Prin tribunale ca prin viață | Barbu Ștefănescu Delavrancea, un avocat care a strălucit într-o lumină unică

Cred că în România, astăzi, justiția este un curcubeu care naște multe pasiuni, frustrări și îndoieli. Aproape că nu este nicio persoană care să nu aibă câte ceva de spus. De la schimbări continue până la sentimentul pe care mulți îl au că justiția este populată de juriști lipsiți de umanitate, fără suflet, la sentimentul că justiția este coruptă, însă nu de puține ori descoperim că, de fapt, nu știm cum este ea cu adevărat.

Pentru cei care nu știu, Justiţia este simbolizată de zeiţa greacă Themis ale cărei atribute sunt: ochi legați– imparţialitate, nu contează statutul (legea este unică pentru toți); îmbrăcată în mantie – înfăptuirea dreptății se face după un anumit ritual, procesul fiind sacru; balanţă (libra) în mâna stângă – echilibru, cântărire, ascultarea ambelor părţi; spadă în mâna dreaptă – puterea sa (răsplată sau pedeapsă), obligativitatea de a respecta hotărârea judecătorească.
Dar, oare se pierd aceste simboluri cunoscute încă din cele mai vechi timpuri? Ca jurist, fiind avocat de peste două decenii, aș vrea să cred că nu.

Cert este un lucru: justiția prin toate profesiile juridice este în slujba cetățeanului, dar are nevoie de sprijin, de un sistem modern, eficient, accesibil și de calitate, adaptat nevoilor societății, precum și de o colaborare eficientă cu celelalte instituții ale statului implicate în realizarea actului de justiție.

Cu această ocazie aș vrea să aduc în prim plan o mică poveste, care pe mine m-a captivat. O poveste în care oamenii justiției erau adevărați cavaleri ai dreptății. Am citit și recitit povestea de viață a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, o poveste care pe mine mă inspiră și mă motivează.

Cine a fost Barbu Ștefănescu Delavrancea?
A fost scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române, ministru deputat și primar al Bucureștiului pe la 1899. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al Henrietei (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România, precum și unchiul scriitoarei Ștefana Velisar, soția lui Ionel Teodoreanu. A trăit între 11 aprilie 1858 și 29 aprilie 1918.

Despre avocatul Barbu Ștefănescu Delavrancea, celebru în secolul al XIX-lea, se spunea că era un poet al barei datorită pledoariilor sale, că a strălucit într-o lumină unică. Nu exista în epocă un grad de comparație ca avocat penalist. Defila cu ușurință în tot cortegiul crimelor pasionale, al patimilor, pasiunilor, instinctelor. Găsea soluții de salvare și apărare a victimei. Reușea să facă lumină în orice beznă a situației.

Am citit că oamenii care au asistat la procesele sale spuneau că avocatul celebru intra în sala de judecată încheiat până sus la haina cenușie, cu jumătate din lavaliera albă aruncată peste gulerul de postav, privea țintă inamicul. Când era solicitat se ridica greoi. Aplecat de mijloc, rezemat în pumnii încleștați, începea încet să vorbească, abia i se auzea vocea, apoi își scutura coama, se înălța drept și amenințător. Circumflexul sprâncenelor se adâncea, scăpărau ochii, vocea tuna.

Orator cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, cel mai bun prieten al lui I.L Caragiale și fost primar al Bucureștilor prin 1899, la 12 mai 1912, este ales membru al Academiei Române. Prezintă lucrarea „Estetica poeziei populare”, la recepția festivă în ședința din 22 mai 1913.

A rămas în istoria justiției române ca unic orator şi celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese”, iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” şi comedia „Hagi Tudose”.
La 29 aprilie 1918, scriitorul moare la Iași și este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”.

Iată, am ținut să reamintesc această poveste despre care am mai scris, deoarece este bine să cunoaștem oamenii mari ai dreptului care au dat sens justiției române de altă dată.
În concluzie, vreau să întăresc încrederea în justiția din România, sunt încrezătoare și cred în magistrații, avocații și în toți partenerii justiției care sunt devotați profesiei și contribuie la înfăptuirea actului de justiție cu demnitate, profesionalism și iubire față de oameni.