Mai importantă decât însăși libertatea

Anii ‘60 ai secolului trecut – celula austeră a unei temnițe din China. Harold King, misionar creștin, ispășește cinci ani de detenție. Datorită credinței, e condamnat la tăcere și singurătate; la izolare completă. Se apropie echinocțiul de primăvară, așa că privește atent cerul nopții printre gratii. Așteaptă luna plină. Pentru el, e cea mai importantă noapte din an. Mai importantă decât însăși libertatea.

Gratii, temnițe și lagăre – credință, solemnitate și curaj

China, 1958-1963

Harold King este prizonier al izolării în China comunistă. În fiecare primăvară, din 1958 până în 1963, își petrece nopțile cu ochii pe cerul înstelat. E îmboldit de un motiv puternic. El relatează: „De la fereastra închisorii urmăream fazele lunii până pe la începutul primăverii, când devenea plină. Calculam cât mai exact posibil data celebrării”.

DATA – Isus Cristos a instituit Comemorarea morții sale în noaptea de 14 nisan 33 e.n. În secolul întâi, preoții evrei identificau în fiecare an noaptea în care luna nouă cea mai apropiată de echinocțiul de primăvară putea fi observată la apusul soarelui în Ierusalim. Data respectivă devenea prima zi a lunii abib, numită mai târziu nisan. Patrusprezece zile mai târziu, la Ierusalim se vedea luna plină. Era noaptea în care evreii sărbătoreau Paștele, amintindu-și astfel de eliberarea lor din sclavia egipteană. Isus Cristos a ținut și el Paștele în acea noapte, împreună cu cei 12 discipoli. Ulterior, l-a îndepărtat dintre ei pe trădătorul Iuda și a instituit pentru cei rămași o sărbătoare nouă, Cina Domnului, prin care urma să fie comemorată de-a lungul veacurilor moartea sa de jertfă.

Isus Cristos a folosit vin, făcut din struguri negri, și azime – adică turte din aluat nedospit, pregătit de obicei din făină de grâu sau de secară. Harold nu primește așa ceva la izolare. Așa că își improvizează cum poate emblemele necesare, făcând puțin vin din coacăze negre și turte nedospite din orez.

După apusul soarelui, își ține ceremonia sa privată: „Cântam, mă rugam și țineam o cuvântare obișnuită pentru această ocazie, cum se făcea în orice congregație a poporului lui Iehova. În felul acesta, în fiecare an mă simțeam unit cu frații mei din întreaga lume în această ocazie extraordinar de importantă”.

URSS, 1966

Trei sute de Martori ai lui Iehova sunt internați în lagărul de muncă din Mordovia, țară situată în Câmpia Europeană Răsăriteană și devenită în 1925 parte a Uniunii Sovietice. Pentru acești creștini, amintirea morții lui Isus Cristos este nu doar un act de credință, ci și curaj.

Serghei Ravliuk, un supraviețuitor, își amintește cum au decurs lucrurile în acel an: „Cei de la administrație au aflat în ce dată urma să ținem Comemorarea și s-au hotărât să ne împiedice să o organizăm. Iată ce ne-au spus ei: «Turnul de veghere îl studiați deja, dar Comemorarea n-o veți ține. O să ne ocupăm noi de asta ».”

Dar tirania și absurdul nu au câștig de cauză. La momentul serii, cei 300 de prizonieri se împart în grupuri mici și înconjură încet terenul unde se face de obicei apelul de seară. În fiecare grup, un bărbat prezintă din mers cuvântarea pentru Comemorare. Până la ora 21:30, toate grupurile termină de comemorat moartea lui Isus.

La sfârșit, … au cântat cântări de laudă.
(Evanghelia după Matei, capitolul 26, versetul 30)

Cei 300 de continuatori ai lui Isus din lagărul Monrovia își doresc mult să își exprime și ei recunoștința față de Cristos prin cântări de laudă. Dar, cum?

În tăcere deplină, merg cu toții lângă clădirea cu băi, locul cel mai îndepărtat de punctul de control de la intrarea în lagăr. Imediat după aceea, gardienii și restul deținuților aud un cor de 100 de voci care cântă în tăcerea nopții! Până și taigaua răsună pe versurile cântării „Am murit pentru voi” – un cânt al sacrificiului aducător de speranță.

Federația Rusă, 2006

12 aprilie 2006, Moscova, Districtul Administrativ de Sud-Est, cartierul Lyublino – În jur de 400 de Martori ai lui Iehova, din congregațiile Lyublinskaya și Krasnodonskaya, se află în sala de conferințe a Academiei de Agricultură din Lyublino, pe care o folosesc de aproximativ zece săptămâni în vederea ținerii întrunirilor religioase săptămânale. În seara respectivă, în jurul orei 20, a început ceremonia solemnă a Comemorării morții lui Isus Cristos.

La 8:50 p.m., ofițeri de poliție, conduși de Șeful Poliției din Lyublino, sosesc în număr mare la locația respectivă. Clădirea este înconjurată de unități de poliție care includ zece vehicule de poliție, două minibuze, o unitate armată a Forțelor Speciale de Poliție (OMON) și zeci de ofițeri în uniformă. Șeful poliției merge pe podium, pune stăpânire pe microfon și anunță că întrunirea este ilegală, motiv pentru care toți participanții trebuie să părăsească incinta. Auditorul s-a supus ordinului. Ofițerii de poliție i-au separat pe bărbați de restul grupului, punându-i să stea în picioare pe un coridor din spatele sălii de conferințe. […] [Nikolay Alekseyevich Krupko, Dmitriy Gennadyevich Burenkov, Pavel Anatolyevich Anorov și Nikolay Viktorovich Solovyov] au fost duși la secția de poliție din Lyublino, unde au fost plasați într-o celulă și fotografiați în grup. Li s-au reținut documentele de identitate. Avocatului lor nu i s-a permis să intre în secția de poliție. […] au fost eliberați la scurt timp după miezul nopții. – Extras din expunerea de fapte a Deciziei CEDO din 26 iunie 2015, în cauza Krupko și alții împ. Rusiei

România, 1948-1989

Martorii lui Iehova închiși în penitenciarele și coloniile penitenciare din România sau internați în lagăre de muncă au avut parte de un regim foarte strict. Totuși, chiar și în acele condiții, au făcut tot ce au putut pentru a-și aminti cu respect și venerație de jertfa lui Isus Cristos.

În România era foarte strict în închisoare. Nu aveam Biblie și nu puteam ține Comemorarea așa cum se cuvenea. Aflam data Comemorării de la soția mea, când venea la vorbitor la vizita lunară. Îmi spunea discret câte zile mai erau; așa calculam data. Stăteam cu ochii pe geam, să vină luna plină. În seara Comemorării, nu vorbeam cu colegii de celulă despre eveniment, ca să nu fiu jignit și să nu-i informeze pe gardieni. Simțeam nevoia de liniște. Mă retrăgeam la geam, priveam cerul și mă gândeam la ce scria în Biblie despre jertfa de răscumpărare a lui Isus. Apoi intonam în inima mea cântările pe care le știam pe de rost. – Dumitru Nica, București, penitenciarele Rahova (colonia Policolor), Tulcea și Codlea, 1974-1980

În seara Comemorării, după ora 19, când se făcea apelul de seară, ne-am adunat într-un colț al camerei și ne-am pregătit pentru acest eveniment. Fiecare dintre noi știa pe de rost versetele biblice în legătură cu evenimentul. Am început, îmi amintesc, cu cântarea, mai mult în șoaptă […], după care am discutat pe baza versetelor biblice pe care le știam […]. Ceilalți deținuți nu ne-au deranjat, deoarece seara obișnuiam să ne adunam și să discutăm idei biblice încurajatoare; așa că erau obișnuiți cu întrunirile noastre. Îmi amintesc că la final am cântat două cântări. – Nelu Prodan, Baia Mare, penitenciarul Gherla, 1986

Cu două-trei săptămâni înainte de Comemorare, discutam cu colegii de celulă despre răscumpărare. Nu le spuneam când urma să aibă loc Comemorarea, dar în seara respectivă, noi, Martorii, ne aranjam ținuta și patul cât puteam mai bine. Colegii observau asta și ne întrebau ce se întâmplă. Așa că le explicam cu versete din Biblie de ce era specială acea noapte, care era diferența dintre Paște și Cina Domnului și motivul pentru care Cristos a instituit o sărbătoare atât de simplă încât să poată fi ținută chiar și în închisori. Colegii întrebau dacă o putem ține împreună și cât ar dura. Le spuneam că doar cinci minute. În loc de vin și azime, foloseam ca simboluri ce aveam la îndemână: marmeladă și o coajă de pâine neagră. La fel cum a făcut Isus, rosteam câte o rugăciune pentru vin, una pentru pâinea nedospită și una de încheiere. Cam așa am ținut Cina Domnului în toate penitenciarele unde am fost închis. – D.O., Lunca Ilvei, penitenciarele Gherla, Aiud, Tichilești și Codlea, 1980-1986

Am stat în detenție trei ani și jumătate, așa că am ținut Comemorare de trei ori, Într-un an, o Martoră din Suceava a primit o carte poștală de la o rudă, care i-a scris cam așa: «Să știi că nepoata mea și a ta împlinește luna viitoare 18 ani în data de 18.» Pentru că nu aveam nicio nepoată, am înțeles că era vorba de data Comemorării. În alt an, bărbații Martori, condamnați pentru armată, ne-au transmis informații despre Comemorare făcând un gest neașteptat. Toaleta lor și cea de la atelierul femeilor aveau peretele comun. În perete, era un geam micuț, dar situat la o înălțime prea mare pentru un om. Dar cu ocazia respectivă, un frate s-a urcat pe umerii altui frate și a reușit să arunce prin gemuleț un bilet cu datele de care aveam nevoie. L-am citit și după ce m-am întors în atelierul unde lucram le-am transmis discret celorlalte Martore ce aflasem. În seara Comemorării discutam despre evenimentele din viața lui Isus, în special cele din ultima seară, despre motivul pentru care a fost necesară răscumpărarea și alte idei pe care ni le aminteam. La o Comemorare am reușit să pregătim un înlocuitor de vin, ca simbol: o Martoră a amestecat marmeladă cu apă și coji de portocale într-un vas mic pe care l-a acoperit și l-a ascuns sub pat, în colțul cel mai întunecat. În seara Comemorării am avut un fel de lichid închis la culoare, care să ne amintească de sângele vărsat de Cristos în folosul omenirii. – Dochița Herea, Rona de Sus, penitenciarul Oradea, 1970-1974

Cinci din cei șapte ani de detenție i-am petrecut singură în celulă, fără nicio colegă. De câteva ori, am fost pusă la izolare severă, într-o cameră goală, fără nicio piesă de mobilier, în afară de oala pentru necesități. Doar seara, la ora 22:00, primeam priciul și o pătură, ca să mă pot întinde și să pot dormi. În toată perioada de detenție nu am avut nicio legătură cu exteriorul. Dar reușeam să comunic în secret cu celelalte Martore din penitenciar, punând scrisori cu versete biblice, versuri de cântări și alte idei încurajatoare în diverse locuri secrete din toaletele comune. Tot așa aflam și data când urma să fie ținută Cina Domnului. În serile în care era Comemorarea, după apelul de la ora 19, îmi făceam timp să mă gândesc la răscumpărare și la motivul pentru care se sărbătorește moartea lui Isus. Îmi amintesc că într-o seară a intrat brusc în celulă securistul închisorii. Eu eram la geam și ascultam cum un Martor dintre cei închiși pentru armată fluiera o cântare de Comemorare; fluieram și eu cântarea, ca răspuns. Securistul m-a întrebat dacă aud ce fluieră și ce înseamnă asta. I-am spus că da, e cântarea de Comemorare. Din fericire, nu a luat nicio măsură împotriva noastră. – Doina Cepănaru, Bistrița, penitenciarul Oradea, 1968-1975

Ce le-a dat tărie acestor oameni privați de libertate și de exercițiul unor drepturi fundamentale să continue să-și manifeste credința? De ce au făcut tot posibilul să țină Cina Domnului, în pofida restricțiilor și a riscului de a fi supuși represaliilor?

O rugăminte, un îndemn, o poruncă. Din partea cuiva care „a fost pus la încercare” la fel ca ei.

Continuați să faceți lucrul acesta în amintirea mea.
(Evanghelia după Luca, capitolul 22, versetul 19)

Milioane de creștini consideră Comemorarea morții lui Cristos drept cea mai sfântă noapte din an; o datorie sacră de a îndeplini cerința solemnă a Celui ce urma să moară curând după rostirea acelor cuvinte. Nu trebuie să fii o persoană religioasă ca să vibrezi la jertfa ce a devenit simbolul iubirii absolute.

Impactul vieții și al sacrificiului lui Isus asupra istoriei este greu de ignorat. Iar multe personaje marcante ale omenirii și-au plecat capul în fața gestului său, cu profundă reverență.

„N-am auzit de nimeni care să fi făcut mai mult pentru omenire decât Isus. (…) Un om complet nevinovat și-a dat viața pentru binele altora, inclusiv pentru binele dușmanilor săi, devenind astfel răscumpărătorul omenirii. A fost un gest suprem de iubire.” – (Mohandas Ghandi)

Însă Comemorarea nu are legătură doar cu moartea lui Isus. Căci oricine privește cu inima tremurândă cele întâmplate în urmă cu 2000 de ani își pune, pe bună dreptate, următoarea întrebare.

Întrebarea la care doar inima poate răspunde

Oare ce a simțit Dumnezeu când și-a văzut Fiul trădat, arestat în toiul nopții de o mulțime surescitată, acuzat pe nedrept de martori falși și condamnat la moarte; lovit apoi cu pumnii, scuipat, batjocorit și flagelat până când spatele i s-a transformat în zdrențe sângerânde? Ce a simțit Creatorul Atotputernic când și-a văzut ființa cea mai dragă atârnată pe un stâlp, între doi tâlhari, murind încetul cu încetul în suferințe greu de imaginat? Ce a simțit Tatăl când, pentru prima dată de la crearea tuturor lucrurilor, Fiul său drag nu mai exista?

Nimeni nu își poate imagina pe deplin durerea pe care moartea lui Cristos i-a pricinuit-o Tatălui său. Omenirea poate doar să cunoască motivul pentru care Dumnezeu a permis să se întâmple toate acele lucruri.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut. (Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16)

Aceste cuvinte constituie catalizatorul din creuzetul inimii unei persoane private de libertate, care nu concepe să nu comemoreze cel mai mare act de iubire din toate timpurile.

Milioane de inimi unite în manifestarea recunoștinței

În 2024, milioane de persoane de pe întregul pământ vor celebra cu emoție și recunoștință Comemorarea morții lui Isus Cristos. Pentru unii, acest eveniment va avea loc în confortul libertății. Dar alții îl vor celebra sub amenințarea războiului sau în temnițele unde sunt deținuți pentru că și-au exercitat dreptul la libertatea conștiinței și libertatea de exprimare a credinței.

Martorii lui Iehova fac toate pregătirile necesare pentru ca oameni din întreaga lume să poată participa la Comemorare. Ca în fiecare an, distribuie sute de mii de invitații, tipărite sau online. Care nu sunt chemarea unor oameni, ci a Celui care „ne-a iubit” înainte ca noi să fi existat. (Întâia Scrisoare a lui Ioan, capitolul 4, versetul 10)

La București, evenimentul va avea loc la Simposio Events, strada Popa Lazăr, 5-25, cu începere de la 19:30.

Prin amabilitatea Departamentului de informații publice al Martorilor lui Iehova