Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Microplastic în plămâni, bonus pentru obediență

La început de aprilie 2022, un articol de specialitate apărut în Marea Britanie menționa detectarea mai multor tipuri de microplastic în plămânii unor pacienți operați pentru patologie respiratorie. Studiul fusese publicat online de Hull York Medical School și afirma că au fost găsite în special fibre de polipropilenă și polietilen tereftalat, două materiale plastice utilizate frecvent. Pe site se precizează: „Au fost identificate 39 de tipuri de microplastic, 12 dintre ele sunt polimeri cu o gamă largă de utilizări și se găsesc în mod obișnuit în ambalaje, sticle, îmbrăcăminte, șnururi/sfori și în multe alte produse sintetice.” La pacienții de sex masculin, nivelurile detectate  au fost considerabil mai mari decât la sexul opus. Au existat diferențe și cu privire la zona plămânului, cele mai multe – 21 din 39 – fiind detectate în treimea inferioară, ceea ce a fost o surpriză, se spune. Deoarece căile respiratorii sunt mult mai înguste în părțile inferioare ale plămânilor, cercetătorii s-ar fi așteptat ca particule de asemenea dimensiuni (2 mm) să fie filtrate sau înglobate în secreții și eliminate prin tuse și nu să ajungă atât de adânc în plămâni.

Microplastic (MP) înseamnă particule cu dimensiuni sub 5 mm. Cele sub 1 micrometru poartă denumirea de nanoplastic (NP). Faptul că microplasticul a fost detectat la 11 din 13 mostre de țesut pulmonar analizate, precum și că particulele au fost găsite în concentrație mare până și în cele mai profunde zone ale plămânului, acolo unde bronhiile se îngustează foarte mult, este o dovadă clară în favoarea introducerii lor pe cale aeriană, adică prin respirație. Ce-i drept, detectarea MP în plămân și în tubul digestiv ori în alte organe nu mai reprezintă o noutate. Noutatea în cazul respectiv consta în detectarea acestuia la pacienți vii, la un procent însemnat de probanți și într-o cantitate considerabilă, astfel încât ea nu mai putea fi pusă pe seama contaminării la prelevarea sau prelucrarea probelor (mănușile personalului, recipientele din laborator etc.).

Nu mai este nevoie să precizez că acel articol a făcut obiectul multor dezbateri și presupuneri pe rețelele de socializare și că multe persoane s-au întrebat – pe bună dreptate – dacă nu cumva măștile de protecție anti-Covid, pe care am fost obligați să le purtăm sau pe care unii le-au purtat benevol și le poartă încă, mai ceva ca pe un talisman, au o contribuție particulară la acele rezultate. Vigilenții de la „Faktenchek” au intervenit imediat cu un NU răspicat. Făcând apel la studii anterioare, ei au replicat că acele microparticule sunt oricum omniprezente în mediul înconjurător și că ele puteau proveni de oriunde: de la animalele marine și de apă dulce, din sol, alimente, apă potabilă sau aer. În foarte multe locuri din atmosferă s-au izolat particule de MP în suspensie, în centrele urbane, ca și în incinta gospodăriilor.

Așadar – spun „corectorii” –, autorii studiului nu aveau de unde să știe – și nici nu au specificat – dacă acel MP provenea tocmai de la măști. Prin urmare, dezbaterile despre articolul cu pricina au fost catalogate teorii conspiraționiste și atât. Cu toate că n-ar fi fost nimic mai simplu decât să se fi comparat MP din plămân cu particulele care se desprind cu siguranță din măștile purtate de unii ore și zile în șir! Sau, și mai simplu, să se fi aruncat o privire pe site-ul Institutului pentru Igiena Mediului din Hamburg care declara în cadrul unei conferințe de presă încă din februarie 2021 următoarele: „Potrivit diverselor estimări, peste 1,5 miliarde de măști și-au găsit deja drumul în oceanele lumii. Acolo rămân peste 300 de ani. Ele constau în esență din polipropilenă cu diverși aditivi, stabilizatori UV, antioxidanți, reziduuri de catalizatori, inhibitori, lubrifianți, reziduuri de adezivi și un număr mare de alte substanțe chimice. Aceste măști nu sunt concepute pentru a fi purtate zile întregi. E ușor de constatat, chiar și pentru profani, că acestea emit MP. Fibrele de polipropilenă se scămoșează și se sfărâmă. Investigațiile microscopice efectuate de institutul nostru au dovedit acest lucru.”

E inutil să ne mai punem întrebarea dacă măștile noastre cele de toate zilele eliberează sau nu microparticule și dacă acelea pot fi inhalate sat nu, fiindcă răspunsul îl știe până și un copil. Mai cu seamă măștile confecționate din materiale multicolore (am mai vorbit despre poluarea chimică a coloranților, mai cu seamă a anilinei), de proveniență de multe ori îndoielnică și devenite accesorii de modă! Măștile purtate și răspurtate, când pe față, când prin sacoșe, poșete și buzunare, murdare și scămoșate, au donat mediului și mai ales purtătorilor mai mult MP decât ne-am putea imagina. E mai mult decât curios că printre sutele de mii de studii despre noul virus și maladia provocată de el nu se află și unele care să confirme sau să infirme dacă purtarea cvasi permanentă a măștilor conferă exclusiv protecție, fără niciun fel de efecte secundare nedorite.

Dar, pentru că una e să presupui ceva – oricât de plauzibil și de bun-simț ar părea –, și cu totul alta este să dovedești, am încercat să combin mai multe categorii de studii științifice, studii care fie s-au ocupat cu analiza măștilor ca surse de MP eliberat și dispersat în mediul înconjurător, fie cu efectul dăunător al MP asupra țesutului pulmonar. Există multe asemenea studii iar concluziile sunt acelea la care ne așteptam: Măștile eliberează cantități mari nu numai de microplastic, ci și de nanoplastic. Ultimele provin mai ales din stratul mijlociu, particule care au fost detectate și în secrețiile nazale ale purtătorilor, ceea ce înseamnă că pot fi inhalate, ajungând cu lejeritate până în profunzimea plămânilor. Un miliard de asemenea MP și NP sunt eliberate dintr-o singură mască și ajung în căile respiratorii, fie direct, fie indirect, din mediul înconjurător înțesat de asemenea obiecte aruncate la întâmplare.

Un alt studiu a cuantificat măștile folosite anual de treizeci și șase de țări la peste 1,5 milioane de tone. Cifra totală a MP rezultat anual din deșeurile acelor națiuni a fost calculată 9.774 mii de tone. Nu știu care amenințare la adresa sănătății și securității noastre e mai mare și ce e mai iresponsabil: niște centrale nucleare la care visăm să ne producem energia viitorului fără să avem habar ce vom face cu deșeurile radioactive, sau acele milioane de tone suplimentare (numai din măști, fiindcă pandemia a mai necesitat și alte echipamente: mănuși, combinezoane, kituri de testare, seringi) de deșeuri rezultate din materialul a cărui reciclare e aproape imposibilă și a cărui degradare durează sute de ani. Ne-am bucurat prea repede la începutul pandemiei, atunci când admiram limpezimea aerului și a apelor scăpate temporar de calvarul poluării industriale! Ceea ce a urmat după numai câteva luni, sufocarea care a cuprins totul, de la floră la faună, din abisurile oceanelor și până în cosmos, depășește cea mai lugubră imaginație. Virusul va fi murit de mult atunci când MP va ajunge componenta nelipsită a aerului, apei și hranei. De el cum o să ne mai ferim? N-ar fi stricat ca experții să fi inclus și acest aspect în simulările din octombrie 2019, cunoscute și sub numele de „Event 201”.

Dar să spunem că nu ne înduioșează câtuși de puțin soarta animalelor acvatice care se sufocă cu deșeurile noastre și nici cea a mediului sau a planetei nu ne interesează. Să ne dedicăm studiilor care au încercat să descopere efectele acelor particule sintetice asupra organismului uman. Se pare că sistemul nostru imunitar nu prea știe ce să facă cu ele, nefiind biodegradabile așa cum sunt bacteriile sau alți agenți patogeni. Prezența MP este mult mai mare în aer decât în alte medii (acvatic sau terestru). Ce înseamnă asta? Înseamnă că, atâta vreme cât o să respirăm prin plămâni și nu ne vom întoarce la branhii ori să începem să respirăm prin piele ca râmele, o să tragem în piept vrând-nevrând acele particule. Încă nu se știe și nu există teste prin care să se măsoare cantitatea și calitatea (compoziția) MP din plămânul fiecăruia. Nu se știe exact nici ce se întâmplă cu acele particule odată ajunse în plămân, cât timp rămân acolo și ce fel de afecțiuni pulmonare pot rezulta din contactul permanent și din fricțiunile care au loc între ele și țesuturi, dar s-a observat o tendință clară către un tablou clinic tot mai frecvent în ultimii ani: plămânii dezvoltă niște opacități, niște noduli cu aspect de sticlă șlefuită, Ground glass nodules (GGN).

Exact acesta a fost și obiectivul unuia dintre studii, care a reușit să demonstreze că MP a fost prezent în interiorul acestor opacități/noduli în concentrație mult mai ridicată decât în restul plămânului. Ca și cum sistemul imunitar, neputând înlătura și nici descompune fiecare fibră de plastic în parte, încearcă să le încercuiască la fața locului și să le limiteze expansiunea sau daunele. Mai mult decât atât, prezența acelor noduli a fost corelată cu rata și durata expunerii la MP. Dacă acei noduli pot sta sau nu la baza unei eventuale cancerizări urmează să se studieze.

Știrea inițială conform căreia MP a fost detectat în materiile fecale nu pare să fi făcut prea multă vâlvă – la urma urmei, mâncăm și bem produse ambalate în astfel de recipiente, prin urmare e firesc să ajungă și ceva plastic în intestin. Ne-am liniștit la gândul că MP o să fie evacuat din corp ca orice alt reziduu nedigerat și nefolositor. Numai că cercetările care au urmat n-au fost în măsură să ne confirme supozițiile optimiste. În studii pe animale, oamenii de știință au descoperit că MP de dimensiuni foarte mici poate trece de bariera intestinală și poate ajunge în sânge. Cu ajutorul sângelui, acele particule pot călători și în alte părți ale corpului. Bunăoară, la șobolani au fost detectate în stomac, intestine, rinichi și inimă. Particule de plastic foarte mici, NP, au fost detectate chiar și în fetușii șoarecilor și în creierul peștilor, după ce au trecut de bariera dintre sânge și creier (bariera hemato-encefalică). Sigur că oamenii nu pot fi comparați cu peștii, dar asta nu înseamnă că putem să ignorăm o astfel de posibilitate și în cazul nostru. Deja MP a putut fi detectat în placenta umană.

Cercetătorii olandezi au reușit să pună la punct o metodă prin care se poate demonstra prezența MP în sângele uman și se poate și cuantifica. Cum de ajunge acolo, nu e greu de bănuit: fie este inhalat, fie înghițit și apoi resorbit în sânge. MP există, se înțelege, și în produsele cosmetice, numai că se pare că prin piele trec doar dacă aceasta prezintă leziuni. Studiul este destul de proaspăt și încă nu putem ști care pot fi consecințele prezenței acelor particule în sânge și cum anume reacționează (dacă reacționează) la ele sistemul imunitar, ori dacă MP e toxic pentru celulele de apărare. Nu se știe încă ce fel de celule transportă MP prin mucoase către sânge și nici cine le poartă prin sânge spre alte organe și țesuturi. Că așa se întâmplă, ne-o demonstrează detectarea MP practic în orice țesut uman studiat. Despre consecințele „invaziei” MP există diverse ipoteze: stres oxidativ, leziuni la nivel de ADN, afecțiuni inflamatorii intestinale și alte inflamații care se pot croniciza. Alți oameni de știință susțin că microorganismele patogene găsesc în MP un mediu de cultură și mijloc de transport mai propice decât habitatele naturale și că acest lucru poate contribui la răspândirea patogenilor (cum ar fi vibrionii holerici detectați în 2016 în Marea Nordului și Marea Baltică). Cercetările continuă și, să nu uităm, în ultimii doi ani am contribuit masiv la creșterea muntelui de deșeuri de plastic.

Prin urmare, suntem expuși la MP atât extern cât și intern. Despre expunerea externă avem foarte multe date. Despre cea internă urmează să survină tot mai multe. Se pune întrebarea: Ce putem face cu asemenea constatări? În timp ce exersăm evitarea/încetinirea încălzirii globale, ne pregătim cu asiduitate o și mai mare catastrofă: otrăvirea globală. E foarte posibil ca omenirea, în tunelul prin care aleargă în direcția prestabilită, să nu mai poată observa de sub ochelarii de cal pe care-i poartă cu aceeași obediență cu care a purtat măștile, cum acea otrăvire se va instala și o va lua – ca de obicei – prin surprindere (!). Poate chiar mai devreme decât catastrofa pe care o simulează împreună cu responsabilii puși acolo unde se află cu un singur scop: acela de a abate permanent atenția mulțimii de la goana lor după profit.

Și pe vremea ciumei am încercat să ne apărăm de bacterii cu măști și echipamente ciudate. Rezultatele le cunoaștem. Între timp au venit și au plecat sute de virusuri și de bacterii. Încă n-am reușit să alungăm vreuna cu măștile, ceea ce nu ne-a împiedicat să le tot perfecționăm. De data asta rămâne drept mărturie a neputinței un munte de gunoaie care ne vor supraviețui. Ceea ce mie personal îmi răpește somnul este: Ce le spunem copiilor? Pentru ce i-am obligat să poarte măștile ore în șir, zile, săptămâni, luni de-a rândul?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Microplastic în plămâni, bonus pentru obediență”

  • Domnule Cristoiu as vrea sa va trimit niste materiale in care se demonstreaza ca privatizarile in Ro au fost a ilegale
    , va intereseaza ? cum fac, unde vi le trimti ?

  • Vai da’ nu se egzista asa ceva! Mastile salveaza viata si trebuie purtate, macar trei una peste alta. Pe pariu ca de la toamna, vor deveni iar obligatorii. De vaxeenurile minune, nu mai zic. Alea clar vor trebui administrate prin branula din vermorelu’ la purtator. Alegeti viata!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog