Misteriosul tovarăş Raul Castro

1. Fidel Castro se retrage strategic

31 iulie 2006, seara.
Televiziunea cubaneză îşi întrerupe programul obişnuit pentru a difuza un Comunicat al lui Fidel Castro către poporul cubanez.
Prin intermediul acestui document, citit de Carlos Valenciaga, secretarul său, El Comandante en Jefe declară poporului cubanez că renunţă provizoriu la prerogativele sale de şef de stat şi de şef al Armatei, pentru a putea face „o operaţie chirurgicală complicată”, urmată, în chip firesc, de „mai multe săptămîni de repaos obligatoriu”.

L-a constrîns la această operaţie „o criză intestinală violentă însoţită de sîngerări continue” ivită ca urmare a unei epuizări:
„Efortul enorm pe care l-au implicat călătoria în Argentina, unde am asistat la Reuniunea MERCOSUR de la Cordoba, am participat la închiderea Reuniunii popoarelor la Universitatea istorică a oraşului şi am vizitat Alta Gracia, oraşul în care Che a petrecut o parte din copilăria sa, apoi, abia întors în Cuba, prezenţa la comemorarea unei noi aniversări a atacului asupra cazărmilor Moncada şi Carlos Manuel de Cepédes, la 26 iulie în provinciile Granma şi Holguin, altfel spus, mai multe zile de muncă neîntreruptă, fără aproape de loc un moment de somn, au provocat o oboseală extremă şi mi-au zdruncinat sănătatea, care a rezistat pînă atunci la toate încercările”.

Săptămînile de repaos obligatoriu, depărtat de responsabilităţi şi funcţii, n-ar trebui să ducă în chip automat la o delegare a puterilor.
Fidel Castro o face însă.
Şi dintr-un simplu motiv:
„Guvernul Statelor Unite a fluturat ameninţări contra patriei noastre în caz că ar surveni împrejurări precum cele de faţă”.

Se impun, aşadar, măsuri pentru ca SUA, aflînd că el nu-şi mai poate îndeplini îndatoririle, să nu atace Cuba.
Fidel Castro susţine că vizita în Argentina şi participarea la Comemorarea lui 26 iulie 1953 i-au provocat o oboseală extremă.
Judecînd însă după responsabilităţile pe care le deleagă cu titlu provizoriu, nu era nevoie de aceste momente pentru a obosi mai tare ca de obicei.
Ajungea îndeplinirea funcţiilor şi a responsabilităţilor cerute de funcţiile deţinute pînă atunci.

Funcţiile acestea sînt delegate astfel:

• Prim-secretar al PCC (tovarăşului Raul Castro).
• Comandant şef al „eroicelor Forţe Armate Revoluţionare” (tot lui Raul Castro).
• Principal promotor al Programului naţional şi internaţional de sănătate publică (tovarăşului José Ramon Balaguer Cabrera, membru al Biroului Politic şi ministru al Sănătăţii Publice).
• Principal promotor al Programului naţional şi internaţional de educaţie (tovarăşilor José Ramon Machada Ventura şi Esteban Lazo Hernandez, membri ai Biroului Politic).
• Principal promotor al Programului naţional de revoluţie energetică în Cuba şi de cooperare cu alte ţări în acest domeniu (tovarăşului Carlos Lage Devila, membru al Biroului Politic şi secretar al Comitetului Executiv al Consiliului de Miniştri).

Din Comunicat lipseşte cea mai grea povară pentru obositul Fidel Castro:
Atribuţiile de preşedinte al Consiliului de Stat, altfel spus, de şef al statului.

Fiind vorba de atribuţii extrem de grele, a socotit El Comandante en Jefe că trebuie să se sacrifice, păstrîndu-le, chiar şi dacă medicii i-au recomandat repaos absolut?
Evident, nu.
Şi atribuţiile de şef de stat au fost delegate.
N-a fost nevoie însă de precizări în Comunicat, deoarece ele au trecut la Raul Castro în virtutea articolului 94 din Constituţia cubaneză:
„În caz de absenţă, de maladie sau de deces al preşedintelui Consiliului de Stat, atribuţiile acestuia sînt asumate de primul vicepreşedinte”.

De Raul Castro, aşadar, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Stat.
După cîteva indicaţii date celor care urmează să-i preia atribuţiile (să acorde o atenţie deosebită Conferinţei de la Havana a Mişcării Ţărilor Nealiniate – de la 11 la 16 septembrie 2006 –; să amîne aniversarea implinirii de către el a vîrstei de 80 de ani din 13 august la 2 decembrie, cînd se va sărbători cea de-a 50-a Aniversare a debarcării în insulă a rebelilor), Castro îşi exprimă încrederea că poporul cubanez şi Revoluţia vor lupta pînă la ultima picătură de sînge pentru a se apăra.
De imperialismul american, fireşte.

Şi ca să le insufle putere de a rezista oricărei agresiuni, Marele Obosit încheie astfel prin intermediul secretarului său:

„Imperialismul nu va putea niciodată zdrobi Cuba!
Bătălia de idei va continua!
Trăiască Patria!
Trăiască Revoluţia!
Trăiască socialismul!
Pînă la victorie, pentru totdeauna!”

Discursurile lui Castro se termină, în mod obişnuit, cu sloganul, Patria sau moartea! lansat 1960, după explozia vasului La Couvre în portul Havana, pe 4 martie 1960.
De înţeles de ce nu l-a folosit şi în acest Comunicat.
Avînd în vedere starea sa de sănătate, chestia cu moartea suna ca dracu!
Din clipa difuzării acestui text, nu numai în Cuba, dar şi întreaga Americă Latină, au prins să umble fel de fel de zvonuri.
Cum era şi de aşteptat cel mai insistent şoptea că Fidel Castro ar fi, de fapt, mort demult şi că Documentul din 31 iulie 2006 era o şmecherie a lui Raul Castro.

Pentru a-l contracara, Castro a făcut să apară la televiziunea cubaneză cîteva casete video care-l surprindeau pe patul de spital.
Sîntem însă în Caraibe, împărăţia fantasticului devenit realitate cotidiană.
Simţind că nici înregistrările nu conving, Fidel Castro face să i se audă vocea.

(Va urma)