Majoritatea populaţiei nu împărtăşeşte entuziasmul sărbătoresc al politicienilor

Luni, 30 noiembrie 2020, am înregistrat pentru Aleph News un dialog cu academician profesor Răzvan Theodorescu despre Actualitatea Marii Uniri. Azi, 1 decembrie 2020, emisiunea va fi difuzată pe Aleph News începînd cu ora 19. Au fost multe subiecte abordate cu istoricul de renume Răzvan Theodorescu, unul dintre puținii noștri istorici în stare să extragă din Trecutul românesc o sumă de învățături prețioase pentru prezent. Am discutat cu domnia sa despre Generația Marii Uniri. Prin ce se deosebesc politicienii care au făcut Marea Unire de politicienii care fac azi doar politică? Mai întîi prin faptul că făuritorii Marii Uniri erau bărbați de stat, oameni care voiau să construiască o țară și nu doar să cîștige alegerile. Apoi prin faptul că erau și oameni de cultură. Un bărbat de stat își face un țel al vieții din implementarea unui Proiect de țară. Nu poți avea un Proiect de țară dacă nu ești și om de cultură. Sînt cîteva dintre ideile de forță lansate de Răzvan Theodorescu pe parcursul dialogului.

La 1 decembrie 1990 s-a sărbătorit întîia oară în Istoria României ca zi națională 1 decembrie. Răzvan Theodorescu era la vremea respectivă președinte al Radioteleviziunii. Nu se putea să nu abordez cu domnia sa cum s-a decis în 1990 ca 1 decembrie să fie Ziua noastră națională și mai ales cum s-a desfășurat prima sărbătorire a lui 1 decembrie ca Zi națională. Răzvan Theodorescu a reamintit în emisiune că manifestările oficiale de la Alba Iulia, unde venise și Opoziția, au fost umbrite de huiduirea de către masele FSN-iste a liderilor Opoziției. Liderii Opoziției au condamnat tulburările ca fiind puse la cale de Puterea întruchipată de Ion Iliescu și Petre Roman. Despre sărbătorirea Zilei de 1 decembrie în 1990, acum 30 de ani, s-a discutat în emisiune. Eu însă mi-am amintit că la vremea respectivă scriam ca și acum un editorial zilnic și că sub acest semn am scris și publicat în Expres din 27 noiembrie 1990 comentariul Inflaţia de sărbători. Notam printre altele că despre 1 decembrie 1918 politicienii și jurnaliști consumă aceleași cuvînte mari ca și pe vremuri politicienii și jurnaliștii despre 23 august 1944. Textul de acum 30 de ani merită reluat acum, cînd știm deja atmosfera lui 1 decembrie 2020. Nu prea diferită de cea a lui 1 decembrie 1990, care nu era prea diferită de cea a lui 23 august din anii dinainte de Căderea comunismului.


Inflaţia de sărbători

A mai rămas puţin timp pînă la 1 Decembrie, noua noastră zi naţională.
Puterea pune la cale festivităţi de proporţii.
Partide politice, organizaţii obşteşti şi profesionale pregătesc manifestări grandioase şi complexe.
Presa şi radio-televiziunea se îndreaptă vertiginos spre fatalul patetism aniversativ.
Cuvintele mari, multe dintre ele scoase de la naftalina interbelică, sînt intens utilizate prin mitinguri, simpozioane, adunări festive şi festivaluri.

Se poate spune, în limbajul anilor anteriori, că întreaga ţară se pregăteşte de marea sărbătoare ?
Fireşte că nu.
Şi asta nu atît pentru că noua zi naţională a României trebuie să fie protejată de clişeele propagandistice din jurul lui 23 August, ci mai ales pentru că sintagma de mai sus n-are acoperire în realitate. O simplă anchetă de opinie ar demonstra că majoritatea populaţiei nu împărtăşeşte entuziasmul sărbătoresc al politicienilor. Pentru omul simplu, noua noastră zi naţională nu pare a se deosebi mai mult de răposata.

Cauzele acestei atitudini ciudate sînt multe şi complexe.
Printre ele trebuie să numărăm şi ceea ce am putea numi afirmarea unei retorici a democraţiei, nu prea deosebită de cea a dictaturii. E uşor de observat astfel că, pe măsură ce viaţa cotidiană se înrăutăţeşte vertiginos, creşte la fel de vertiginos numărul sărbătorilor.

Democraţia noastră e obsedată de a-şi constitui trecutul în stare s-o legitimeze.
Numeroase date de pînă acum sînt scoase din umbră şi sărbătorite cu un mare consum de energie.

Asaltul lirismului fără acoperire   

Această inflaţie de sărbători se află tot mai mult în contrast cu starea de spirit a populaţiei. Viaţa cotidiană se degradează pe zi ce trece. Ca şi în ultimii ani ai lui Ceauşescu, atenţia omului simplu se concentrează aproape total asupra efortului de a-şi găsi hrana necesară lui şi familiei sale. Penuriei de alimente, de bunuri de larg consum i se adaugă excesiva creştere a preţurilor, ameninţarea şomajului, criza de apă potabilă, criza de locuinţe, corupţia aparatului de stat, nesiguranţa vieţii cotidiene. Atmosfera nu e deloc favorabilă sporului de cantitate de sărbători. De aici uşoara indiferenţă cu care marea majoritate a populaţiei întîmpină toate aniversările, inclusiv pe cea a Unirii din 1918.

Starea de spirit a cetăţenilor se află în contradicţie nu numai cu spectaculoasa creştere a numărului de aniversări, dar şi cu felul în care acestea sînt sărbătorite. Domină, ca şi în anii anteriori, festivismul ieftin. Aniversările fac obiectul unui lirism fără acoperire. În cazul lui 1 decembrie sistemul de metafore nu diferă aproape deloc de cel practicat în perioada Ceauşescu. Ca şi sub dictatură, sînt intens frecventate sintagmele tradiţionalismului de mîna a doua: pildă vie, jertfa străbunilor, istorie de mii de ani, lupta milenară etc.

Singura noutate: masiva prezenţă a Bisericii. Lîngă simpozioane, adunări festive, festivaluri se aşază acum slujbele aniversare.

Acest festivism sfidează dificultăţile tot mai mari ale realităţii. De aici, atmosfera în care omul simplu aşteaptă ziua de 1 decembrie. O astfel de sărbătoare, ca şi altele, ar trebui să se axeze pe dezbaterea lucidă, matură a actualităţii evenimentului respectiv. Aniversarea a 72 de ani de la Marea Unire impune aducerea în prim-plan a acelor probleme care leagă momentul actual de cel de acum o jumătate de secol. Una dintre ele ar fi următoarea:
În ce măsură forţele politice prezente aflate în confruntare stau pe poziţia unui consens în ce priveşte integritatea teritoriului românesc?

În numeroase chestiuni interne societatea noastră e sfîşiată de opinii adversare.
E unită ea în problema suveranităţii?

Aniversarea de la 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a răspunde pozitiv la această întrebare. Perioada anterioară făcea mare caz de unitatea întregului popor român în toate marile şi micile probleme de pe plan intern şi internaţional.
Era un fals de proporţii.

Anul acesta viaţa publică e dominată de diversitatea şi confruntarea de opinii în toate problemele. E o situaţie absolut firească într-o democraţie. Lumea se întreabă însă pînă unde se întinde această dezbinare.

Atinge ea şi chestiunea suveranităţii şi integrităţii teritoriale?
Perioada interbelică ne demonstrează că, în problemele care vizau fiinţa noastră naţională, forţe politice pînă atunci adverse se întîlneau pe o poziţie comună. 1 decembrie 1990 ar fi un bun prilej de a demonstra întregii lumi că, dincolo de confruntările atingînd uneori violenţa, toate formaţiunile politice actuale sînt solidare în ce priveşte unitatea României. E un semnal pe care trebuia să-l dăm mai de mult. Un semnal menit a descuraja orice vis revizionist pornit de la iluzia că luptele interne actuale înseamnă o destrămare a solidarităţii noastre naţionale.

Un armistiţiu politic tacit

Cum s-ar putea traduce în practică aceasta exigenţă?
Destul de simplu. Printr-un armistiţiu tacit pe parcursul festivităţilor legate de aniversarea Unirii din 1918. Dacă şi acest moment va fi marcat de confruntarea politică, dacă solemnităţile vor fi umbrite de demonstraţii împotriva regimului, dacă Alba Iulia va avea în ziua de 1 decembrie aspectul unei cetăţi asediate din cauza poliţiştilor şi militarilor aduşi pentru a preîntîmpina violenţa, imaginea solidarităţii noastre naţionale în problema unităţii ar fi mult afectată.

Măcar cu ocazia acestei sărbători a luptei pentru unirea teritoriilor româneşti să nu ne înfăţişăm Europei şi lumii întregi, ca un popor dezbinat pînă în adîncuri şi, prin aceasta, lesne de îngenuncheat.

Să ne arătăm aşa cum sîntem:
Un popor antrenat în confruntarea politică specifică democraţiei, dar gata să se ridice ca un singur om în clipe cînd e în primejdie însăşi fiinţa naţională.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Majoritatea populaţiei nu împărtăşeşte entuziasmul sărbătoresc al politicienilor”

  • MI-E DOR ȘI DRAG
    mi-e drag și multă milă țara mea
    că din lumina ce ți-au dat-o sfinții
    n-a mai rămas decât făclia stinsă
    cu care ne-am înmormântat părinții

    câmpiile s-au dus pe alte plaiuri
    cu holdele de secetă strivite
    și-n hăul răzvrătit de neputință
    sunt lacrimi încecate și- nghițite

    s-au dus și munții cei semeți și albi
    îngenunchind pădurile plecate
    și-n locul lor e-un templu jefuit
    cu drumuri largi către străinătate

    mi-e dor și drag de țara mea frumoasă
    unde mioare iși vestesc stăpânii
    în care Ana e mereu zidită
    din dragoste în zariștea luminii

    mi-e dor de țara mândră și bogată
    cu cetină de brazi pe la ferești
    cu sărbători de cântec și de pace
    cu leru-i ler și merele domnesti

  • MI-E DOR ȘI DRAG
    mi-e drag și multă milă țara mea
    că din lumina ce ți-au dat-o sfinții
    n-a mai rămas decât făclia stinsă
    cu care ne-am înmormântat părinții

    câmpiile s-au dus pe alte plaiuri
    cu holdele de secetă strivite
    și-n hăul răzvrătit de neputință
    sunt lacrimi încecate și- nghițite

    s-au dus și munții cei semeți și albi
    îngenunchind pădurile plecate
    și-n locul lor e-un templu jefuit
    cu drumuri largi către străinătate

    mi-e dor și drag de țara mea frumoasă
    unde mioare iși vestesc stăpânii
    în care Ana e mereu zidită
    din dragoste în zariștea luminii

    mi-e dor de țara mândră și bogată
    cu cetină de brazi pe la ferești
    cu sărbători de cântec și de pace
    cu leru-i ler și merele

  • Azi, 01.12.2020, Werner si-a tras Arcul Lui de Triumf, Defilarea Lui si Ziua Lui Nationala. Basca discursul Lui pentru El si valetii din jur! Armata a dovedit azi ca e doar armata Lui. Jenant si trist. Acest 1 dec va ramane in Istorie ca cea mai mare Umilinta a poporului roman. Probabil atat meritam!

  • “Răzvan Theodorescu a reamintit în emisiune că manifestările oficiale de la Alba Iulia, unde venise și Opoziția, au fost umbrite de huiduirea de către masele FSN-iste a liderilor Opoziției ”
    Am fost atunci acolo , in multime . Erau doua grupuri antiFSN, unul din Cluj Napoca , altul din Timisoara ,care parea ca se cunosc si care au creat si intretinut o stare de nervozitate . Huiduirea lui Coposu a fost rezultatul acestei nervozitati si a urmat huiduielilor lor.
    A contat mult unde au fost puse microfoanele si ce a lucrat regia transmisiei. Cand am vazut la TV ulterior reportajul , imaginile cuplate cu sonorul , era altceva decat am trait . Probabil ca baetii isi faceau mana pt Guleaiul asupra Pietei Universitatii ce va sa vie .

    • Piata Universitatii (Golaniada) a fost în primăvara anului 1990, iar primul 1 decembrie (Ziua Națională a României, după Revoluția din Decembrie 1989), a fost pe 1 decembrie 1990. Deci, ce mâna să își facă, pt ce va să fie, că Golaniada trecuse de vreo cinci luni și jumătate. Doi la mâna, care era problema liderilor Opoziției că i-au huiduit FSN-iștii majoritari la festivitatea de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1990? Se așteptau să fie aclamati, purtați pe brațe de mulțime? Helmuth Kolh, Cancelarul Germaniei, era frecvent lovit cu roșii și ouă stricate când ieșea in public. Riscurile meseriei de politician.

      • Da, ai dreptate cu ordinea evenimentelor . Isi facusera mana cu PU si au folosit experienta la 1 Decembrie .
        Ramane insa valabila descrierea de catre mine a evenimentelor de la Adunarea de pe Platoul Romanilor . Ce ne-a deranjat e faptul ca P Roman s-a bagat si el in poza, prin gestica . Huiduiala nu avea nevoie de incurajare , era reactia spontana , locala , la acele grupuri .

  • s-a spus asa:
    Gradinariti Cerul vostru, ca Pamantul ce sinteti va fi gradinarit…ca Efect!

    pai…tot asa si cu Neamul, mai intai gradinarim Sufletul ‘Intregului ce sintem’ si…Trupul ‘se’ va Gradinari, devenind abia astfel un Efect!

    de fapt asa se Gradinareste cu Intelepciune, Gradinarind Cerul, adica Neamul,
    Trupul, adica Tara doar ‘se’ Oglindeste privinduse-n Oglinda…Cerului pe care-l gradinaresti cu drag:)

    pe cind politicienii-Pamant pot gradinari exclusiv Pamantul,
    politicienii-Cer, Gradinarind Cerul fac tot asta si cu Pamantul!, indirect:),
    abia facerii asteia putindu-i-se spune Nonactiune!

  • Dupa “ciuma rosie” si “lepra galbena”, urmeaza “situatia albastra”. Trei culori cunosc pe lume, lumeee, lumeee, soro lumeee!

  • Marea Unire e o poveste a Neamului, nu a Tarii.
    Marea Unire e un Efect, nu o Cauza. Cauza fiind Neamul.

    un Neam poate avea politicienii lui,
    insa si o Tara poate avea politicienii ei.
    atunci cind Tara si Neamul se suprapun, se suprapun si politicienii Neamului cu aia ai Tarii peste acelasi…spatiu si timp.

    Maestre, Neamul nu…prea…mai are politicieni!, ei au migrat, buluc!, spre taramul celalalt, al politicienilor Tarii. si au facut asta pentru ca asa aratau in sinele lor, Pamant!, mai inainte de a fi Cer!

    sintem plini ghioalca cu politieni-Pamant!, insa Nadejdea e ca incepem sa fim goli ghioalca! si de politicieni-Cer!

  • Tara e un Efect, Neamul fiind Cauza.
    Atunci cind o Tara e o Cauza, ea e si Seaca.

  • Anul acesta SRI va sta la tribuna oficiala si presedintele va defila prin fata lor. 🙂

  • Unirea a fost o dorinta?
    pentru ca Unirea a devenit Realitate, a fost.
    pentru ca cele care definesc Realitatea sint dorintele…implinite.

    asta e faza fundamantala:
    Unirea se suprapune peste o dorinta implinita?
    …sau peste o ‘dorinta vesnica’?!

    ca una e ca Unirea sa fi fost o dorinta,
    iar ea, prin implinire, prin devenirea ei parte a Realitatii sa…ramana doar o dorinta dorita, insa deja implinita!,
    si cu totul alta treaba e ca ea sa fi fost o ‘dorinta vesnica’,
    care a devenit Parte a Realitatii…anului 1918,
    insa ea, ‘dorinta vesnica’…tot cautanadu-si implinirea sa-si caute ‘loc’ in Realitatea…oricaror vremuri!

    deci ce-a fost Marea Unire,
    o dorinta si atit!, care…implinindu-se, a devenit Realitate, insa facand asta…a disparut…din Viitor?
    sau a fost o ‘dorinta vesnica’, in cazul asta ‘dorinta de Unire’ manifestindu-se vesnic in… Cerul Neamului, prin urmare cautindu-si perpetuu loc in Realitate?!

    pai…logic vorbind, atunci cind s-a nascut zicerea ‘vrem o tara ca afara’, cea care a fost suntata a fost chiar hrana ‘dorintei vesnice’, asta despre care am zis mai sus,
    pentru ca, atunci, Marea Unire a fost declarata produs expirat, o alta ‘unire’, si mai Mare!, devenind ‘dorinta’!

    si, …se stie, in Univers dorintele se implinesc, negresit!,
    peste zile, peste ani, …poate peste mii si mii de ani sau poate chiar in ‘timpul lui Planck’, insa implinirea dorintelor e treaba implacabila.

    mai simplu:
    Marea Unire e…Nemuritoare?…caz in care tre s-o pastram perpetuu in aminitire?
    sau
    Marea Unire e Vesnica!, caz in care ea, dorinta fiind, insa o ‘dorinta vesnica’, isi va cauta implinirea din generatie in generatie, perpetuind, abia astfel!,…Neamul.

    intrebare:
    care e treaba cu marea Unire, e o dorinta a…’Pamantului’ Neamului, caz in care in ‘pamant’ se va intoarce!,
    sau e o dorinta a ‘Cerului’ Neamului, caz in care se va ‘intrupa’ vesnic!, cautindu-si implinirea in ‘desavarsire’?!

    mai simplu:
    Neamul e scris in Viitor, nu in Trecut. Trecutul e Efectul…Viitorului, deci Viitorul e Cauza.
    Vesnicia unui neam sta in dorintele lui proiectate in…cel mai departat Viitor!,
    iar acolo, in acest Viitor…cu totul special, au loc exclusiv dorinte…pure!, deci posibil de dorit exclusiv in inimi asisderea!

    iata Viitorul pe care distinsii politicieni l-au insamantat in neamul asta: ‘o tara ca afara’.
    pai…mai nenica!, dupa cum va e dorinta asa va va fi si tara!
    in mod implacabil ea va fi ‘ca afara!’, moment in care ‘traitul pe romaneste’ va fi inlocuit cu ‘traitul ca afara’, …moment in care romanii vor mai avea, poate, o tara,
    …insa nu vor mai apartine unui Neam!

    stie cineva cine a initiat dorinta asta…’ne dorim o tara ca afara?’

    stie cineva…daca in ‘serviciile de securitate ale Neamului’ (exista asa ceva?)
    toaaate! Becurile Rosii s-au aprins, brusc!, atunci cind ‘dorinta’ asta a fost pusa pe ‘masa’?
    ca in caz ca Nu!, atunci Neamul e Pa!,
    pentru ca…o avea tara asta ‘servicii de securitate’, insa Neamul tocma ce s-a dovedit, prin raspunsul dat, adica Nu!, ca…n-are.
    Caz in care ‘pe ogorul sfant’ pot fi insamantate dupa dorinta oricui de pe lumea asta…seminte!, fiecare cu soiul pe care l adora!
    Caz in care despre Gradina se prea poate sa se spuna ca e minunata!, insa Seaca.

    creca sintem,azi, chiar la o bifurcare fundamentala:
    ‘Minunat, dar Sec’ e o cale
    ‘…Suficient!, insa Viu’, alta.

    aveti vro idee, …cine Gradinareste, azi, Neamul?
    nu Tara!, nu Tara, nenica!, …io de Neam vorbesc!

  • LA MULTI ANI, ROMÂNIA!
    Daca de ziua românilor, l-ati intervievat pe Razvan Theodorescu, nu ma pot abtine sa-mi pun întrebarea cum, oare, ar ar fi aratat România astazi, la aniversarea ei, dupa 30 de ani de la Revolutia-Lovitura de Stat, daca nu ar fi existat Ion Iliescu, Razvan Theodorescu si restul…

    • La multi ani! Stai sa vezi cum o sa arate dupa ce-o s-o “conduca” dreptacii lu’ Werner! Praf gemacht!

      • La multi ani, si buna sa-ti fie inima!
        “De-o fi una, de-o fi alta…”
        Karma, peut-être!