Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Interviu cu scriitorul Petre Crăciun despre cum… A fost odată ca niciodată un stilou… (partea întâi)
Distanța și timpul nu mi-au permis să-i văd întreaga colecție, peste 300 de stilouri, tocuri și obiecte antice de scris pe tăblițe cerate. Așa că am convenit să ne vedem în București, la biroul domniei sale. Tremura inima în mine, credeți-mă, că o să văd cele mai grozave stiloruri de la mărci precum Montblanc, Parker, Pelikan, Waterman, Montegrappa, dar și stilouri care mi-au făcut în copilărie degetele albastre – violet (ca la poliție când te amprentează), de la cerneala care se scurgea din ele.
Este pasionat să colecționeze edițiile de stilouri dedicate scriitorilor, este scriitor de literatură pentru copii, mereu cu degetele pline de cerneală… Are caiete speciale, frumos legate, în care scrie cu stilou poveștile și știe că, peste ani și ani, aceste caiete vor rămâne, nu îi este indiferent cum vor rămâne.
Îmi arată cu mândrie ediția dedicată lui Mark Twain la care ține tare mult. Știați că sunt stilouri de scris și unele musai pentru semnătură? Cerneala este și ea aleasă cu deosebită grijă, tipul, culoarea și vâscozitatea, pentru că stilourile vechi scriu numai cu o anumită cerneală.
Apropo, știați că există stilouri folosite musai pentru semnătură? Care dau o tușă gravă și solemnă documentelor oficiale. Autor a peste 30 de cărți de poezie, police-book-uri, istorie, scenarii pentru televiziune, basme și povești pentru copii și, bineînțeles, colecționarul Petre Crăciun, are cuvântul:
— Domnule Petre Crăciun, un colecționar adună ceasuri de buzunar, pălării, cărți, tablouri, obiecte de lux, bastoane de epocă cu măciulii ferecate în argint, pipe, bijuterii etc. Le dețin, le afișează, se mândresc cu ele și cam atât. Oricât te-ai făli cu o pălărie, un ceas sau o antichitate rară, reînvii o lume dispărută pentru o clipă și cam atât. Dumneavoastră, în schimb, creați una nouă prin obiectele pe care le colecționați, le puneți la treabă, le dați viață.
— Pasiunea mea pentru stilouri și obiecte pentru scris a început cu mare dificultate și durează de ani de zile, dificultate pentru că mi-a fost greu să le adun. În momentul în care cumpăr un stilou de la cineva din România sau din afară (pe cele mai multe le-am achiziționat din afară), e foarte straniu pentru mine și mă miră faptul că oamenii nu le-au folosit. E ca și cum ți-ai lua o nevastă frumoasă și ai ține-o într-o grădină sau într-o vitrină. În momentul în care le primesc, nu mai sunt în etui-ul original, dar nu sunt folosite și asta mi se pare o împietate. Celor de la care le achiziționez le spun că sunt scriitor și chiar le folosesc la scris. Nu le vine să creadă, au fost șocați. Cum adică să folosești un stilou? Anul trecut în pandemie și stare de urgență, având și un număr mare de stilouri pe care mi le achiziționasem în timp, am scris cu ele cu mare, mare plăcere. Faptul că am fost foarte productiv se datorează și lor, era plăcerea de a le folosi. Eu îmi notez la fiecare poveste nouă cu ce stilou am scris și cerneala pe care am folosit-o. De parcă ar conta, sau poate contează… Dacă i se întâmplă unuia ceva, chiar sufăr, încerc să-l repar. Sunt colecționar, dar în primul rând eu le folosesc. Mă simt vinovat când le las, uit de ele și se usucă cerneala. Eu consider că ele au viață și în momentul în care uit de ele, se supără…
— O viață și o poveste…
— Fiecare stilou are o poveste, însă, din păcate, nu toate au apucat să scrie lucruri frumoase, dar sper să le vină rândul. În ultima vreme, am încetinit ritmul de cumpărare, momentan am peste 300 de obiecte de scris, mai vechi sau mai noi. Am cu ce să scriu, pentru 1.000 de basme sunt asigurat…
Cu un stilou scrii, cu altul doar te semnezi!
— Spuneați, la un moment dat, că “scrisul de mână îți dă șansa de a gândi mai mult sensul cuvintelor înainte de a le așterne pe hârtie”. Cum este să scrii de mână, cum este să scrii cu stiloul?
— Am scris cu stiloul din primii ani de când am început să scriu. Povesteam, în textul publicat pe www.cristoiublog.ro (Scrisul cu stiloul sau cu tocul este mult, mult mai aproape de sufletul poveștilor – 24/01/2021) că am avut stilouri proaste când eram elev, sufeream, mă murdăream pe mâini de cerneală, toate curgeau, cele din marca Flaro. Când prindeam un stilou chinezesc era ceva senzațional. Am avut totuși plăcerea să scriu cu stiloul până după facultate, iar când am fost profesor puneam note cu stiloul, se pare unul norocos pentru elevi! Țin mine că eram foarte atent la caligrafie, când puneam o notă în catalog, musai s-o scriu frumos. După aceea, mai ales după revoluție, am scris foarte mult cu pixul. O perioadă productivă pentru mine, dar sentimentul pe cate ți-l dă scrisul cu stiloul, legătura cu textul, te obligă să scrii într-un fel anume și îți dă o oarecare sobrietatea, atenție și creativitate. Fiecare instrument îți impune un anumit tip de scriere, o anumită caligrafie. Eu scriu într-un fel cu pixul și în cu totul alt fel cu stiloul, mult mai îngrijit și mai atent. Iar, dacă scriu cumva cu tocul mi se apropie caligrafia de cea de secol 19. Sunt foarte atent, aproape că intri sub magia acelui instrument de scris. Aproape că îți impune. Într-un fel scrii cu un stiloul care are o peniță subțire F și M de lungă întindere și în alt fel atunci când ai un stiloul cu peniță B, scrie gros, cu personalitate, cu care poți să semnezi. Și semnătura este cu totul altfel, mai pregnantă. Sunt stilouri de reprezentare, de business, stilouri de semnătură. Chiar așa se numesc, asta mi-a spus-o un mare meșter de stilouri care mai repară și acum la aceste instrumente minunate, are un atelier pe strada Colței. Deci, în momentul în care îți cumperi un stiloul trebuie să știi ce vrei de la el. Eu nu îmi doresc multe stilouri de semnătură, îmi doresc stilouri de cursă lungă.
— Stiloul: inovație și necesitate, apoi pasiune și lux! Waterman, Montblanc, Montegrappa, Parker, Pelikan, etc., plus edițiile de lux, scoase de branduri celebre…
— Eu mi-am schimbat foarte mult părerea despre edițiile de lux, cumpărând, citind, văzând și informându-mă. La început am crezut că dacă dau mai multe sute de lei pe un stilou acesta este de lux, însă am aflat că acel stilou este de fapt entry level la vreo sută și ceva de euro sau dolari. Însă, adevăratele stilouri de lux, sunt mult mai scumpe iar prețul pleacă de la o sută de mii de euro și poate ajunge la sute de mii de euro! Sunt stilouri de la Dupont sau chiar Montblanc care au scos ediții de lux extrem de scumpe.
Chiar și edițiile limitate sunt eșalonate, spre exemplu stiloul dedicat lui Antoine de Saint-Exupéry care are până în 2.000 de exemplare, din care un exemplar am și eu, costă în jur de 1.000 de euro, iar aceasta este cea mai ieftină variantă. Sunt altele aurite, suflate cu praf de diamante de peste 5.000 de euro în ediții limitate de aproape 100 de bucăți. Sunt stilouri care valorează peste 10 – 15 mii de euro și după cum v-am spus mai devreme unele ajung chiar la 100 de mii euro.
— Care este diferența?
— Diferența o dau și materiale din care sunt făcute, unele dintre acestea care sunt cele mai scumpe au diamante, că altfel nu ar fi așa scumpe, brandul și seria foarte scurtă. Sunt unele stilouri care apar în 20 de exemplare sau maximum 100 în toată lumea, vă dați seama. Am așteptat foarte mult și am căutat variante de stilouri pe care să mi le pot permite. Vă dau un exemplu, un stilou Pelikan Souveran, în serie limitată, 300 de stilouri, dedicată regelui Mihai, se găsește pe piață la un preț de 4.800 de lei, foarte mult cred eu, pentru că nu este un stilou prea sofisticat. Pentru el am făcut card și l-am cumpărat în rate. După ce l-am comandat am fost foarte dezamăgit. Cele 300 de exemplare nu sunt numerotate, respectiv 1/300, 4/300, nici măcar certificat de însoțire care să ateste seria. Mă rog, soluție românească!
— Cel mai scump stilou pe care l-ați văzut?
— La ceea ce nu-mi permit, nu mă uit cu ochii unui cumpărător, îl admir mult, dar cam atât, fiind colecționar, vă dați seama îmi pare foarte rău că nu mi-l pot permite.
— Am scris, la fel ca dumneavoastră, cu stiloul încă din școală, cu mici întreruperi, dar totuși am revenit la stilou. Stilourile copilăriei noastre, stilourile românești produse la Sibiu/FLARO, începând cu anii `70, văd că le aveți aici pe toate…
— Am făcut și noi, ca toate țările comuniste, la nivelul la care permitea industria; dar tipuri numeroase au fost puse pe piață, unele serii mai scurte, iar altele de masă cum sunt Flaro Pionier, Vega sau Student. Multe și variate, dar stilouri slabe, făcute din materiale de proastă calitate, pentru că acestea nu se importau. Foarte rar s-au făcut niște importuri pentru acel stilou care seamănă cu Montblanc-ul. Se pare că au importat niște penițe de la firma respectivă. Dar, până la urmă mă mândresc cu ele, sunt stilourile românești, am scris cu ele și fac parte din istoria noastră.
— Petrache Poenaru inventa, prin 1827, Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală, primul toc cu rezervor din lume, brevetat la Paris, apoi la Viena. Cum am pierdut startul și Waterman este de fapt cel care a inventat stiloul aproape 60 de ani mai târziu?
— Din păcate, la noi nu prea s-au mișcat lucrurile în direcția care trebuie. Spre exemplu, noi ar trebui să valorificăm patentul lui Petrache Poenaru iar statul român să facă o ofertă unui mare producător de stilouri pentru a scoate un stilou Petrache Poenaru. Nu se poate ca să-l avem pe inventatorul stiloului, un om genial și inovator în multe domenii și să nu profităm de acest lucru. Invenția lui a plecat de la un fapt concret. El era student la Paris și avea foarte multe cursuri de copiat, la unele nu putea să participe și trebuia să le copieze. Atunci, din motive practice a inventat un obiect de scris care se putea încărca cu cerneală. Nu numai că a avut această invenție, dar a avut și un respect și o cunoștință asupra mecanismelor juridice și s-a dus și l-a înscris, l-a brevetat la statul francez, în 1827, dar totul a rămas în aer. Statul român are obligația să-i recupereze imaginea și moștenirea.
— Dacă prin mână nu ne-a trecut un Flaro, un Montegrappa sau un Waterman, cu siguranță oricare dintre noi a scris cel puțin odată în viață cu un stilou chinezesc…Cum vi s-au părut aceste stilouri?
— Excepționale. Mai ales pentru noi, cei dintr-o țară comunistă în care nu pătrundeau pe piață produse de marcă, acestea erau extraordinare, mai ales că unele dintre ele aveau chiar peniță din aur. Erau foarte bune. Nu își permiteau toți copiii să scrie cu așa ceva. Chiar și mie abia când am intrat la liceu mi-au cumpărat părinții un stilou chinezesc. Până atunci m-am chinuit cu aceste Flaro de diferite tipuri și mărimi; toate au curs, n-am găsit unul care să nu curgă. Acum, culmea, din cele care le am în colecție nu curge nici unul!
— Sunteți un colecționar de frumos. Peste 300 la număr, de la stilus roman din secolul I d.Hr și până la producții moderne, o colecție care crește cu câte un exemplar. Este greu de adunat așa ceva?
— Foarte greu și cu multe sacrificii. Am renunțat la multe pentru stilouri. Eu nu am călătorit foarte mult, nu mi-am cumpărat lucruri costisitoare, tot ce am strâns într-o viață am băgat în stilouri. Bine că m-a înțeles soția! Le aștept cu mare bucurie, urmăresc curierul, vine, nu vine. Este și un risc, multe sunt cumpărate din afară, te gândești dacă ajung sau nu, dacă funcționează poșta, dacă se pierd.
Exemplarele pe care le adaugă colecției nu sunt toate ca scoase din cutie, dar a învățat să și le repare și recondiționeze singur. Are chiar și scule pentru meșterit la stilouri, ca un adevărat ceasornicar, operațiunile presupunând finețe și măiestrie…
Când am intrat în presă, prin 2001, la Cronica Română, cu echipa de șoc a ultimilor mohicani în frunte cu Fănuș Neagu, eram acreditat la Ministerul de Interne și acolo l-am văzut pentru prima dată pe domnul Petre Crăciun. Peste mulți ani, la o lansare de carte moderată de criticul Alex. Ștefănescu, îl revedeam pe scriitorul de povești și basme pentru copii, chiar și numele îi este predestinat.
Comentarii
Inredibila colectia! Subscriu la ideea ca „stiloul obliga”. Un foarte interesant articol, multumim!
Va multumim pentru apreciere si pentru ca ne cititi.