CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Observatorul Național al Copilului, prima bază de date la nivel național cu privire la situația copiilor aflați în situații de risc

Copiii merită întreaga noastră preocupare și pentru interesul lor voi consuma orice gram de energie. Pe lângă alocații mărite, copiii din familiile cu situație materială la limită, cu risc de abandon, copiii care trăiesc în medii violente, trebuie ajutați să nu renunțe la școală și să nu se mai culce flămânzi.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse acordă o atenție deosebită și copiilor ai căror părinti au plecat la muncă în străinătate, în minister fiind o direcție care se ocupă strict de problemele acestor copii.
M-am întâlnit cu Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are un partener de încredere pentru a schimba în bine viața copiilor din țara noastră.
Salvați Copiii România se bucură de o experiență recunoscută în domeniul protecției copilului, iar despre lupta Gabrielei Alexandrescu pentru a salva viețile copiilor mai puțin norocoși nu trebuie să spun eu prea multe. Îi mulțumesc pentru deschiderea cu care a venit către mine și echipa mea și sunt sigură că vom face împreună lucruri importante.
Printre proiectele despre care am discutat se numără Observatorul Național al Copilului, prima bază de date la nivel național cu privire la situația copiilor aflați în situații de risc, și proiectul de închidere a centrelor de plasament rămase în țară. Avem aproape 50 de milioane de euro fonduri nerambursabile incluse în PNRR și orice sugestie este binevenită din partea unor specialiști cu experiență.
Țin foarte mult la modificarea și completarea actualei legi privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Am discutat cu Gabriela Alexandrescu și despre celebrele ore de educație sanitară din școli. Colegii mei din ANPDCA au reformulat articolul care a stârnit o întreagă dezbatere publică și intenția noastră este acum mai clară. (Gabriela Firea- ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *