Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
În postdecembrism, ordinea de drept a fost jertfită pe altarul bătăliei pentru putere
Complexul realist-socialist. Cercetători mai proaspeţi ai istoriei contemporane susțin în presa TeFeListă, cea care se adresează inșilor cu creierul ca un patinoar, că în august 1968 Nicolae Ceauşescu şi-a urmărit propriul interes de a rămîne la putere. Orice politician care se respectă şi care diferă, aşadar, de ţărăncuţa din cîntecul lui Ion Vasilescu, naivă în şiretenia de a veni noaptea la pîrîu, cînd, între noi fie vorba, putea fi violată în grup, îşi asumă ca scop cucerirea şi păstrarea puterii. A crede, de exemplu, că Napoleon s-a dus pînă la Moscova şi retur de dragul exclusiv al Franţei, înseamnă a pica în păcatul literaturii realist-socialiste, literatură în care eroul principal murea de dragul unui şurub în plus şi suferea nu pentru că-l înşelă nevasta, ci pentru că nu reuşea să depăşească planul. Altfel spus, realismul socialist excludea din acţiunile individuale motivaţiile omeneşti, singurele care fac destinul insului muritor, subordonînd viaţa cotidiană pînă în cele mai mici fleacuri idealurilor abstracte. Nenorocirea prozei din timpurile staliniste stă în crearea unor personaje artificiale, personaje rupte nu din viaţă, cum pretindeau editorialele de îndrumare, ci din ziare şi broşuri.
Omul politic fiind înainte de toate om şi nu ponei, acţiunile sale de esenţă stau sub autoritatea patimilor carnale şi sufleteşti. Cea mai mare dintre acestea rămîne la omul politic autentic – şi subliniez autentic, deoarece poţi fi om politic şi din întîmplare – nevoia de putere. Astfel, interesul de a cuceri sau de a păstra puterea e de la sine înţeles în orice gest mai acătării al omului politic de-adevăratelea. A ţine morţiş să precizezi că Nicolae Ceauşescu şi-a urmărit şi interesul propriu în august 68 înseamnă a sugera că făcea excepţie printre politicieni, ceilalţi fiind mînaţi exclusiv de interesul naţional sau de alte interese ce fac de obicei calul de bătaie al iscăliturilor de materiale proaste.
Nu din această cauză, istoricii de lume nouă se chinuie să menţioneze interesul personal al lui Ceauşescu. Gestul, de prisos, altfel, se explică prin tributul plătit clişeelor anticomuniste şi anticeauşiste, extinse ca nişte pecingini din gazetăria de hîrtie galbenă lîn cercetarea istoriei. Care cercetare riscă să fie astfel un soi de gazetărie ieftină.
*
Și Opoziția e de vină. Atît de des invocata ordine de drept a traversat, din decembrie 1989 şi pînă acum, numeroase şi dificile examene. Fiecare dintre acestea a constat în confruntarea frumoaselor principii ale democraţiei cu nemiloasa realitate. Victorioase ar fi trebuit să iasă principiile, pentru că esenţa ordinii de drept stă în respectarea cu orice preţ a principiilor sale fundamentale. Fără această voinţă îndîrjită de a face să triumfe, în orice împrejurare şi în orice loc, principiile, democraţia riscă să fie biruită din interior de eternul său duşman: dictatura. Din nefericire, cele mai multe dintre examenele vieţii au fost trecute de democraţia noastră cu o notă mediocră. Ordinea de drept a fost jertfită pe altarul bătăliei pentru putere. Principalul vinovat sînt guvernanţii. Să amintim, în acest sens, cele 4 mineriade, contrademonstraţiile din prima parte a lui 1990, diversiunile din 18 februarie 1990 şi 13-15 iunie 1990, campaniile electorale murdare, răsturnarea guvernului Roman, arestările din vremea guvernării CDR, demiterea premierului Radu Vasile, condamnările sub presiunea presei şi a opiniei publice, jihadul declanșat de Binomul SRI-DNA, secretomania regimului Iohannis. Nota lor comună? Punerea la îndoială a ordinii de drept de către puternicii zilei pentru a rămîne mai departe pe locurile ocupate după evenimentele din decembrie 1989. Opoziţia, la rîndu-i, îşi are partea sa de responsabilitate. Ea a sprijinit numeroase încălcări ale ordinii de drept numai şi numai pentru că îi serveau în bătălia împotriva puterii.
Comentarii
11 comentarii pentru articolul „În postdecembrism, ordinea de drept a fost jertfită pe altarul bătăliei pentru putere”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
„Cineva a dat play răspunsurilor care au fost preînregistrate, ca să spunem lucrurilor pe nume. Nu a fost ca la ChatGPT că îți răspunde în timp real, nu?”, a întrebat Dragoș Stanca.
„În acel moment, într-adevăr așa a fost, dar sistemul poate să facă și răspunsurile”, a spus Nicu Sebe.
:)) :)))
Civilizatia umana e tot o jungla (cea mai jungla dintre toate), indiferent cat de mult vrem noi s-o vopsim altfel. In jungla se joaca meciu’ care e mai puternic il papa pe al’ mai slab. Sau, dupa cum s-a dovedit mai nou, cel mai adaptabil supravietuieste. Asadar sa nu ne mai imbatam cu apa rece de izvor, omul e doar un animal imbracat si nimic mai mult. Restul, ordinea de drept, rule of law, democratie si alte balarii sunt doar nutret pentru ierbivorele cu doua picioare. Si acum, sa traiti bine!
Ah, dar stai, am uitat „valorile euro-atlantice”. Nutretul suprem!
@cib a scris pe 10/03/2023 la 22:06
Si Mie mi-a luat ceva sa ma „vindec” de „democratie,stat de drept,pluralism politic,constitutionalitate” si alte cuvinte golite de orice fel de continut,alegem de forma,politicienii sunt doar marionetele altor entitati stat,corporatii multinationale sau grupuri de interese…
Democratia e inventata de mai bine de 2000 ani de greci,acum a fost pervertita iar Omul e cel mai rau animal,Animalul cu doua picioare…
Toate Bune!!!
Vali Constantinescu
Nici în America nu e altfel. Nu cred că e nevoie să dau exemple.
‘Cea mai mare dintre acestea rămîne la omul politic autentic – şi subliniez autentic, deoarece poţi fi om politic şi din întîmplare – nevoia de putere.’
–
fals. cea mai mare dintre acestea ramane ‘crezul’, ‘nevoia de putere’ e prea putin pentru un om politic.
Hitler a avut un crez, ‘Alexandru cel Mare’ a avut un ‘crez’,…Napoleon a avut un crez,
doar politicienii marunti sint miscati din nevoia de putere, cei care au schimbat lumea au avut ca referinta un crez.
–
‘nevoia de putere’ e un efect, cauza o constituie ‘crezul’ conducatorului.
Imi cer scuze, dar parerea dumneavoastra arata ca prea nu intelegeti psihologia. Nevoia de putere e strans legata de crez. Hitler a avut o nevoie de putere care a imbibat crezul iar crezul a intarit nevoia de putere. Nu uita ca Germania a fost umilita de catre Aliati la sfarsitul primului razboi mondial. Unde e umilire exista nevoia de putere. Insasi ideea centrala din crezul nazismului a fost omul superior. Omul superior e strans legat de putere.
Cat despre Napoleon sau Alexandru cel Mare, crezul lor (ca si in cazul lui Hitler) a fost imbibat de maretie (maretia Frantei sau a unui anumit imperiu). Maretia unei natiuni este direct proportionala de nevoia de maretie si putere a conducatorilor. Ca si ideologia omului superior, nevoia de a fi maret este legata de nevoia de putere.
Ce inceri sa spui dumneata e ca exista mai multe tipuri de nevoi de putere. Daca la Hitler sau Napoleon, nevoia de putere personala s-a infuzat cu cea colectiva (national/imperiala), la ai nostri, nevoia de putere tine strict de personal.
Asa zisi politicieni marunti au o nevoie de putere pur personala.
Ce vreau eu sa spun e ca rare sunt cazurile unde crezul nu are o nevoie de putere ascunsa (inconstienta). Crezul crestin, spre exemplu, ca si in cazul altor religii, tine de a recunoaste ca nevoia de putere personala nu numai ca paleste dar este si daunatoare omului atunci cand vine vorba de puterea Divina. In gradina Getsemani, Iisus stia ce va fi sa vina si d-aia are un moment de slabiciune unde incearca sa apeleze la nevoia de putere (Divin-personala) pentru a scapa. Insa imediat isi da seama ca planul nu tine de nevoia de putere personal-colectiva (putea sa faca miracole prins fiind pentru a converti mii de oameni intr-o secunda), ci tine de ceva mai maret decat El. Cele 40 de zile in desert au fost pentru Iisus o adevarata batalie cu nevoia de putere personal-colectiva.
exista doua feluri de a conduce, unul se bazează pe minte, pe acumulare, celălalt pe inima, pe dăruire( care vine la pachet cu primul )
părerea dvs e că doar unul din felurile astea poate exista, iar n am nimic împotriva părerii dvs 🙂
Daia va și ajunge Civilizația un produs Artificial, penca nici măcar nu concepe că există doua feluri de a conduce:)), pentru ea existând exclusiv varianta Acumulării( spre ex de putere..)
intreacat fie spus, s ar părea că psihologia despre care vorbiți e un picuț bolnăvioară :))
Îl criticați foarte tare pe Werner Klaus și îl catalogați iubitor de lux de ghiorțan … aveți dreptate și un mod aparte de a prezenta lucrurile in stilul dumneavoastră apreciez dar am văzut că și in cotidianul este ciomăgit Werner și mă întrebam totuși măcar Klaus Werner este muștruluit și arătat cu degetul dar el este președintele Țării adică șeful PNL-ului Tăticul PSD-ului (Ciolacu mormăie despre Werner) oare in afara de Werner câți ca Werner sunt in toată clasa politică ? că dacă mă uit mai bine Rareș Bogdan este un candidat extraordinar el stă la șemineu in casa cu costum de mătase și ne arată cum mănâncă ouă proaspete din coteț …… câți că ăștia ne conduc defapt ? Gheorghiu nu este și ea iubitoare de lux … adevărații maneliști ei sunt nu un biet muncitor care se îmbată intr-o seară și se crede rege ….. ăla se trezește și se duce la munca a doua zi ….dar ăștia din parlament ăștia nu se trezesc niciodată caci ei sunt deja la muncă … și le place munca