Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Mareșalul Antonescu despre îmbogățiții din Afacerile cu statul

12-19 aprilie 1944. În pregătirea Procesului aşa-zisei mari trădări naţionale, Ion Antonescu şi Mihai Antonescu sunt anchetaţi în subsolul Ministerului de Interne, unde au fost depuşi după aducerea din URSS, la 9 aprilie 1946. Pun întrebări: Avram Bunaciu, Dumitru Săracu şi un anume Zelea, pe care n-am reuşit să-l identific, deşi i-am sunat pe mulţi cercetători ai afacerii, inclusiv pe Marcel-Dumitru Ciucă, istoricul care a descoperit şi tipărit Stenogramele interogatorilor în volumul 3 al seriei „Procesul Mareşalului Antonescu. Document”, Editura Saeculum, I.O., Bucureşti, 1998.

Printre alte şiretlicuri utilizate de anchetatori se numără şi aparenta libertate dată anchetatului de a sporovăi. Faţă în faţă cu interlocutorul, cel ce întreabă are fixat deja un obiectiv al iscodirii. Pentru a-l îndeplini, se cere ca anchetatul să lase jos garda. Ori, cea mai bună formulă de a-l lăsa descoperit e să-l laşi să vorbească despre ce vrea el, creionînd falsa atmosferă a unui taifas.

La interogatoriul Mareşalului, Avram Bunaciu urmăreşte să obţină dezvăluiri compromiţătoare despre politicienii duşmani ai comuniştilor, Iuliu Maniu, în primul rînd. De altfel, Interogatoriul și Procesul din 1946 au făcut parte din campania electorală angajată de comuniști pentru alegerile din 1946. S-a dorit astfel punerea la zid a partidelor de Opoziție drept colaboraționiste cu „Dictatura fascistă”. Anchetatorul pune şi întrebări colaterale, ca ivite dintr-o curiozitate pură de ascultător într-un taifas la o bere. Mareşalul, deşi la pîndă, se lasă cu plăcere în voia unor paranteze la subiectul principal al interogatoriului.

Astfel se face că, la un moment dat, în etapa dedicată abdicării lui Carol al II-lea, să vină vorba de Malaxa. E curios de-a binelea Avram Bunaciu:

„Malaxa era în raporturi bune cu Regele ( Carol al II-lea, n.n)? De unde animozitatea între Dvs şi el?”

Răspunde prompt Mareşalul:

„Eram contra lui Malaxa, deoarece ştiam în ce fel şi-a făcut el acea industrie. Era făcută din banii Statului, din contribuţia cetăţenilor, ceea ce a făcut el nu era mare lucru, oricărui om de pe stradă dacă-i dai bani şi la dispoziţie mijloacele necesare, poate să facă ceea ce a făcut Malaxa. Deci am spus Majestăţii Sale: «Dacă îmi dai mie posibilităţile lui, pot să fac acelaşi lucru ca el, cap să dirijez am»”.

Aceste vorbe au fost spuse, în subsolul Ministerului de Interne în seara zilei de 14 aprilie 1946.
Peste cinci zile, pe 19 aprilie 1946, anchetatorul Stroescu îl are faţă-n faţă pe Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Nu ştiu cine e acest Stroescu. Din dialogul cu profesorul Alexianu transpare un ins cultivat, dar, mai ales, un ins dotat cu simţul istoriei. Spune el, la un moment dat, ca replică la afirmaţia lui Gheorghe Alexianu că „niciodată, în istoria lumii, învinşii n-au avut dreptul să judece”.

„Cu ajutorul acestor învingători ne-am cîştigat Ardealul. Cum nu facem informaţii pentru ruşi, ci pentru istoria poporului nostru, cred că nu este justă poziţia aceasta, pentru că ceea ce se scrie rămîne în casa de fier a noastră, ca să fie judecată de alte generaţii”.

Scoţînd din text, concesie făcută învingătorului, rămîne afirmaţia anchetatorului că spusele din subsolul Ministerului de Interne vor ajunge sub privirile generaţiilor viitoare.
De la interogatoriile la care au fost supuşi componenţii Lotului Antonescu au trecut decenii. Generaţiile de azi au deja experienţa a 30 de ani de capitalism à la roumaine din postdecembrism. 30 de ani de capitalism rezumat, în linii mari, la o realitate evidentă, ştiută de toţi românii:
Afaceri cu statul.

Ce spune Mareşalul despre astfel de afaceri?
Că ar fi la îndemîna oricărui om de pe stradă, care nu trebuie să se numească Malaxa pentru a se îmbogăţi.

Scoase din „Casa de fier“ abia după cinci decenii, vorbele Mareşalului despre aşa-zişii capitalişti profilaţi pe afacerii cu statul scot în evidenţă una dintre marile nenorociri ale capitalismului autohton postdecembrist:
Caracteru-i slăbănog.

Adevăratul capitalism înseamnă concurenţă în vederea obţinerii de profit şi chiar în vederea supravieţuirii.
Concurenţa reală, nu cea mimată duce, repetînd în planul afacerilor adevărul din natură, la selecţia celor mai bine dotaţi în materie de afaceri.

Pentru a rămîne pe piaţă, trebuie să munceşti 24 din 24 de ore, să te frămînţi zi şi noapte cum să faci faţă concurenţei, să-ţi ascuţi permanent inteligenţa. Dincolo de înflorirea economiei naţionale, concurenţa de tip capitalist asigură unei ţări capitalişti adevăraţi, rămaşi din confruntarea tipică economiei de piaţă.
Afaceri cu statul poate să facă orice om de pe stradă – zice Mareşalul.

Reducerea capitalismului autohton la afacerile cu statul e responsabilă astfel de realitatea pe care o trăim cu toţii.
Inexistenţa unei clase de capitalişti autentici.

Din această cauză nu s-au putut constitui în România autentice partide de Dreapta, care să exprime interesele oamenilor de afaceri promovînd legi ale concurenţei şi nu legi ale asistenţei sociale.
La 31 de ani de la prăbuşirea comunismului, avem o clasă de şmecheri care-și spun capitaliști, nu de capitalişti adevăraţi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Mareșalul Antonescu despre îmbogățiții din Afacerile cu statul”

  • Jackie,ehehe, in aprilie 1944 maresalul era bine merci si nici nu-i trecea prin minte ca va vizita,one way ticket, livada cu piersici de la Jilava unde va saluta glorios cu palaria ridicata gloantele ucigase. @Valahe,cap limpede exista pe vremuri cand unul din redactie se sacrifica, prin rotatie,evident nu sefii,si ramanea sa verifice editia tocmai terminata ,asta era sigurul care ramanea treaz,restul jurnalistilor se uscheau la baute la greu.Si asta zi de zi,saracii de ei, de aia aveau toti probleme psihice ,de ciroza ce sa mai zicem ? Azi se pare ca niciunul numai vrea sa ramana treaz asa ca de unde cap limpede,ma rog daca mai exista vreun cap ?

  • Filmul cu pisicul caruia i se da cu biberonul lapte NU este o prezentare potrivita pentru a introduce referirile la Citu, pentru ca i-ar face o aura de om simpatic/inofensiv/inocent pe cel despre care de ani de zile se spune ca si-ar fi dosit banii in off-shore si ca ar fi un trader fara scrupule care a atacat ca un speculant/bisnitar chiar propria tara si moneda acesteia.
    D-na Citu prezentata ca bijnitereasa ar trebui sa va spuna totul, inclusiv ca are cu cine semana.
    Va rog, reganditi clipul!

  • Maitre , sa le luam pe rand :
    Si capitalistii straini fac afaceri cu statul .
    1. Altfel de ce ar contribui la campaniile prezidentiale , guvernoriale , de primari , de procurori (SUA) , etc . De ce statul Occ atribuie titlul de “ strategice” unor intreprinderi pe care le subventioneaza .
    2. Cine ii pune pe ambasadorii straini sa preseze pt concesii economice din partea statului roman ( vezi Fondul Proprietatea , cedarea bogatiilor subsolului – petrol si gaze – si ale solului -terenuri si paduri , privatizarile pe vorbe , retrocedari , inlesniri in malversatiunile bancilor , redevente de kaka , etc)
    3. Capitalistilor romani li se da continuu in cap. Cand nu sant vizati intru eliminare de catre DNA , ii mazilesc controlorii : protectia consumatorilor , inspectia de mediu , inspectia sanitara , inspectoratul muncii etc , etc.
    In concluzie , situatia e mai nuantata …
    Cat despre Marresal , el a infiintat o comisie economica INDEPENDENTA de verificare a mizeriilor lui Carol II , care si-a prezentat raportul , au fost confiscate actiuni si alte bunuri si au fost varsate in Vistieria Statului .
    Sarbatori fericite , maestre !

  • Crăciun plin de bucurii, căldură şi imaginaţie domnule Cristoiu.
    La mulţi ani!

  • Firmele sunt tot ale guvernaților, așa că statul ajunge să facă afaceri cu sine însuși, din grija sporită ca nimeni altcineva să aibă acces la finanțări și la resurse, și astfel statul se hrănește și se reproduce singur. Statul nu e o instituție, ci e un organism care pentru supraviețuire se luptă cu poporul.

  • afacerile cu statul sint o problema daca nu implinesc dezvoltare, la limita dezvoltare de tip fibonacci.
    daca Antonescu avea dreptate atunci cind se referea la Malaxa,
    ar insemna ca azi, cand afacerile cu statul sint mai dezvoltate decit pe vremea lui Antonescu, tara sa geama de cate industrii are.

    cheia dezvoltarii tot aici e, in afacerile cu statul, insa tinta tre sa fie doar una, dezvoltarea de tip fibonacci.

    • insa odata cu nevoia de dezvoltare in stil fibonacci se naste si problema care e chiar capitala: cum arata dezvoltarea de tip fibonacci, mai nou?!

      prin urmare chiar daca,
      prin absurd,
      ar exista varianta unei dezvoltari a industriilor in stil fibonacci,
      statul implicandu-se in acest proces care are la temelie afaceristi romani,
      …mai trebuie ceva:
      identificarea ‘termenilor fibonacci’ aferenti dezvoltarii maximale ( in stil fibonacci ).
      fara ei…se prea poate sa te dezvolti pe carari care au devenit, intre timp, Incapabile.
      ( insa au fost Capabile!, pe cind Anotimpul era…Primavara, insa peste acestea s-a asternut, momentan, Iarna, asta fiind si motivul pentru care au devenit Incapabile )

      ideea e ca e suficient de complexa problema, deci si rezolvarea, incat merita sa ramanem la ‘faza initiala’, ca am presupus prin absurd…

      periodic, Definitiile expira.
      Definitiile cu care opereaza statul, oricare ar fi el, expira. ( expira Definitiile cu care opereaza Civilizatia!, astea cu care opereaza statul nici nu mai intra-n discutie…)
      adica nu mai sint bune de nimic, le poti arunca la gunoi.
      prin urmare sint necesare Definitii noi-noute, pentru ca altfel se ajunge la situatii oarecum deosebite, in care, in timp ce unii construiesc aripi, masinilor, altii construiesc autostrazi.

      peste lumea mare s-a asternut Primavara.
      insa…peste lumea mare s-a asternut Iarna.

      o lume moare, sub ochii nostri,
      alta se naste. tot sub ochii nostri.

      in care lume, dintre astea doua, iti investesti energia, atata cata o fi ea…?!

      • Universul e un Intreg.
        daca-i faci praf o halca, el SE echilibreaza…in mod Natural!,
        astfel incat,
        in orice…moment,
        in Univers sa se manifeste Pacea.
        adica Starea de Echilibru Absolut.

        prin urmare nu exista varianta in care te poti dezvolta de capul tau, fara ca ‘facerea’ ta sa nu fie angrenata in ecuatia de miscare a Univrsului.
        care, cum spuneam, echilibreaza in mod Absolut.

        Civilizatia e un produs Natural?
        pai caca tinde sa fie Natura, e natural.
        deci: tinde sa fie una cu Natura?
        mie mi se pare ca nu.
        ba chiar, zic io, se dezvolta in stil Anti…Natura.

        de unde rezulta ca…in Univers, in Natura, urmeaza sa se nasca dinamici care Echilibreaza,
        iar asta doar ca urmare a actiunii Civilizatiei,
        care Actiune e in stil Anti.
        de unde rezulta ca Dezechilibrele manifestate in Natura vor fi chiar cele care vor deveni Catalizatorul fundamental al dezvoltarii Civilizatiei in stil fibinacci
        ( singurul tip de dezvoltare care e acceptat sa se manifeste…perpetuu. basca vesnic, dar asta e o alta poveste, insa Vesnica )

        mai simplu spus…daca termenii fibonacci aferenti dezvoltarii de tip fibinacci nu sant gasiti altfel, ei vor fi gasiti…indirect!, ca Efect al Cauzei numita Echilibrare ( in Univers ).
        insa asta presupune…dezvoltare in stil fibinacci cu Sabia…deja! pe gatul Civilizatiei.

        iar asta e o gluma in aceeasi masura in care a fost o gluma si pentru toate celelalte civilizatii care s-au maniefsta paici,
        si de care, se stie,
        s-a ales Praful.
        mai in gluma, mai in serios…

        • Maestre, m-am tot gandit ce sa-ti urez,
          ba chiar am experimentat…pe altii:)), cu citeva urari, sa vad ce si cum cu ce simt, cu ce resimt, care mai e treaba…prin mine… cu urarile la varsta mea :))

          in final am ajuns la concluzia ca tot ce mai pot sa zic, din inima, e…un Zambet.
          asa ca…ia-l pe tot!:))),
          pasta ti-l dau cu tot dragul, Maestre…!:) :))))

          mai mult n-are mama, ca ti-ar da! 🙂 :))))))

  • Constat ca, de cateva zile, postacii de serviciu de pe acest blog (aia care elaboreaza texte mai lungi decat editorialul) au primit permisie de sarbatori. Cazarma i goala, au plecat la colindat..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *