Norocul lui Vassili Grossman a fost că Nemții au atacat URSS

Citesc Vassili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin 1941-1945, texte alese și prezentate de Antony Beevor și Luba Vinogradova, într-o carte tipărită la Claman-Lévy în 2007, la concurență cu serialul Urzeala tronurilor în materie de interes pur de lectură. Cum se explică pasiunea pentru o carte teoretic neinteresantă: Autorii au stors din faima lui Grossman un volum.

Despre ziaristul de front Vassili Grossman am scris în jurnalul meu zilnic Diaro. Culmea e că nu dau de textul respectiv, pentru a-i adăuga cele spuse despre ziarist în prefața la Carnets de guerre. La ora declanșării Războiului, Vassili Grossman era un scriitor de 36 de ani, gras, cu ochelari și declarat inapt pentru front. Trecuse prin Marea Teroare ca prin fața plutonului de execuție. În 1935, Vassili Grosman, inginer minier, cu cîteva cărți publicate, dar fără prea mare ecou (romanul În orașul Berdișev, tipărit în 1934, a fost lăudat de Mihail Bulgakov), cu o căsnicie demult pe ducă, intră într-o relație cu Olga Gruber, mai mare ca el cu cinci ani, nevasta lui Boris Gruber, scriitor și el. Gruber, care se resemnează în fața amorului însușit de nevastă-sa, e arestat și executat în 1937. În 1938, în cadrul Marii Terori, Olga e arestată, ca fostă soție a lui Gruber, deși ea avea acum alt soț. Vassili Grossman intervine pentru a convinge că Olga e măritată cu el și nu cu trădătorul, chiar dacă i-a păstrat numele. Pentru a-i salva de la Gulag scriitorul îi adoptă pe cei doi fii ai lui Gruber. În calitate de soț al celei care fusese soția trădătorului, Grossman e și el interogat, în 25 februarie 1935. Reușește rara performanță la vremea aia de a se delimita de Gruber, fără a-l denunța. Și el și nevastă-sa au scăpat datorită lui Gruber, care a refuzat să-i denunțe, în ciuda promisiunilor că va fi eliberat.

La aflarea știrii că Germania a invadat Uniunea Sovietică, Grossman, asemenea tuturor scriitorilor sovietici, indiferent de relația lor cu Stalin, cere să plece voluntar pe front.
E refuzat, din motive absolut normale.
Nu se lasă cu una cu două.

Timp de cîteva săptămîni se zbate să-și găsească un serviciu în legătură cu Războiul. Pînă la urmă merge la Direcția politică a Armatei Roșii, deși el nu era membru de partid. Cartea Carnets de guerre redă amintirile lui David Ortenberg, redactorul șef al Krasnaia Zvezda (ziarul oficial al Armatei Roșii, unul dintre cele mai citite ziare în timpul Războiului). Potrivit lui Ortenberg, la finele lui iulie 1941, ajuns la GLAVPUR, i s-a spus că un scriitor Vassili Grossman vrea să fie trimis pe front. Ortenberg, care știa cîte ceva despre Grossman, cere să-i fie repartizat lui ca redactor. Cei de la Direcția politică se opun invocînd, și pe drept cuvînt, pafarismul pretendentului în materie de militărie. Convingîndu-i, Ortenberg obține ca ziaristul să primească gradul de simplu soldat. Nu-l putea angaja ca ofițer sau comisar, deoarece nu era membru de partid. Nu-l putea lăsa nici simplu soldat – notează Ortenberg – deoarece ar fi trebuit să piardă timpul salutînd pe toți superiorii care i se iveau în cale. Se apelează atunci la gradul de sergent, cu care fuseseră angajați ca ziariști și Simonov, Lapin, Slavin.

Pe 28 iulie 1941, Vassili Grossman e angajat ca sergent și numit corespondent special al Krasnaia Zvezda. Cînd se prezintă la Ortenberg în ținută de ofițer, lasă impresia unui Svejk, cu ochelarii care stau să-i cadă de pe nas și pistolul care atîrnă la centură ca o secure. Vassili Grossman vrea să plece imediat pe front, deși habar n-avea să folosească pistolul. Timp de două săptămîni, primește o instrucție sumară, iar pe 5 august 1941 pleacă pe front însoțit de un corespondent cu experiență militară și un fotograf. Ortenberg socotise că Vassili Grossman trebuie încadrat de oameni pregătiți. În scurt timp el devine însă un veritabil soldat. Slăbește vreo 20 de kilograme, învață lecția frontului, dar mai ales dezvăluie un curaj ieșit din comun. Astfel începe cariera de mare scriitor a lui Vassili Grossman. Fără Război, Grossman ar fi rămas un scriitor de talent, dar necunoscut. Potrivit Introducerii, Vassili Grossman a petrecut pe front, în linia întîi, peste o mie de zile. A fost martor și reporter la toate marile momente ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Ca redactor al ziarului Armatei Roșii, el a fost prezent la Marea Tragediei a Retragerii, la Apărarea Moscovei, la Stalingrad (a stat zile-n șir în oraș, alături de soldați, o dată chiar lîngă unul dintre lunetiștii siberieni lichidatori de nemți, a făcut interviuri cu Ciuikov), apoi la Kursk, a intrat printre primii în lagărele morții și la cucerirea Varșoviei, a fost martor la căderea Berlinului. De pe front el trimitea reportaje la Krasnaia Zvezda. Ziarul Armatei Roșii, la care colaborau printre alții Ehrenburg, Simonov, întrecea Pravda în materie de cititori. Îl citeau nu numai cei de pe front, dar și cei de acasă, interesați de mersul Războiului. Stalin îl supraveghea îndeaproape, ceea ce l-a făcut pe Ehrengburg să declare că Stalin era cel mai fidel cititor al său.
Memoria de participant la Război i-a dat șansa să scrie capodopera Viață și Destin.