Nimeni nu-și asumă responsabilitatea Marelui Abator

Documentîndu-mă despre Primul Război Mondial, ajung în chip obligatoriu la cărțoaiele România în Primul Război Mondial. 1916-1919, publicate de Serviciul Istoric al Ministerului Apărării Naționale, Marele Stat Major. Mi-au fost făcute cadou de un fost ministrul al Apărării Naționale. Cum le-am primit, așa le-am pus pe raft, încredințat că acolo vor muri. Iată-mă acum suit pe scară ca să le iau pe cele trei, cîte deosebesc pe raftul de cărți despre Primul Război Mondial și Marea Unire. Le iau la mînă febril, încă suit pe scară. Și descopăr că cele trei volume nu ajung pînă la bătălia de la Măgura Odobeștilor. Asta, deoarece, mai e – cred eu – volumul trei, partea a doua. Îmi amintesc că am la Găgești un volum din serie, dus în strădania de a mai degaja biblioteca de acasă. Deși e tîrziu îl sun pe Andrei, ca să meargă în magazie și să vadă despre ce volum e vorba. Îmi promite că se va duce a doua zi. A doua zi îmi citește la telefon că e vorba de volumul unu și doi. Și eu care eram gata să-l pun să citească paginile despre asaltul asupra Măgurii Odobeștilor!

De cum ajung la BAR, mă duc glonț la catalog. În prealabil, pun la cale împreună cu un angajat al Bibliotecii aducerea de la Depozitul de dubluri a unui exemplar din Săptămîna ilustrată, cel dedicat vizitei Împăratului german în România. Un singur exemplar, deoarece i s-a spus că acolo revista n-a fost legată, ca altele. După ce reușesc să-l conving să nu-mi ia de pe masă revista Episcopiei militare, tot de acolo adusă, pornesc în aventura numită căutarea cărților editate de Serviciul Istoric. Mai întîi descopăr și cer la sală Putna Zeitung, publicația în limba germană scoasă de nemți în 1917 și 1918, cît au stat în jumătate din județul Putna. Bag seamă că e doar anul 1918. Scriu însă pe fișă 1917-1918, în speranța că au și anul 1917. La sală mi se aduce, firește, doar anul 1918. Trec apoi la Wilhelm al II-lea. Raționamentul meu e de bun-simț. E imposibil să nu găsesc o carte despre viața Împăratului, care carte e imposibil să nu conțină ceva despre vizita în România sau măcar vizita pe front în alte zone. Cu chiu cu vai, dau peste: „Les Discours de Guillaume II pendant la guerre. Recuellis” par Mme Marie Méring, Editions Bossard, 1918.

Găsesc aici de toate. Nu însă și discursul de la Focșani. Rețin însă pentru un posibil eseu despre ipocrizia ca esență a politicii primele rînduri din discursul de după Declararea pericolului de Război ținut pe 31 iulie 1914 în fața mulțimii adunate pe Unter den Linden, la Berlin, aduse aici de veste. Împăratul vorbește din balcon:

„E o zi grea pentru Germania. Din toate părțile, invidioși ne forțează la legitimă apărare; ni se pune sabia în mînă.”

Așadar, nu Germania a provocat Războiul, ci dușmanii Germaniei: Franța, Rusia. La fel ziceau și rușii și francezii. La fel a zis și Hitler. La fel a zis și Stalin. Nimeni nu-și asumă responsabilitatea marelui Abator. Toți dau vina pe ceilalți.
Nu e noutate pentru mine nici avertizarea adresată nemților că nu va fi ușor:

„Un război va cere poporului german enorme sacrificii, în bunuri materiale și în vieți; dar noi vom arăta inamicilor noștri cît de costisitor e să ataci Germania.”

Strădania mea de a găsi o referire la România e zadarnică . Nici măcar cînd România intră în Război împotriva Germaniei.

Biografia Guillaume II, variantă franceză din 1927 a cărții semnate de Emil Ludwig. Nici aici nu dau peste vreo referire la vizita în România. Mari speranțe îmi pun din clipa comandării la sală în Mémoires de Guillaume II, carte apărută la Paris după varianta nemțească, desigur. Nimic despre călătoria în România, cum de altfel nimic despre călătoriile pe front. Rețin efortul fostului Împărat de a convinge că nu Germania a provocat Conflagrația:

„Mărturii nenumărate demonstrează că deja în primăvara și vara lui 1914, în timp ce la noi nimeni nu se gândea la atacarea de către Antanta, războiul se pregătea în Rusia, în Franța, în Belgia și în Anglia. Dovezile cele mai semnificative care mi-au fost cunoscute au fost strînse de mine în Tabloul de istorie comparată pe care l-am alcătuit personal. Aș vrea să citez aici doar cîteva dintre unele alese de mine dintr-un număr considerabil.”

*

Ce scriam pe 10 martie 2014: Crin Antonescu a pierdut războiul mediatic

Duminică seara, am susținut la Realitatea Tv că liderul PNL, Crin Antonescu, a pierdut războiul mediatic. Cu excepția, poate, a Realității Tv, televiziunile de știri sunt în mîna lui Victor Ponta. Realitate explicabilă printre altele și pentru că Victor Ponta dispune, grație banilor negri care circulă prin sediile PSD, de sume însemnate ce pot fi date pe sub mînă. Falimentare din chiar clipa înființării lor, televiziunile de știri nu-și pot permite să dispară de pe scena mediatică de dragul adevărului, știut fiind că, vorba unui mogul mai pirpiriu, adevărul nu ține de foame.

Cineva care semnează Rodica Otelea, și care mă trage de urechi și mă tutuie, deși nu-mi amintesc să fi păzit vacile împreună, a reacționat pe cristoiublog.ro astfel: „Ai spus la RealitateaTV ca televiziunile de stiri vor avea un rol important in nov. Sa le numaram: B1, Realitatea, Nasul, Digi24 -anti Ponta; Antena 3 , RTV – pro Ponta.”

La o primă vedere, așa e. Cine se pricepe cît de cît la așternuturile presei, își dă seama însă că lucrurile nu stau chiar așa. Televiziunile de știri se împart în:

1. Cele angajate fățiș în promovarea intereselor lui Victor Ponta: nu numai cultivarea Famigliei premierului, deosebită de Famiglia Ceaușescu doar prin apariția în plus a unui tată socru, dar și asumarea rapidă a tuturor indicațiilor de campanie electorală date de consilierii lui Victor Ponta, plătiți de la Buget ca să-l ilustreze doar pe el. Aceste televiziuni sunt deja știute de toată lumea: Antena 3 și România Tv. Între cele două există o diferență de profesionalism al ticăloșiei. Antena 3 e de o ticăloșie perfectă, amintind de Scînteia stalinistă care te trimitea în lagăr. România Tv e de o ticăloșie nătîngă, dînd cu barda acolo unde Antena 3 folosește otrava.
2. Cele angajate subtil în promovarea intereselor lui Victor Ponta. Sub pretextul obiectivității, acestea mediatizează excesiv acțiunile electorale ale lui Victor Ponta. Victor Ponta e criticat în unele talk-show-uri. Restul emisiunilor, mai ales jurnalele de știri, îl cultivă intens. Mult mai important, aceste televiziuni îndeplinesc sîrguincioase toate indicațiile date de echipa de strategie electorală a lui Victor Ponta de la Palatul Victoria: atacarea lui Crin Antonescu, asumarea campaniilor prin care PSD pregătește terenul pentru loviturile date statului de drept, prudența de a demonta diversiunile Puterii.

Repet ceea ce am mai spus și am mai scris: Nu vă lăsați trași pe sfoară de înjurăturile la adresa lui Victor Ponta de pe unele televiziuni de știri!
Ele răspund învățăturii: Înjură-mă, dar nu mă înjura de mamă! Altfel spus, înjură-mă cît vrei, dar nu aborda teme și subiecte care mi-ar pune în pericol imaginea!

Alte titluri din 10 martie 2014

• Un hiwi pentru PSD: Călin Popescu Tăriceanu
• Abia acum ne dăm seama că în 2005 Traian Băsescu a avut dreptate în ce privește caracterul lui Tăriceanu