„La înfrîngere și tocmeli iese la iveală ce-i mai jalnic în om” (Regina Maria)

Un gînd regal. Căutînd să văd cîte și ce volume am cumpărat din Însemnările Reginei Maria, descopăr pe raftul cu Memorii, pe rîndul dedicat autoarei, volumul 3 din Povestea vieții mele. Am trei volume din Povestea vieții mele, apărută la editura Eminescu în 1997. Le iau pe toate trei pentru a vedea dacă nu cumva ar fi aici pasajul despre artificialitatea Sittei. În volumul trei dau peste două stick-uri galbene, semn că l-am citit și mi-am lăsat loc pentru însemnări. Semnul de la pagina 183 mă anunță c-am făcut semn cu pixul pe margini să iau aminte la un citat. S-a întîmplat asta demult, cînd nu trecusem la plasarea semnelor la finele cărții. Pasajul nu-mi spune nimic acum. El descrie vizita Reginei pe front, mai precis în cocioabele de la Hornești, pline cu bolnavi, miluiți de doamnele de onoare cu țigări și coniac. Mai mult ca sigur mi-am notat textul pentru a-l folosi în eseul dedicat răutăților Marucăi Cantacuzino despre Regină din Memoriile despre care amica ei habar n-avea că le scria. Acum însă paragraful nu mă interesează. Mă interesează însă un al doilea paragraf marcat cu pixul, cel de la pagina 395:

„La înfrîngere, negocieri și tocmeli, iese de obicei la iveală tot ce este mai josnic în om. Nu e fiece om un erou; în unele firi intră și compromisuri și sunt pe lume mai multe feluri de a îndura nenorocirea. Unii se bucură să pescuiască în apele tulburi ce oglindesc priveliști nu prea limpezi, iar cei ce se apleacă deasupra acelor ape n-ar fi fost prea îngîmfați, dacă ar fi putut să-și vadă chipul de cameleon.”

Gîndul Reginei răsare din descrierea situației sale din 1918, cînd încheiasem pacea cu nemții. Deși ancorat într-un timp și într-o întîmplare precisă, gîndul e valabil și azi prin precizarea La înfrîngere și la tocmeli.

*

Dezinteres. Pe 8 noiembrie 1994, la alegerile de la jumătate de mandat din America Republicanii obțin majoritatea în Congres.
Am acordat Evenimentului în Evenimentul zilei două comentarii, unul pe 15 noiembrie 1994 și celălalt pe 16 noiembrie 1994, puse sub titlul O lecție instructivă pentru români. Primul se intitula Răsunătoarea victorie a republicanilor. Al doilea Grija americanilor pentru balanța puterii. Primul comentariu semnala o realitate a lui 1994, întîlnită deseori în postdecembrism:
Dezinteresul românilor pentru evenimentele internaționale:

„SUA interesînd opinia publică de la noi mai mult sub forma a ceea ce sociologii au numit «American Way of Life», adică gumă de mestecat, filme de duzină, blugi, frigidere și automobile, victoria republicanilor la recentele alegeri pentru Congres a trecut aproape neobservată. Va fi fost în această indiferență față de un eveniment valorizat drept major politic și raționamentul, mai mult sau mai puțin conștient, că întîmplările din viața americană n-au cum să ne emoționeze prea tare, chiar și atunci cînd sunt ieșite din comun. America e prea depărtată nu numai în spațiu, dar și în progresul economic, pentru ca noi, cei ce dăm din mîini dezordonat să ne ținem deasupra băltoacei numite tranziție, să fim obligați a sta cu ochii pe ea. Altceva ar fi fost, poate, dacă s-ar fi petrecut un eveniment țintind direct România. Dacă, de exemplu, Congresul ar fi aprobat un masiv ajutor pentru noi. Mafioții vieții noastre politico-economice ar fi prins să se foiască încolo și încoace, ca niște șobolani în perspectiva optimistă a unei bucăți de brînză. Nu de alta, dar și acest ajutor, asemenea altora venite din străinătate, s-ar fi topit, trecînd prin mîinile fine, dar hrăpărețe, ale celor interesați.”