Președintele nimicniciei noastre

朝顔に
我は飯食ふ
男かな

Haiku de Matsuo Bashō

Eu sunt acela
care își ia micul dejun
cu ochii pe nimicurile dimineții.

Se spune despre o țară că are președintele pe care îl merită. A fost votat, deși plictisea până și ghinionul nucului, a fost aplaudat, deci încurajat. Unde au fost cetățenii când și-a încălcat promisiunile electorale, când a cheltuit fără grija zilei de mâine a țării, când a făcut averea țării cadou unor cămătari internaționali? Unde sunteți, cetățeni? Mai respirați?

Demult nu mă mai interesează cum s-a făcut de a rămas Catrina fată bătrână, dar nu pot să nu mă întreb cum s-a făcut de a ajuns Iohannis președinte. Ba mai mult, cum s-a făcut de-a ajuns primar la Sibiu? Ce-a făcut să merite așa onoruri? Înafara faptului că are o cadență de discurs care a adormit până și virușii de laborator mai știți ceva? Nu e de mirare că a fost un adept al măștii, el însuși un impostor, sub mască putea să tacă fericit.

A fost Iohannis cel mai bun profesor de fizică din Sibiu? L-au iubit elevii? Cum a reușit să se distingă printre atâția alții la fel? Discursul nu-l ajută. De idei nici vorbă. Domnul Iohannis a fost un profesor de provincie, tern, căruia i-au plăcut dintotdeauna concediile și banii. Cum s-a pricopsit cu sprijin internațional pentru o funcție, cea mai înaltă în stat, și cu o ofertă de a lucra pentru NATO (care nu cred că se va concretiza, se pregătește terenul pentru un refuz)? Un singur program a avut domnul Iohannis, făcut în numele lui pentru țară, așa cum altădată oamenii de știință își dedicau polimerii Elenei Ceaușescu, în rest au fost doar ordine și reclamații dinafara țării. Programul “România educată” i se va pune probabil pe piept când i se vor lua măsuri pentru sicriu, să aibă CV prefabricat și pe lumea cealaltă. Dacă apucă să-și facă și mausoleu, pe-acolo pe undeva printr-un cimitir sibian, cred că și moartea o să se întrebe cine au fost proștii care au plătit pentru marmură.
Fără suport dinspre masonerii și dinafara țării, Iohannis nu ar fi ajuns nici măcar director de școală. Ședințele ar fi durat cât un concediu.

Ziarele au scris despre implicarea familiei Iohannis în adopții internaționale. Copii cărora li s-a pierdut urma. Rețelele de trafic de copii nu sunt administrate de prostime. Prostimea și infractorul banal s-a interesat mai mult de prostituție și de vânzarea de droguri, chiar și la a șaptea mână. De afacerile din care se fac bani, nu mărunțiș, s-au ocupat dintotdeauna șmecherii de la cele mai înalte niveluri politice, financiare, militare, de Securitate. Altfel cum vă explicați lipsa de mari infractori din pușcării? Până și beneficiarii, pedofilii de exemplu, prinși, au fost panglicari din prostime. Au fost aruncați în pușcării indulgente, din vest, după care li s-a schimbat identitatea, fiind distribuiți, ca vindecați, pe piață, chiar în mijlocul societății de consum. Fără aviz.

Vă mai întreb o data, cum a fost posibil ca un profesoraș leneș, lipsit de farmec, greu de ținut minte să ajungă președinte? Până și cartea de istorie fuge de el. Din fericire mandatul i se apropie de sfârșit și atunci va trebui să dea explicații. Privind din acest unghi, călătoria în Japonia și Singapore pare mai mult o ultimă dorință de concediu de lux înainte de a încerca și pușcăriile țării. Pentru ce le-a făcut unor copii nevinovați nu a plătit, dar pentru ce a făcut pădurilor, Deltei Dunării, industriei, agriculturii, mineritului, românilor în naivitatea lor va trebui să răspundă. Că i-a servit pe alții e problema dumnealui, poate să-i dea la rândul dumnealui în judecată, la Haga de exemplu, pentru a-și pansa onoarea pierdută, deși politicienii nu au dureri în onoare, au dureri în cot.
Politicienii din toată lumea au înțeles greșit fișa postului, ei trebuie să fie umani, nu imuni.

Nu înțeleg de ce se vorbește atât de mult despre rochiile doamnei Carmen Iohannis. E femeie, arată bine, nu pare să-și fi făcut operații estetice, nici pentru țară nu a făcut cine știe ce, aceasta e de fapt problema și nu cu ce se îmbracă. Având în vedere că a fost implicată în adopții internaționale i s-a recomandat probabil să stea departe de orfelinate. Nici de case de bătrâni nu s-a apropiat, probabil din aceleași motive. Faptul că gazetele din România au sugerat la un moment dat intersectarea rețelelor de adopții cu cele de trafic de organe, o recomandau pe Carmen Iohannis doar pentru excursii internaționale și vizite în unități militare. Ar fi putut și dumneaei, la fel ca doamna Biden, altă intelectuală, să împartă sarmale soldaților, care nici ei nu fac mare lucru. În privința îmbrăcăminții, doamna Iohannis a ales un designer din România. Nu cred că doamna respectivă era foarte cunoscută la acea vreme. Poate erau prietene. Sau rude. Rochiile mi se par simple, modeste, fără despicături până la brâu, nici în partea de sus, nici în partea de jos, poate că nu respectă lungimea protocolară a mânecii sau a fustei, dar nu înșală cu mult, și nici nu-și expune lenjeria intimă. La ce se perindă pe ecranele televizoarelor din România, orice străin s-ar fi așteptat la vulgaritate. Așa că televiziunile care comentează să-și evalueze mai întâi lungimea propriilor rochițe. CNA la ce face măsurători? Adevărul nu are nevoie nici de măsuri, nici de măsurători, nici opinia publică, vulgarității trebuie însă să-i ceară cineva demisia. Vulgarității textile, vulgarității de text, vulgarității de discurs, vulgarității implicite, vulgarității corupției, vulgarității misogine, vulgarității minciunii. Acelea sunt obiectul muncii CNA. Rochițele i-au adus lui Carmen un nășit de orhidee, singaporezii neștiind că familia Iohannis preferă case. Acum doamna Iohannis va trebui să-și mai cumpere un pervaz. Nu mă interesează nici culorile rochițelor doamnei Iohannis. A fost o vreme, inclusiv în Evul Mediu, când doar regii aveau voie să poarte haine, țesături violet, mov, albastre. Erau considerate culori împărătești, nobile. Culorile nu au nicio vină, cei ce le-au dat înțelesuri de care nu aveau nevoie sunt vinovați.

Și-am ajuns la exhibiționism: exhibiționismul țopârlăniei, al nesimțirii, al parșiveniei fără suporteri. Cine l-a îndemnat sau l-a aprobat pe Klaus Iohannis când a poftit să-și închirieze un avion de maharajah a pus deja umărul la debarcarea președintelui. Imbecilitate prezidențială mai mare nu s-a văzut. Cine i-a dat brânci din nemeritatele privilegii nu a făcut-o pentru vreuna din caprele lui Soros, ci pentru o căpriță pe care nici măcar Soros, cu toata camarila de miliardari metafizici, nu o poate stăpâni, imprevizibila Diana Șoșoacă. Nu asul din mânecă, ci mâneca decarului.

Ce ar fi putut să facă cuplul prezidențial în Japonia fără a atrage mânia poporului? Recent am descoperit în online filmulețele unui vlogger român, Cosmin Avram, din Orientul Îndepărtat. Voi lista câteva link-uri la sfârșitul articolului, ca să vă puteți delecta și domniile voastre. Cosmin Avram ne arată acea parte a Orientului de nemenționat în ghidurile turistice. Deși Japonia e socotită a fi una dintre cele mai curate țări din lume, am văzut mizerie pe străzi, sărăcie, barăci pentru săraci, camere ca niște celule de închisoare, pe străzi înguste și insalubre, dezinteres emoțional. Japonezul a creat și produs roboți ignorând faptul că îi vor lua locul de muncă. Roboții prăfuiți, cu mesaje presetate, fără miros de parfum, prăfuiți, non-empatici, lipsiți de arta conversației, lipsiți de atingeri și lacrimă au făcut Japonia mai săracă, mai plicticoasă, au îndepărtat-o de haiku, de poezie.

Am aflat din filmulețe că în Japonia există companii care îi ajută pe japonezi să-și piardă urma. Japonezii nu suportă starea de ratare, societatea și-au clădit-o doar pe ideea de succes. Cei ce ratează își schimbă numele, adresa, serviciul. La fel cei ce nu vor să plătească pentru divorțuri sau pensii alimentare. Se practică și în țările din Occident. Pe lângă faptul că infractorii în serie, pentru a nu fi linșați, au fost protejați prin schimbarea de date, fiind considerați vindecați (pedofili, violatori, criminali) pe cheltuiala plătitorilor de taxe și în detrimentul lor. Familia Iohannis ar fi putut să-și piardă urma, încercând ceva inedit, poate la schimb cu o familie de chinezi. Cine știe, din amestecul de chinezi și japonezi, cu puțină aromă românească, comuniști, capitaliști și nu-se-știe-ce-iști, s-ar fi putut naște o societate mai justă.

Tot în Japonia se pot închiria neamuri. Carmen și Klaus Iohannis ar fi putut deveni unchiul și mătușa cuiva, bunici, părinți, verișori. Pe lângă turism ar fi putut face și niște bani, să aibă din ce plăti factura pentru avion. Căci factura le va fi imputată, nu am dubii, altfel nu s-ar fi dat temă acasă ziariștilor cu americă la dosul CV-ului. A vrut familia Iohannis să creeze impresie? Ceva tot le-a reușit, dar poate nu cum se așteptau.

În loc de concluzie, citez din povestirea lui Haruki Murakami “Sărbătorita” / “Birthday Girl”:
“Indiferent de ce-și doresc, indiferent de cât de departe merg, oamenii nu pot fi decât ei înșiși. Atât.”

Câteva din filmulețele vlogger-ului Cosmin Avram despre Japonia: