Nu am avut de gând nici să merg și nici să scriu despre marea petrecere organizată cu ocazia a 147 de ani de când s-a înființat PNL. Faza asta cu parangheliile liberale mă scotea din sărite și când eram în Târgu Mureș. Putea să piară lumea, la ei balurile erau bătute-n cuie. Cam așa e și acum, dacă nu chiar mai rău.
Mi-am început săptămâna cum nu se poate mai prost, chiar luni, dar nu intru în detalii. Marți, adică azi, când am ajuns la metrou am aflat că am ratat la mustață trenul care a luat foc. Și am realizat că astrele au decis să se alinieze altfel, în favoarea mea, că eu nu ieșeam pe jos prin tunel nici dacă-mi puneau pistolul la tâmplă.
M-am uitat în fugă la momentul de la Vila Florica și am apucat să văd că Iohannis zâmbește fericit. Doar el știe de ce, deoarece aproape tot poporul, pe care el îl conduce, nu este foarte fericit. Știți, prețuri mari, facturi uriașe, război, buba maimuței. Dar de ce și-ar bate președintele capul cu prostii de-astea? Detalii despre ce s-a întâmplat la Vila Florica puteți afla din ce spune colegul Ionuț Cojocaru, că a făcut o analiză brici.
Să revenim în capitală, unde a luat foc metroul. Și, pentru că am întârziat la un alt eveniment, din cauză că s-a dat peste cap toată circulația trenurilor, nu m-am mai dus.
Mi-a ieșit în cale o parfumerie și am intrat, că ador parfumurile. Aproape la fel de mult precum cărțile. Cum mă uitam eu la sticloanțele cu esențe și le mai și probam, vine o vânzătoare, o tânără drăguță, numai zâmbet, și-mi spune că au nu-ș ce ruj minune, dacă vreau să-l încerc. „Vă dă o nouă dimensiune buzelor”, îmi spune ea și mă invită în raionul de rujuri. Îmi aduce un dispozitiv de unică folosință și-mi zice să mă dau. Cum nu era nicio altă clientă în magazin, toate s-au strâns în jurul meu. Una, care studia ceva pe telefon, scoate un țipăt scurt, de am crezut că deja mi s-au supradimensionat buzele. „Doamne ferește, ia uite, m-au anunțat de noul preț la gaze. Ferească Dumnezeu!”. Toate s-au bulucit în jurul ei și au început să blesteme, de la Iohannis până la portarul de la guvern. Eu m-am tot dat cu maclavaisul ăla pe buze, tânăra care m-a îndemnat m-a asigurat că e bine și am plecat. Decisă să merg totuși la liberali, să văd cum petrec ei marți la amiază, când teoretic ar trebui să se dea de pământ să găsească soluții pentru popor, să nu-i apuce pe oameni groaza și mai rău.
Nu am făcut nici zece pași și am început să simt furnicături pe buze. Nu doar furnicături, dar simțeam și cum mi se umflă. Mi-am scos telefonul, că oglindă nu port cu mine, și mă uitam, așteptând să am buze de maimuță. Câtă minte poți să ai, femeie?, mi-am spus în gând. Ideea este că doar puțin mi s-au umflat, dar cum nu eram cu ochii pe ele, cum aveam senzația că-s ca un balon. M-am scotocit prin geantă și am găsit o mască, pe care am pus-o la îndemână, să fie în caz de nevoie. M-am așezat pe o bancă la Ateneu și mă uitam ca tâmpita la mine cu telefonul pus pe selfie. Când s-au oprit furnicăturile, buzele au revenit la normal și am plecat către Biblioteca Centrală Universitară, care e la doi pași.
Am zis să stau afară, să-i văd pe urmașii Brătienilor cum purced de la Vila Florica și mi-am imaginat cum se venea, pe vremuri, după mireasă. Adică, să văd un alai de peneliști, sau ce or fi ei, în frunte cu Iohannis și Ciucă, cum străbat ei drumul, cum vin ei fericiți și cocârjați de istoria pe care o poartă pe umeri. Afară erau amplasate camerele televiziunilor, de parcă venea iar doamna Biden. Și doamna Carmen. Da de unde! De după colț, cu rucsacul în spate, a apărut domnul profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș, un om care mi-e tare drag. Nu intru în detalii, pentru că aș da peste cap modul de organizare a evenimentului. Mi-a spus că a fost invitat să vorbească la acest eveniment și am intrat cu el în clădire. Peneliștii erau deja acolo. Iohannis, nu. Și nici o parte dintre cei care fuseseră la Vila Florica. M-am așteptat să-l văd și pe Ludovic Orban. Pentru că, orice s-ar spune despre el, este un liberal și niciodată nu a plecat din partid. Și, în al doilea rând, el, ca premier, a dat bani pentru renovarea vilei. Nu era și nici nu a venit. Nici Florin Cîțu, care, anul trecut, se jura că e tot atât de liberal ca Brătienii.
Maestru de ceremonii era Rareș Bogdan, care părea că el a nășit PNL-ul acum 147 de ani, atât de implicat era în povestea asta, organizată, repet, într-o zi de marți, la prânz. Când și miniștrii, și președintele și parlamentarii ar fi trebuit să-și spargă creierele pentru popor. În fine, nu se face gaură-n cer pentru o zi nemuncită, compensează Ciolacu. Păcat că nu a fost și el invitat, să audă ce părere au istoricii liberali despre PSD. Cam aceeași pe care o avea până de curând și Iohannis.
M-am uitat în jur, părea o adunare a vânătorilor de recompense, mai ales că au ajuns și jurnaliștii abonați la tâța statului. Primiți cu atâta entuziasm de parcă erau trimișii lui Joe Biden. Pe mine nu m-au primit niciodată politicienii cu bucurie, nici măcar în Târgu Mureș. Cu politețe de complezență, da, dar niciodată nu am simțit că sunt fericiți să mă vadă, cum erau azi peneliștii.
A intrat și Ciucă, însoțit de alai, cu Bode suflându-i în ceafă. Ah, imediat se împlinește un an de la atentatul cu bombă din Arad. Ministerul public a dat un comunicat că nu au nici măcar un suspect. Nimic, nada. Dar, să facem petreceri!
Cum Ciucă și alaiul au început să dea mâna cu toată lumea, m-am pitit după un colț, unde era borcanul cu limonadă. Pentru că a fost și cu mâncare, la început doar patiserie. Mai apoi, la final, când am plecat, în falnica bibliotecă puțea a șnițele, chiftele și fripturi ca-n Obor.
Noroc că a ajuns Ionuț Cojocaru și m-a luat cu el. El a fost invitat ca istoric și avea loc în față. Pe scaunul de lângă mine văd un afiș, era rezervat pentru Mihai Șora. Hait, mi-am zis, în sfârșit am ocazia să văd că trăiește. Nici vorbă, mai târziu locul a fost ocupat de o blondă.
Pe scenă era atâta lume de m-a luat groaza, știind că toți vor vorbi. Iar eu nu am răbdare să stau pe loc. La astfel de evenimente mă plimb prin sală să văd lumea, să surprind scene, figuri etc, că doar de-aia mă duc. Nici nu am avut curaj. Rareș Bogdan s-a apucat, ca la mort, să facă un pomelnic cu cei prezenți, aducându-le fiecăruia un omagiu. Am zis că e mai bine să stau pe scaunul meu.
Venise chiar și Crin Antonescu. Oricum taie frunză la câini prin Bruxelles, bănuiesc că nu-l ține doamna Adina Vălean prin cazinouri, chiar dacă ea e mare comisar european. Era vesel, cum era el mereu, de părea că se crede mai degrabă într-o tribună la un meci de fotbal.
A deschis adunarea, după Rareș și Ciucă, Stelian Tănase. I-a făcut muci pe pretinșii urmași ai Brătienilor. Le-a spus de toate, dar a accentuat coaliția toxică cu PSD. De-aia era bine să fie și Ciolacu acolo.
În stilu-i caracteristic, Rareș Bogdan a aplaudat discursul, doar se știe că numai la ei e festivalul democrației. Apoi a spus o chestie pe care nu am înțeles-o, că e bine că toată lumea dezbate idei în afară de domnul Ciucă. Adică, n-am înțeles dacă a fost jignire sau laudă. Având în vedere că președintele PNL, adică domnul Ciucă, a citit de pe foaie și „bine ați venit”, face sens, ca să folosesc limbajul corporatiștilor, afirmația lui Rareș Bogdan.
Odată deschisă cutia Pandorei, au mai zis și alții rele de coaliție, noroc că nu era prezent și nănașul ei, adică Iohannis. Și, dintr-o dată, mi se părea că-s la o nuntă, la care mesenii strâmbă nemulțumiți din nas că mireasa e borțoasă cu altul, iar mirele e un fraier. Atmosfera de nuntă era întregită și de zgomotul care venea de afară, de pe hol, de ziceai că s-au îmbătat socăcițele. Era o larmă și se auzeau oale trântite de pardoseală, de tresăreau oratorii.
Pentru că m-am plictisit de moarte și nici nu mă puteam foi prin sală, am plecat. Într-adevăr, pe hol se amenaja bufetul și celor de la catering puțin le păsa că, după ușă, urmașii Brătienilor sunt pătrunși de istorie. Au dat și cu un damf de prăjeli, că doar și înaintașilor le-o fi plăcut mâncarea bună.
Am luat și o plasă cu câteva cărți despre PNL, Brătieni, istorie. Impecabil tipărite, deci alți bani, altă distracție. O fi din subvențiile de la stat date, nemăsurat și necontrolat, partidelor. Am luat una și pentru domnul Cristoiu și i-am lăsat-o la birou.
Când să ajung acasă, după ce am mers cu metroul, la podul Constanța, mă aud strigată dintr-o mașină: „Doamnă! Doamnă! Plasa cu peneleu!”. O femeie îmi făcea semne disperate, de parcă s-a prăbușit peneleul, cu tot cu Brătieni. Mă uit la plasă. I s-a dezlipit fundul și am pierdut și o carte. Cea mai mică.
Poze nu am făcut, dar dacă vreți să ascultați ce s-a vorbit acolo, vă las un video:
1. Luni, ce a fost luni? Caci din fire mi-s indiscret, chiar de-o fi sa dau cu batul in balta detaliilor care nu ne privesc pe noi, cititorii. Da’ tare-mi plac unuduirile circulare facute in lacul trebilor ascunse. Si crescui si-n mahala si na… Suflet de tzatza; voi’ sa stiu. Se vede treaba ca luni a fost decisiva „pe nasoale”.
2. Vanzatoarea de la magazin nu v-a pacalit; in fond, rujul a dat o noua dimensiune. Ma dezarmeaza insa, ca purtati la indemna o botnitza. 🙁
3. Nu va uitati ca tamp…a la dumneavoastra, cu telefonul pus „pa selfie”, caci asta cam da nastere la o premisa si cine stie ce concluzie sumbra si generala am putea trage despre selfiste/selfisti. Si aceste „cuvinte ne doare, da?!”.
4. Iar evitati detaliile cand ati adus aminte intalnire a cu domnul profesor. Of…
Concluzia mea: plasa cu peneleu’ sa fi continut niscaiva detalii cu privire la detaliile nedetaliate de dumneavoastra? Hm…
Eu spun exact cât vreau să spun. 🙂
Din nou sunteți rea, dar sunteți bună.
(Am uitat expresia aceea prin care vă caracterizați dumneavoastră însevă. 🙂 )
Când sunt bună, sunt bună, dar când sunt rea sunt și mai bună. 🙂
Așa-i. 🙂
Superb scris, ca de obicei.
Era sa faceti soc anafilactic-penelist, vedeti daca nu v-ati gandit la Rares si ati folosit rujul pentru dumneavoastra? ❓ ❓ ❓
???
Mulțumesc. 🙂