Homo mixtus în vremea războiului ruso-rus

MOTTO:
„Sinţov nu mai zăbovi să-i explice de ce tocmai acum i s-a năzărit să fumeze. Voia neapărat să aprindă o țigară pentru că, uitându-se la fumul din zare, făcea sforțări uriașe de a se obișnui cu gândul apăsător că, oricât de mult amar lăsaseră în urmă, mai aveau înaintea lor tot războiul…” – Konstantin Simonov, Vii și morți

Deja ne-am obișnuit cu măcelul ruso-rus de lângă noi! Mă sperie gândul cu pricina și nu pot să mi-l reprim. Mergem liniștiți la muncă, ne vedem cu prietenii la o bere, ne interesăm de ofertele cele mai avantajoase pentru vacanțele din vară, tragem sforile ca să obținem postul dorit, iubim, urâm, flirtăm, râdem, dansăm, petrecem în cluburi, dormim liniștiți, de parcă războiul ar fi la capătul lumii. Iar dincolo de granița noastră de nord mor copii, tineri și bătrâni nevinovați, sunt distruse orașe întregi și pleacă în pribegie milioane de nenorociți deposedați de destin. Ciudată creatură omul recent! Chiar, „care va fi soarta acestui strălucitor Homo mixtus? Parcă văd: o maşinuţă, o muierușcă (sau un bărbătuş) vegană în aşternut (alături de un cățeluș), doi plozi, urechile înfundate cu căştile telefonului, vacanță pe o plajă infestată cu alge verzi, jurnalul TV – alegeri de tipul «aceeaşi Mărie cu altă pălărie», expoziție de artă contemporană, doză zilnică de antirasism, campionat de fotbal, mici scandaluri familiale, divorţ, depresii, veleităţi intelectuale, adică romane şi filme despre viața asta, oleacă înfrumusețată… Homo mixtus va învinge, însă pe o planetă în agonie. Bătrânul Levi-Strauss pricepuse asta: «M-am născut într-o lume cu un miliard și jumătate de locuitori. Şi o părăsesc în momentul când a ajuns la șase miliarde».”[1] Ehe, de-ar mai fi trăit nițel, prindea pragul de opt miliarde! Norocosul, a plecat la țanc, lăsându-ne nouă povara prezentului și volatilitatea trecutului. Căci, „memoria digeră rapid oroarea masacrelor. Înaintea fiecărui război, e clamată valoarea absolută a fiinţei create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Tolstoi, mare apostol al omenirii deificate, moare în 1910 – ecoul predicilor lui se pierde în horcăitul fiilor lui Dumnezeu, sfârtecaţi şi gazaţi. Înaintea celui de-al doilea masacru mondial, discursurile pacifiste sunt şi mai numeroase încă, și au drept rezultat o creştere brutală a productivității exterminatoare. Da, monstruozitatea fără de mântuire…”[2] Vasăzică, o digestie bună și un proces mnezic selectiv sunt explicațiile supraviețuirii acestei „magme în rut și în luptă.”[3] A omenirii, adică.

*

Într-un excelent material, Bernard Wicht (expert în strategie militară la Facultatea de Științe Politice a Universității din Lausanne) ne lămurește cu argumente pertinente că „Unchiul Sam” și-a atins obiectivele prin neimplicarea directă în conflictul din estul „Bătrânului Continent”. Astfel, odată cu, „sanchi” !, „operațiunea militară specială” din Ucraina, stăpânul de peste gârlă „a reușit să împiedice permanent orice apropiere între Europa și Rusia; a reușit să priveze economia germană de gazul rusesc și astfel să o facă dependentă de resursele energetice americane (gaz, energie nucleară) și prin aceasta a reușit să subjuge complet economia europeană (dependentă de Germania) piețelor financiare dominate de dolar.

Și aici este important de subliniat o adevărată măiestrie strategică pe partea americană: toate aceste rezultate se obțin «fără a trage o singură lovitură de tun»! Generalul chinez Sun tzu l-ar admira.”[4]

Așijderea gândește și economistul american Michael Hudson: „Dintr-odată, economia lumii s-a rupt în două – de o parte avem țările dolarizate, iar de cealaltă parte avem țările care nu aplică politicile neoliberale pentru care insistă Statele Unite. Asistăm la nașterea unei economii duale a lumii. (…) Până acum, aveam o hegemonie a dolarului asigurată de faptul ca multe țări își păstrau rezervele în dolari. Brusc, SUA au pus mâna pe toți dolarii și nu mai lasă o serie de țări să folosească băncile americane pentru tranzacțiile petroliere. Ei bine, în acest caz, aceste țări se vor îndrepta spre un alt sistem. Așa se va încheia hegemonia dolarului.

Lupta din Ucraina nu privește doar Ucraina. În primul rând, este o luptă pentru modul în care va arăta lumea de mâine, dacă va fi una unipolară sau, așa cum se pare deja, una multipolară. Statele Unite încercau de mai mult timp să împiedice Europa, în special Germania, să mai cumpere hidrocarburi din Rusia.

Sunt trei piloni au politicii externe americane, pe care se bazează puterea Americii. Primul dintre ei este industria petrolului. Al doilea sunt băncile. De-a lungul secolului 20, SUA au controlat comerțul mondial cu petrol, alături de Marea Britanie și Franța. Asta a adus două tipuri de beneficii Americii. Primul este că SUA au o industrie a petrolului puternică și sunt un mare exportator. Al doilea este că companiile americane controlează comerțul cu petrol. În acest fel, dacă într-o țară anume (să zicem că Chile sau Venezuela) se întâmplă ceva ce nu convine Americii (cum ar fi faptul că-și cultivă hrana la nivel local, că au o politică socialistă), atunci America le taie petrolul și gazele și le sancționează. Fără petrol, aceste țări nu vor avea energie și PIB-ul se va prăbuși.

Prin urmare, războiul din Ucraina este, de fapt, un război al Americii împotriva Germaniei. Nu doar Rusia este inamicul. Inamicul SUA sunt Germania și Europa, mai bine zis abordarea economică de până acum a Germaniei și Europei. Acesta este un război prin care aliaților SUA din Europa li se interzice să mai facă comerț cu Rusia. Nu mai pot cumpăra petrol rusesc. Trebuie să fie dependenți de petrolul american, pentru care vor trebui să plătească mai mult. Vor trebui să depindă de gazele lichefiate din SUA, din care să producă îngrășăminte mai scumpe. Dacă nu vor face asta, nu vor mai avea îngrășăminte, pentru că europenii nu vor mai avea voie să cumpere din Rusia, iar producția agricolă le va scădea cu 50%. Efectul acestui război este de a spori dependența aliaților NATO de Statele Unite, pentru că marea teamă a SUA în ultimii ani a fost că America se dezindustrializează, că aliații încep sa se uite spre China, spre Asia Centrală, spre Asia de Sud, spre zone ale lumii care cresc. SUA s-au temut că vor pierde controlul până și asupra sateliților din NATO și din America de Sud. Prin urmare, SUA au sancționat și au blocat aceste țări, astfel încât să nu mai poată cumpăra energie ne-americană, să nu-și mai poată investi surplusul în China, în Rusia sau Eurasia. Practic, este un război prin care America își blochează aliații. Rezultatul este că prețul petrolului crește, iar asta va duce la o criză în multe țări din Sudul Global, care au deficit de petrol. Companiile germane care produc îngrășăminte au început deja să se închidă, pentru că nu mai au gaz din Rusia; așadar, și prețul îngrășămintelor va crește. Rusia este un mare producător de cereale, iar exporturile ruse sunt blocate de sancțiuni; așadar, va crește si prețul cerealelor.

Cum vor plăti țările lumii pentru petrolul mai scump, pentru alimentele mai scumpe? Se vor împrumuta de la băncile americane. Iar acesta este un alt braț al politicii SUA. Băncile americane abia așteaptă să împrumute cu dobânzi mari țările din lumea a treia. Iar apoi urmează exporturile de arme. În ultimele câteva zile, NATO a decis să sporească achizițiile de arme din SUA. Prin urmare, bursa a crescut substanțial. Se spune că foametea și crizele sunt o sursă de bani pentru Wall Street. Cresc acțiunile companiilor petroliere, ale companiilor de armament, acțiunile băncilor. Așa obține America controlul, creând o criză și spunând apoi țărilor in Sudul Global sau țărilor sărace: «banii sau viața». Așa s-au făcut cele mai mari cuceriri de-a lungul istoriei.

În 1979, SUA au început un război prin sancțiuni împotriva altor state, prim măsuri coercitive care au pregătit terenul pentru ceea ce se întâmplă astăzi. FMI a operat ca un braț al Pentagonului. I-a împrumutat pe dictatori, a împrumutat Ucraina, a împrumutat bani țărilor în care America dorea să sprijine oligarhiile la putere. Iar FMI nu a împrumutat bani țărilor pe care America nu dorea să le sprijine. Prin urmare, rolul FMI a fost de a promova politici neoliberale și de a insista ca țările să-și plătească datoriile declarând război muncii și muncitorilor.

Condiția asupra căreia insistă FMI este ca țările să-și devalorizeze moneda, să reducă salariile și să introducă reforme împotriva sindicatelor. Ei bine, atunci când devalorizezi moneda, ce devalorizezi cu adevărat? Reduci cumva prețul alimentelor – nu, pentru că prețul alimentelor, ca și prețul materiilor prime, este stabilit la nivel internațional, ca și prețul mașinilor și al altor produse. Singura variabilă economică care se devalorizează este munca (și chiriile din țara respectivă). FMI s-a folosit de această politică pentru a ține cât se poate de jos salariile din Sudul Global. Putem spune că este un fel de financiarizare a unui conflict ce ar fi putut fi unul militar, pentru a promova ideologia neoliberală.”[5] Este neîndoielnic, „acest golem călăuzit de Wall Street”[6] și-a calculat cu precizie de ucigaș plătit pașii, semn că unul dintre consilierii bătrânului George Bush, Karl Rove, nu exagera deloc deunăzi, când declama trufaș: „SUA sunt un imperiu, noi ne creăm propria realitate. Suntem actorii istoriei. Nu vă rămâne decât s-o studiați.“[7] Și o studiem, că nu prea se-ngrămădesc alternativele. Spre deosebire de ei, mereu în postura fericită de a avea variante, că nu degeaba, în 1941, Harry Truman declara: „Dacă Germania nazistă va câștiga, se cuvine să ajutăm Rusia, dacă va câştiga Rusia, trebuie să ajutăm Germania.“[8] Astăzi, Administrația de la Casa Albă are un singur favorit – Ucraina -, fiindcă ea le oferă oportunități cu toptanul. Altminteri, să nu uităm, totuși, că, anual „SUA cheltuiesc treizeci de miliarde doar pentru întreţinerea efectivelor nucleare.”[9] În ce scop, e ușor de priceput…

În viziunea elvețianului, „Europa de Vest pare a fi marele învins în toată această afacere!”[10] și nu mă mir defel, „Planul Kalergi” ne stă mărturie de aproape un secol… Inevitabil îl și aud pe Roger Vailland atenționându-ne că „popoarele din colonii îi vor masacra pe coloniști, pe soldaţi şi pe misionari, şi vor veni să asuprească Europa. Fraternizăm cu voi, dragi negri, vă dorim să ajungeţi curând la Paris şi să vă lăsaţi în voia acelui joc al caznelor pe care îl stăpâniţi atât de bine. Pătrunşi de înflăcărata bucurie a trădării, vă vom deschide larg toate porţile !“[11] Și s-au dechis ca în basmele cu Sesam… Însă „cei care «năvălesc în Europa» vor doar să trăiască. Să strângă în braţe o femeie țâţoasă și cu curul mare, să se reproducă din belșug, să benchetuiască cu un trib de coreligionari.”[12] Trăiască globalismul multicultural !

Dar să-i lăsăm în pace pe uriașii planetei, mie îmi arde pe trup cămașa strămoșească, nu țoalele de împrumut căpătate de aiurea. Care o fi câștigul nostru la finalul nebuniei puse la cale de Putin ? Nu am la îndemână decât vorbele răposatului de Gaulle: „Nu există decât o singură fatalitate, cea a popoarelor care nu au suficientă forță ca să stea în picioare.“[13] Mda, adevăr dureros, stânjenitor și, îndeosebi, perpetuu… La naiba și cu Marx ăla, căruia i s-a năzărit să constate că „popoarele slabe sunt tumoarea canceroasă a Europei.”[14]

*

Drept recunoștință pentru loialitate în conflictul de la frontul de est al Uniunii Europene, cică Satrapul Mondial ne va îngădui să pășim pe „Tărâmul Făgăduinței” fără vize. Geaba se iluzionează compatrioții mei de zvonul slobozit din cutiile de propagandă, minunea nu se va înfăptui prea curând. Rata de respingere a românașilor amatori să se strămute în „Lumea Nouă” este de 10 %, România fiind singura membră NATO care trebuie să suporte o astfel de piedică. Să nu ne întristăm, totuși, Israelul, cu o rată de 5 %, se bucură de același tratament din partea yankeilor. Oricum, de la Washington nu ni se dezvăluie cu niciun preț motivele reale ale refuzului în cazul fiecărui ghinionist, astfel încât pe viitor să evităm neplăcuta situație. Mai ales că în contingentul indezirabililor sunt și frații noștri moldoveni, ceea ce face ca procentul de 3% spre care tindem cu disperare să fie unul utopic. Cât despre recentul sondaj realizat pe Potomac (pus la cale de lobby-ul mioritic de acolo, să nu ne îmbătăm cu apă rece !) la capătul căruia 56% dintre americani sunt de acord cu eliminarea vizei, acesta este frecție la piciorul de lemn al partenerului strategic. Insensibil pe mai departe, indiferent de gesturile de supușenie nătângă și de milioanele de dolari dirijate de la București înspre „Biroul Oval”…

*

În timp ce la Kiev, Harkov și nu numai s-a prăvălit Apocalipsa, speculanții și negustorii de pretutindeni își freacă mâinile la perspectiva iminentelor și babanelor profituri economice. Se dovedește o dată în plus că frații siamezi ai „colonialismului, cei trei «M» (misionari, marchitani, militari) sunt, în ziua de azi, inversaţi. Se bombardează o țară, deschizându-se drumul mărfurilor, iar noii misionari – umanitarii – ascund sângele sub sacii lor de orez şi sub clipocitul navetelor maritime…”[15]

*

Relatările propagate dinspre câmpul de luptă pravoslavnic îmi aduc aminte de „un desen de actualitate: un războinic zace pe linia punctată a graniţei dintre Irak şi Siria – porțiunea inferioară a cadavrului, de pe partea irakiană, e prezentată ca fiind a unui «islamist ticălos», cea de sus, de pe pământ sirian, ca fiind a unui «luptător eroic împotriva tiraniei lui Assad»…”[16] Cam la fel sunt prezentate în diferitele colțuri ale lumii beligeranții de azi. Desigur, în funcție de „libovurile ideologice”[17] ale „răspândacilor ”!

*

O scenă repetabilă în transmisiile în direct de pe front, cu corespondenți androgini „printre alte jurnaliste, slăbănoage, masculinizate şi a căror voce, dogită de tabagism şi de obligaţii de-a acoperi zgomotul elicopterelor, avea pretenția că ne comunică adevărul despre lume.”[18]

Ziariștii, „câinii de pază ai sistemului”[19], sunt din nou deplorabili prin lipsa lor de obiectivitate și, mai ales, de competență. În definitiv, „realitatea e complet neghioabă: un tânăr care-şi alege această meserie trebuie să-şi remodeleze creierul după gândirea autorizată. Iar mai târziu are o familie de hrănit, o amantă, o reşedinţă secundară de plătit… E, prin urmare, obligat să mintă ca să-şi păstreze timpul de antenă sau rubrica… (…)

O țară care a creat un monstru – tentacularul său complex militaro-industrial, opt sute de baze în întreaga lume, șaptesprezece servicii de informaţii și tot așa. Milioane de oameni a căror bunăstare (da, familie, amantă, fermă, golf, iaht…) depinde de acest Moloh care trebuie hrănit cu războaie și răsturnări de regim… Cereţi-i unui general să evite un conflict – JL e ca şi cum ni s-ar propune să postim timp de un an.”[20] Or, nimănui nu-i cade bine abstinența, renunțarea la plăcerile animalice.

*

Ucraina rezistă, de parcă ar fi Stalingradul de altădată, dar la altă scară. E clar, „rușii ăștia nu se pricep deloc să atace”[21], vorba unui personaj grossmanian, contrazis de altul, amândoi germani: „Ba știu ei să atace destul de bine.(…) Dar nu se pricep să consolideze. Ne scot din case și îndată ori se culcă, ori încep să halească, iar comandanții se țin de beții.”[22] „Niște sălbatici”[23], conchide primul. Dialogul și-a păstrat, din nefericire, actualitatea, ca și credința în „Tătuc”, indiferent de numele lui. Că e Ivan cel Groaznic, Stalin ori Putin, norodul muscălesc se lasă mânat cu evlavioasă supușenie și parcă-l aud pe Strum țipând la fiica sa, Nadia: „Tu să nu uiţi că Stalin e Comandantul Suprem al armatei care luptă împotriva fascismului, că bunica ta și-a păstrat speranţa în Stalin pînă în cea din urmă zi a vieţii ei, că noi toți trăim şi respirăm pentru că există Stalin şi Armata Roșie… Mai întâi să înveţi să te ştergi singură la nas, și abia după aceea să-l condamni pe Stalin, care a pus stavilă fascismului la Stalingrad.”[24]

Cum de au uitat agresorii că ucrainenii, și ei tot ruși de-ai lor, sunt „niște lupi aprigi, înverșunați”[25], care vor face din patria mumă un Stalingrad? Pe de altă parte, descendenții țarilor n-au prea câștigat războaie de cucerire, dimpotrivă.

*

Cheia sfârșitului războiului din vecinătate, spicuiesc dintr-o postare cu autor necunoscut, ar fi Israelul, care nu a impus sancțiuni Rusiei și care are canale de comunicare directe cu ambele țări combatante, ceea ce o îndreptățește să se poziționeze ca lider mondial de negociere, devenind de facto a patra putere a lumii (SUA-China-Rusia-Israel). Totodată, minusculul stat e singurul aliat strategic al SUA și NATO cu care invadatorii nu sunt în adversitate, ci într-o relație de strânsă prietenie. Mai mult, cel mai influent serviciu de informații privind situația din Ucraina este Mossad, nicidecum CIA, KGB, MI5 sau alți actori de rang înalt ai oficinelor de spionaj.

Mai nou, Recep Tayyip Erdogan nădăjduiește să-i împace la el acasă pe „dictatorul” rus și pe „eroul” Zelenski, evreul a cărui familie din partea tatălui a „fost anihilată în holocaustul nazist.”[26] Zâmbesc cu strângere de inimă, nu cumva urmași lui Moise să mă creadă vreun antisemit, cum s-au petrecut lucrurile mai demult. Păi, „cu un evreu numai dracul poate să stabilească ceva precis !”[27] N-am zis-o eu, ci Joseph Roth, unul de-al lor. Zâmbesc și fiindcă Vladimir Vladimirovici este demonizat ca nimeni altcineva de la Hitler încoace. Adică demonul pe pământ ! Deci să ne păstrăm optimismul, evreul Zelinski va semna tratatul de pace cu diavolul Putin !

*

Jalnicul Joe Biden și-a umflat pieptul pricăjit în fața leșilor, cărora le-a îndrugat minciuna aceea gogonată, iubită cu nesaț de consumatorii de sloganuri: „Kremlinul vrea să prezinte NATO ca un proiect imperial care vrea să destabilizeze Rusia. Nimic mai fals. NATO este o alianță defensivă.” Ha, ha, între defensiv și ofensiv diferența e de numai o literă! Și asemenea mardeiașului de cartier, s-a zborșit la celălalt bătăuș: „Nici să nu vă gândiți să încercați să ocupați un singur inch din teritoriul NATO! Avem o obligație sacră, o obligație sacră potrivit Articolului 5, de a apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO.” Aplauze și ovații îndelungi ! America First Again!

Mai ieri, întrebat dacă e credibilă știrea unui atac cu arme chimice rusești, senilul președinte a răspuns afirmativ și a zâmbit tâmp și larg, după rețeța hollywoodiană, de parcă ne anunța că a fost descoperit leacul împotriva cancerului… Iartă-l, Doamne, că și-a pierdut complet mințile ! Acești bolnavi care conduc planeta…

*

Ambasadorul mujicilor la ONU, cu o sobrietate statuară, ne dezvăluie și scopul invaziei militare: instaurarea păcii în ținuturile vecine. Oare să râdem, oare să plângem? Deocamdată, nu. Să nu uităm că americanii au nimicit în deceniile apropiate o groază de țări pretextând că instaurează… democrația în teritoriile bombardate. Stranii apucături și metehne imperialiste, să transformi tancul în sol al democrației, al păcii…

*

Este îngrozitor, „mii de copii trag să moară, de foame sau din pricina bombelor, pe această planetă a cărei soartă depinde de o infimă greşeală digitală care, în câteva clipe, va declanșa lansarea a sute de ogive nucleare și va transforma în scrum continentele. Cohorte de furnici umane se zbat în depozitele toxice pe care, din obişnuinţă, continuăm să le numim «oraşe»“.[28] Deopotrivă cu „masacrele în numele democrației, garoul cenzurii și ideologiilor.”[29] Soluția? „O revoluție. Nu doar o haină dată la-ntors, ca în 1789 sau 1917, când nu s-au schimbat decât deghizările.”[30] Sunt naiv, știu. Așa că, „pst ! Lăsaţi-i să doarmă pe vitejii voştri contemporani. E singurul joc pe care îl mai pot juca.”[31]

[1] Andreï Makine, Dincolo de frontiere

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Bernard Wicht în Heidi News

[5] În articolul lui Călin Marchievici, Ucraina – războiul pe care SUA își constrâng aliații, publicat pe www.cotidianul.ro

[6] Andreï Makine, Dincolo de frontiere

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Bernard Wicht în Heidi News

[11] Andreï Makine, Dincolo de frontiere

[12] Ibidem

[13] Ibidem

[14] Ibidem

[15] Andreï Makine, Dincolo de frontiere

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Andreï Makine, Dincolo de frontiere

[19] Ibidem

[20] Ibidem

[21] Vasili Grossman, Viață și destin

[22] Ibidem

[23] Ibidem

[24] Ibidem

[25] Ibidem

[26] Joe Biden în discursul rostit la Varșovia luna trecută.

[27] Joseph Roth, Iov

[28] Andreï Makine, Dincolo de frontiere

[29] Ibidem

[30] Ibidem

[31] Ibidem