Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

O carte care ne dovedește că veritabilul ziarist trebuie să-și pună întrebări

Mi-am făcut un obicei din a recomanda celor care urmăresc Jurnalul meu video, postat zilnic pe cristoiublog.ro, cîte un articol de pe site-uri sau cîte o intervenție la televizor din seria celor menite a îndreptăți speranța că presa noastră, deși în moarte profesională, mai dă semne de viață ici-colo. Sub acest semn am comentat pe larg în Jurnalul meu video postat în seara lui 25 iulie 2021 articolul semnat de Ion Spânu în Cotidianul din 25 iulie 2021 intitulat Domnul Daniel, patriarhul, l-a înlocuit pe Dumnezeu cu domnul Iohannis. M-am oprit asupra acestui articol, pentru că e printre puținele, dacă nu singurul, din presa acestor zile, care semnalează bizareria posturii în care s-a complăcut Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române primind cu plecăciuni o tinichea de la Klaus Iohannis, cel care a asmuțit în Pandemie haita sa fără Dumnezeu asupra Bisericii Ortodoxe Române, declanșînd astfel una dintre cele mai crunte hăituiri de către Stat a BOR din Istoria postdecembristă. N-a fost singurul lucru care mi-a atras atenția la acest articol de excepție prin curajul său. Ion Spânu a aplicat la cazul Decorarea de la Cotroceni un instrument lansat de mine în eseul 22 decembrie 1989 – O după amiază cu prea multe întrebări, din Expres, 23 februarie 1990, constînd în luarea unor fapte și documente ultracunoscute și trecerea lor prin filtrul gîndirii critice. Ca urmare a acestui examen, un eveniment despre care există deja o imagine statornicită apare pe neașteptate ca un izvor de întrebări fără răspuns și prin asta ca un eveniment care ascunde enigme. Ion Spânu a folosit acest instrument în demontarea Cazului Caracal, în prezentarea într-o nouă lumină a demonstrației din 10 august 2018. Cum și eu m-am ocupat de aceste evenimente, continuînd să aplic în postdecembrism instrumentul de punere la îndoială a imaginilor clișeu, în dese rînduri m-am întîlnit în materie de întrebări cu Ion Spânu și uneori chiar am colaborat, ca în cazul lui 10 august 2018.

Ion Spânu a folosit instrumentul trecerii unor date și documente cunoscute prin filtrul punerii la îndoială mai întîi și al verificării critice mai apoi în cartea sa Asasinarea lui Mihai Eminescu, apărută recent la Editura Măiastra.

Despre teza că Mihai Eminescu n-a fost nebun, ci a fost internat ca nebun în 28 iunie 1883 la ospiciu lui Șuțu, pentru a fi scos din joc, moment considerat echivalent unei asasinări, am mai citit în presă. Cînd Ion Spânu mi-a dat cartea ca s-o citesc, i-am spus că am îndoieli în legătură cu această teză. După ce am citit-o, n-aș putea spune c-am devenit adept al tezei că Eminescu a fost asasinat, pentru că era un pericol în calea semnării Tratatului Secret cu Austro-Ungaria. Sigur este că am început să-mi pun și eu întrebările pe care și le pune Ion Spânu aplicînd la documente și fapte ultracunoscute, cultivate de istoricii literari și însușite de români prin școală, instrumentul lansat de mine în februarie 1990 prin eseul 22 decembrie 1989 – o după amiază cu mai multe întrebări.

Despre întrebările pe care ne îndeamnă Ion Spânu să ni le punem în legătură cu ziua fatidică de 28 iunie 1883 am avut un dialog la emisiunea Interviurile lui Cristoiu difuzată sîmbătă, 24 iulie 2021, pe Aleph News. Printre documentele trecute de Ion Spînu prin filtrul verificării critice se numără două, cele mai des invocate de istoricii literari, inclusiv de George Călinescu, cînd susțin teza nebuniei reale a lui Mihai Eminescu:

Textul din Însemnări zilnice scris de Titu Maiorescu în 28 iunie 1893, ziua internării lui Mihai Eminescu la ospiciu, ceea ce a însemnat asasinarea profesională a ziaristului de la Timpul, și articolul lui Al. Ciurcu, Eminescu – Din amintirile mele, publicat în Adevărul din 17 octombrie 1911.

Pentru a ne face o imagine asupra rezultatelor de excepție ale instrumentului folosit de Ion Spânu, semnalez demontarea în carte a articolului lui Ciurcu. Acest articol, apărut la 28 de ani de la internarea lui Eminescu, a fost și este folosit de toți istoricii literari ca dovadă zdrobitoare că marele gazetar chiar înnebunise în 28 iunie 1883. Articolul relatează o serie de fapte ale lui Eminescu din ziua respectivă care nu puteau fi decît ale unui nebun. Le-a trăit cumva Al. Ciurcu? Firește că nu. Autorul invocă drept martor pe scriitorul și gazetarul Grigore Ventura, cel care a servit lui Caragiale pentru personajul Rică Venturiano. Numai că Grigore Ventura n-a scris niciodată și n-a publicat mărturiile invocate de Al. Ciurcu. Potrivit autorului, Grigore Ventura povestea aceste lucruri prin cafenele. Pe drept cuvînt, Ion Spânu ne atrage atenția asupra caracterului dubios al documentului. Dovada invocată de toți istoricii literari în sprijinul tezei că Eminescu chiar înnebunise constă în invocarea la 28 de ani de la eveniment de către un ziarist a spuselor unui personaj – mort între timp și el – prin cafenele. Dincolo de faptul că Grigore Ventura n-a publicat sub semnătură mărturiile sale, deși era ziarist și deși nebunia lui Eminescu se număra printre subiectele care-ți aduceau gloria dacă le abordai în presă, noi n-avem nici o dovadă că Grigore Ventura spunea prin cafenele aceste lucruri. Așadar, una dintre cele mai des invocate dovezi că Eminescu chiar înnebunise se dezvăluie la simpla verificare critică – așa cum ne arată Ion Spânu în cartea sa – o gogoașă de presă sau ceea ce azi numim un fake-news. După 28 de ani de la eveniment unul pretinde a fi dezvăluiri despre evenimentul respectiv niște ziceri ale cuiva despre care n-avem nici o dovadă că le-a zis. Și chiar dacă am avea, nu ajunge pentru a le considera mărturii cruciale. De unde știm că nu le-a născocit?

La vremea respectivă, întrebările mele despre după- amiaza lui 22 decembrie 1989 n-au primit răspunsuri. De fapt, eu nu asta am urmărit, să obțin răspunsuri într-o vreme în care despre Lovitura de stat din decembrie 1989, era riscant să vorbești în spațiul public. Eu am urmărit să atrag atenția că un eveniment ce părea a fi fost așa cum l-au văzut toți la televizor ridica întrebări care punea la îndoială teza că așa s-a petrecut. În cei 30 de ani de postdecembrism, grație cercetărilor, dezvăluirilor din arhive și din memorii, la multe dintre întrebările mele s-a răspuns. La altele, nu. Sigur e că simpla punere de întrebări a avut un rol important în descoperirea adevărurilor despre după-amiaza lui 22 decembrie 1989. Sînt aproape sigur că așa se va întîmpla și cu întrebările pe care și le pune, în urma verificării critice, Ion Spânu în cartea sa Asasinarea lui Mihai Eminescu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „O carte care ne dovedește că veritabilul ziarist trebuie să-și pună întrebări”

  • @Domnu’ Cristoiu,

    Intrebari poate sa-si puna orice ziarist, mai greu este sa le faca publice, adica sa treaca de „cenzura” si sa-si prezinte ideile si tezele public. Nu vedeti ca in ziua de azi pana si intrebarile publicate pe retelele de socializare e o cenzura draconica? Darmite in redactii? Asta mie imi spune ca de fapt problema ziaristului veritabil este sa-si puna pielea la bataie si sa publice „intrebarile” pe care PUTEREA nu vrea sa le auda. Cine indrazneste, dovedeste ca face jurnalism autentic, cine nu, o scalda doar in publicitate ieftina… 🙂

  • Dumneavoastră v-ați pus întrebări în 22 și le-ați consemnat în ziarele pe care le-ați condus imediat după lovitura de stat iliesciana, dar poporul s-a uitat la televizor, nu a citit ziare. Așa se întâmplă și acum. „Adevarul” vine de la televiziunile cu audiență mare, acestea impun răspunsurile la întrebările care framântă societatea românească sub orice aspect al existenței ei post-decembriste. Iar rezultatul se poate observa cu mare ușurință.

  • Comandă de sus – hărțuiala lui Dragnea și bineînțeles un pic de PR ptr. DNA.
    Sunt 10 ani de când Dragnea a fost aruncat în malaxorul justiției.
    Primul dosar a lui Dragnea a fost făcut în 2012 la comanda lui Băsescu după referendumul pentru demiterea sa, când Macovei țipa că Dragnea a furat un milion de voturi.
    Rezultatul condamnare cu suspendare.
    A urmat dosarul cu „instigare la abuz în serviciu” cu cele două angajate, comandat de Iohannis de ciudă în 2016 după ce PSD a luat 46% la alegeri.
    Rezultatul condamnare cu executare.
    În 2017 dosarul cu Teldrum care a dost închis apoi redeschis. Inițial Dragnea a fost martor apoi inculpat „abuz în serviciu şi deturnare de fonduri europene”.
    Toate dosarele au fost făcute și judecate fără probe.
    Probabil că înainte de 2012 Dragnea a fost bine studiat și evaluat și s-a apreciat că este un bun lider și un bun politician și s-a decis stârpirea lui.
    I s-au tăiat picioarele din fașă cu dosare, ca să nu ajungă premier sau președinte.
    PSD nu are voie la președinție nu-i așa? Oare până când va dura acestă interdicție?

    • Povestea lui Dragnea nu are nicio legătură cu subiectul editorialului de astăzi.

      • Păi DNA provoacă breaking news nu eu!
        Maestru înțelege.

        • Sigur ați fost azi în fața DNA ca să aruncați cu ouă în jurnaliști și în cameramani pentru a-l susține pe Dragnea.

  • Nu cred ca Eminescu a fost o piedica in semnarea tratatului cu Austro-Ungaria, dar cred ca Eminescu era deja un jurnalist renumit, care probabil ar fi facut multa valva. El deranjase si inainte multi ministri prin articolele lui incomode, iar dupa 28 iunie 1883 ar fi urmat insusi regele Carol I sa fie luat in vizor. Evident ca a fost redus la tacere inainte sa intoarca toata tara impotriva regelui, a instrainarii definitive a tarii si a altor idei percutante pe care le-ar fi scris.
    Cat despre metoda de a pune la indoiala evenimente cunoscute, ea este buna, dar are totusi limitarile ei. Una este ca lipsesc tocmai informatiile cruciale pt a dezlega evenimentul, care va ramane in continuare o necunoscuta. Poti doar sa spui destul de sigur ca lucrurile nu sunt ceea ce ni se infatiseaza agresiv de catre presa ca ar fi. Dar atat.

  • ..trupa de la academie ce zice?
    Simion eruditul, ii de acord cu mijloacele astea jurnalistice de investigatie? De acolo, din turnul lui de fildes (de unde oamenii par asa niste punctulete mici, mici..) nu vede decat surse si izvoare indubitabile, indiscutabile in formarea opiniei acdemiei?
    Ar face mai bine sa apeleze la mijloacele de comunicare directe, alea care le a adus epoca digitala (si care le experimentam si noi acum) si sa nu se bazeze atata pe inscrisurile academice, alea care sunt cam exclusiviste si tin mai mult de amorul propriu..
    Chiar, vrem sa stim pozitia eruditilor din academie, despre subiect. Poate sa le transmita cineva dorinta noastra, a poporului?

  • ‘punerea la indoiala’ sta la temelia Creatiei, prin urmare ar trebui regasita si in dinamicile care se manifesta in interiorul ei, oricare ar fi timpul si spatiul la care se refera.

    o stare dr fapt se dovedeste…buna nu prin propria ei exprimare, ci prin neputinta ‘punerii la indoiala’ de a o…indoi pina crapa.
    prin urmare, spre ex intr un stat, institutia care conteaza e in primul rind cea a ‘punerii la indoiala’, chiar daca tentatia e sa consideri demersul ca fiind ilogic.
    doar printr o manifestare care tinde sa fie lipsita de cusur, a punerii la indoiala, dai de cei care nu crapa, …altfel cum?!

    prin urmare nu e chiar ilogica manifestarea unui ‘minister al punerii la indoiala’, chiar daca el e unul…secretos:))

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog