O viață – viața mea | Dilemele lui badea Gheorghe, care s-a născut pe vremea culesului

Badea Gheorghe era un om vârstnic, puțin la trup, cu gura strânsă pungă din lipsa danturii, veșnic zâmbind cu bunăvoință. Era iubit de tot satul, tocmai pentru că nimeni nu l-a auzit vreodată rostind o vorbă aspră, vreo înjurătură, vreun blestem. Câți ani avea nici el nu știa foarte sigur. Când era întrebat când s-a născut spunea cu seninătate: ”Pe vremea culesului.” Deși puterile îl cam lăsaseră, sărea să dea ajutor dacă vedea pe cineva că are nevoie. Venea adesea pe la primărie doar ca să dea binețe.

Acum s-a hotărât să-i dea nepoatei lui un vițel, ca să-l taie pentru nuntă. Primărița i-a explicat că nu are voie să taie vițelul, dar că o să-i dea o hârtie de la primărie, în care să scrie cum că vrea să-l vândă.
— Da n-ai înțeles, doamnă, că nu vreau să-l vând? Vreau să-l tau!
— Ba da, am înțeles, însă nu ai voie să-l tai, așa că vei face ce vrei cu el, dar dacă cineva te întreabă vei spune că l-ai vândut și gata.
— Aha, deci trebe să mint!
— Păi, cam așa ceva, dar n-avem ce face, că nu avem voie să tăiem vițeii, că ne bagă la pușcărie.
— Da de ce , doamnă, să ne baje la pușcărie, că n-am furat?
— Păi, n-am furat, dar vițeii sunt ai statului.
— No, Doamne bate-i viței! Păi, n-am știut, că doară n-o venit niciodată statul acela să-i dea de mâncare, așa ca să-l văd și io la mine la poiată. Am crezut că dacă e de la vaca mea și dacă eu îl țin este al meu.

Badea Gheorghe se scarpină abitir în cap și, după un timp de reflecție, se pare că a găsit o soluție:
— No, știi ce? Atunci mai bine tăiem vaca! Se oprește și mă privește așteptând un răspuns.
— Pot tăia vaca? Ori nici aceea nu-i a mea?