Mircea Diaconu: „Președintele Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu”

Monica Mihai: Bine ați revenit la a doua parte a emisiunii, așa cum am anunțat inițial în a doua parte ni s-a alăturat domnul Mircea Diaconu, candidat independent la prezidențiale. Bine ați venit domnul Diaconu. Domnul Ion Cristoiu, ați rămas și dumneavoastră, continuăm seria interviurilor pe care am demarat-o cu toți cei care candidează pentru cea mai înaltă funcție din stat, în această seară ni s-a alăturat domnul Diaconu pentru a ne povesti puțin despre candidatura pe care o aveți dumneavoastră pentru funcția de președinte. Haideți că începem prima dată cu cel mai fierbinte subiect al zilei, moțiunea de cenzură, și dacă vă afectează faptul că a căzut guvernul Dăncilă în vreun fel candidatura dumneavoastră.
Mircea Diaconu: Ar trebui, mă rog, imaginându-mi că aș fi factor activ în toată povestea asta care se derulează, e în plină desfășurare ar trebui să nici nu văd. Până azi, până când a căzut guvernul în parlament, trebuia să nici nu văd. Las că am foarte multă treabă și nu m-am uitat foarte atent la ce se întâmplă, da, sunt și eu la zi, știu ce s-a petrecut, însă astea se reglează în spațiul parlamentar, politic, e concurența, polemica politică absolut obligatorie și necesară. Problema mea e una singură, președintele nu poate fi factor activ în zona asta. Și faptul că domnul Iohannis a cerut, a făcut o țintă din asta, o performanță chiar din asta, împingând cumva la o căruță care nu-i a lui, după părerea mea cel puțin, așa mi se pare după Constituție, mi se pare un abuz, pur și simplu. O trecere peste frontiera de competență a sa. N-avea ce să caute în partea aceea, triumful, nu e, pur și simplu trebuie să citească rece o realitate politică, a căzut un guvern nu mi se pare un lucru tragic, se întâmplă în toate țările europene, mă rog, civilizate, cad guverne, apar guverne, trebuie tratat simplu și rece, tehnic aproape.
Monica Mihai: Știți că au apărut încă de ieri deja informații în spațiul public cum că va fi o problemă cu cele două partide care vă susțin pe dumneavoastră pentru prezidențiale, teorii, vorbesc de ALDE și Pro România…
Mircea Diaconu: Sunt trei. Mai am încă un partid care…
Monica Mihai: Că nu s-ar înțelege în ceea ce privește formarea noului guvern, s-ar putea să existe o problemă între cele două partide și astfel dumneavoastră să rămâneți sprijinit poate doar de Pro România.
Mircea Diaconu: Iertați, deci ăsta e un sprijin logistic, tehnic până la urmă și binevenit la vremea la care a apărut, salutar chiar la vremea la care a apărut pentru că ca independent pur n-aveam tot felul de drepturi așa cum au partidele care își pun candidați. De exemplu reprezentanți în secțiile de votare, n-aș fi avut dreptul la asta plus rambursarea cheltuielilor în timpul campaniei care de abia începe, n-a început încă efectiv. A fost minunat, s-a pierdut acest sprijin logistic prin faptul că nu mai e niciun partid cu stat parlamentar, ALDE era cel care avea statut parlamentar și nu-l mai are, drept care am rămas și fără acest lucru. Însă nu e grija mea și nici treaba mea. S-a făcut o alianță, ei mă sprijină cum am spus logistic mai departe sunt chestiuni politice, îi privesc. S-a constituit o alianță care funcționează numai acum și numai pentru sprijinirea candidaturii mele și stop, după aceea dispare această alianță, ei nu au o convenție politică pe alte runde politice ulterioare sau pe termen lung. Nu. Ea va dispărea. Deci în noiembrie douăzeci și nu știu cât, 24, 25, ea dispare pur și simplu, nu mai are obiect. Deci nu are nicio importanță ce gândesc ei ca partide, ei ca lideri, nu i-ați văzut cu mine peste tot, nu, această alianță are alți doi copreședinți, Norica Nicolai și domnul Câmpeanu, Sorin Câmpeanu. Asta este schema și eu îmi văd mai departe de drumul meu, de pledoaria mea, mă uit ca participant totuși la această cursă și chiar mă deranjează. De exemplu, domnul președinte Iohannis astăzi a ieșit public și a spus cum va fi următorul guvern pe care îl va soluționa până la urmă sau accepta în parlament o majoritate. De unde știe dânsul că va fi un guvern de tranziție? Cine stabilește? Domnul președinte stabilește? Hai să citim Constituția, nu are nicio prerogativă  de tipul ăsta. Asta stabilește parlamentul și ce program de guvernare acceptă parlamentul prin vot și formula guvernamentală numai parlamentul și căderea unei formule propuse de președinte, desenată de președinte o stabilește tot parlamentul și nu președintele. E o depășire de atribuții flagrantă, dacă nici acuma când discutăm genul ăsta de subiect și ar trebui să discutăm mult mai amănunțit prerogativele președintelui, competențele sale, limitele, mă rog, competențelor.

Ion Cristoiu: Domnule Mircea Diaconu v-am citit toate declarațiile dumneavoastră și interviurile în legătură… cu care sunt de acord, avem o mare problemă cu președintele României care din 90 este făcător de guverne, desfăcător. Mai înainte, în partea în care am discutat de moțiunea de cenzură am ridicat o problemă și vreau să știu punctul dumneavoastră de vedere, cu toate acestea de ce derapează președinții și mai ales Klaus Iohannis, adică nu cumva ar trebui modificată… adică așa că e el… ce trebuie să facem noi în România pentru ca să avem un președinte care să nu mai fie cum spuneți dumneavoastră incorect, anticonstituțional, factor activ, care e cauza pentru care președinții toți au simțit nevoia să fie făcători de guverne?
Mircea Diaconu: Absolut. Cauza e în dânșii, îmi pare rău că trebuie să o spun, ca persoane, pur și simplu, la mentalitate pur și simplu, ca prestație. Au trecut atâția ani în care s-a făcut greșit, din ce în ce mai greșit, că într-adevăr s-a accelerat genul ăsta de comportament prezidențial neconstituțional pe ultimele două mandate de președinți din ce în ce mai tare. Repetându-se pare că așa e normal, e efectul ăla de banalizare a răului care apare o dată, te miri, te surprinde, după care a doua oară, a treia oară, a cincea oară e în regulă. Deci ți se pare că așa trebuie. Și așteptarea publică e de tipul ăsta pentru că n-au nicio vină oamenii din moment ce așa se petrece, el e vătaful, schimbă pune, drege, dă afară. Greșit profund. Nu zic că trebuie să schimbăm Constituția, ba dimpotrivă. Pe de altă parte dacă ea e în vigoare, nu știu cum să vă spun, să-i dăm respectul cuvenit, că dacă zicem toată ziua e proastă Constituția, cum o protejăm? Nu, că una dintre prerogativele președintelui, principală chiar este protecția și garantarea Constituției și respectării legii. Păi cum dacă tu zici că e proastă? Pe de altă parte ea nu e proastă deloc, a fost forțată limita asta, a fost forțată de cam toți președinții, de aproape toți președinții. Prima schimbare de guvern neconstituțională a fost Mineriada din 91, care a fost o formă de schimbare de guvern, de dărâmare de guvern.
Ion Cristoiu: …Din septembrie. Bun, am înțeles.
Mircea Diaconu: Deci nu trebuie să facem nimic pentru că a schimba Constituția fie și cu o virgulă e un deranj atât de mare, numai asta nu ne mai trebuie. Dacă așa e, așa trebuie respectată.

Ion Cristoiu: Domnule Mircea Diaconu, dumneavoastră ați interpretat și personaje shakespeariene, sunt întru totul de acord, dar cine garantează că dumneavoastră care sunteți un om atât de treabă nu o luați razna când veți ajunge președinte? De ce să fie garanția numai un om? Poate la un moment dat vă ia beția de putere. Garantați-mi că nu.
Mircea Diaconu: Ăsta e un tic verbal al domnului Tăriceanu, haideți să vă spun ceva, e prietenul meu și al nostru de fapt, deci putem să facem și mici glume colegiale. Bunicul meu, unul dintre bunicii mei zicea „omul suportă cel mai greu prea-răul și mai ales prea-binele”, deci e un șoc la oricine, orice om să zic chestia asta. Acuma, uitându-vă la mine așa, ne uităm unii la alții, noi doi cel puțin de niște vreo 50 de ani și ne cunoaștem și ne-am văzut public și fizic și public, au fost momente în viața mea când aveam douăzeci și ceva de ani și am nimerit în niște conjuncturi aiuritor de importante și de onorabile la vremea aceea și nu mi s-a clintit nimic din comportament pe tot traseul ăsta. Prea-binele de care vorbesc la mine e traversat de foarte multă vreme, să ai 22-23 de ani și să fii mâna dreaptă a lui Caragiu și luat în brațe de cei mai mari actori și în lumea aia, atunci nu acum, căci atunci cum știți și vă amintiți foarte bine lumea noastră avea o prestanță, avea o greutate, avea o importanță, avea cu totul altceva decât azi. La vremea aceea societatea românească nu percepea public decât zonele astea de artiști, de fotbaliști, de scriitori celebri și au fost niște vremuri senzaționale de tipul ăsta. Eu am fost în topul acela. Nu mi s-a clintit nimic nici atunci în cap, nu m-am comportat altfel nici atunci, de ce aș face-o acuma? Mai ales că, nu-i așa, ați trecut de 70, eu vin tare din urmă și la iarnă fac și eu 70. Deci ce să mai fie mai departe?

Ion Cristoiu: Încă o întrebare, mă întorc, această moțiune de cenzură a trimis în opoziție candidatul PSD, doamna Viorica Dăncilă. S-a speculat, ba chiar domnul Victor Ponta a și susținut că urmare acestei mișcări dumneavoastră puteți deveni și candidatul PSD. Nu, vă întreb că era vorba de dumneavoastră.
Mircea Diaconu: E o formă de absurd asta, poate să fie o consecință… oricum se rediscută toate lucrurile, cumva fiecare se repoziționează în funcție de această întâmplare politică care produce efecte, evident asta. Însă doamna Dăncilă nu se poate retrage de pe buletinul de vot, PSD nu se poate retrage de pe buletinul de vot pentru că el e validat. Funcționează până la capăt, nici să vrea nu poate. Deci vom alege sau nu pe PSD cu doamna Dăncilă. Faptul că PSD ca partid cu doamna Dăncilă ca președinte a intrat în opoziție nu-i modifică nimic. Poate să fie în continuare ținta lor prezidențială, ca și până acum, fără să o clintească nimeni. Aserțiunile domnului Ponta îl privesc, întrebați-l pe dânsul, cum vă spun, nu conversează nimeni cu mine dintre lideri, nu asist la discuțiile lor, nu știu, ce văd și eu la televizor și atâta tot, dar spun că așa mi se pare firesc și așa e normal, vor merge mai departe în alegeri, drept care în dreptul PSD-ului se vor pune niște ștampile atunci. Să vedem ce se întâmplă și atâta tot.

Monica Mihai: Ce discutasem cu domnul Cristoiu în momentul în care am aflat că domnul Tăriceanu urma să vă sprijine pe dumneavoastră și ne-am întrebat atunci este ce anume le-ați promis sau anume v-a cerut? Dacă au existat astfel de discuții sau…?
Ion Cristoiu: Păi, nu, stați, reiau în termeni mai didactici, reformulez, de ce pe dumneavoastră și nu pe mine?
Mircea Diaconu: Păi întrebați-l pe el.
Monica Mihai: Cum ați primit dumneavoastră…
Ion Cristoiu: Dacă mi propune mie mâine cineva… vă rog, spuneți de ce?
Mircea Diaconu: Cronologia e alta. Întâi am pășit eu și m-am ofertat, să zic așa, pe treptele Ateneului și a doua zi m-au sunat și m-a sunat Tăriceanu întâi.
Ion Cristoiu: Sigur?
Mircea Diaconu: Sigur.
Ion Cristoiu: Nu ne-așteptăm la dezvăluiri invers? E cuvântul dumneavoastră.
Monica Mihai: Exact asta discutasem și noi anterior când au fost discuțiile.
Mircea Diaconu: A fost o zi de vineri, că țin minte a fost o zi de vineri când dimineața PSD s-a adunat în fief și a decis și s-a manifestat. Și eu în seara aia, stând de capul meu așa, am înțeles că în fața domnul Iohannis nu mai stă nimeni.
Ion Cristoiu: De ce? Păi nu era Dăncilă?
Mircea Diaconu: Pentru că ținta declarată atunci, vorbesc atunci în acea zi de vineri, declarată de doamna Dăncilă în fief, deci cu tot ce înseamnă, a fost turul doi. Dacă nu intru în turul doi îmi dau demisia.
Ion Cristoiu: E un lucru, o premieră în istoria politicii românești
Mircea Diaconu: Atuncea dacă spui lucrul ăsta înseamnă că nu vrei decât turul doi. Și atunci poți să înțelegi, așa mi s-a părut mie în clipa aia, a fost o seară în care am stat pe afară mai mult, pe un scaun și am reprocesat toate lucrurile astea și am înțeles că poate să fie chiar o înțelegere. Un fel de troc dacă vreți, adică nu lasă-mă și pe mine să trăiesc în colțul meu și fii tu mai departe, nu știu, ceva de genul ăsta mi s-a părut a fi ceva de genul ăsta. Deci în fața domnul Iohannis nu mai stătea nimeni. Cineva care dorește doar turul doi fiind mega partid în țara asta, înseamnă că asta vrea. Și atunci, nu știu, pur și simplu am simțit nevoia asta și am scris în seara aia, am scris o mică invitație pentru presă și am transmis-o a doua zi, m-am plimbat prin oraș puțin, sâmbătă și m-am uitat unde să invit pe ziariști și am zis Atheneu. M-am oprit la Atheneu, era frumos, am intrat în spate acolo și am întrebat dacă e directorul acolo, să-i cer voie, că e firesc. Nu era, era directorul adjunct și am zis mă lăsați să fac așa o declarație publică aici în fața Atheneului. ”Nu, zice, să vă urcați pe trepte”, că eu nici nu visam să mă și urc pe treptele Atheneului, acolo în fața Atheneului ca orice cetățean, ”nu, ne face chiar plăcere, vă rog”. Și uite așa s-a întâmplat. Acolo m-am dus și așa s-a întâmplat lucrul. După ce am făcut declarația am plecat la țară la mine la, nu la Găgești, la Vlădești, că și eu am un Găgeștiul meu, și m-am întâlnit cu niște băieți care urmau să-mi facă un grajd, că am și eu niște animale și vreau să le.. că vine iarna, și discutam cu ei cum să-mi facă grajdul.

Ion Cristoiu: Aveți vaci?
Mircea Diaconu: Am o vacă și patru cai.
Ion Cristoiu: Și cu caii ce faceți îi mulgeți?
Mircea Diaconu: Nu, cai de călărie, cai de rasă…
Ion Cristoiu: Ia uite, mă apuc și eu.
Mircea Diaconu: Pentru că fata mea și nepoata mea sunt mega sportive de călărie, obstacole, anduranță și așa mai departe, cu premii cu…
Ion Cristoiu: Ia uite, nu știam.
Mircea Diaconu: Da, sigur.
Monica Mihai: Nu știam acest aspect.
Mircea Diaconu: Nepoțica mea de zece ani și jumătate e aproape… dacă dă Dumnezeu, săptămâna asta, adică duminica asta e un concurs mare și următoarea duminică alt concurs. S-ar putea să fie chiar printre campionii naționali la categoria ei. E o bucurie pentru mine.
Ion Cristoiu: Datorită cailor.
Mircea Diaconu: Cu caii, am cumpărat cai la fete și trebuie să-i țin în grajd.

Ion Cristoiu: Da, mă rog.
Mircea Diaconu: Și discutam cu ăștia și a sunat cineva din partea domnul Tăriceanu, că era destul de seară și lăsase vorbă probabil, și m-a sunat, a doua zi, mâine, puteți veni la parlament să întâlniți cu domnul Tăriceanu. Și am zis da pot să vin, pe la 11, 12. Și m-am întâlnit cu Tăriceanu și el mi-a spus aceste lucruri, adică s-a oferit de sprijin mi-a spus că el nu candidează pentru că situația politică este alta decât și-a imaginat și, mă rog, am înțeles, erau niște calcule personale, în fine, și a zis îl sun și pe Ponta pentru că și el cred că vrea să te sprijine. Și a venit și domnul Ponta peste o oră și într-adevăr m-a impresionat, iată, pe domnul Ponta nu l-am văzut din 2012, și cum a intrat a zis ”domnul Diaconu întâi dați-mi voie să-mi cer scuze pentru ce v-am făcut în 2012”.
Ion Cristoiu: Așa, că el era…
Monica Mihai: Era premier.
Mircea Diaconu: Eu n-am știut, n-am simțit atunci că naiv, câteodată, pe moment, dar îmi revin repede. Și am înțeles exact care a fost mecanismul din 2012, dar i-am zis la mine nu e o problemă, eu nu sunt niciodată supărat pe nimeni și încerc să nu fiu supărat pe nimeni, că asta te urâțește în interior, nu vreau lucrurile astea, însă vedeți că sunt și alții afară cărora le-ați făcut poate mai mare rău sau la fel altora, multora, tot în 2012. Seara a ieșit la un post de televiziune și exact declarația asta de scuze față de mulți și de mine în 2012 și mi-a plăcut lucrul ăsta, mi s-a părut foarte corect și mi se întâmplă rar să văd un om politic în România care zice am greșit. Da, e omenește să și greșești.

Monica Mihai: Știți ce curiozitate am eu domnul Diaconu, anterior propunerii venite din partea domnul Tăriceanu de a vă sprijini, cum vă gândeați neavând infrastructură că veți strânge semnăturile necesare, cum…
Mircea Diaconu: De semnături nu-mi era grijă pentru că eu am trecut în 2014 printr-o strângere de semnături, 100.000 de semnături, dar au fost peste 200 de mii și atunci, și când au venit din eter pur și simplu și atunci aveam cinci zile doar cu weekend la mijloc și au venit de peste tot, au fost așa ceva uluitor și irepetabil într-un fel. Acum era timp mult mai mare, nu-mi imaginam că nu, și a funcționat perfect, exact rețeaua de atunci, stabilită ad-hoc, organizații voluntare peste tot și am primit scrisori și para-scrisori acasă în timp și cele două partide, trei chiar, cum vă spun, și Partidul Neoliberal mă sprijină și dânșii, îmi strângeau semnături clasic, dar între timp îmi veneau acasă scrisori, plicuri cu semnături, de peste tot, de undeva din eter, niște oameni pur și simplu. Una dintre hârtii din plicuri m-a impresionat, era o familie din Târgul Mureș, unguri toți, familia Erdely și toți, toți, toți semnau și mi-au trimis aia. Absolut impresionant cum vă spuneam. Deci nu mă temeam deloc că nu strâng semnăturile, nu asta era problema. Problema mea era prezența în secțiile de votare pentru că la 2014 am avut vreo 385 de mii de voturi valide și vreo 120 de mii de voturi invalide, pentru că nu era nimeni să se uite pe acolo și mă rog.
Ion Cristoiu: Dar acuma nu vor fi, nici acum.
Mircea Diaconu: Nu în totalitate, uitați de ce. Au apucat… când a apărut povestea asta, contestația și respingerea contestației, deja prin vreo 16 sau 18 județe avuseseră loc tragerile la sorți și erau deja stabilite. Deci vreo jumătate din secții vor fi, pe de altă parte e posibil să găsească vreo soluție, se caută, cu voluntari din organizații civice sau, mă rog, protecție democratică, asociații, ONG-uri, sunt metode de tipul ăsta, sper să se rezolve pentru că e fundamental.

Ion Cristoiu: Domnul Mircea Diaconu sunteți unul dintre puținii candidați despre care știm foarte puține lucruri… știm aproape despre toți. Ce faceți dumneavoastră, descrieți-mi o zi de candidat. Că ăilalți știm, ce faceți, mergeți prin țară?
Mircea Diaconu: Spuneți-mi și mi e ce fac ăilalți, că veni vorba?
Ion Cristoiu: Nu știu, apar pe la televizor, participă la reuniuni de partid, la dumneavoastră cum arată o zi…
Mircea Diaconu: Aici e diferența, vedeți.
Ion Cristoiu: Campania, spuneți-ne.
Mircea Diaconu: Sunt altă specie. Deci eu nu pot să apar la reuniuni de partid că nu există, n-am cum.
Monica Mihai: Și ce faceți?
Ion Cristoiu: Păi nu trebuie să știm? Nu o să-mi spuneți că domnul Klaus Iohannis… se strâng ăia la Romexpo că îl iubesc, s-au strâns că le-a spus partidul. Cum îi strângeți, cum vă adresați dumneavoastră electoratului?
Mircea Diaconu: Uitați ce simplu e. Ca să vedeți de ce pe mine mă vedeți mai puțin sau m-ați văzut mai puțin, nu pe televizor și eu am apărut slavă Domnului ca de obicei sau destul sau suficient e în regulă, minunat.
Ion Cristoiu: E, nu chiar ca înainte, v-au mai…
Mircea Diaconu: Păi nu, unii dintre ei doar, dar atâta. În schimb am mers la alții care nu mă chemau niciodată și a fost foarte interesant și peste tot și mă duc absolut oriunde, nu asta voiam. Dar neexistând afișele alea uriașe peste tot pe bulevarde, pe Magheru, pe autostrăzi, pe drumuri naționale, alea cât peretele.
Ion Cristoiu: N-ați vrut dumneavoastră? Să știți că nici eu n-aș fi vrut.
Mircea Diaconu: Păi n-am vrut niciunul.
Ion Cristoiu: Dar de ce? Nu vreți sau n-aveți bani?
Mircea Diaconu: Păi uitați de ce. În primul rând că sunt de prost gust, al doilea, au efect invers, al treilea că sunt ușor ilegale și al patrulea pentru că într-adevăr le-am spus acestor două, trei partide nu vreau să cheltuiți niciun ban pentru mine decât din cei rambursabili ca să n-avem vorbe. Și rambursabilii încep după sâmbătă, acuși, până acum nu. Și atunci pe Facebook sau ce rețele, în fine, am făcut și eu o pornire din asta, o urcare pe rețele, am plătit eu 200 de lei pe zi, mă rog, ca să mișc și eu ceva acolo, să exist și atâta tot. Și am putut să țin până acum. Mai departe, eu practic n-am intrat în campanie încă.

Ion Cristoiu: Prin țară ați fost până acum?
Mircea Diaconu: Da, am fost, am fost.
Ion Cristoiu: Am înțeles că vă duceți cu o mașină și vă opriți în centru, cum faceți?
Mircea Diaconu: Da. Așa am făcut în 2014…
Ion Cristoiu: Acuma, ca candidat la președinție, ce faceți?
Mircea Diaconu: Păi, nu că nu schimb mare lucru.
Ion Cristoiu: Păi nu, cum?
Mircea Diaconu: Cam la fel fac. Mă duc undeva, într-un județ să zicem, și sunt lucruri de văzut sau de… mă duc, le văd, tot felul de lucruri…
Ion Cristoiu: Vă recunosc ca artist sau în calitate de candidat?
Monica Mihai: Oamenii de pe stradă…
Mircea Diaconu: Îmi pare rău trebuie să spun lucrul ăsta, pare un pic nasul mai sus, mă recunosc în calitate de Diaconu.
Ion Cristoiu: Da, bună, corect, așa e. Mai bine așa.
Mircea Diaconu: Nu, credeți-mă că…
Ion Cristoiu: Da, da, corect. Am înțeles.
Mircea Diaconu: Și unii amestecă personajele mele cu reacțiile mele sau… și așa mai departe, dar nu separă. Deci nu am avut sentimentul că e una și cealaltă sau foarte rar câte unul zice domnule de actor erai mai bun, politician… Ceea ce e dreptul lui să aibă diverse evaluări în funcție de asta. Și mai departe fac așa, într-o zonă de centru județean să zicem unde-i e presă locală că asta mă interesează în primul rând prun afișe prin acel oraș, la ora de în locul de, locul nu e niciodată loc închis, e loc deschis. Nu o sală, nu ceva închis unde vin susținătorii, e un aranjament și acolo ne simțim bine, ne aplaudăm reciproc și ce bine a fost. Nu, loc deschis. Diaconu vă răspunde la orice întrebare. Ăsta este textul care apare, ora, locul, parcuri, zone deschise și mă așez acolo, pe o bancă și vine lumea și mă întreabă, plus presa locală, care îmi pune orice întrebare vrea dânsa și de regulă mai spre seară mă și invită la emisiuni, la alea locale.
Ion Cristoiu: Bună lovitură cu presa locală pentru că presa locală e o presă… vine vedeta.
Mircea Diaconu: Nu că vine vedeta, oamenii trebuie să știe și asta am făcut în fiecare an de când am fost deputat european, patru ani că al cincilea n-am putut, în 2015 nu am putut să merg că exact în mai erau alegeri locale și n-am putut să merg că nu era cazul. În rest în fiecare an m-am dus prin țară și am făcut genul ăsta de întâlniri de cafenea, o cafea, stăteam de vorbă cu zece oameni, cu douăzeci de oameni și purtam la mine un raport de activitate al anului respectiv european. Și îl arătam și explicam ce fac acolo, ceva de genul ăsta.

Monica Mihai: Care a fost cea mai ciudată întrebare pe care ați primit-o de când ați anunțat că sunteți u candidat pentru Cotroceni?
Mircea Diaconu: N-am făcut un top, nu, de regulă întrebările sunt cam pe acolo pe unde întreabă și presa, cam pe acolo, nu sunt departe. Nu pot să vă… o ciudată…
Monica Mihai: Funcția de președinte este o funcție cu greutate foarte mare, ce v-a pregătit sau ce vă recomandă pentru această funcție?
Mircea Diaconu: Nu știu. Nu știu pentru că niciodată nu mi-am spus, nici când am vrut să dau admitere la facultatea de teatru nu mi-am făcut un top al calităților sau motivelor, pur și simplu am simțit că pot să fac acel lucru și aveam 17 ani atunci. Am văzut, m-am uitat atent și mi s-a părut că pot să fac și eu asta. Atât. Asta a fost singura mea evaluare din punctul ăla. Nu m-am gândit că trebuie să fiu înalt sau scund sau blond deși la teatru pe vremea aceea, la cinematografie cam trebuia să, unii țineau cont de chestii de tipul ăsta. Astăzi nu, astăzi nu mai ține. Iar în această funcție iarăși cu modestie sau fără modestie vreau să vă spun că am fost senator al României, ales, am fost ministrul Culturii, puțină vreme dintr-un motiv anume și după aia repede debarcat, mă rog, în fine, asta este o altă poveste, după care am fost deputat european și nici atunci nu m-am măsurat, aveam aceiași centimetri și atunci și azi de asemenea, și îmi pare bine că am făcut pasul în acea zi de sâmbătă, după acea zi de vineri cum v-am spus, pentru că, soția mea de exemplu, pe care o știți foarte bine, Diana Lupescu, întâi s-a supărat pe mine rău de tot, după care e în regulă și la un moment dat a înțeles și mi-a dat cel mai argument. E foarte bine, te descarci, spui. Deci a înțeles că aveam nevoie pur și simplu să mă exprim pe tema asta. E ca un fel de ultimă rundă a unui concurs, un ui meci de box sau de orice vreți și eu aș fi lipsit la ultima rundă. Asta e ultima rundă și nu vreau să lipsesc de la ea.

Ion Cristoiu: Aveți cumva impresia că domnul Klaus Iohannis nu este atacat de ceilalți candidați. Dumneavoastră ce-ați spus despre el?
Mircea Diaconu: N-am început să spun, dar nu mă interesează asta.
Ion Cristoiu: Păi nu, e foarte important, dați în boala lui Dan Barna, nu puteți să-i luați locul dacă nu îi spuneți ce vă nemulțumește cum îndeplinește el funcția de președinte.
Mircea Diaconu: Cred că nimeni nu poate să-i ia locul, e locul dânsului.
Ion Cristoiu: Am înțeles, că-i înalt, e mai înalt.
Mircea Diaconu: Știți ce se întâmplă dacă finalmente eu o să fiu președinte, domnul Iohannis va fi unul dintre cetățenii României față de care o să am toată condescendența și tot respectul. Eu nu mă pot supăra pe nimeni în faza asta pentru că toți vor fi cetățenii, nu-i așa, eu voi fi președintele tuturor, nu vreau să existe nimeni din România care să fie supărat pe mine, nici măcar domnul Georgescu care a încercat să mă bage în pușcărie în neștire, nici măcar doamna Kovesi care a semnat rechizitoriile alea care mă băgau în pușcărie efectiv, fără să fie niciun prejudiciu, pe nimeni nu am voie să mă supăr și nu am să fac lucrul ăsta. Deci nu am să atac o persoană ci o mentalitate sau o greșeală conceptuală în zona politicii sau o greșeală tactică sau o greșeală de poziționare în zona asta. Atâta tot, dar nu ca persoană, n-am nicio problemă cu dânsul, dar am niște lucruri care ar trebui să dea de gândit. Și asta am zis într-un singur discurs la depunerea candidaturii, semnăturilor, și am făcut o mică teorie  a unui fel de energie negativă care există și funcționează și care s-a manifestat plenar deci a fost tot timpul și a pus frână de mână de picior de orice dezvoltării, mișcării, revenirii noastre, devenirii noastre. Iar din punctul numit Băsescu încoace a funcționat plenar și am zis un lucru și pot să-l argumentez, pe logica asta, domnul președinte Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu.
Monica Mihai: De ce spuneți asta?
Ion Cristoiu: Formulare interesantă. Cam bănuiesc ce vreți să spuneți cu energia negativă, în ce sens, adică președinții de la Traian Băsescu n-au misiune constructivă sau ce?
Mircea Diaconu: Da. Asta e clar. Asta e foarte clar.
Ion Cristoiu: În ce sens?
Mircea Diaconu: Distructivă chiar. De ce spun că execută al treilea mandat al domnului Băsescu. Facem o mică istorie și eu sunt pasionat, citesc mai tare decât orice. După 89-90 erau două părți puternice și prezente, erau activiștii să zic, erau zona de la partid și zona secu și pentru început zona activiștilor a fost umană, posibilă, tolerantă, iar în zona secu pe sub masă și nu mai știau cum să se transforme, să se acopere, să se mascheze altfel. Asta a durat o vreme după care începând dintr-un anume punct a început să se inverseze situația, iar cu domnul Băsescu odată sau începând cu domnul Băsescu, zona secu a devenit potentă, știți cum scria pe zidurile Bibliotecii Centrale Universitare în Piața Revoluției, scria atunci, scria ”vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât”. Iată, cu domnul Băsescu s-a ajuns în punctul ăsta după părerea mea. Ce înseamnă asta, înseamnă că pârghiile, importanța, forța, așezarea a funcționat în sensul acesta. Și din clipa aia nu s-a mai schimbat mare lucru, aceeași gen de susținători, de mecanism, ca instituții și ca persoane au împins două mandate și au reușit două mandate ale lui Băsescu și al doilea mandat era oricum, cum ni s-a părut tuturor, furat nu mai spun referendumul, păi a fost furat foarte clar. Singur nu putea să facă nimic și vorbesc de un fel de armată, mini armată, fără uniforme, niște oameni pe care nu-i știi dar care fac totul, știți „Alo, domnule președinte noi suntem statul și vă garantăm al doilea mandat”, un ziarist celebru scria…
Ion Cristoiu: Sau vă garantăm un guvernul meu.
Mircea Diaconu: Poftim, vedeți că nu s-a schimbat… de asta spun, al treilea mandat e la fel. Vă mai spun ceva și chiar o să vă amuze. Până și, e o doamnă, nu știu cum o cheamă, la Cotroceni pe care am sesizat-o de la Băsescu începând, cu părul tuns scurt, care îi ia de mână îi bagă în mașină, îi scoate din mașină…
Ion Cristoiu: A, da, șefa de protocol.
Mircea Diaconu: Nu s-a schimbat nici ea, deci m-ați înțeles. E aceeași.
Ion Cristoiu: Da, da, da.
Mircea Diaconu: De ce să n-am senzația de loc că e altceva?
Monica Mihai: Dacă ați fi președinte v-ați raporta altfel la instituțiile de forță din țară?
Mircea Diaconu: Credeam că dacă o trimit acasă pe doamna cu părul tuns scurt…

Ion Cristoiu: Înainte de asta, explicați-mi, după dumneavoastră, care e cauza… Traian Băsescu a folosit serviciile sau ele l-au încălecat? Pentru că rămâne un mister istoric acest moment în care într-adevăr au pus mâna pe putere.
Mircea Diaconu: O altă prietenă a dumneavoastră, mai mult decât a mea, doamna Udrea v-a spus foarte clar că el nici nu știa, el nici nu era pe acolo, ăia au fost răi, Coldea, ăilalți, au făcut niște lucruri și el nu știa.
Ion Cristoiu: Bine, asta e o ironie, el știa.
Mircea Diaconu: E un fotbalist celebru care se numește Mutu, deci să-i spună dânsului și ăla poate să asculte.
Ion Cristoiu: Și credeți că această mașinărie a fost preluată de Iohannis la cheie.
Mircea Diaconu: Obligatoriu.
Ion Cristoiu: Cum obligatoriu?
Mircea Diaconu: Păi cred că nu avea altă soluție.
Monica Mihai: Și dumneavoastră veți avea altă soluție dacă veți fi președinte că presupun că aceleași chei vor ajunge și la dumneavoastră.
Mircea Diaconu: Deci începând cu doamna tunsă scurt…
Ion Cristoiu: Am înțeles, bun, deci deja știm. Veți da afară șefa de protocol – știre.
Mircea Diaconu: Și vă mai zic ceva, e așa ceva de piază rea, nu știu, de orice, am zis și mai zic o dată că văd că nu e clar. Eu n-am să stau nicio clipă în Cotroceni, de exemplu, dacă am să ajung acolo, nu în Cotroceni. E un mod de a rupe mentalul Colectiv, până și acest lucru. Trebuie să rupi ceva, să modifici ceva, să înțelegi că o lume s-a dus și trebuie să înceapă o altă lume firească. Ăla e un palat regal, n-ai ce căuta ca președinte acolo, asta e părerea mea, are un statut anume acel palat prin testament regal și în vremea tinereții noastre, copilăriei chiar acolo era palatul copiilor, în timpul lui Dej, în timpul stalinismului crunt, era palatul copiilor, generații întregi au învățat acolo traforaje.
Ion Cristoiu: Da, corect nu s-a mutat acolo niciun prim-secretar.
Mircea Diaconu: Primul care a început, mă rog, a zugrăvit să se mute acolo a fost Ceaușescu, președintele Ceaușescu dar nu a apucat. În schimb ceilalți, uite acolo ne instalăm, nici măcar asta. Ce înseamnă asta mai departe, înseamnă următorul lucru, sigur schimbi legi, nu schimbă nicio lege președintele, nu schimbă , nu are drept de inițiativă legislativă nimic de tipul ăsta în același timp el trebuie să vegheze la respectarea legalității, or dacă luăm și citim legile de funcționare și limitele și competențele fiecărei instituții, din care spuneți dumneavoastră, servicii și restul, acolo scrie foarte clar ce poți, ce trebuie și ce nu trebuie să faci. Le recitim. La noi în teatru e o vorbă și asta apare exact când repeți, te chinui nopți și la un moment dat parcă nu mai înțelegi sensurile, e un fel de confuzie, nu mai înțelegi nimic și nu mai crește pâinea. Cam cum suntem noi acuma ca țară. Și în clipa aia regizorul zice stop, ne întoarcem la masă. Întoarcerea la masă înseamnă să intri în sala de lectură, restul nu mai contează decoruri și restul, se pune din nou textul piesei pe masă și se citește și se refac sensurile inițiale, țintele personajelor, relațiile dintre personaje, se reface toată schela asta, coloana vertebrală și crește pâinea de nu-i adevărat.

Monica Mihai: Asta propuneți dumneavoastră pentru România? O reîntoarcere la masă?
Mircea Diaconu: Da, să reașezăm puțin.
Ion Cristoiu: Ne întoarcem la Constituție, să citească rolurile fiecare.
Mircea Diaconu: Și nu numai asta și la niște valori, niște noțiuni, că alea nu ne interesează prea tare, hai să vorbim despre muncă sau a muncii, sunt deformate, sunt grotești deja, aceste noțiuni, de seriozitate, de competență sunt grotești deja, aici s-a ajuns. A muncii, păi hai să discutăm puțin de lucrul ăsta, ce înseamnă să muncești, ca încet, încet gândul unui om care vrea să crească, să aibă mașină, bani și așa mai departe să fie a muncii mai mult sau mai bine.

Ion Cristoiu: Veți citi textele sau veți vorbi liber? Întrebare că deja ne-am obișnuit cu un președinte…
Mircea Diaconu: Hai să vă spun ceva, făcând iară ticul prietenului nostru, m-am întâlnit de curând cu președintele Constantinescu, mă rog, nu ne-am mai văzut de multă vreme, și mi-a adus aminte de un episod din 92 când a fost prima campanie a CDR și prima a fost la Timișoara și atunci unul dintre colegi a zis domnule ai grijă că ai niște ticuri de profesor universitar și poate îl ajuți, nu n-a putut vorbi de loc în niciun fel cu el, nu era timp de niciun fel, și am plecat, am ajuns la Timișoara și a urmat primul discurs și discursul acela din fața mulțimii de oameni, avea o hârtiuță pe care se uita așa, urma să vorbească ultimul, dar se mai uita și o ținea în mână. L-au chemat la tribună, urale, urale, urale, și eu din spate că erau și eu în tribună m-am dus și i-am luat din mână hârtiuța. A fost strălucitor, strălucitor a fost. După aia am discutat cu el. i-am zis uite, deci despre ce a fost vorba, ca să fii conștient de treaba asta, deci n-ai mai avut cuvinte ai avut gânduri sau idei, cuvintele nu contează, dacă le înveți pe din afară în clipa în care ies afară n-au gânduri în spate, sunt doar cuvinte și atunci neconvingătoare.
Ion Cristoiu: Corect, nu trec prin suflet.
Mircea Diaconu: Evident. Și nu numai asta, prin cap, prin creier. Mecanismul corect este vreau să spun un lucru și o iei din larg, vreau să conving că, e lucrul în care cred, nu niște cuvinte ci o idee de țintă, după care apar gânduri care se transformă un pic mai târziu în cuvinte ăsta e mecanismul. Dacă tu te duci direct la cuvinte sau numai la cuvinte atunci ce iese din tine sunt doar ele și nu sunt celelalte, nu sunt însoțite de gânduri, de intenții, de tremolo, de vibrația aia care îl convinge pe celălalt.
Ion Cristoiu: Am putea vorbi cu șefa de protocol să-i ia hârtiuța. Dumneavoastră am văzut că sunteți preocupat și eu sunt preocupat și domnișoara de această relație a României cu aliații. Explicați-mi și mie, ați fost la Bruxelles, eu nu am fost, explicați-mi ce se întâmplă acolo de nu suntem noi? Sunteți de acord că relația noastră cu Uniunea Europeană, cu NATO, cu partenerii strategici nu e chiar, sunteți de acord, e cea mai bună, suntem demni? Și de ce nu? Adică ce jocuri fac ei și ne scapă nouă? Vă întreb că ați fost acolo.
Mircea Diaconu: Păi am fost acolo dar n-am fost unde vă imaginați dumneavoastră, am fost într-un alt punct.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră sunteți și bun observator, când ați ajuns acolo ce v-a șocat în primele zile, ce știați și ce va dat peste cap realitatea de la Bruxelles? Epic.
Mircea Diaconu: Nu m-a șocat decât clădirea să știți, atâta, m-am rătăcit în clădirea aia.
Ion Cristoiu: Și restul era ca și la noi?
Mircea Diaconu: Nu, nu era ca și la noi, cu totul altfel.
Ion Cristoiu: Păi aia spuneți-ne.
Mircea Diaconu: Știți cum e așa ar trebui să fie, părerea mea, cel puțin eu aș am-am comportat și am avut succes.
Ion Cristoiu: Acolo de ce e altfel decât la noi și…
Mircea Diaconu: Nu e, că nu e global, Bruxelles-ul a zis, nu există Bruxelles-ul, că nu-i o persoană, a zis Junker și dacă a zis Junker ce? Sau Timmermans, da, și ce dacă a zis? Nu, sunt atât de multe capete, păreri, divergențe că nu poți să-l globalizezi și să zici ăsta e Bruxelles-ul. Nu, e o singură problemă, du-te acolo ca tine, du-te ca tine și nu încerca să imiți pe altcineva sau să te raliezi la un vânt care vine dinspre partea doamnei Merkel de la consiliu. Du-te domnule ca tine, dacă tu niște ținte ale tale, ai tu agenda ta de acasă, du-te și ai grijă de ea. despre asta e vorba, dar nu e așa. Din păcate ratarea este în punctul ăsta nu în altul. În contactele directe, pe acolo, cel puțin când eu aveam de vorbit sau mă băgam într-o discuție de importanță mare și în fața mea erau oameni cu pedigree politic, foști prim-miniștri de țări europene, lume serioasă cu pedigree adevărat. Iar eu de la Vlădești și ziceam uite la mine în sat e așa, odată făceau ochii mari, cum e domnule la tine în sat, păi uite așa e la mine în sat. Era important să știe ei din Europa, cum e și la mine în sat, că ei spuneau cum e în satul lor, îți spun și eu cum e în satul meu. Și e o vorbă care zice dacă tu nu te respecți, nu te respectă nimeni, dacă tu nu-ți dai importanță, nu și-o dă nimeni. Da domnule, stai frumos, ai două mâini, două picioare ca și ei, din păcate sindromul ăsta l-am văzut la foarte mulți. Stau pe colțul mesei, să nu deranjeze, știți eu vin din România, păi și dacă pentru numele lui Dumnezeu.
Ion Cristoiu: Adică nu ei sunt de vină ci noi.
Mircea Diaconu: Niciodată așa. De cele mai multe ori au un fel de, mai ziceam la început, eu mă exprim mai prost, adică engleza mai puțin la mine sau prost, franceză știu mai bine, imediat îmi ziceau, mai muți nu unul, nici eu nu știu română, te rog, simte-te bine. Deci și eu sunt vinovat, cum ar veni că nu știu română. Deci e o chestie de civilitate și funcționează, și am învățat însă foarte multe lucruri am învățat acolo, la ei, nu m-a învățat altcineva.
Totul se negociază, totul se discută și se negociază. Nu stă nimeni între patru pereți închiși ermetic, nu se uită la vecin, înjură pe direcția asta, cum am juca toți tenis la perete. Fiecare la perete lui și uite așa jucăm tenis la perete, nu comunicăm între de niciun fel. Acolo nu-i așa, totul se discută, absolut totul. Când se votează un material final la Strasbourg, legislație europeană, sunt amendamente, amendamente, amendamente și din când în când compromis, chiar așa se numește, compromisul 14. Compromisul 14 cuprinde 100 de amendamente așezate în așa fel încât să sune într-o singură frază. Alea se negociază toate. Și nu se simte nimeni jenat că a făcut un compromis, trebuie să învățăm lucrurile astea, nu putem merge mai departe, nu putem face pace, liniște și să mă ierte Dumnezeu, nu poți să te dezvolți decât dacă e ceva liniște  în jurul tău. Am folosit o metaforă, dacă îmi dați voie o folosesc și aici, o imagine: e o casă, e o familie, până la urmă trebuie să fim o familie să zicem așa și în familii sunt disensiuni, slavă domnului știm bine lucrul ăsta. Și copiii trebuie să își facă temele, adică să învețe, să aibă vise, să crească, să… copiii. Și în bucătărie părinții își dau cu oalele în cap, se înjură, își sparg capul, vorbesc urât, cum să mai învețe ăia micii? Cum să se dezvolte? Cam asta e atmosfera din România. Eu m-am săturat de lucrul ăsta, deci mi se pare o ratare nesfârșită ca să nu zic repetabila povară ca alt prieten al nostru dispărut.

Monica Mihai: Ați spus că președintele nu dă legi, ceea ce este foarte adevărat, însă trasează partea politică externă  sau asta cade în rolul președintelui. Care este viziunea dumneavoastră pe parte de politică externă pentru România.
Mircea Diaconu: Nu trasează, are atribuții în politica externă, dar nu trasează. Am o problemă și o am de când eram acolo, primeam pe diverse subiecte aflate în discuție și urmate de vot pe acolo pe la Parlamentul European, poziția României și o primeam de la Ambasada noastră de acolo și o primeam. Și la un moment dat am început să mă întreb că nu întotdeauna, de multe ori nu era cum mi se părea mie firesc să fie, dar de unde vine asta? Cine a făcut poziția României? Un cabinet, un Minister ceva, dar România unde e? Hai să o întrebăm și pe România. E ceva ce nu mi-a ajuns și m-a deranjat foarte mult, domnule nu discută nimeni, nu când e să te duci la Bruxelles președinte, prim ministru sau cineva cu poziția României, păi trebuie să o discuți să afle și dânsa România, discută… nu se face asta… când a fost împrumutul ăla de 19 miliarde și nu mai știu cât de euro, centura de siguranță a lui Băsescu – Boc, intrase prima tranșă deja când s-a adus problema în Parlament, deși legea spune și este penală chestiunea asta, deci orice împrumut mai mare de orice sumă trebuie lege în spate votată în Parlament. E (…) în România și să mă ierte Dumnezeu mai zic ceva de domnul Iohannis acuma, nu zic, că să spun, să vă arăt că așa… reflexie pe aceeași cale, vine când era criza emigranților, proaspăt atunci era la unguri țineți minte cum era urât de tot în fine, vine la Bruxelles și suntem invitați la Ambasada noastră la o discuție cu președintele. Și ne ducem, mă duc și eu și stăteam la un colț și cineva în cursul discuției ridică subiectul ăsta, dar fără să aibă o părere tranșantă sau … pur și simplu o ridică sau o pune pe masă. Atunci domnul președinte Iohannis zice și mi-am și notat pe un colț de hârtie ca să nu o uit deși actorii au o memorie bună și a zis așa: „România a avut o părere prin mine șeful statului, restul sunt povestitori”. Vedeți cine e România?
Ion Cristoiu: Da am înțeles.
Mircea Diaconu: Nu îmi place lucrul ăsta, deci politica externă poate fi ca țintă, ca strategie, rezultatul unor dezbateri publice, de la zona academică, universitară, până la publicul larg, până la ONG-uri până la politică…
Monica Mihai: Da, dar vor fi situații când nu veți putea dezbate ca președinte, vor fi situații în care va trebui să luați decizii …
Mircea Diaconu: Situații mici și punctuale, unde mutăm Ambasada sau lucruri de tipul ăsta mărunte, nu cele mari, cele mari se discută public. Nu poți să faci singur de capul tău, te bărbierești dimineața ca președinte și zici ce fac eu cu România?

Ion Cristoiu: Măcar înainte de a pleca, domnule ministru Diaconu am avut o mare surpriză istorică și anume publicarea acelor dezvăluiri de la securitate în legătură cu un președinte care a fost două mandate, dumneavoastră aveți 70 de ani în curând.
Mircea Diaconu: Asemenea…
Ion Cristoiu: Nu, eu voi avea 71, deci dumneavoastră ați trăit și… există riscul cu dumneavoastră cu toată seriozitatea să la un moment dat să asistăm la asemenea dezvăluiri?
Mircea Diaconu: Uitați…
Ion Cristoiu: Ați auzit? Au circulat la un moment dat, întreb că e foarte important.
Mircea Diaconu: Vadimisme ca să vorbim de un alt personaj. Vadimisme, ca gen, s-a creat un gen din păcate. Uitați să mergem pe logica noastră că am trăit. Am fost eu la Anvers trimis de… am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitați-vă în toate CV-urile sau nu știu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată. Mergea Caragiu cu mine, a mers trei ani de zile, m-a dus să semnez cereri, nu mi-au dat nici o garsonieră măcar. Mi-au dat una în prelungirea Ferentari și am întrebat unde să mă duc și eu să o văd, „păi nu o vezi că e porumb, aia va fi”, atât. Dacă eram cât de cât din zonă aveam apartament, luat de la evreii care plecau, bun frumos, fac o listă de colegi ai mei celebri care primeau case minunate lângă Cișmigiu să vadă și florile și tot ce trebuie, în timp ce eu stăteam prin cabine și la un moment dat mi-am cumpărat ce am putut și eu, o casă cu lemne, am strâns film peste film și am cumpărat o casă cu lemne pe care o am și azi, din 78.
Ion Cristoiu: Deci nu vă temeți că ați putea …
Mircea Diaconu: Am spus pe logică, am mers pe logică, pe de altă parte iarăși se poate vedea foarte bine, eram cu delegațiile cinematografice care… eram un actor de top în general la vremea aia, chiar eram printre primii cinci din țară cotat. Și plecau delegațiile, ziua, cinematografiei române la Paris, la Londra la nu știu ce. Alții plecau cu filmele mele. Deci nici măcar asta. Am spus pe logică, pe logică…
Ion Cristoiu: Aveți așa ca un fel de declarație publică că nu poate fi nici o surpriză…
Mircea Diaconu: Dar am făcut da-stea că am fost și eu membru în CNA la viața mea, director de teatru…

Ion Cristoiu: O singură întrebare… domnul, nu mai țin minte, știu că ați fost la 22 decembrie la un moment dat domnul Traian Băsescu spunea ceva dacă vor veni acuzații că dumneavoastră nu erați întâmplător în comitetul central, atunci în 22, sunteți într-o bătălie.
Mircea Diaconu: Păi cum, nu eram întâmplător, m-am dus singur. Ce eram întâmplător? Mă duceam să cumpăr pâine și dacă treceam să cumpăr pâine… m-am dus pentru că voiam să cadă și să plece Ceaușescu acasă, de aia m-am dus, nu m-am dus pentru …
Ion Cristoiu: Pe Vlad îl știați?
Mircea Diaconu: Nu, sigur că nu îl știam…
Ion Cristoiu: Păi vă vor întreba…
Mircea Diaconu: Da m-au întrebat și au aruncat chestii pe piață,  nu m-a întrebat nimeni.
Ion Cristoiu: Vă întrebam.
Mircea Diaconu: Foarte bine că mă întrebați, știți chestia aia? Bună întrebare. Uitați la vremea aceea, că iarăși știm amândoi despre ce vorbim, și cel puțin în noapte și în nopțile alea nu mai era valabilă nici o legitimație, nici una, de nici un fel. Era (unse valabile) chipurile unora dintre…
Ion Cristoiu: Corect, de aia a și jucat un rol important…
Mircea Diaconu: Era realitatea asta și era realitatea clipei ăleia care nu a… irepetabilă zic eu, în felul ei, grotesc amestecat…
Ion Cristoiu: Rolul lor în revoluție, corect așa.
Mircea Diaconu: Mai departe, la vremea aceea eu eram în revista Cinema pe copertă, adese ori. Vlad nu a fost niciodată pe revista Cinema și atunci eu de unde să știu cine era domnul ăla bătrân din fața mea. Erau atât de mulți oameni acolo care se ducea, se întorceau, spuneau, se împingeau, orice vreți era un coșmar de lume și de nebunie, de unde să știu eu cine era domnul ăla… habar nu am avut vreodată că ăștia niciodată nu apăreau.
Ion Cristoiu: Corect, așa este.
Mircea Diaconu: Nici măcar Postelnicu care era șeful lui, mai târziu am aflat, am văzut la televizor, s-a mai întâmplat ceva amuzant dacă îmi permiteți, au trecut câțiva ani, nu știu cinci șase ani, habar nu am și m-am dus la Felix la băi cu soția mea care are un reumatism și eram acolo în fiecare an mergeam și la un moment dat pe scările hotelului unde stăteam noi coboară domnul Vlad, pe care l-am văzut la televizor după aia și l-am perceput ca atare, că atunci nu, era nebunie, toți țipau, urlau se mișcau. Și el zice: „Domnul Diaconu, bună dimineața, bună ziua” nu știu ce și zice păi haideți să stăm să bem o cafea să mai stăm de vorbă, să ne aducem aminte, nu, nu zic, am treabă. Domnule stai puțin să stăm și noi de vorbă puțin, nu, nu vreau să aud nimic. Am fugit de el… era să spun ca de… deci am fugit, nu vreau să aud nimic, nu vreau să știu nimic.

Ion Cristoiu: Sunteți de acord cu teza Parchetului că a fost lovitură de stat? Dumneavoastră ați trăit. E o întrebare, e vorba de trecutul dumneavoastră.
Mircea Diaconu: Și…
Ion Cristoiu: Și.
Mircea Diaconu: Păi și, stați un pic, poți să dai la o parte ca și cum nu ar fi fost energia aia uriașă, publică?
Ion Cristoiu: Corect așa e.
Mircea Diaconu: A fost acolo, cine i-a trimis pe oamenii ăia, inclusiv pe mine? Că așa am simțit, atmosfera de din înainte, aia de câteva luni înainte era și creștea pe măsură ce treceau lunile… cădea un lider într-o  țară est – europeană, în alta, așteptam, făceam pariuri, am câștigat un pariu whisky de la niște prieteni, am zis decembrie nu îl prinde la locul lui și într-o noapte, într-o seară când mergea spre casă de la teatru, luminile foarte slabe că se făcea economie și pe bulevardul Ana Ipătescu, la un moment dat s-a stins total mente lumina și mergeam pe jos că nu era circulație și a trecut încet un convoi întreg de dube închise, metalice închise. M-am mutat, am văzut chestia asta și am zis ăștia mută arhivele, deci a fost iarăși… asta era atmosfera. Așteptam cu toții, în case pe unde puteam, un zgomot ceva, dacă făcea cineva așa un bum într-un balcon sau ceva, ziceai a început. Deci asta era atmosfera și în clipa în care fiind acasă și ținând discursul Ceaușescu în piață, plus că știam ce e la Timișoara și era o enervare în plus, spunea, spunea și la un moment dat nu a fost foarte atent, am văzut mișcându-se cadrul, ceea ce nu se întâmpla niciodată la  nici un congres, perfect tot, nu se greșea absolut nimic. Când am văzut mișcându-se cadrul cu Ceaușescu la balcon atâta s-a întâmplat, am zis Diana începe, deci asta a fost atmosfera, ne-am îmbrăcat cât am putut de repede amândoi, că veni vorba, amândoi de mână am fost, m-am dus eu să ce? Ne-am dus amândoi de mână, ne-am ținut de mână continuu zi și noapte atunci, împreună. Că asta este… acuma …
Ion Cristoiu: Deci a fost și lovitură de stat?
Mircea Diaconu: Și lovitură de stat, păi uitați ce se întâmplă. S-a întâmplat așa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală și au declanșat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru, asta a fost după părerea mea cheia morților atât de mulți și a sângelui și restul, nu puteau să îi mai bage în casă ca să își facă desenele și jocurile… asta este.

Monica Mihai: După 30 de ani dumneavoastră sunteți candidat la cea mai înaltă funcție din stat, eu am o întrebare care ne duce puțin mai în prezent și anume care este candidatul de care vă temeți cel mai mult în această cursă?
Mircea Diaconu: Mușcă vreunul?
Monica Mihai: Spuneți-ne dumneavoastră.
Mircea Diaconu: Îmi pare rău că se termină discuția noastră acuma… de ce să mă tem? Păi uitați ce se întâmplă eu nu am această țintă esențială a vieții, dacă nu ajung președinte nu mai respir sau nu știu ce mi se întâmplă, nu. E pur și simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luați-o cum vreți pusă pe masa tuturor, alegeți, pun și eu pe a mea aici, cu ce v-am deranjat? De ce să mă tem că ce? Că alta e mai bună, foarte bine voi alegeți. Că e mai frumoasă, mai folositoare, mai de moment, luați-o, foarte bine, o pun și eu pe a mea care e altfel. Pretenția mea, dorința mea e să înțeleagă cât mai mulți oameni că e altă ofertă, plus că era are în spate o energie de care cred că e nevoie, ne partizanatul. Eu nu sunt o persoană partizană, în clipa asta și ca statut, iar președintele nu trebuie să fie…  să nu practice partizanul.
Monica Mihai: Acesta este avantajul dumneavoastră?
Mircea Diaconu: Asta este averea mea în povestea asta, faptul că sunt independent și nepartizan și oferta mea, discursul meu este pentru toată lumea, am fost întrebat dacă sunt de stânga, de dreapta, nu sunt deloc, orice. Deci eu trebuie să fiu un președinte al absolut tuturor, stânga sau dreapta și ce avantaje o să aibă cele două sau cele trei partide care te sprijină, ce ai negociat cu ei? Nu domnule, deci așa a fost discuția noastră, după ce am pledat și am explicat lucrurile astea, ori le-am explicat după care ei au zis în regulă. Ei au înțeles că pentru bătăliile politice absolut firești, polemicile firești, ca și cea de azi, de acum, e nevoie de un arbitru, e nevoie de o zonă de siguranță care le asigură tuturor și cetățenilor un arbitraj corect al bătăliei politice și ăsta a avantajul meu.

Monica Mihai: În ideea că nu veți ajunge în turul al doilea, pe cine ați lua în considerare să sprijiniți?
Mircea Diaconu: Dacă ajung în turul doi?
Monica Mihai: Dacă nu ajungeți în turul al doilea pe cine ați sprijini dintre cei care ar…
Mircea Diaconu: Păi cum să sprijin păi nu sunt partid sau vot, ei zic că au voturi, fiecare are armata lui politică cu votanții săi, fiecare știe și procentele și rețeaua și atunci au efortul, ceea ce și asta e aiurea, să mute voturile sau să le dea lui sau lui…
Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră spuneți că lăsați fiecare să voteze din…
Mircea Diaconu: Păi, da, eu nu am grup.
Monica Mihai: Da, dar puteți să faceți o sugestie.
Ion Cristoiu: O să aveți un capital de voturi. Cu ele ce faceți?
Mircea Diaconu: Ce sunt ale mele? Stați un pic domnule că nu sunt ale mele.
Ion Cristoiu: A spus că nu sunt ale lui și e dreptul lui, fiecare…
Mircea Diaconu: Bineînțeles. Și ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu. Păi, ce să fac?
Ion Cristoiu: Da și susțineți că nu aveți dreptul să le spuneți votați pe ăla sau pe ăla că nu sunt…
Mircea Diaconu: Nu sunt ale mele. Ei au, e o rețea, deci ei au asigurate, primarii au voturile lor, e o rețea.
Monica Mihai: Atunci probabil aceasta trebuie să fie întrebarea domnul Tăriceanu pe cine ar sprijinii în turul al doilea sau pe domnul Ponta.
Mircea Diaconu: Ei sunt partide, ei pot să facă lucrurile astea, au rețele, au oameni și așa mai departe. Eu nu am așa ceva și nici nu vreau și nu e cazul de niciun fel.

Monica Mihai: Cam care este scorul pe care mizați dumneavoastră?
Mircea Diaconu: Dar nu mizez.
Monica Mihai: Presupun că v-ați făcut niște calcule.
Mircea Diaconu: Nu. Niciun calcul. V-am explicat, soția mea a înțeles perfect și cei de acasă au înțeles, am nevoie să mă exprim, am nevoie să mă descarc, am nevoie să spun aceste lucruri, asta e nevoia mea, restul e consecință. Cât e, cum e, nu mă uit la nimic. Pe de altă parte asta cu sondajele, mai lăsați-mă, scuzați-mă, să mă scuze și domnul Pieleanu, astea de aici, probabil e exit-pool-ul și votul, atât poate să fie valabil. Astea nu sunt, se mișcă, se plimbă, nu vedeți ce diferențe sunt între ele. Nu e, sunt tot felul de interese și de perdele de fum, nu mă interesează. Care este propunerea dumneavoastră pentru români, care este oferta pe care o faceți. Ne-ați explicat așa, cum sunteți dumneavoastră, cam ce așteptări aveți, dar n-am înțeles exact care este programul sau proiectul de țară pe care îl propuneți.
Mircea Diaconu: Nu. Nu e niciun proiect de țară. Asta este altă prostie, este ca și hai să semnăm doamna Dăncilă și cu PSD, în fine, hai să semnăm pactul că nu.. mă rog, trai bun sau mai știu eu ce, și așa mai departe. Nu, proiectul poate să apară la un moment dat. Deci eu nu mi-l aduc de acasă și îl pun pe masă și dacă eu sunt președinte de mâine zic executați proiectul meu de țară. Nu.
Monica Mihai: Dar totuși românii trebuie să știe exact viziunea președintelui asupra țării.
Mircea Diaconu: Ba da. În istoria noastră au fost generații care au discutat au așezat argumente până când ele s-au transformat la un moment dat într-un proiect de țară, cum a fost proiectul unirii de exemplu și care a fost pe generații. Alea sunt proiecte de țară. Astea sunt prostii, restul, sunt improvizații politice, iar președintele nu executiv concret, deci el nu poate să zică fac asta, asfaltez și așa mai departe, nu poate să facă asta.
Monica Mihai: Nu, dar poate să traseze anumite linii.
Mircea Diaconu: Ba da. Stați un pic să explic clar. Nu vi l-am adus pentru că lucrez încă la el să-l fac scurt, de o pagină jumătate, că el are multe pagini acum. Nu mă interesează asta, și o să-l fac de o pagină și jumătate în care vor fi noțiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un președinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curățate de ani și ani de zile.

Monica Mihai: Sâmbătă veți face public acest document? Odată ce se lansează oficial campania?
Mircea Diaconu: Normal, că îl termin n-am avut timp până acum, în fine, timpul fizic să pot să stau seara la un moment dat și să mi-l structurez atât de scurt și de dens încât să se înțeleagă simplu și clar. Noțiunea și trei sau patru subdiviziuni. Atât, ca o schemă dacă vreți, de domenii de competențe ale președintelui și care nu au fost atinse de nimeni până acum. Asta nu zic că e descoperirea mea, nu, așa e în Constituție și ele rămân ca niște buruieni. Toată zona asta de mentalități publice, de comportamente publice, nu poți să dai o lege sau să dea parlamentul dar o dă degeaba, că de mâine să avem bun-simț sau să ne comportăm altfel între noi. Sunt zone de tipul ăsta de minima moralia ca să cităm un alt prieten de-al nostru, domnul Pleșu, lăsate în paragină. Și ele produc niște efecte cutremurătoare în toate domeniile, ca un vascularizare rea-negativă care se împrăștie peste tot la om și la nație. Trebuie săpate, refăcute, așezate la locul lor. Poftim, vă dau un exemplu dacă vreți, relația cetățean-stat e grotescă. Senzația cetățeanului este nu departe de ceaușism în care ajunseseră oamenii plătiți prost, disprețuiți, umiliți în fiecare zi, la vremea aia făceam un fel de notam așa din când în când, câte o întâmplare a zilei și se numea, pusesem și un titlu, umilința zilnică. După revoluție m-am oprit n-am mai scris. Dar zilnic simțeai că ceva te umilește, asta era senzația de atunci. La un moment dat am văzut pe unul, trecea cu mașina mă duceam la țară și era un combinat de îngrășăminte sau de ce-o fi fost, furaje, și unul încerca să treacă cu un sac în cârcă peste șosea în partea cealaltă. A văzut farurile și s-a trântit în șanț cu sac cu tot. Și am trecut și mi-a rămas ăla în cap. domnule, ăla încerca și ăla să crească un porc, să suplinească ceva, să mănânce și el de Crăciun ceva, nu te puteai supăra pe unul care pleca cu buzunarele pline de cuie dacă fabrica făcea cuie, sau un furt mărunt ca să poată trăi pentru că statul ăla umilea și îl disprețuia. mă tem că nu suntem departe de chestia asta. Cetățeanul are sentimentul că e vânat, că e disprețuit, vezi efectul ăsta de ”niște fete acolo la Caracal și peste tot, nu ne ocupăm de astea, ne ocupăm de ăia marii nu de” în sensul ăsta. Deci relația cetățean stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră pentru că cetățeanul trebuie să fie partener cu statul, trebuie să fie colaborare perfectă între ei, ca un tot trebuie să ne apărăm la un moment dat ori dacă vine un moment dat din ăla rău cetățeanul are toate motivele să se întoarcă cu spatele, să nu-i pese de ce se întâmplă cu țara lui, cu noi și așa mai departe. E un dezastru chestia asta. Asta trebuie refăcută și nu-i cu lege nu-i cu dă-l afară pe ăla sau pe ălalt, nu e cu altfel. Și asta e competența unui președinte lăsată în paragină. Și vă pot spune o mulțime de subiecte de tipul ăsta , de părăginire de tipul ăsta în zona societății, a națiunii. Plus că, vedeți, citez din Iorga și care se referea, mă rog, într-un moment istoric anumit, era vorba de a reface conștiința de sine nației. Din când în când trebuie să refaci conștiința de sine a nației. Ce înseamnă asta? Cine ești, cine suntem, de ce suntem și așa mai departe, ca un fel de avere, un fel de doză de demnitate pe care o are fiecare om când pleacă el unde pleacă, treaba lui, să culeagă orice pe lume, dar să aibă doza lui de demnitate și de pedigree în clipa în care altcineva, stat sau persoană îl umilește, îl atacă el să se poată apăra. Dacă nu are mărunțișul ăla de demnitate în el, „sunt și eu cineva pe lume, tu nu vorbești așa cu mine”, atunci îl calcă în picioare oriunde și oricine, e nimeni.

Ion Cristoiu: O întrebare care o să vă supere. Mă înșel eu sau omul politic Mircea Diaconu a avut mult mai multe succese în ultimul timp decât actorul Mircea Diaconu?
Mircea Diaconu: Păi de ce să mă supere?
Ion Cristoiu: Păi dacă îi spui asta unui actor se supără.
Mircea Diaconu: Stați un pic, hai să ne înțelegem asupra unui lucru aspect. Până la urmă ce e actoria, este o formă de comunicare…
Ion Cristoiu: A, da, nu mă gândeam la asta…
Mircea Diaconu: Păi da, asta este.
Ion Cristoiu: Am înțeles.
Mircea Diaconu: Deci te așezi în fața.. îți pregătești…
Ion Cristoiu: Deci nu suferiți că nu mai aveți roluri.
Mircea Diaconu: Doamne ferește.
Ion Cristoiu: Ultimul a fost într-un film … Șerban Marinescu. Ați mai jucat în vreun film?
Mircea Diaconu: Nu, dar am refuzat niște filme să știți.
Ion Cristoiu: A, interesant.
Mircea Diaconu: Refuz mai mult decât joc.
Ion Cristoiu: A, eu credeam că nu vă mai invită, ca să vă supăr.
Mircea Diaconu: Ba mă mai invită dar mai rar.
Ion Cristoiu: De ce?
Mircea Diaconu: De bătrâni e vorba mai târziu, sunt niște tați care trebuie jucați, tații sunt mai puțini…
Ion Cristoiu: A, bună, noi nu avem repertoriu decât din ăsta, și apropo înainte de răspunde, de ce nu ați jucat și roluri fioroase, pe Richard al III vi s-a propus vreodată? Adică ceva din ăsta …
Mircea Diaconu: Nu, dar am jucat Criminali. Am jucat unul care omora un om.
Ion Cristoiu: Deci puteți să fiți și în rol de criminal.
Mircea Diaconu: Păi, da, domnule când l-am jucat…
Ion Cristoiu: Era un criminal de treabă.
Mircea Diaconu: Nu numai asta, dar trebuie să-l înțelegi până și pe ăla, că nu-l poți juca dacă nu poți să-l înțelegi. Am jucat un contabil de CAP, o jigodie de nedescris în tandem cu Amza Pelea care președintele CAP-ului și eu eram contabilul șef. Voiam amândoi să-l înfundăm pe unul care era inginer șef tânăr și frumos și drăguț și nu știu ce și complotam să-l radem pe ăla și ca să pot face personajul nu m-am spălat pe cap o lună de zile, ca să am senzația că sunt slinos. Că nu, la imagine nu se vedea neapărat diferența, dar să am sentimentul eu în capul meu, în sinea mea că sunt slinos și mergeam puțin aplecat așa și când aveam de vorbit cu cineva mă băgam până la doi centimetri de gura lui, adică în el ceea ce este absolut scârbos.
Ion Cristoiu: Nu în film, în realitate?
Mircea Diaconu: În personaj.
Ion Cristoiu: Ca personaj.
Mircea Diaconu: Absolut așa. Ca personaj și în buzunarul ăla al costumului meu pusesem o sută de lei și în timp ce vorbeam sau trăiam pe acolo ca personaj băgam mâna în buzunar și frecam banii ăia. Astea au fost reperele mele de jigodie cumva, adică trebuie să mă pun în postura aia. Ați înțeles, asta încerc să…

Ion Cristoiu: Mai trebuie să vă mai puneți în postura de președinte. Ce-o să puneți în buzunar?
Mircea Diaconu: Nu pun nimic în buzunar.
Monica Mihai: O să vedem pe zece noiembrie dacă și românii vor fi de acord să dea un vot de încredere.
Mircea Diaconu: Pe zece e prima rundă.
Monica Mihai: Pe zece e abia prima rundă pe douăzeci și patru runda a doua.
Mircea Diaconu: Eu mai zic ceva ca să vă amuz un pic sau să fiu și autoironic, de turul întâi cred că e greu turul întâi, turul doi este și mai greu, dar cel mai frică mi-e de turul trei.

Monica Mihai: Vă mulțumim foarte mult că ați acceptat să stați de vorbă cu noi în această seară, o să vă urmărim și programul în momentul în care veți publica acel rezumat al programului dumneavoastră. Domnul Cristoiu, vă mulțumesc pentru ediția specială din această seară, doamnelor și domnilor până la ediția viitoare la revedere.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Începînd de a doua zi după al doilea tur, dușmanul de moarte al PNL va fi USR și nu PSD

Emisiunea Gândurile lui Cristoiu, joi, 14 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi