Mare miting cu un singur om

Hai să văd cum arată protestul autorizat de Nicușor Dan, mi-am zis duminică după prânz. Oricum eram în metrou și oricum aveam chef de umblat hai-hui.

De la Unirii către Palatul Parlamentul am întâlnit doar un trib de indieni, îmbrăcați tradițional. O doamnă era în sandale albe și eu nu-mi puteam lua ochii de la picioarele ei, mă așteptam să se învinețească și să-i rămână degetele în zăpadă. Nu, zici că erau născuți și căliți pe calota glaciară. Ea, că ăilalți erau bine îmbrăcați. Și făceau o gălăgie de parcă mergeau după mireasă. Pe la jumătatea drumului, când au dat cu ochii de Casa Poporului, s-au oprit brusc, de era să intru în ei. Au început să se agite, de parcă ar fi văzut-o pe Diana pe clădire. De zeiță zic, nu de doamna Șoșoacă, chiar dacă știu că indienii nu au sensibilități la zeițele romane. Doamna, speram eu, e acolo, rânduiește protestatarii.

Indienii au făcut cale-ntoarsă și cât pe ce să mă prindă și pe mine în alai. Doamna în sandale boscorodea cel mai tare. Bănuiesc că au greșit drumul.

După plecarea lor am rămas singură cuc. Am ciulit urechile, că mă așteptam ca în Piața Constituției să se fi adunat ceva lume. Pe alee erau parcate mașini ale jandarmeriei. Cred că pe aia de la antitero au pitit-o pe undeva. Văd silueta unei macarale și-mi spun că au adus și utilaje. Era doar aia și un tractor. Toată piața era împrejmuită cu garduri, în interior vreo zece cetățeni și un steag. Nu văd nicio intrare și o iau în dreapta. Ca de obicei, proastă alegere am făcut. Ajung la capăt și văd un jandarm. Îl întreb pe unde intru și-mi spune că pe partea opusă, adică trebuia să o iau la stânga. „Nu puteți trage un pic de gard, să nu ocolesc?”. „Nu”. „De ce?”. „Că nu pot”. „Nu puteți sau nu vreți?”. „Doamnă, mergeți pe unde se merge”. O iau pe cărarea pavată cu mormane de zăpadă înghețată și ajung în sfârșit la intrare. O crăpătură cât palma, vegheată de un jandarm. Îmi dau gluga jos din cap, că se uita cam ciudat.

„La protest?”. „Mda”. Dau să trec, dar îl simțeam că ori vrea să mă caute în poșetă, ori să mă întrebe ceva, că nu se dădea la o parte. Mi-am zis că decât să fac impresie proastă, că am venit ca nebuna, mai bine spun că-s de la presă. „Să-mi arătați legitimația!”. Scot documentul, i-l arăt și se dă la o parte să intru.

„Asta e singura intrare?”. „Da”. „Și dacă vine doamna Șoșoacă pe unde intră?”. „Pe aici”, și-mi arată crăpătura pe unde de-abia am intrat eu. Am dat din cap că nu-i văd prea bine dacă vine doamna.

Ajung la locul protestului, unde erau cam zece oameni cu jandarmi cu tot. Unul, genul fost securist, i-a băgat în ședință pe doi jandarmi și le povestea despre patrie.

Unul se lamenta altor doi că PSD și PNL i-a oprit pe oameni să vină la protest. Și le explica, cu amănunte, cum a fost sabotat marele miting. Un altul, îmbrăcat în verde, care se chinuia să-și facă un selfie, a pus ochii pe mine. „Doamnă, hai să m-ajutați să dau un mesaj către țară!”. Mi-a pus telefonul în mână și mi-a dat instrucțiuni. A desfășurat un steag pe care scria „Lugoj” și a început mesajul. Când a încheiat cu „La luptă!”, am constatat că nu am dat play. L-am pus să mai zică o dată. Noroc că nu dădusem play, că acum a fost și mai înflăcărat. A verificat dacă am filmat bine și nu i-a plăcut. „Țineți așa să mă văd și eu și Casa Poporului!”. Și iar a zis mesajul. Când a verificat, iar a strâmbat din nas. „Auziți, trebuia să vă aduceți operator profesionist!”, spun eu cu năduf. „Doamnă, e foarte important. Trebuie să vină oameni, să se umple piața, să dăm jos guvernul”. „Dumneavoastră ați venit din Lugoj?”. „A, nu, zice el și se uită mirat la steag. Eu sunt la un eveniment la Marriott și e pauză de masă. Vreți să dați și dvs. un mesaj către țară?”. „Nu, nu. Țara se descurcă și fără mine”. L-am lăsat să posteze mesajul.

Tipul care se lamenta că-s sabotați de PSD și PNL le spunea ălorlalți doi: „Diana va fi președintă, să vedeți, oricâte piedici ne-ar pune”. „Vine și doamna Șoșoacă?”, mă bag eu în vorbă. „Sigur că vine, dacă ea a organizat”, spune tipul. „Vedeți că nu are pe unde intra”. Nu a înțeles. „Sunteți cu noi?”. „Sunt de la presă”. „A, ia uite! Haideți să vă dau un interviu, să vă spun cum au interzis nenorociții ăștia de pesediști și peneliști oamenilor să vină la protest. Mă filmați?”. „Nu”. Și am plecat. „Vedeți? Și presa au cumpărat-o nenorociții ăștia de pesediști și peneliști. Dumneaei părea o doamnă de treabă. Pe toți i-a cumpărat”, a zis el în urma mea.

Ajung iar la jandarmul de la crăpătura de intrare și îl mai întreb o dată de ce nu e poarta mai mare. Nici măcar nu s-a sinchisit să-mi răspundă.

M-am uitat în urmă. Securistul încă le vorbea înflăcărat celor doi jandarmi, omul lui Șoșoacă, celorlalți doi și cel cu steagul de Lugoj începuse să înregistreze un nou mesaj de mobilizare a poporului.