astăzi thrillerul lui Ion Creangă se poate numi, pe drept cuvânt, un basm al „strategiilor la purtător”.

Recitind cărțile lui Ion Creangă sau ale lui Petre Ispirescu aflăm că din basme ca Harap Alb sau Tinerețe fără bătrânețe părinții noștri învățau de mici ceea ce ne transmiteau și nouă, și anume: atât neuitarea, cât și pieirea, atât asuprirea cât și umilința, sunt noțiuni care supuse probei „tăvii cu jăratec a rațiunii și discernământului” devin treptat prezent, actualitate, conștiință și determinare.

https://ro.m.wikisource.org/wiki/Povestea_lui_Harap-Alb