Spania a câștigat Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Anglia în Finală cu scorul de 2-1

„Închiși pentru credință”. Victoria demnității asupra barbariei, Penitenciarul Jilava, Fortul 13

„Recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume. … Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta Declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de … religie … sau orice altă opinie”. (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Preambul și articolul 2, 1948)

România semnează Declarația Universală a Drepturilor Omului la 14 decembrie 1955, când este admisă în rândul statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite. Dar acest demers istoric nu le aduce nicio ușurare celor care au alte opinii decât regimul comunist, mai ales dacă sunt implicate convingeri religioase.

„Uneltire contra ordinii sociale” și „răspândire de publicații interzise”

Martorii lui Iehova devin o țintă predilectă a aparatului de represiune comunist, vârful de lance al acestuia fiind Departamentul Securității Statului, Direcția I. Activitățile acestor credincioși sunt considerate „dușmănoase”, împotriva lor fiind întocmite planuri de măsuri la nivel național și județean prin care se urmărește „cunoașterea, prevenirea și neutralizarea” lor.

INTEROGATORIU TIPIC. 29 august 1960 – George Stoleru, din Bălăceana, județul Suceava, este anchetat de Securitate, pentru „crima” de a se declara Martor al lui Iehova și de a deține o Biblie (la percheziție, nu este găsită în casa familială nici măcar o singură publicație interzisă). În ianuarie 2024, fiica sa, Maria Ciuhan, relatează următoarele despre interogatoriul suferit de tatăl său:

„În timpul interogatoriului a fost bătut crunt, pus să stea în picioare într-un cerc făcut cu creta timp de trei zile. Când cădea din picioare, aruncau o găleată de apă rece peste el, îl pălmuiau peste față, iar uneori asmuțeau și câte un câine pe el. I s-a spus că dacă nu ceda presiunilor Securității și nu renunță la credință, i se vor tăia venele de după cap. Au venit în fața lui cu un cuțit mare, i l-au arătat, apoi s-au dus în spatele lui și au apăsat cu dosul pe gâtul tatălui meu și au turnat apă caldă după cap și îi strigau că moare, iar dacă nu semnează că renunță la convingerile religioase va muri pentru că nu îi vor opri sângele. A fost o înscenare, în stilul Securității, dar tatăl meu nu știa asta și nu a semnat, așa că aștepta în orice moment să moară. După interogatoriu a fost condamnat la șase ani de închisoare și era amenințat că niciodată nu se va mai întoarce acasă și nu își va mai revedea familia.”

George Stoleru este liberat în 1964, fiind grațiat. Încetează din viață în 2012, în mijlocul familiei.

Condamnările sunt pronunțate în baza prevederilor art. 209, pct. 2, lit. a și b sau art. 325 al. III lit. c din Codul Penal, pentru crimele de „uneltire contra ordinii sociale” și „răspândire de publicații interzise”.

Instanțele militare menționează deseori în cuprinsul sentințelor că persoanele condamnate sunt „elemente fanatice” și că „urăsc regimul democrat popular”. Totodată, despre publicațiile lor religioase, menite în realitate doar să pună în valoare mesajul Bibliei, instanțele susțin că sunt „materiale care au un conținut dușmănos regimului democrat popular”.
Pedepsele sunt foarte aspre, ajungând până la 20 de ani de muncă silnică, degradare civică și confiscarea totală a averii.

Studiu de caz – Taban Costică

1963, Fortul 13 Jilava. Este Martor al lui Iehova. Multiplică literatura religioasă și o distribuie în diverse zone ale țării, inclusiv în București. La 15 aprilie 1961, este arestat de Securitate în localitatea Băbeni, județul Vâlcea, împreună cu cinci colaboratori. Pe durata desfășurării anchetei penale și a procesului, întregul lot este deținut la Penitenciarul Pitești. Condamnările sunt pronunțate la 2 mai 1962. Costică Taban primește două pedepse ce cumulau 10 ani de închisoare, dar acestea sunt contopite, astfel că o execută doar pe cea mai mare, de 7 ani.
În ianuarie 1963, este transferat la Fortul 13 Jilava.

SCURT ISTORIC. Fortul 13 Jilava este construit în 1870 și începe să funcționeze ca închisoare militară în 1907. De-a lungul tristei sale istorii, acesta are mai multe destinații și „găzduiește” tot felul de deținuți, inclusiv personalități istorice, politice și culturale. Devine repede parte a gulagului românesc, fiind martor al unui masacru (1940), dar și al unor execuții celebre, cum este cea a mareșalului Ion Antonescu, din 1946, care este împușcat în zona denumită „Valea Piersicilor”. Din 2019, Fortul 13 Jilava devine monument istoric, o parte dintre fostele celule fiind amenajate în scop muzeal comemorativ.

CONDIȚII DE DETENȚIE. În toate privințele, Fortul 13 Jilava reprezintă un loc în care cruzimea și lipsa de umanitate sunt la ele acasă. Cel puțin în perioada 1948-1964, când sosesc la penitenciar, deținuții sunt obligați să treacă printr-un „tunel” alcătuit de gardieni înarmați cu bâte, care îi lovesc cu o cruzime inumană. Ajunși în celule, nou-veniții primesc un loc de dormit în „șerpărie”, adică direct pe beton. Ulterior, pe măsură ce se eliberează un loc la cele două niveluri de priciuri ale celulei, unii deținuți au șansa să „avanseze” spre înălțimi: mai întâi, la primul nivel; apoi, la al doilea. Mâncarea este asigurată doar la limita supraviețuirii, având în medie între 600 și 900 de calorii. Aceasta este sub orice critică în ce privește calitatea și valoarea nutritivă, fiind alcătuită din: arpacaș, orz decorticat, napi porcești; rar, fasole, dovleci, gulii și cartofi care nu se pot vinde la piață; resturi nevandabile de carne, cum ar fi: copite, bojoci, buze, pielițe și capete de animale, care deseori sunt alterate. Ca urmare, mulți deținuți se îmbolnăvesc de ficat, de rinichi și de stomac, în special cei mai în vârstă.
Costică Taban este liberat din penitenciar la 31 iulie 1964, în urma decretului din iunie 1964 prin care Nicolae Ceaușescu acordă amnistie generală pentru toți deținuții politici.

22 martie 2024, Fortul 13 Jilava. Costică Taban se află din nou între zidurile temutului Fort 13, transformat între timp în muzeu memorialistic. De data aceasta, este invitat să participe la „un eveniment de aducere aminte a sacrificiului foștilor deținuți din regimul comunist care și-au petrecut ani din viață dincolo de gratii sau poate au pierdut chiar însăși viața pentru credință și integritate morală”. (Penitenciarul Jilava, contul de Facebook, postare din data de 28 martie)

Mișcat profund de ceea ce vede, fostul deținut afirmă: „Acum nu îmi vine să cred că am stat în condițiile alea!… E ultima mea dorință îndeplinită, nu credeam că o să mai ajung din nou în închisoare!”

Fortul 13 Jilava – Evenimentul „Închiși pentru credință”

Pe lângă Costică Taban, la evenimentul din 22 martie au luat parte și alți foști deținuți Martori ai lui Iehova, împreună cu unele rude și prieteni, dar și reprezentanți de la sediul central din București al cultului religios. Totodată, Penitenciarul Jilava le-a permis să fie prezenți unora dintre deținuții-model, alături de membrii familiilor acestora.

Programul evenimentului a inclus discursuri, interviuri, un scurt program muzical și un tur al Fortului 13. Iar cei prezenți au avut ocazia să „guste” un fel de mâncare de arpacaș fiert, asemănătoare celei primite de deținuți.

„Între candoare și teroare”. Participanții se pot informa și reculege în fața panourilor ce alcătuiesc expoziția intitulată „Între candoare și teroare – Persecuția prin ochi de copil”. Aceasta conține o serie de relatări autobiografice ale unor copii de Martori ai lui Iehova care au văzut cum agenții Securității le-au arestat unul dintre părinți sau chiar pe ambii, fiind apoi nevoiți să trăiască un timp fără sprijinul și afecțiunea acestora.

Răutatea, sub orice formă, este molipsitoare. Nu e de mirare așadar că, având în față „exemplul” și „îndrumarea” date de organele represive ale regimului comunist, și alte instituții din acele vremuri s-au pretat la acte de agresiune, fizică, psihică și emoțională, inclusiv la adresa minorilor.

„La școală eram bătuți, puși cu genunchii pe grăunțe și umiliți deoarece refuzam să purtăm cravata de pionier. Chiar învățătoare și directorul școlii ne numeau «pui de viperă și de pușcăriaș». Nu avea cine să ne ia apărarea, așa că tăceam și lăsam capul în jos”. – Maria Ciuhan, Suceava

„În 1968 am început școala primară. În acel timp, în fiecare dimineață trebuia să intonăm tricolorul. Dacă refuzam, ne pedepseau dându-ne cu bățul în palmă.” Morar Ana, Negrești-Oaș

„Refuzând să mă înscriu în Uniunea Tineretului Comunist, mi s-a scăzut nota la purtare, deși eram elevă eminentă și am reușit la liceul de chimie cu nota 10. Directoarea școlii a încercat în repetate rânduri să mă convingă să renunț la această religie care era interzisă de lege, a chemat chiar un securist să încerce să mă convingă acest lucru.” – Amarandei Lucia, Hunedoara

„De multe ori am fost umilită în fața clasei deoarece am refuzat să intru în UTC. Când am intrat la liceu, atât securiștii, cât și unii profesori, care erau informatorii Securității, mi-au făcut multe probleme. În perioada 1980-1982, am fost anchetată în biroul directorului miercurea, din două în două săptămâni, aproape fără excepție. «Întâmplător», directorului nu i se permitea să fie de față.” – Daniela Măluțan, Bistrița-Năsăud

Penitenciarul Jilava – programe educaționale cu rezultate pozitive

De mai bine de 20 de ani, Penitenciarul Jilava colaborează cu Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”, unul dintre cele 18 culte religioase recunoscute de statul român, la desfășurarea unor programe de instruire biblică, menite să îi ajute pe deținuți să se reintegreze mai ușor în societate și să-și însușească valori morale ce contribuie la o conviețuire pașnică.

,,Din păcate, foarte rar se întâmplă ca cineva din comunitate să dea șanse acestor [persoane private de libertate]… se gândesc doar la faptele pe care le-au făcut…. Dacă aici nu am încerca să îi facem mai buni, cu siguranță afară vor fi pierduți.” – Cristina Teoroc, comisar-șef de penitenciare, director al Penitenciarului Jilava

Cuvintele de mai sus descriu o realitate tristă pentru persoanele care au comis la un moment dat în viață o infracțiune, sau chiar mai multe, unele dintre ele deosebit de grave și de revoltătoare. Întrucât la momentul condamnării acestea constituie un pericol real pentru societate, sunt lesne de înțeles motivele principale pentru care s-a ajuns la soluția izolării lor temporare de restul comunității: pe de o parte, se urmărește pedepsirea infractorului; pe de alta, protejarea societății.

Însă privarea de libertate urmărește și prevenirea comiterii altor infracțiuni pe viitor, pe principiul că cei condamnați „și-au învățat lecția”. Iar la atingerea acestui obiectiv contribuie în mod esențial diversele programe educaționale desfășurate în centrele de detenție, cu sprijinul diverșilor colaboratori.

Adevărata schimbare a deținuților constă în însușirea acelor repere morale elementare ce contribuie la crearea unui mediu favorabil unei conviețuiri pașnice. Nu e de mirare, așadar, că programele educaționale bazate pe normele morale din Biblie și-au dovedit în mod constant eficiența în înlăturarea mentalităților care i-au adus pe unii dintre semenii noștri în conflict cu autoritățile. Acele principii superioare devin fundamentul necesar pentru schimbarea personalității, încă din perioada de încarcerare.

Trist, dar adevărat, studiile au relevat că multe dintre persoanele care au ajuns să fie private de libertate nu au simțit niciodată de-a lungul vieții ce înseamnă să fii iubit necondiționat ori să te simți demn de a fi iubit. Așa că nici nu au învățat la rândul lor ce este iubirea și cum să manifeste această trăsătură nobilă, supremă, de personalitate. Dar multe dintre aceste persoane devin receptive la mesajul Bibliei, care le dezvăluire, unora pentru prima dată în viață, un „Dumnezeu [care] este iubire”, un Tată „îndurător și plin de compasiune”, precum și ‘bun și gata să ierte’. Iar conștientizarea acestui fapt îi motivează pe mulți dintre foștii infractori să își dorească să îl imite pe Cel căruia îi datorează însăși viața.

Victoria demnității asupra barbariei

Demnitatea este definită drept „calitatea de a fi demn”, adică o ființă ‘distinsă prin calitățile sale’. Ea este asociată cu „noblețea în purtare” și cu „demnitatea de caracter”.
Când privesc în urmă la suferințele și umilințele îndurate ca victime ale brutalității inumane din timpul regimului comunist, Martorii lui Iehova preferă să își amintească doar că credința lor puternică i-a ajutat să își păstreze integritatea, omenia și demnitatea. Noblețea sufletului și a caracterului clădite pe normele morale creștine i-a ajutat de mult să își ierte persecutorii. Toți aceștia au fost îmboldiți de un îndemn pe care Isus Cristos l-a dat continuatorilor săi din toate epocile și care le-a răsunat cu putere în minte și în inimă:

„Continuați să-i iubiți pe dușmanii voștri, să le faceți bine celor ce vă urăsc, să-i binecuvântați pe cei care vă blestemă și să vă rugați pentru cei care vă insultă”. Evanghelia după Luca, capitolul 6, versetele 27 și 28

Evenimentele comemorative asemenea celui care a avut loc la Fortul 13 Jilava pot aduce și păstra în memoria colectivă dezideratul nobil al întregii comunități europene, ce reprezintă în sine o victorie a demnității umane asupra barbariei.

„Demnitatea umană nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă temeiul drepturilor fundamentale.” Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 1

Prin amabilitatea Departamentului de informații publice al Martorilor lui Iehova


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „„Închiși pentru credință”. Victoria demnității asupra barbariei, Penitenciarul Jilava, Fortul 13”

  • Atât cât stăpânește cel rău omenirea suferă

  • Bună ziua…!.
    Mulțumesc.că îmi amintiți momente din viață pe care le-am trăit . În loc..Balaceana în august 1959 au fost arestați sase martori ….Ar fi interesant sa aflați și declarațiile martorilor de la proces….acuzații inventate de securiști…

  • Din nefericire pentru specia umană, cele afirmate mai sus sunt doar o parte infimă din numărul tragediilor de acest fel care au marcat istoria omenirii, în diverse regimuri politice, nu doar ateiste, ci și creștine. Dacă martorii lui Iehova ar fi trăit pe vremea catarilor sau pe vremea lui Jan Hus, ar fi fost arși pe rug sau incendiați în casă ori măcelăriți sălbatic de către „creștinii” dreptcredincioși (= corecți politic). Și nu doar martorii lui Iehova au fost tratați astfel, ci mulți alți credincioși de diverse confesiuni. În ce mă privește, nu cred că această meteahnă a omenirii (INCLUSIV A CREȘTINISMULUI POPULAR) se va vindeca vreodată. Cu cât mai idealist este proiectul politico-ideologic al unui regim, cu atât se va dovedi mai feroce împotriva celor care au alt gen de proiecte. Irod și Pilat se urau reciproc; fariseii și saducheii nu se suportau; dar împotriva lui Iisus, cel neînarmat și având o altfel de împărăție, toți s-au „împăcat” ca să-L distrugă. Au făcut tot ce au putut ca să le scape. DE ACEEA, JUDECATA LUI DUMNEZEU VA FI DREAPTĂ ÎMPOTRIVA CELOR CE AU PERSECUTAT PE SEMENII LOR, CARE AU UCIS ÎN NUMELE UNOR IDEALURI POLITICE SAU RELIGIOASE. De aceea, când ne rugăm „Tatăl nostru”, zicem și „vie împărăția Ta…!” și „izbăvește-ne de cel rău”. Amin! Să dea Dumnezeu să vină cât mai degrabă ziua în care El Se va răfui cu dușmanii Lui și va recompensa pe cei persecutați. Legile internaționale sunt lăsate de DUmenzeu, dar națiile sunt mai deștepte decât legile și de dragul națismelor lor de diverse culori, vor călca în picioare drepturile omului. Acest concept („drepturile omului”) este văzut de fanaticii religioși ca un moft al occidentalilor. Ei condamnă regimul comunist, dar uită că și regimul națist anterior a interzis și a condamnat pe credincioșii care nu aderau la dogmele și obiceiurile bisericii de stat.

  • Exista lucruri și mai grave din acea perioada! Așa au fost timpurile! Toate perioadele au relelele lor! Generații irosite!

  • Ptr noi exemple de credinta demne de imitat.Nicio arma nu reuseste da scoata din inima iubirea ptr Dumnezeu si legile sale.

  • Bună seara Doresc sa va felicit pentru acest articol obiectiv. Aceasta arată că mai există oameni sensibili la suferințele din trecut.Multi oameni au dat uitării trecutul dar cei care au avut rude și prieteni nu pot trece așa ușor peste aceste atrocități. Și eu provin din aceasta categorie a persecuțiilor bunicul meu a fost un ocupant al acestor închisori tratamentul inuman la care a fost supus demonstrează până unde poate ajunge omul care nu are teamă de Dumnezeu.

  • Un articol deosebit de interesant, impresionant și bine documentat. Mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *