Omul Nou și Metarăzboiul

Istoria e plină de operațiuni speciale de natură militară cu mai multe niveluri, dintre care cel puțin unul e ascuns cel puțin uneia dintre părțile beligerante. Cu alte cuvinte, conflicte în care cineva acționează în numele unei cauze imaginare. Evenimentele din decembrie 1989 sunt un exemplu „de manual”. Caracteristice unor astfel de operațiuni sunt dezinformarea și deraționarea la scară largă. Oamenii sunt bombardați cu date false, astfel încât își construiesc o realitate proprie (care poate fi și comună), în care acționează absurd: fie se pun la adăpost, fie se implică în acte care încalcă orice regulă a unei minți limpezi. La final, când se trezesc, se întreabă: „Ce-o fi fost în capul nostru?” Pe scurt, combatanții se atașează de o cauză inexistentă în numele căreia fac tâmpenii care conduc la o stare de lucruri greu de asemănat cu cea pe care au avut-o în vedere – dacă au avut vreuna – înainte de a trece la fapte.

Operațiunea 2020 este foarte diferită de cele clasice din categoria descrisă succint mai sus. În primul rând, se desfășoară la scară cvasi-planetară și afectează întreaga populație din zonele respective. (Nu și pe cea a Chinei, care se situează pe locul 203 la capitolul „număr de cazuri”!) În al doilea rând, conflictul nu este armat, iar inamicul declarat nu poate fi identificat și combătut direct.

Asta e varianta oficială. Un observator atent poate reașeza informația într-un alt model. Și are toate motivele să o facă, date fiind faptele:

• În politică nu există opoziție, ci doar grupări partizane. Cu câteva excepții – deloc notabile –, ce fac cei de la putere ar face oricare dintre forțele plasate în alte zone ale eșichierului politic (care oricum începuse să semene cu o vitrină pentru capetele zmeului din poveste). Ceilalți factori cu influență politică (figuri artistice, intelectuale – unde e cazul – sau religioase) crâcnesc foarte rar și în aparteu.
• Sistemul sanitar nu mai funcționează – cel puțin nu în slujba beneficiarilor pentru care a fost creat. E populat majoritar de ultracalificați incapabili să-și mai folosească mintea și cunoștințele și de șarlatani deschiși la orice mașinațiuni lucrative. Ceilalți, puținii care încă n-au pierdut legătura cu umanitatea și cu natura în general, sunt fie ostracizați, fie ignorați sau reduși la tăcere de marea masă a „responsabililor”.
• Presa clasică are o nouă misiune supremă: dezinformarea și înspăimântarea populației. Nu mai are suspiciuni și întrebări, adoră generalizările pripite și confuziile între cauză și efect, se scaldă în reluări ale celor mai violate argumente și savurează orice contradicție care face imposibil raționamentul, ridicând-o la rang de înțelepciune absconsă.
• Autoritățile care ar trebui să răspundă de apărarea populației s-au transformat în servicii de propagandă și control. Ignoră întrebările, evidența, bunul-simț, normele sociale, legile și în general tot ce ține de osatura unei construcții sociale. Privite din afară, seamănă cu un sechestrat vesel care scoate clanța ușii și ciocănește toată ziua pereții celulei cu ea, doar-doar o găsi ieșirea.
  Printre numeroasele expresii brevetate în 2020 se numără Noua Normalitate. Dacă o să mai existe vreodată normalitate pe pământ, avem șanse să aflăm cum s-a ajuns aici. Deocamdată nu putem alfa decât cum arată: școli, teatre și restaurante închise, mici afaceri aruncate în aer, drepturi cetățenești fundamentale șterse cu buretele, activități de relaxare și întreținere restricționate până la dispariție ș.a.m.d. Deviza călăuzitoare: „Farse, interdicții, fragmentare, anihilare!” Singura formulă de combatere a inamicului.
  Dar realitatea ne-ar permite să vorbim și despre alte expresii. Bunăoară, despre Omul Nou. Complet neconvenabilă, dată fiind rezonanța ideologică, această expresie e înlocuită cu tot felul de surogate sforăitoare din categoria „cetățean responsabil”. Cum arată Omul Nou? E esențial, în afară de cazurile în care nu e (și atunci trebuie să se mulțumească cu statutul de personal discreționar manevrabil), sănătos – chiar dacă suferă de „comorbidități” care i-ar putea curma viața în orice moment – atâta vreme cât are dovadă că nu suferă de boala supremă a momentului, și – trăsătură esențială – dezarmat cognitiv. Altfel spus, incapabil să filtreze și să pună cap la cap informația, să discearnă ori să înțeleagă până la capăt urmările propriilor acte.
  Omul Nou este soldatul ideal pentru metarăzboiul pe care îl traversăm: un conflict cu arme subtile și armate de luptători involuntari (doar sunt „toți într-o barcă”, nu?!), în care inamicul e pretutindeni și nicăieri. La suprafață luptăm cu inamicul, dar în realitate inamicul e orice exemplar al speciei umane, fie el străin sau rudă. Dacă ne gândim bine, e războiul ideal: durează cât vor comandanții și se transformă în orice își doresc ei. Pentru că am face bine să nu ne amăgim: e cel mai eficient instrument de anihilare socio-economică, psihică sau chiar fizică, în cazurile extreme. Operează cu precizie de laser și e imun la rațiune și bun-simț, ceea ce îi conferă forțe nelimitate.
  Rezultatele? Se întrezăresc deja: oameni dispuși să creadă orice și să execute orice ordin, indiferent cât de aberant ar fi. Mulțumiți cu statutul de plantă îngrijită de autorități iubitoare. Deșteptați din somnul vechii normalități, în care habar n-aveau că toți ceilalți sunt niște saci cu viruși. Dornici să sară în ajutorul cauzei comune, chiar dacă pentru asta trebuie să-și uite misiunea sau jurămintele, să devină delatori sau agresori, să țină la distanță persoane până nu demult dragi ori să lase deoparte orice urmă de inteligență. Pe ei n-o să-i mai readucă nimic la normal, nici pe stil vechi, nici pe stil nou.
  Din păcate, efectele vor fi resimțite de toți. Pe termen mai scurt sau mai lung sunt imposibil de evitat (pentru persoanele obișnuite, adică pentru 99% din populație). Omul Nou este, de fapt, un primitiv. Cel despre care vorbea Hobbes în urmă cu vreo patru secole: omul cu viață „solitară, săracă, urâtă, violentă și scurtă”. Cei care vor să se adapteze la „societatea” unor astfel de oameni o să aibă foarte mult de furcă.