Povestea lui Șerpilică (VII)

Comandantul sever citi informaţia în forma ei engleză. Îl vedeam tare confuz. Se întoarse spre mine şi mă lăsă să o citesc în pace, după care mă întrebă dacă era adevărat ceea ce scrisese Chişeluţu. Am răspuns pozitiv. Apoi m-a întrebat dacă am priceput ce scrisese în paragraful criptic. Am răspuns că nu auzisem defel de vreun împărat numit Kassius al II-lea şi că nu pot demistifica acele cuvintele obscure ale smintitului de mare culpă.
“I think only certain species of serpent who are absconding through such galleries, living in peril and chronically escaping captivity, shall be able to comprehend this information,” i-am spus raţionalizând paragraful. Pe faleza râului Slabon, se vedea înaintând o dubă a organului statal. Un criminalist sunase o vuvuzelă în galerie, ca să dea de veste şerpoaicelor că gladiatorul lor a murit şi că sunt salvate definitiv din robia acestui gladiator patriarhal, care este posesiunea organului.
Morga Băile Romane îl miruise şi duhoarea lui stricată se prefăcuse într-un miros dulce, radiind din trupu-i precum din moaştele de abia descoperite. Atât de bine ştiu să acopere englezii mirosul unui proaspăt decedat la îmbălsămare. La noi, de era morga inspectată de sinod, ar fi tras imediat clopotele ca să anunţe un nou sfânt al neamului.
Camere de supraveghere se vedeau pictate pe duba albăstruie. Se vârâse cu spatele, trecând dincolo de zona curăţată de grădinar. Un jandarm cu zale şi coif blindat sparse uşile din lăuntrul dubei. În pragul deschizăturii, se adunase o haită de şerpoiace: unele costelive, altele mai cu pulpă, dar toate foarte agitate, de parcă nu avuseseră ciclu de ani de zile şi doar acum se simţeau libere să degajeze, fiind emancipate din robia carnală.
“Stop!” a strigat un jardarm britanic care gesticula şoferului cu mâinile. Duba se opri brusc, lăsând o distanţă de o palmă între zidul răposatului şi carapacea dubei statale. Unele şerpoaice practicaseră misticismul în galeria acestui tiran încă de pe vremea când nu erau femei pe deplin dezvoltate, ci de abia întinate, cu speranţa minunii salvatoare. Începură să se lansese de pe pragul vizuinei în duba statală. Se constatase că şerpoaicele aveau o descendenţă carnală Dacică: pure, divinizate, transcendentale, filtrate în diaspora prin galeriile săpate de şerpii patriarhiei macabre.
O legiune de şerpoaice hăbăuce ieşi din galerie, spre şocul autorităţilor Băile Romane şi al presei adunate, care difuza în direct emanciparea sufletelor la ieşirea din vizuină. Un ofiţer a fost desemnat să eticheteze duba cu cifra emancipatelor şerpoaice. Luase o găleată de vopsea albă şi a purces să reveleze presei captura. O comoţie izbucni în rândurile jurnaliştilor.

CAPTURE
227 FEMALE DACIAN SERPENTS

Au fost hrănite bine. Unele înfulecară pofticioase, iar cele cărora li se suprimase pofta de când razele solare nu le mai atinsese pielicica, se depărtară de furaj, fricoase. Unele erau albe la trup, ca neaua. Şerpoaicele elitiste erau însemnate de un buzdugan. Iar cele mai costelive, cărora li se suprimase pofta de când au fost răpite, erau prăfuite rău şi erau îmbrăcate cu un halat zdrenţuros, plombat cu petice. Ieşeau pe brânci, ca cele mai înrobite mineriţe. Avură puterea să pice în dubă. Jandarmul uşier securiză duba şi şerpoaicele au fost transportate la vamă. De acolo au decolat spre habitatul lor indigen din interne, iar la aterizare li s-a dat drumul, spre uşurarea lor. Unele şerpoaice fură întâmpinate de nişte grade mai ieşite din comun, primite chiar şi de câţiva pui lăcrimând cu cadourile în mânuţe. Acei pui au primit imediat lapte matern de la repatriata mama. Savurară laptele cu lăcomie, sfârşind postul negru.
Pentru un răstimp, cordoanele organului blocaseră faleza. Un paznic a stat neclintit în faţa hudei pentru câteva luni. Autorităţile locale decontaminaseră galeria şi scoaseră afară stocatul deşeu. Apoi asortaseră felurite borăciuni, reciclând toată materia posibilă, pe care au încărcat-o într-un final in cîteva tiruri navetiste. Însărcinate la vizuină, se întorceau iar de la groapa de gunoi, mai uşurate.
Corpul crescuse și un păianjen robot care a fost instruit cum să se bage în galeria curăţată, cât ar putea dânsul de adânc, ca să prindă imagini cu ciolanele ieşind din pereţi şi să-şi înfoiască straiţa cu toate cele pe care le-ar putea sustrage din pereţii galeriei. Sau dacă nu ar fi fost posibil, să-şi frece spatele de oase ca să cadă ceva colb, strâns cu o săpăliguţă şi închis în borcănele de probă. Se dovedise că galeria era stratificată cu o genealogie tare încâlcită, de nu se mai recunoaşteau cumetriile între ele şi nici verii sau cuscrii sau nevestele. De era vreun oscior de-al cumătrului, sau un şold de-al moaşei, un braţ din vărul cel dulce, sau chiar hârca nevestei, organul nu le putu deosebi. Atât de măsluite erau neamurile şi înfipte erau mădularele, încât era mai ceva decât vârtejul Babilonilor!
Păianjenul făcu întocmai, dar holoangărul drumeţise mult mai departe decât se aşteptaseră autorităţile. Scosese bietul capul la Arad. Extenuatul făcu poze succesive cu împrejurimile zonei şi apoi se băgă în galerie şi către casă pe opt picioroange spre Băile Romane, unde era aşteptat cu nerăbdare de către corp!

Apăi cu răbdare pelerine!
Luatu-ţi-ai probele în straiţă?!
De vei ajunge la Băi
Trecând de ciolanele înfipte
Vei fi un erou, un tezaur de criptă!

Na, aşa se isprăvi, iubiţi credincioşi, din aiastă viaţă trecătoare, făptaşul faptelor, al nostru Toma Chişeluţu. Mică-mea cumpără alt mobil după acel eveniment al frigurilor morții şi tomna aşa, v-am scris-o, dragi mireni, în tri zile faine ca un prostuţ mehenghi.

Băile Romane
Judeţul Romanica
28 de zile în luna lui Gerar
Anul 2020
A Mea Chilie
Ostrovul Regesc
Insula Separatistă