Mesagerul Împărăției Fuji San a adus bucuria începutului de an 2022

Gabriel este mesagerul Împărăției Fuji San, care a adus marea bucurie a începutului de ani 2022. El a transportat azi, 27 Gerar, pachetele cu volumele intitulate ,,Împărăția lui Fuji San”. Cartea este semnată de doi autori: Ambasadorul Radu Șerban, care a condus misiunea diplomatică din țara noastră în Japonia în perioada 2012 – 2016 și autorul acestor rânduri.

Este vorba de un simbol al vulcanului Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, o adevărată emblemă sacră a statului nipon. În titlu este subliniată și unicitatea sistemului statal din această țară care, prin Constituție, are ca șef un împărat.

Capitole aparte sunt consacrate unor români care au vizitat arhipelagul extrem – oriental, raporturilor diplomatice, dar și realităților economice din zonă. Un loc aparte revine perspectivelor culturale și sportive. Iată, pentru exemplificare, câteva rânduri din prima parte a cărții:

Brâncuși nu a vizitat niciodată Japonia, dar geniul său este mai prezent în arhipelag decât al oricărui alt român. Paisprezece opere originale răspândite prin muzeele japoneze, plus o mulțime de sculpturi amprentate de stilul său, stau mărturie prețuirii de care se bucură lucrările sale. Ca notă măgulitoare pentru noi, japonezii îi pronunță numele românește și nicidecum în varianta „franțuzită”, pe care o regăsim în limbile occidentale.

Într-o galerie a românilor faimoși care au trecut prin Japonia înainte de Al Doilea Război Mondial, geniul lui Brâncuși nu poate lipsi, chiar și în absența sa fizică. De ce? Pentru că geniul său a fost și a rămas atât de prezent, încât numele Brâncuși egalează sau chiar depășește orice alt nume românesc aflat pe buzele japonezilor, mai ales ale celor cu o anumită cultură artistică. Constatarea provine nu din lectură sau informații la mâna a doua, ci din propriile experiențe în Japonia anilor 2012 – 2016.

„Fără Hokusai nu ar fi existat impresionism” se afirmă, pe bună dreptate, în lumea artei moderne. Prin silogism, dacă-i acceptăm nobilul titlu de „părinte al sculpturii moderne”, atunci, ajungem la concluzia că „fără Brâncuși nu ar fi existat sculptura modernă”.

Așa cum constata și Otilia de Cozmuță în anul 1901, lipsa de perspectivă a picturilor lui Hokusai, departe de a fi un defect, este o calitate lucrărilor sale, lucrări care tind spre esențe, ca și operele lui Brâncuși. Atribut cheie în arta celor doi titani ai artei moderne, „simplitatea” am regăsit-o pe bannerele imense din 2015 promovând expoziția la „Muzeul de Artă – Mori”, care prezenta ca laitmotiv augusta sculptură „Pasăre în spațiu” a lui Brâncuși, de la Yokohama. Apoi, fără îndoială, influența covârșitoare asupra discipolului său, Isamu Noguchi, desăvârșește prezența românului în mentalul artistic nipon. Propensiunea japonezilor pentru arta modernă, amplificată de traiectele artistice convergente ale celor doi sculptori, explică în parte popularitatea lui Brâncuși în această țară.

Acum, am cartea pe birou și mă bucur ca un copil. O întorc pe toate fețele.
O mențiune aparte este de făcut despre copertă. Se găsește aici un tablou impresionant semnat de doamna Ioana Suzana Tăutu, căreia îi mulțumesc și pe această cale pentru diamantina sa implicare. Este o lucrare plastică de valoare certă care aduce în centrul atenției două mari simboluri ale spațiului nipon – Fuji și floarea de cireș.