Astăzi, am plăcerea să vă prezint lista cu persoanele nominalizate pentru a ocupa poziții importante în privința politicii externe din administrația mea. Este o echipă care va ține țara și poporul nostru în siguranță. Este o echipă ce reflectă faptul că America revine, pregătită să conducă lumea, nu să se retragă din ea. Încă o dată va sta în capul mesei, pregătită să-și confrunte adversarii și să nu își respingă aliații noștri. Pregătită să-și apere valorile. De fapt, în cadrul convorbirilor pe care le-am avut cu liderii mondiali – 18 sau 20, nu știu numărul lor exact – în săptămânile ce au urmat după ce am câștigat alegerile, am fost șocat să văd cât de mult așteaptă ca SUA să-și reia rolul tradițional de lider mondial, atât în zona Pacificului, Atlanticului, dar și în întreaga lume. Echipa din acest moment, din spatele meu, întruchipează credința mea că America este cea mai puternică când colaborează cu aliații săi. În mod colectiv, această echipă întrunește cele mai bune obiective diplomatice atinse din istoria recentă, obiective ce au fost posibile în deceniile de experiență și prin colaborarea cu partenerii noștri. Astfel vom putea să ținem America în siguranță, fără să ne implicăm în conflicte militare de care nu avem nevoie, prin controlul asupra advesarilor noștri și ținerea teroriștilor la distanță. Astfel luptăm împotriva terorismului și extremismului, vom controla această pandemie, dar și pe cele ce vor urma. Vom gestiona crize, proliferarea nucleară, amenințările informatice și noile tehnologii care răspândesc tolitarismul și multe altele. În vreme ce această echipă cu o experiență de neegalat din punct de vedere al obiectivelor atinse, reflectă, totodată, ideea că nu putem să ne atingem aceste obiective cu obiceiurile neschimbate. Spre exemplu, vom avea prima femeie în fruntea Comunității de Informații, o primă emigrantă latină care să conducă Departamentul de Securitate Internă și un diplomat creativ la ONU. Vom avea un director la Consiliul de Securitate al NASA, al cărui principal obiectiv este lupta împotriva schimbărilor climatice, iar acest lucru se va întâmpla pentru prima dată. Iar echipa mea de securitate de la NASA va fi coordonată de unul dintre cei mai tineri consilieri de la NASA, experimentat în conducere, cu o gândire ageră și cu o credință de neclintit în promisiunea Americii. Am spus de multe ori că America conduce, nu doar prin puterea exemplului, ci și prin puterea exemplului. Și sunt mândru să promovez această incredibilă echipă care va conduce prin exemplu.
Pentru funcția de secretar de stat îl nominalizez pe Antony Blinken. Este unul dintre cei mai buni pregătiți pentru această funcție. Nimeni nu este mai bine pregătit decât el, în opinia mea. Va fi secretarul de stat care a mai avut funcții importante în Clădirea Capitoliului, la Casa Albă și la Departamentul de Stat. S-a achitat de sarcini față de poporul american în fiecare funcție avută. Spre exemplu, a condus eforturile noastre diplomatice în lupta împotriva ISIS, a consolidat alianța SUA în Pacific, a coordonat demersurile noastre în cadrul eforturilor mondiale în criza refugiaților. A făcut-o cu compasiune și determinare. Și va reclădi moralul și încrederea în Departamentul de Stat, unde și-a început cariera guvernamentală. Și începe cu genul de relații de pe mapamond pe care mulți dintre predecesorii săi au fost nevoiți să și le creeze de-a lungul anilor. Știu, l-am văzut în acțiune. Tony este unul dintre cei mai de încredere și mai apropiați consilieri ai mei. Îl cunosc pe el și pe familia sa. Imigranți și refugiați, un supraviețuitor al Holocastului care l-a învățat să nu ia niciodată de la sine ideea unei Americi ca un loc al posibilităților. Tony este pregătit încă din prima zi.
Pentru funcția de secretar al Departamentului de Securitate Internă (DHS) îl nominalizez pe Alejandro Mayorkas. Este una dintre cele mai dificile funcții din guvern, o agenție de dimensiuni gigantice. Secretarul DHS trebuie să apere de amenințări interne și din străinătate şi este funcția care joacă un rol critic în privința reparării sistemului nostru de imigrație care este stricat. După ani de haos, funcționare eronată și de o cruzime absolută a DHS, sunt mândru să nominalizez un lider experimentat, care a fost salutat atât de democrați cât și de republicani. Ally, după cum i se mai spune, este un fost procuror american, fost director al Serviciilor de Imigrație și fost adjunct al secretarului DHS. A contribuit la implementarea DACA, a ajutat la sporirea securității informatice, a ajutat la redresarea comunităților afectate de dezastre naturale. A contribuit la lupta împotriva Ebola și Zika și în vreme ce DHS are un rol în privinșa oricărei persoane, având în vedere rolul critic pe care îl joacă în chestiunile legate de imigrație, sunt mândru că, pentru prima dată, Departamentul va fi condus de un imigrant, un latin care știe că suntem o națiune de legi și valori. Și încă un lucru.. astăzi este ziua lui de naștere. La mulți ani!
Pentru funcția de director al Serviciilor de Informații Naționale (DCI) o nominalizez pe Avril Haynes, prima femeie din istoria SUA care va deține această funcție. La conducerea comunității de informații nu am ales un politician, am ales o profesionistă. Ea este deosebit de calificată. Fost director adjunct al CIA, fost consilier adjunct pe probleme de securitate națională al președintelui Obama și un avocat real în slujba adevărului. Știu acest lucru pentru că am colaborat cu ea mai mult de un deceniu. Este briliantă, umilă, poate vorbi despre literatură și teorii fizice, despre repararea mașinilor, despre pilotarea avioanelor, conducerea unei cafenele sau a unei librării, și toate astea într-o singură conversație pentru că le-a făcut pe toate. Și, mai presus de toate, dacă vreun pericol se apropie de țărmurile noastre, nu se va opri în tragerea de semnale până când persoanele potrivite vor lua măsuri. Sunt de părere că suntem mai în siguranță pe tura lui Avril. Cred că va avea o contribuție mare. (CNN, preluat de RADOR)
Lasă un răspuns