Ministerul Culturii trebuie urgent să lanseze o platformă online pentru toate teatrele din țară numită „Salvăm Cultura”

Îmi era dor să respir. Și e vorba de mirosul acela al scândurii de la teatru. Este aproape inegalabil. Oricât de nouă ar fi clădirea, există un miros și un gust acolo, aproape dumnezeiesc. Este un drog sau doar un pansament aplicat de către doctorii sufletelor noastre? De când eram mic mergeam la teatru, mai des, din păcate, ca la biserică. Acolo era templul meu în care vedeam viața așa cum este ea. De poftă de teatru, profitând de existența YouTube, mi-am pus a nu știu câta oară, „Unchiul Vania” din 1968. Doamne ce dantelărie cu Cozorici, Rauțchi, Pogonat și marele Ion Marinescu cu vocea lui inegalabilă pe care o recunoști imediat. Făceam apoi pauze să urmăresc cu familia un serial legat de viața reginei Elisabeta și bineînțeles bucuria imensă de a cânta, dansa și juca cu băiețelul meu Darius. Am descoperit, de curând, tot un serial de câteva episoade, foarte interesant, realizat din perspectiva istoriografiei turcești, despre Mahomed al II-lea, cel care intra pe 29 mai 1453 triumfător în Constantinopol. Serialul se numește „Rise of Empires: Ottoman”. Desigur, au fost foarte multe critici, pentru că serialul nu a arătat dimensiunea crimei făcute în oraș după cucerire. Așa era în Evul mediu și să nu uite cei care critică că pe străzile Ierusalimului curgea în 1099 sângele oamenilor care ajungea până la gleznele cailor. Deci, cruzimea a existat de ambele părți și interesant este acum faptul istoric în sine. Având privilegiul să am în lista mea câțiva oameni adevărați de cultură, actori sau interpreți, în timp ce priveam piesa lui Cehov mi-am adus aminte de strigătul lor disperat odată cu reînchiderea teatrelor și a sălilor de concerte. Am urmărit și emisiunea genială a lui Marius Tucă cu Rodica Mandache și Emilia Popescu și m-am gândit la o soluție la care văd că ministrul culturii încă nu s-a gândit. Nici nu știu cine este și nu cred că noaptea se perpelește de grija actorilor. Uite că eu mă gândesc la treaba asta pentru că am nevoie de aceste pansamente sufletești din când în când.

Există, în opinia mea, două mari șanse care în plin război biologic și economic pot fi aplicate acestei bresle. Vedeți cum este viața asta? În Primul Război Mondial, în timpul ocupației germane la București, apare în Bukarester Tagblatt, singurul ziar de altfel al Capitalei, un articol, marți, 18 iunie 1917, intitulat „De la Teatru “ despre piesa „Heidelbergul de altădată!”: „Am văzut-o de atâtea ori piesa aceasta admirabilă, – pe scena Naţionalului cu excelentul Tony Bulandra, la Berlin cu Harry Walden, – şi totuşi o revăd oricând cu o deosebită emoţie. Căci piesa lui Wilhelm Meyer-Foerster are preţiosul dar de a fi una din cele mai sugestive evocări ale epocii studenţeşti, poate singura cu adevărat plăcută din viaţa noastră, a celor cari am trecut prin universităţi…, Şi astfel am ascultat şi vineri seară „Heidelbergul de altădată” cu aceeași rară emoţie, în aceeași pioasă reculegere, turburată doar prea des de râsetele de bâlciu şi de observaţiile ne la locul lor, făcute cu glas tare de needucatul nostru public al grădinilor de vară.”

E foarte simplu de înțeles această situație, pentru că frontul era în altă parte și viața își urma cursul ei firesc. Acum, însă, nu mai avem un război în tranșee și viața noastră este schimbată definitiv. Ministerul culturii trebuie urgent să lanseze o platformă online pentru toate teatrele din țară numită „Salvăm Cultura”. Toate trupele de actori și întreg personalul auxiliar trebuie să fie testați și pe scenă să joace în direct în fața unor camere de luat vederi. Fiecare cetățean să aibă acces la acest site de cultură și dacă dorește să intre și să vadă o piesă în fiecare zi, de la o anumită oră, să aibă unde să o facă, plătind un bilet online de 10 sau 15 lei și accesând un cod unic de verificare. În acest mod, piesa poate fi urmărită din toate colțurile țării sau din diaspora de mii de oameni. Bineînțeles că regizorii trebuie să refacă grila de spectacole. În această perioadă avem nevoie de piese pozitive care să transmită dorința de viață și să mențină flacăra speranței vie. Sună cam comunistă ideea, dar ar prinde excelent. Adică, nu mai joci „Ciuta” sau „Lecția” ca să întristezi o populație deja depresivă, ci „Jocul de-a vacanța” sau „Soțul păcălit”. Este valabil și pentru cei care sunt interpreți ai diferitelor genuri muzicale. Sunt testați și urcă pe o scenă, indiferent care, și își susțin concertul împreună cu dansatorii. Și o să vedeți că sunt mii de oameni care vor dori să fie rupți pentru două ore de această lume. Vor accesa platforma și vor viziona de pe telefon cu căști, sau de pe monitorul calculatorului, sau direct de pe smart tv aceste piese de teatru și concerte. Tot pe această platformă ar fi bine să existe și posibilitatea ca pictorii, sculptorii, afectați și ei de pandemie, să își expună lucrările.

O a doua șansă trebuie dată acestui domeniu de către Televiziunea Română. Exact ca pe vremuri, actorii testați să intre într-un studio TVR și să joace în direct sau înregistrat cum va fi stabilit, o piesă de teatru. Și telespectatorii vor alege să se uite la ce își doresc. În fiecare zi de luni până vineri cetățenii să știe că există patru piese de teatru jucate de actorii din București sau din țară. Și, conform unui grafic, fiecare teatru să fie invitat la TVR. Ce să mai spun de televiziunile particulare care în această perioadă nu au ajutat aceasta breaslă deloc. Și nu vorbesc de primele 4-5 televiziuni private care preferă, pentru audiență, să ne delecteze cu toți analfabeții acestui pământ, promovând tot ce este mai vulgar și violent din țară. Mă refer la televiziuni mai mici, chiar unele locale, care ar putea da o lovitură de imagine având un spectacol pe post de excepție al teatrului “Masca” sau un concert cu Nicu Alifantis, de exemplu. În această perioadă, aceste două soluții sunt singurele care pot ajuta cu adevărat viața artistică din România. Din păcate, cei care ne conduc sunt atât de ocupați în aceste zile de alegeri și putere încât propunerile nu vor fi puse niciodată în practică. Și asta pentru că la nivelul instituțiilor nu există departament adevărat de presă sau o echipă care să primească părerile cetățenilor ca mine. Ar fi un departament care să facă o punte între cel care alege și cel ales. Din acest dialog ar ieși multe lucruri pozitive, dar poate că într-o altă viață. Până atunci măcar spânzurați cultura de creanga unei sălcii ca, din când în când, aplecându-se să mai simtă și cei atârnați pe nedrept pământul sub picioare. Până la sfârșitul pandemiei o să vedem actori care vor aranja marfă în supermarketuri, criza economică lovindu-i din plin. Până ne vedem o să cânt cu Andrieș, „iubesc partidul, oricare partid, doar să aibă grijă de mine, fiindcă sunt timid.”

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii