Micii au pus ochii pe muștarul cârnaților opăriți

Urmăream un serial polițist englezesc, Lewis, când l-am auzit pe fiu-meu strigând că ne-am calificat. Serialul Lewis e o ecranizare după aventurile polițiste ale inspectorului Morse, puse pe hârtie de Colin Dexter, un scriitor englez absolvent de Cambridge, urmaș, din punct de vedere al complexității scriiturii, al Agathei Christie. Crimele nu se mai petrec în Midsummer, acolo fiind deja inflație de gaguri apolitice, ci la Oxford, rival al Cambridge-ului, de unde ne sperie monștrii din somnul de după-amiază al oamenilor inteligenți. Serialul e ceea ce englezii numesc ’posh’, elitist adică, cu citate din Shakespeare și Milton, cu formule din fizică și astronomie, cu rebusuri pentru toate vârstele și metehnele. De calificat, se calificaseră fotbaliștii români la Euro 2024. Abia ce se înscrisese al doilea gol al românilor, când am fugit la calculator și am căutat site-ul celor de la Radio România Actualități și transmisiunea audio în direct. Deloc ciudat, sateliții au fost folosiți pentru a porni războaie, pentru a scormoni viața privată și telefoanele tuturor, pentru propagandă, în loc să li se fi dat tuturor pământenilor posibilitatea de a urmări ce posturi de televiziune vor, de oriunde din lume. Chiar și cu plată, după cum se plătește televiziunea prin cablu, pe pachete de 100 de canale de televiziune. Reclamele au fost oricum mai mult propagandă și manipulare decât profit, în toate țările. Globaliștii însă au vrut acea globalizare care să nu le afecteze averile, de-aia lumea a treia e tot săracă și noi plătim pentru servicii pentru care nu se justifică cât plătim, iar ei, bogații, nu-și plătesc nici măcar taxele, deși se plâng și urlă ori de câte ori se măresc, fie și cu 1%. Dacă bogații, corporațiile, multinaționalele și-ar plăti taxele și impozitele, țările nu ar mai face atâtea împrumuturi tot de la ei, adică din banii pe care ni-i datorează.

Fiu-meu are pașaport britanic, eu românesc. Securiștii britanici consideră sub demnitatea lor să recunoască că se uită pe gaura cheii, securiștii români scuipă-n vânt, sperând să le cadă pe nas. Când joacă Anglia, și eu și fiu-meu suntem englezi, cu excepția meciurilor în care englezii se închină la BLM. Când joacă România, suntem români. Venind eu tocmai din Ițcanii Sucevei, pe unde joia, la târg, oamenii își vindeau sărăciile doar pentru a le cumpăra pe ale altora, am zis: „Doamne, nu s-ar putea un 4-1, să aud și eu suporterii bucurându-se în direct?”. S-a supărat Dumnezeu: „Ați fost în grupă cu Andorra, cu Kosovo, cu Belarus, cu Elveția, cu Israel, nu v-am dat pe mâna lui Thierry Henry, tot nu e bine?”. Nu știu de ce mi-am adus brusc aminte de mâna lui Maradona, englezii spun că i-a fost de aur. N-am mai avut curajul să negociez pentru 3-1. În fond, românii i-ar fi putut lăsa să câștige pe israelieni, așa după cum altădată toți s-au prosternat în fața ucrainenilor. 2-1 a fost un scor corect, ca de la prima grădină a Maicii Domnului la a doua grădină a Maicii Domnului. Antrenorul Edi Iordănescu i-a mulțumit totuși lui Dumnezeu, semn că nu toată lumea se ploconește cezarului și nici nu e de acord cu metoda de driblare a Qatar-ului. Victoria României e și o victorie a generației zise de aur, care a fost umilită în repetate rânduri și de Mitică, și de Sandu, și de Burleanu, și de Kovesi, și de Iorgulescu, și de toți securiștii care au crezut că istoria fotbalului se scrie la WC. A venit timpul ca cei din generația de aur și cei care cred în talent și nu în profit, care au tot fost împiedicați să ajute la curățarea fotbalului românesc de balast, să-și recâștige locurile de onoare pentru a putea vorbi de performanță.

Vorbind de fotbal, mi-a trecut prin minte, ca o boare, ca o sudoare, meciul dintre Botezatu și câinele roșu, al cărui nume l-am uitat, pentru mâna Biancăi Drăgușanu. Nu dați cu pietre, dar din poveste și-a făcut CV și Mircea Radu, plimbând prin patria antenelor nu ursul, ci caravana dragostei. Și uita așa, din butaforie în butaforie, am ajuns la meciul Israel-Hamas, pentru campioni: Barça-Jamás. Se pare că Qatar-ul (ce de coincidențe!) le plătea bonus palestinienilor pe metoda Becali. Luați un leu, dați-l la Hamas, că nu vă trebuie Ateneu. Israelul ne oferă în prime time citate din Biblie, deși cred că lumea întreagă are probleme cu interpretarea. Dumnezeu a zis: „Ați vrut mere, v-ați făcut gem, dar nu ați ascultat când v-am vrut binele, iar acum vă dați cap în cap ca orbeții!”

Ca și în cazul Ucrainei, războiul din Palestina poartă aceeași semnătură: zâzania. Poate vă amintiți de atacul împotriva redacției Charlie Hebdo. Părerile s-au împărțit, adevărul însă e că musulmanii au fost provocați de oameni cărora nu le-a păsat de victime. Oameni inteligenți, dar fără respect pentru viață. Daredevil, agenți provocatori. La fel a fost provocată și Rusia, ucrainenii bătându-și joc de rușii din Ucraina, așa după cum și-au bătut joc și de celelalte minorități, inclusiv de românii din Bucovina de Nord. În Gaza același scenariu, musulmanii au fost provocați continuu, evreii (cei de la putere în mare parte veniți din America, unde au fost ’educați’) expunându-și, fără jenă, propriii compatrioți. Palestinienii de asemenea i-au acoperit pe hamași, înscriindu-se astfel în rândul victimelor. După cum v-am mai spus, în atacurile cu bombe din Marea Britanie din 2005, toți făptașii au fost etichetați drept băieți de treabă. De omorât, au omorât oameni obișnuiți. Nevasta unuia și-a spus văduvă neagră și și-a înființat propria rețea teroristă în Africa. Pe sub nasul serviciilor secrete britanice? Poate că alte țări s-au lăudat cu serviciile lor secrete și au investit în supraveghere sume pe care nici nu le-ați crede, englezii însă au fost dintotdeauna discreți și ageri la minte. Ba au avut și tupeul să arate cu degetul spre grupul Wagner, pe când ai lor i-au antrenat până și pe fanaticii ucraineni – useful idiots. O să vă întrebați ce tot vor occidentalii ăia de nu se mai satură? Au furat și petrol, și diamante, și putere, au distrus țări întregi și acum se distrug și pe ei înșiși. Unii s-au trezit din transă și  le strigă și altora să oprească Titanicul, că nu se pot pune cu Dumnezeu. Cele mai multe din victimele ultimelor ani sunt femei și copii. Zilele trecute o interpelare din Congresul American a scos la iveală faptul că Facebook a cheltuit o avere pe angajați care să blocheze adevărul despre covid și despre războiul din Ucraina, adevărul în general, dar în același timp nu a cheltuit nimic pentru a opri pedofilii care atacă 1 din 8 copii. Nu mai vorbesc de cei ce-și bat joc de femei, fără rușine. Iar ce s-a întâmplat pe Facebook e valabil pentru toate rețelele de socializare. Mulți copii au fost expuși limbajului și comportamentului pornografic, în caz că vă mirați de ce au dispărut site-urile mizeriei morale. În același timp valorile morale ale religioșilor au fost luate în bășcălie și li s-a pus paloșul în mână, inoculându-li-se ideea că după violurile de pe pământ dracul, căci numai el se ocupă cu așa ceva, ar menține oferta și pe lumea cealaltă. În toate miturile și legendele popoarelor, în toate literaturile neamurilor au fost descrise violuri de femei și de copii. Cine sunt cei care nu mai prididesc vorbindu-ne de evoluție? Bărbații. Barbarii. Diferențe neglijabile.

Și te gândești, ce mai vor cei care întrețin astfel de războaie, pe lângă sadismul de a zidi în istorie noi victime? Au bani, au putere, și-au făcut insule ale orgiilor și ale propriei decăderi, ce mai vor? Răspunsul o să vă facă să râdeți pentru că nu sunteți atenți la cei care vă trag preșul de sub picioare: nemurire. Ei vă vor proști, ca să nu dați și voi năvală, că dacă sunt prea mulți oameni buni, nu mai e loc de satane, nici măcar pe sub burțile mieilor. Cum să le dea Dumnezeu nemurire unora care nu au avut niciun respect pentru viață? Au furat, au ucis, au violat, și-au bătut joc de creație, au corupt și pe alții. Dumnezeu nu-și poate petrece eternitatea cu asemenea idioți. Dumnezeu nu-și poate murdări eternitatea.

Cred că a fost Marius Tucă cel care a întrebat-o, într-un interviu, pe actrița Rodica Mandache dacă lui Dumnezeu îi plac oamenii. Poate să fi fost vorba despre actori, dar după cum zisa Shakespeare toți suntem doar niște actori (decorurile au fost însă costisitoare și omenirea le-a cam ruinat). Rodica Mandache a spus că oamenii îl fac pe Dumnezeu să râdă. Și eu cred că Dumnezeu a râs când suporterii români au strigat că Basarabia e România, în timp ce politicienii patriei au crezut că Basarabia e o filială a fundației Soros.