Pe cei care vă îndeamnă la ieșirea din umanitate, „lăsați-i, sunt călăuze oarbe”

S-a isprăvit cel mai sumbru an din cei aproape șaizeci pe care-i port, când tumultuos, când precaut. Ducă-se pe pustii, că tare ne-a mai căznit cu fricile, cu spaimele lui aproape paralizante! I-am întors spatele și merg mai departe… 2020 n-a fost altceva decât un nesfârșit și deprimant necrolog, o rubrică, adesea cotidiană, de decese în care ți-ai regăsit rude, prieteni, cunoscuți ori idoli. Și nu oricum, ci silit la alienare, la izolare și la izgonirea din propria noastră natură, una eminamente socială. Un an din care nimeni n-a scăpat întreg.

Ehe, și bilanțul nu s-a încheiat… Copiii s-au distanțat de părinți, nepoții, de bunici, oamenii, de oameni, în cel mai sinistru experiment încercat de-a lungul istoriei. Iar încercarea continuă, nimeni nu e în stare să-i anticipeze finalul, ceea ce sporește și mai abitir isteria globală. Oricum, traumele vor dăinui decenii de-a rândul și câteva generații nu se vor lepăda curând de măștile desfigurante. Ne vom strădui să supraviețuim departe unii de ceilalți, într-o însingurare depresivă și stearpă, rugându-ne să ne ocolească tragicul destin.

Brusc și dureros, ne-am vindecat de iluzii și ne-am șters dorințele din agenda zilnică, tot mai săracă, tot mai posacă… Am devenit sceptici, cum să mai credem în cuvintele Apostolului Matei: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul” ? Cum, de vreme ce apocalipsa mondială pogorâtă dintr-odată, la o simplă fâlfâire de aripă a liliacului zburător, ne-a golit pe dinăuntru? Teama ne împiedică să mai trăim, să ne bucurăm laolaltă cu semenii noștri, și ei la fel de vulnerabili, de precari ca și noi. Împreună și numai împreună vom reuși să ne însănătoșim și să ne pansăm rănile, având grijă să repetăm cu evlavie religioasă: „Acum e bine, de aceea mă rog Ție, Doamne, nu-mi lua și această amăgire… Nu mă lăsa să descopăr că ar putea să existe ceva mai adânc decât iubirea.”[1] Iar pe cei care vă îndeamnă la ieșirea din umanitate, „lăsați-i, sunt călăuze oarbe !”[2]
Așa să ne ajute Dumnezeu!


[1] Augustin Buzura, Raport asupra singurătății

[2] Parabola orbilor


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Pe cei care vă îndeamnă la ieșirea din umanitate, „lăsați-i, sunt călăuze oarbe””

  • Ce ne-am face fara credinta….

    Paris ,Tokyo,Moscova….a zbura ….zburare ….e prima conjugare!

  • Da! Un articol excelent. Inca odata ma declar uimit de sensibilitatea dinlauntrul inimii unui fost procuror. Si la cei 54 ai mei subscriu sentimentului de bolgie sumbra (cum naiba ar putea fi altfel infernul?!) a acestui an.
    Din pacate, desi am o minte construita pe exigentele algoritmice ale programarii, nu pot prevedea sfarsitul sau ma rog, urmarea, partea a doua… Si asta ma chinuie cel mai tare. Probabil ca este ca inaintea pronuntarii sentintei intr-un caz penal, pentru un inculpat; va fi viitor detinut, va fi liber, va putrezi in puscarie decenii sau nu?!
    Daca mi-as (ne-am) cunoaste sentinta poate ca ar fi altceva. Te pregatesti de rezistenta , de lupta sau iti accepti destinul prezervandu-ti resursele, dar in tot cazul sti care este urmatorul pas la iesirea din sala de judecata. Iei tramvaiul sau duba…

    Ma gandesc astfel, ca daca eu ma pierd in speculatii cu privire la viitor, poate intuitia dumneavoastra exersata ar putea sa ma clarifice.
    Ce va urma, domnule Nazat?