Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Mituri demistificate

Când vorbim despre nutrienți, trebuie să luăm în calcul nu doar cantitatea, ci și calitatea și respectiv biodisponibilitatea (rata de absorbție). Dacă ne referim la proteine, trebuie să recunoaștem că cele mai bune combinații includ și surse de origine animală, de exemplu: cartofi cu ouă, leguminoase cu ou, lapte cu grâu, ou cu grâu etc. Anticipez protestele acelora care au ceva împotriva laptelui (lactoza!), a grâului (glutenul!) și mai ales a ouălor (colesterolul!) și încerc să vin cu lămuriri. Am ales aceste trei alimente pe de o parte pentru că reprezintă unele dintre cele mai vechi și mai bogate surse de hrană utilizate de omenirea devenită sedentară și pe de altă parte fiindcă puține alimente par să fi declanșat atâtea controverse și dispute și să fi cunoscut atâtea (re)abilitări cum au făcut-o ele. Și, cum era și de așteptat, toate acestea au alimentat ideile inovatoare ale industriei și au umplut buzunarele profitorilor până la refuz. Și când te gândești că ne naștem dintr-un ou, suntem hrăniți la venirea pe lume cu un aliment viu și complet – laptele – și ne rugăm la Tatăl Nostru să ne dea pâinea cea de toate zilele. Cu ce ne-au greșit? Sau eroarea este de partea noastră?

Despre lapte aflăm una caldă și una rece cumulate aproape într-o singură frază. Aflăm de la producători că ne face „mari”, ne întărește oasele și ne menține sănătoși și aflăm numaidecât și în ce condiții cele afirmate mai sus își păstrează valabilitatea de la cei care s-au specializat în transformarea acelui aliment viu și atât de hrănitor într-unul degresat, delactozat, sterilizat, îmbogățit cu proteine, calciu și vitamină D produse în laborator, modificat genetic, omorât de-a binelea și făcut să dureze mai multe luni chiar și în afara frigiderului. Alții, care nu au de-a face nici cu una, nici cu alta – ci doar cu propagarea ideii de „lapte vegetal” – susțin fără menajamente că laptele animal ne îmbolnăvește și ne grăbește sfârșitul. Cine are dreptate?

Pentru cei care se întreabă ce spun studiile despre toate astea: Există studii care confirmă și studii care infirmă toate cele de mai sus și încă multe altele, pe care nu le pot enumera aici din lipsă de spațiu. Motiv pentru care nu voi cita niciunul, ci voi încerca să caut răspunsuri în cunoștințele de bază despre fiziologie și metabolism. Poate că singurul lucru care și-a dovedit valabilitatea este acela că fiecare este ceea ce consumă și ce-i sădește și cultivă consumul în grădina proprie care este mucoasa intestinului, acolo unde trăiesc acele vietăți microscopice care au atât de multe de spus restului organismului. Cu ele ar trebui să conlucreze și să poarte „tratative” fiecare dintre noi. Dar cum de-a ajuns un aliment cu o compoziție ideală să fie acuzat de atâtea neajunsuri: de la acnee, diaree, tuse și alergii, la diabet, osteoporoză, infecții, cancer și moarte prematură? Că doar se știe și e de necontestat că laptele matern nu numai că are o compoziție inegalabilă (conținând tot ce-i este necesar unei ființe nou apărute pe lume, de la vitamine, anticorpi și celule imunitare la hormoni și factori de creștere), dar se și modifică automat, adaptându-se ca prin minune sexului copilului, geneticii, fazei de creștere sau factorilor de mediu.

Valabil și pentru laptele celorlalte specii, la care recurg și oamenii. Până când se confruntă cu neplăceri sau cu informații despre acele neajunsuri. Laptele de vacă dispune de multe substanțe nutritive esențiale în hrana oamenilor (dacă luăm numai acizii grași, găsim în jur de 400 de tipuri). Ce-i drept, omul este singura specie care continuă să consume lapte (de la o altă specie) și după ce a fost înțărcat. Face asta însă de cel puțin 7.500 de ani. S-ar fi menținut laptele ca aliment de bază, dacă n-ar fi fost tolerat de organism? Dacă e să dăm crezare cercetărilor, pare-se că la începuturi intestinul uman nu a fost prea încântat de lactoza (zahărul) din lapte, pe care n-o putea digera, din lipsa unei enzime pe nume lactază. Mi-e greu să cred însă că a fost un fenomen generalizat, fiindcă însuși laptele matern (uman) conține lactoză, ba chiar într-o concentrație superioară (7%) celorlalte specii.

Se mai știe și că sugarii, cu excepții extrem de rare – boli genetice –, produc mari cantități din enzima capabilă să descompună lactoza și că producția ei se reduce la o zecime odată cu introducerea diversificării. (Ceea ce este cât se poate de logic!) Cu vârsta, se spune, unii își pierd definitiv acea enzimă, motiv pentru care își sistează și consumul de lapte. Mai cu seamă Africa și o parte a Asiei par să aibă probleme cu digestia laptelui dulce, bogat în lactoză. S-au depistat și gradiente între zone geografice și etnii. S-au căutat explicații și s-au găsit în… mutații genetice, care permit popoarelor nordice și Australiei să digere în continuare lactoza. Dar care să fi fost motivul producerii acelor mutații? Se presupune că ele s-ar fi datorat creșterii animalelor și folosiri implicite a laptelui în alimentație, situații în care mutațiile respective ar fi favorizat adaptarea și ar fi facilitat supraviețuirea, în perioade de mari lipsuri. Un lucru pe care însă nu-l observăm astăzi în Africa!

Dacă-i așa, atunci ce-a fost mai întâi? Oul sau găina? Faptul că în bucătăria asiatică nu prea găsim lactate e… cauza sau efectul? E oare posibil ca în țări precum Thailanda aproape toți copiii și adolescenții să devină intoleranți, după ce au crescut mai bine de un an cu laptele matern, sau motivul „intoleranței” este faptul că lactatele nu-și află locul pe lista meniurilor? Pentru ce ar continua corpul să producă o enzimă cu care nu (mai) are ce face? Mutație sau nu, fenomenul intoleranței la lactoză s-a răspândit destul de mult, ajungând să fie cea mai frecventă intoleranță alimentară din lume. Conform estimărilor, aproape trei sferturi din populația globului (în Europa un sfert din populație) se află în imposibilitatea de a digera lactoza. Se fac testări peste testări și se (re)modelează hărți geografice ale intoleranței la lactoză, hărți care adeseori se suprapun peste acelea ale obiceiului de a consuma sau nu lactate.

Despre lactoză se știu însă și alte lucruri, extrem de utile și de interesante, dar pe care le dăm uitării sau deoparte atunci când punem etichete de intoleranțe. Aflăm că era și este folosită de industria alimentară, farmaceutică și de medici pentru efectele benefice asupra digestiei și metabolismului. Aflăm că „mana laptelui”, extrasă din zer, era cunoscută în secolul XVII pentru efectele sale de calmare a crampelor și iritațiilor tubului digestiv. Când să fi ajuns să provoace chiar ea crampe și iritații, și de ce? Pare-se că problemele nu sunt date atât de lactoza care ajunge nedescompusă de enzimă în intestinul gros, cât de flora microbiană de acolo care se ocupă, la rândul ei, de metabolizarea acelui dizaharid. Dacă acea floră e compusă din bacterii „bune” pentru digestie precum lactobacilii, atunci totul decurge fără impedimente, ba chiar cu efect benefic pentru microbiom (prin ușoara aciditate creată) și sănătate. Dacă, în locul ei, s-a instalat o altă floră, metabolizarea se face pe alte căi, cu producere de gaze, retenție de apă, distensie abdominală și simptomele care rezultă din ele: grețuri, balonări, crampe, diaree.

Vestea bună este că de multe ori se poate ajunge la (re)popularea colonului cu flora trebuincioasă, pentru care lactoza și produsele rezultate din metabolizarea acesteia reprezintă sursa de hrană. Așa se face că lactoza contribuie (în circa 10-20 de zile) la restabilirea florei microbiene decimate de o terapie cu antibiotice sau de o infecție digestivă și are efect pozitiv indirect asupra sistemului imunitar. Majoritatea oamenilor însă nu se preocupă de acea floră, ci se mulțumesc cu flora înlocuitoare (de putrefacție) și cu evitarea strictă a produselor care conțin lactoză. Lactoza din hrană mai are însă și alte efecte pozitive! De pildă, absorbția calciului, atât de necesar metabolismului osos. Acidul lactic rezultat din descompunerea lactozei și pH-ul acid creat de el crește biodisponibilitatea calciului, magneziului și a fosfaților și face scheletul mai robust, schelet care s-a dovedit a fi mult mai rarefiat la persoanele „intolerante” și care evită consecvent lactoza. Vești bune și pentru profilaxia cariilor dentare, întrucât bacteriile cariogene nu pot folosi lactoza ca sursă de energie atât de ușor pe cât folosesc glucoza sau zahărul. Valabil și pentru diabetici, la care lactoza conduce la creșteri mai puțin spectaculoase ale glicemiei comparativ cu zahărul obișnuit.

Ar fi cazul să știm și că acea intoleranță – pe care o „diagnosticăm” mult mai frecvent decât este ea prezentă în realitate – poate să plece și de la tot felul de perturbări ale stării de sănătate a mucoasei intestinale (de pildă intoleranța la gluten), de la boli inflamatorii cronice, infecții, folosirea fără rost a antibioticelor care decimează flora sănătoasă, aducând în loc bacterii nocive. Să știm că nu întotdeauna e vorba de intoleranța la lactoză, atunci când laptele ne creează probleme (una dintre ele ar fi alergia la proteine, dar nu e singura). Dovada indirectă ne-o oferă cazurile de „vindecare”, în care producția de lactază se reia și toleranța la lactoză se reinstalează odată cu înlăturarea cauzei și restabilirea compoziției florei intestinale, capabile să descompună lactoza fără să producă prea multe gaze supărătoare.

Dar să lăsăm intoleranța la lactoză, fiindcă oricum i s-a găsit un „leac” sau chiar mai multe. Acolo unde se dorește totuși consumul de lactate – în ciuda intoleranței –, industria farma pune la dispoziție tablete care conțin enzima necesară, iar cea alimentară produse fără lactoză. Sau, și mai simplu, se recurge la produse precum untul, cașcavalul, brânzeturi, iaurt sau lapte acru, care nu conțin lactoza în cantități prea mari. Problemele laptelui nu se opresc însă aici, ci continuă, el fiind acuzat de o mulțime de neajunsuri. I se aduce până și acuzația supremă, aceea de a ne scurta viața. Referitor la „efectele negative” ale laptelui există nenumărate studii ale căror concluzii se bat cap în cap și care de cele mai multe ori „demonstrează” nu cauzalitatea, așa cum ar fi corect, ci corelația. Or, a „constata” că osteoporoza e mai frecventă la femei după menopauză consumatoare de lactate… dovedește cel mult lipsa de profesionalism, dacă nu se iau în calcul și alte circumstanțe (de pildă sedentarismul ori hrana nehrănitoare), care să nu fie doar simple coincidențe, cum ar putea fi cea de mai sus. Cert este că toate studiile – sponsorizate sau nu de insațietatea concernelor – sunt predispuse erorilor.

Una dintre probleme – care s-a dovedit a fi reală – este alergia la proteinele din lapte, un fenomen confundat adeseori cu intoleranța la lactoză. Intoleranța nu implică nemijlocit sistemul imunitar, dar în cazul alergiei apar o reacție exagerată și tulburări din categoria celor menționate mai sus. În loc să se concentreze pe detectarea cauzelor alergiei, industria a reacționat prompt și a intervenit cu laptele vegan, care înlocuiește proteinele animale cu unele vegetale din soia, migdale sau ovăz. Cine ne poate oferi garanția că acele proteine se vor comporta altfel – fiziologic, metabolic și imunologic – decât cele animale? Dacă ne uităm la cât de „ecologic” se cultivă plantele! Nu mai vorbim de supliciile tehnologice pe care le îndură pe banda de producție. Incriminarea laptelui se extinde și la lucruri care n-au putut fi demonstrate prin studii serioase, ci doar în baza unor indicii. A presupune că laptele poate produce cancer, doar pentru că el conține niște fragmente de micro-ARN ori hormoni de creștere, e prea puțin, dar despre asta vom mai vorbi.

De dovedit – inclusiv prin studii – s-a dovedit că, cu cât e mai mare gradul de prelucrare (încingere, pasteurizare, omogenizare), cu atât mai des se constată efecte nocive asupra organismului uman. Nedovedit rămâne totuși dacă acele efecte se datorează exclusiv laptelui sau stilului general de viață. Posibil și ca, atunci când apar probleme, ele să fie cauzate de chimicalele din hrana animalelor, o hrană care se abate mult de la cea naturală. Ori de condițiile de viață inimaginabile ale acelor vietăți transformate în fabrici de lapte. Ce-i drept, conservanții chimici sunt interziși pentru produsele lactate. Se pune însă întrebarea dacă metodele aflate în uz sunt mai puțin nocive. Bunăoară supraîncingerea laptelui la peste 135°C, care îl transformă definitiv într-un produs mort, cu un termen de valabilitate incredibil de lung (mai multe luni). Când se strică, acest lapte devine mucilaginos, are gust amar și miros de mucegai, dar nu se acrește și nu fermentează, fiindcă nu mai are nici urmă de viață și de vietate în el.

În timp ce maltratăm sau dăm deoparte alimente care au stat la baza alimentației zeci de mii de ani, ne încropim la repezeală în laboratoare altele noi, pe care le acceptăm fără să clipim, oferindu-ne cu plăcere și de bunăvoie cobai pentru industrie. Sigur că se poate trăi sănătos și fără lapte și lactate, dar e nedrept și neserios să aruncăm învinuiri nefondate asupra unui aliment atunci când cauzele problemelor noastre se află de fapt altundeva. O să vedem în articolele următoare și alte nedreptăți și învinuiri aduse laptelui, dar și altor alimente, precum și consecințele diversiunilor create de producători, care se bazează pe delăsarea consumatorilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Mituri demistificate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *