Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

“Mântuitorul era în al doilea an al activității sale publice”

E încă vară și aurul sănătos al grâului tânjește după oameni. Ar trebui să-i fie rușine politicii, dar și mai mult ar trebui să le fie rușine oamenilor. Azi scriu despre Dumnezeu pentru că atunci când toate cuvintele se golesc de conținut, în babiloanele limbilor împleticite, un singur Cuvânt se ridică din cer, din apă, din pământ și din ce a mai rămas din iubire.

Mântuitorul era în al doilea an al activității sale publice. Aceste cuvinte le-am auzit rostite de un preot în timpul slujbei de duminică. Am auzit de ortodoxie cuantică și de sfântul Faust. Am auzit de sfinți Arsenie, din ce foc s-au ivit? În America, bisericile Domnului (nu știu care domn) par să organizeze agape sau baluri de absolvire. Se spune despre Dumnezeu că e bun și iertător și atunci oamenii și-au dat voie să facă tot ce le place, fără conștiință, fără rușine, fără bun simț. Unii îl strigă pe Isus de parcă l-ar invita la o bere. Unii îl acuză că s-a drogat pentru a putea vorbi cu Dumnezeu sau că a încurajat beția, căci și-a asemănat sângele cu vinul. Atât au fost făcuți unii să înțeleagă din Biblie. Unii spun că era vorba doar de suc de struguri. Cui îi pasă?

O doamnă mi-a spus că a fost frumos educată și nu crede în religii. Europenii din Vest, ei cred în umanism. Nu prea par să aprecieze că sunt oameni. Sau poate doar cred că sunt oameni. Un frumos căzut din cer și-a propus să strice Creația pentru că era un stricat. Educație frumoasă.

Febra îmbogățirii și a plăcerilor satanice a vărsat droguri și prostituție din cornul abundenței. Pedofilie, violuri, aberații sexuale și identitare. Am văzut ființe umane reduse la lighioane de propriile vicii. Am văzut ființe umane râzând de cei de care și-au bătut joc. Pentru putere, pentru bani. Lumea e așa cum e datorită alegerilor noastre. Până și oamenii care s-au mărturisit a lupta împotriva răului au apărut la televizor sau în public și au anunțat prăpăd, catastrofe, mizerii de neimaginat. Chiar nimeni nu mai crede în puterea Cuvântului?

Credeți în Facebook, în încălzirea globală, în roșia neagră, în îngeri cu nume de Metatronix, în civilizații care stau în cap și vorbesc prin degete. De ce vă e greu să credeți în Dumnezeu? Credeți în bine și binele va înflori. Credeți în Dumnezeu și veți avea puterea să faceți bine, să fiți buni.

Oamenii au fost izgoniți din Rai pentru că au făcut o alegere greșită. Suferă pentru că au făcut miliarde de alegeri greșite. În fiecare zi oamenii trebuie să aleagă. Lumea arată așa după cum sunt alegerile noastre. Omul care alege răul știe că alegerea sa e greșită, de ce nu se oprește? De ce nu cugetă? De ce nu alege binele?

Viața de fațadă, cu alegeri bune la vedere, dar cu alegeri mizerabile dincolo de rețelele sociale trebuie să înceteze pentru a putea vorbi de schimbare. Pacea nu vine din intenții de popularitate, ci din certitudini.

Umanitatea e o rețea, nu vorbesc de artificial și de internet; când un om face o alegere greșită, năvodul acela se rupe. E nevoie de multă muncă și de mult bine pentru repararea până și a celui mai mic rău făcut. Mulți cred că Dumnezeu nu există sau că stă degeaba. Cine credeți că repară toate tâmpeniile de care sunt capabili oamenii? Sunteți atât de aroganți încât să credeți că oamenii? Ar fi ei în stare? Poate de o mică cusătură, dar când răutatea oamenilor aproape că vrea să distrugă năvodul de echilibru în care trăim, omul e neputincios.

Diavolului nu-i pasă de consecințe, poate împlini dorințe de pe o zi pe alta. Ca la loterie.

Octavian Paler vorbea de tăcerea egală cu toate cuvintele. Eu cred în Cuvântul pentru care toate tăcerile îngenunchează și plâng. Avem timp, spunea Paler. Dar dacă nu am avea?

Timpul ni s-a dat pentru că ne-am purtat iresponsabil. Isus a venit ca să ne învețe despre cum trebuie să ne purtăm în veșnicie. Isus s-a întors ca să-și facă dreptate și să ne dea extemporal. De ce nu ne-am învățat lecția?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „“Mântuitorul era în al doilea an al activității sale publice””

  • Lectia credintei si a vietii nu o poti invata ca la o materie oarecare la scoala unde dai extemporal … E plina istoria spiritualitatii de indivizi care si-au trait viata in desfrau si ignoranta si s-au pocait cu putin inainte de a- si da duhul; Lectiile le inveti cu fiecare zi care trece. Traim vremuri in care fierb oceanele si se topesc ghetarii , curg rauri de gheata in urma furtunilor devastatoare , ard padurile , se experimenteaza arme de distrugere tot mai sofisticate … Imi imaginez ca asa traiau oamenii si inainte de scufundarea Atlantidei . Aroganta, autosuficienta , tehnologie avansata , lipsa masurii si a omeniei , narcisism si desfrau s.a. ; si au devenit brusc o amintire, o pagina din istoria milenara a umanitatii … Important nu e ce fac ceilalti , important e ceea ce faci tu , cu cine te aduni, ce ganduri emani, ce credinte ai… e vremea credintei cat un bob de mustar care schimba muntii din loc nu a credintei dobandite in scoli si institutii … credinta cat un bob de mustar are origini divine si e inlauntrul fiecaruia … din pacate la unii semeni acest bob a fost invelit cu multe foite asemeni cepei si ustura ochii daca vrei sa le dezvelesti si sa privesti cu ochii mintii … la ce bun sa ai ochii inlacrimati cata vreme ei nu mai infioara o inima impietrita .

  • omul are anotimpuri. n are timp, ci anotimpuri. pesemne ca cineva l a pacalit pe om spunindu i ca are timp.
    timpul a aparut pe Lume pentru al departa pe om de Natura. si il indeparteaza in asa fel incat pentru om timpul va deveni noul spatiu.
    omul care traieste in acest nou spatiu este de fapt antiomul.

  • definitia ‘credintei’ se afla pe taramul cuantic.

  • Pacea vine din certitudini.

    si Antiiubirea,
    adica Antiadevarul
    e o certitudine, insa el nu e Pacea.

    Pacea vine din bunul-simt.

    • Pacea apare atunci cind ai tocit tot ce era lipsit de bun-simt. pacea apare atunci cind din om nu mai ramane decit bunul-simt, …care de fapt e chiar ecuatia lui de miscare.

      • De ce nu alege binele?

        pai …asta si face, il alege. asa arata binele pentru el, la un moment dat, motiv pentru care pe el il alege. dupa o vreme ce era in plus in binele ales, in plus fata de bunul-simt, …se toceste. e ca un lant de care scapi frecind zalele intre ele.
        in final omul alege bunul-simt, adica binele.
        si antioamenii vor alege ‘binele lor’, care e anti(bunul-simt), adica Antiadevarul, adica Antiiubirea ( care in modul seamana leit cu Iubirea )

        ca sa vezi cum arata ‘binele’ pentru un alt om tre sa folosesti aceeasi ochi pe care i foloseste el,( adica aceeasi inima )

        • Artificializarea, Doctrina Anti ( AntiNatura ), Antiadevarul, Anti(bunul-simt) sint proprii acestor vremuri, care sint ale lui Antihrist ( care, pe linga faptul ca e Antiom, e Anticalea, Antiviata, Antiadevarul )

          binele e bunul-simt, care e instinct, care e suficient. pentru om, ca pentru antiom nu va fi suficient.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *