Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Prin tribunale ca prin viață | Iohannis și Cîțu aruncă cu vorbe goale, viața a mii de femei este în pericol

„Pandemia COVID-19 ne-a arătat cât de important este rolul femeilor în această perioadă. De cele mai multe ori, au fost în prima linie a luptei împotriva acestui virus şi pentru asta le mulţumesc! Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de empatie, solidaritate şi trebuie să fim recunoscători”, a scris Florin Cîţu, pe pagina de Facebook a Guvernului, cu ocazia Zilei egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în România.
Premierul României a mai spus că pandemia de coronavirus a dus la creşterea violenţei împotriva femeilor, în vreme ce sarcinile şi responsabilităţile casnice ale acestora au devenit mai multe.

Un mesaj scris de ochii lumii, nimic mai mult. La fel, și președintele Klaus Iohannis a punctat în aceeași manieră. Mă întreb, unde ați fost până acum, domnilor, și de ce nu faceți mai mult cu privire la punerea în aplicare a legii privind monitorizarea electronică a suspecților arestați la domiciliu sau a persoanelor împotriva cărora au fost emise ordine de protecție. Știți care este realitatea ultimilor cinci ani? Este una crudă, deoarece între 30-40% din ordinele de protecţie emise au fost încălcate și aproape 1.000 de femei și-au pierdut viața. De ani de zile se vorbește despre monitorizarea electronică cu ajutorul brățărilor.

Au existat mai multe inițiative legislative, însă abia acum s-a reușit să fie introduse în lege, și ce să vezi, victimele violenței domestice vor beneficia de monitorizare electronică tocmai în anul 2022. Însă, ce nu știu victimele, este că, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronic va putea fi folosit tocmai peste un an în București, și în 2025 va putea fi extins în toată țara.

M-aș fi bucurat să aud din partea premierului Florin Cîțu câți bani a alocat acestui proiect de lege, care a trecut de Camera Deputaţilor și urmează să fie promulgat de preşedintele Klaus Iohannis. De vorbe goale suntem sătui!
Nu poți să te joci cu viața a mii de femei, care sunt ucise cu ordinul de protecție în mână, doar pentru simplul motiv că nu sunt bani. Asta demonstrează câtă nepăsare și lipsă de inters există pentru victimele violenței domestice. După ce că au așteptat ani la rând ca parlamentarii noștri să adopte acest proiect, când îl avem, ce să vezi, nu sunt bani pentru implementarea lui. Cum să amâni încă 4 ani acest proiect de lege, care reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, denumit SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME. Acest sistem informatic va avea rolul de a gestiona situația suspecților care sunt cercetați sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Adică, agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS și astfel victimele violenței domestice vor beneficia de protecție și nu vor mai trebui să trăiască în teamă. Dacă un ordin de protecţie a fost emis, atunci nu va mai fi încălcat așa de ușor.

În concluzie, astăzi avem legislaţia necesară care să asigure o mai mare protecție a victimelor violenței domestice, dar, din păcate, nu există interes din partea celor care ar putea, cu o simplă semnătură, să schimbe destine și să salveze vieți.
Violența împotriva femeilor, inegalitatea de gen și discriminarea sunt fenomene nocive, care trebuie combătute prin fapte, nu prin vorbe!

8 mai – Ziua Națională a egalității de șanse, este un prilej de a conștientiza încâ o dată în plus, că femeile trebuie susținute cât mai activ în procesul decizional, în societate, în politică, unde violența, discriminarea și lipsa de respect nu ar trebui să existe.
De aceea, este foarte importantă legislația pe care o avem și punerea ei în aplicare.

Mai multe detalii puteți urmări, duminică, 09 mai 2021, de la ora 21.00, la A7TV în emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru | Brăţările electronice pot salva multe femei abuzate.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Prin tribunale ca prin viață | Iohannis și Cîțu aruncă cu vorbe goale, viața a mii de femei este în pericol”

  • Degeaba scriu ceva,ca vad ca nu publicati comentariile.

  • Corect! Asta vis-a-vis de articol.Insa cel mai tare ma bucura faptul ca v-am regasit doamna Mihaela Olaru.Ca-n ritmul in care se inchid si se cenzureaza canalele media,cam greu iti mai gasesti favoritii!Cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *