Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Nero – cîntat de Popor, pentru că și-a ucis mama

Geniul lui Tacitus atinge culmea în descrierea nebuniilor lui Nero. Printre altele, Nero se decide să-și omoare mama, pe Agrippina, cea care-l otrăvise pe Claudiu, bărbatu-său, pentru a ajunge mamă de Împărat și, mai ales, îndeosebi Conducătoarea de fapt a Imperiului. Ca și Livia în cazul lui Tiberius, ea pariază pe nevolnicia fiului (Nero e un adolescent timid, complexat, pierdut în obsesia de a fi mare artist). Numai că la fel ca în cazul lui Tiberius, parvenirea la Putere schimbă din temelii persoana lui Nero. Captiv și el a unei camarile, conduse de Seneca (e mai mult decît ciudat că nu s-a băgat de seamă pînă acum că Seneca era și el bolnav de putere, postura de dascăl al lui Nero ținînd de sanșa de a conduce practic Roma), Nero urmărește cu suspiciune agitația Agrippinei, care ajunge la un moment dat să-și piardă mințile suficient de tare ca să amenințe fățiș. Devenit criminal, nevolnicul decide să-și omoare mama. Punerea la cale cu o navă care trebuia să se scufunde eșuează. Secvența trimite la Istoria ca telenovelă. Pe vas Agrippinna e însoțită de Acerronia, o femeie bogată, apropiată de ea, printre puținele care rămîn lîngă Agrippina după căderea în dizgrație. Cele două se aruncă în mare. Acerronia, convinsă că e un accident, pentru a se salva, strigă că ea e Agrippina. Rezultatul?

„Însă Acerronia – în vreme ce striga, din neprevedere, că ea este Agrippina şi să se vină în ajutorul mamei împăratului – fu ucisă cu prăjinile şi vîslele şi cu orice unealtă bună de aruncat, pe care întîmplarea le pusese marinarilor la îndemînă; Agrippina, deşi nu suflase o vorbă şi din această pricină nu fusese recunoscută, cu toate acestea fu rănită la umăr. Înotînd apoi şi ajutîndu-se de bărcile unor pescari întîlniţi, ajunse pe lacul Lucrinum şi se duse de aici în casa ei de la ţară.”

Asta se chema, în cazul Acerroniei, prietenia cu Agrippina. Numai că nici Agrippina nu se lasă mai prejos decît Acerronia în materie de ticăloșie. După ce scapă cu viață, potrivit lui Tacitus, Agrippina „dă poruncă apoi să se caute testamentul Acerroniei și să i se pună pecetea pe bunuri; numai că acest lucru l-a făcut fără prefăcătorie”.

Pînă la urmă Nero își ucide mama. Tacitus ne atrage din nou atenția asupra Istoriei ca telenovelă:

„Încă cu mulți ani mai înainte, Agrippina fusese încredinţată că ea va sfîrşi în chipul acesta, însă ea nu dăduse nici o însemnătate acestui fapt. Într-adevăr, întrebînd nişte prezicători chaldeeni în privinţa sfîrşitului lui Nero, aceştia îi răspunseseră: ,«El va împărăţi, dar îşi va ucide şi mama», şi atunci ea le-a replicat: «S-o ucidă, numai pe tron să rămînă».”

Chiar dacă e vorba de maică-sa, o mamă care nu pregetase să-și ucidă soțul pentru a-i deschide calea fiului spre Putere, crima e mult mai prejos în ticăloșie umană decît reacția Poporului la știrea privind asasinarea mamei de către fiu. Potrivit lui Tacitus, Nero, altfel un complexat vecin cu epilepticul, se teme de reacția Poporului la ceea ce comisese. Se teme degeaba. Poporul, Senatul îi înalță cîntări pentru asasinat:

„Însă cezarul şi-a dat seama de nemaipomenita grozăvie a crimei sale numai după ce-o săvîrşise. În tot restul nopţii sta cînd încremenit şi mut, cînd tresărind de mai multe ori de groază şi cu mintea rătăcită, aștepta cu nelinişte zorile, ca şi cum acestea i-ar fi adus pieirea. Nero şi-a revenit în fire numai cînd, din îndemnul lui Burrus, începură să se audă cele dintîi linguşiri din partea centurionilor şi tribunilor, care îi strîngeau mîna felicitîndu-l că a scăpat de o primejdie neprevăzută şi de fărădelegea mamei lui. După aceea prietenii lui merseră la temple, şi, pornind de la pilda acestora, municipiile cele mai apropiate din Campania îşi manifestau bucuria lor prin jertfe şi delegaţii. (…)

Cu toate acestea, fruntaşii statului se luau la întrecere care mai de care, cu o rîvnă ciudată, decretînd oficierea unor rugăciuni publice în toate templele în faţa statuilor zeilor şi stabilind ca sărbătorile Quinquatrus, în vremea cărora fuseseră descoperite acele uneltiri, să fie comemorate prin jocuri anuale.

S-a mai hotărît ridicarea unei statui de aur a Minervei în curie şi, alături de ea, bustul împăratului; în schimb, ziua de naştere a Agrippinei să fie socotită între zilele nefaste. (…)

Cu toate cele arătate, Nero zăbovea prin orașele Campaniei, frămîntîndu-se în ce chip să-şi facă apariţia în Roma: va mai găsi oare senatul dispus să se plece în faţa sa? Poporul îl va primi oare cu dragoste? Cei mai netrebnici din juru-i, care răsăriseră ca ciupercile mai mulţi ca la oricare curte regală, i-au dat asigurări că numele Agrippinei e urît şi că în urma morţii ei poporul îl iubeşte tot mai mult pe Nero; de aceea să vină fără frică la Roma şi să vadă de cîtă cinstire se bucură el în ochii poporului: ca urmare, ei cer să pornească la drum înaintea lui. Într-adevăr, aceştia găsesc o atmosferă mai prielnică decît îi făgăduiseră. Lui Nero îi ies în întîmpinare triburile romane, senatul în ţinută de sărbătoare, convoiuri de soţii şi copii rînduiţi după vîrstă şi sex, iar pe unde trebuia Nero să treacă fură ridicate tribune cu trepte ca pentru spectacole, aşa cum sînt primite alaiurile triumfale. Din această pricină, plin de trufie. Întocmai ca unul care-şi sărbătoreşte triumful asupra unui popor căzut în robie.

Nero intră ca un învingător în Capitoliu, îşi organiză slujbe de mulţumiri publice, bălăcindu-se în tot soiul de desfrîuri, care, deşi greu strunite şi pînă acum, totuşi întîrziaseră să se reverse datorită unui anumit respect faţă de mama lui.”

Să mai spună cineva că istoria nu e marele nostru prozator!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Nero – cîntat de Popor, pentru că și-a ucis mama”

  • Buna seara Mastre,
    Tiberius Claudius Drusus Nero Germanicus, schilodul, balbaitul, nerodul familiei, pe care nici unul dintre ambitioasele sale rude insetate se sange nu a socotit ca merita a-si da osteneala de a-l executa, de a-l otravi, de a-l impinge la sinucidere, de a-l trimite in surghiun intr-o insula pustie ori de a-l lasa sa piara de foame- dupa deprinderea cu care toti se descotoroseau unii de altii- cum de s-a facut, spuneam ca eu le-am supravietuit tutorora, pana si smintitului meu nepot Gaius Caligula, pomenindu-ma intr-o zi si proclamat pe nepusa masa Imparat de catre caporalii si sutasii din garda palatului.

    Editura Albatros, anul 1979, sub semnaturalui Robert Graves autor al romanului CLAUDIUS ZEUL, in romaneste de N. STEINHARDT.
    Cu stima !!

  • Am cumparat si am citit acum 5 luni ‘Istorii’ de Tacitus. A fost extraordinara. Sunt programator si am 43 de ani. M-am hotarat acum un an sa citesc Herodot si alti scriitori antici pentru ca ma saturasem sa ascult la TV lectii despre ce este drept sau ce este strimb de la analisti politici care ori citau pe jumate ori inexact pe Platon, Herodot etc. De aceea m-am hotart sa nu mai ascult pe X, care imi spune ce crede el ca a spus Platon si sa citesc direct ce a scris Platon ca sa pot efectiv sa judec cu adevarat ce pretinde unu sau altul.
    Am rams socat de diferenta intre ce ni se toarna la TV si ce am descoperit ca au scris cu adevarat acesti scriitori. Am descoperit ca noi romanii nici nu stim ce inseamna democratia. Efectv noi avem senzatia ca stim. Democratia nu inseamna ca votam din 4 in 4 ani pe cineva si ala face ce-l taie capu. El trebuie sa faca ce vrem noi. El/ei trebuie efectiv sa dea socoteala la ce il/ii insarcinam noi sa faca. Asta este definitia democratiei direct de la Atena care a inventat acest sistem si nu surogatele care ni se prezinta la TV. Nu stim ce inseamna politica. Credem ca politica inseamna doar ce fac partidele. Politica este orice activitate pe care o colectivitate a unui oras/polis sau stat hotaraste sa o desfasoare , inautru si in afara lui: politica de igiena, politica militara, politica de educatie, politica legislativa, politica juridica a unui oras sau stat etc.

  • Seneca , un fel de „intelectuial al lui Basescu ” ?

  • Nu degeaba suna ca o telenovela, peste cateva sute de ani cand se va citi despre perioada curenta probabil vor afla despre Romania „educata”, despre „grija” statului fata de riscul de separare a copiilor, despre reusitele liderilor de a trece cu bine peste cea mai mare „molima” care bantuia prin mall-uri si supermarketuri etc.
    Asa si cu telenovela lui Nero cine stie ce a fost de fapt atunci, istoria e scrisa de propagandisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *