Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Prin tribunale ca prin viață | Toamna cu parfum de iubire

Sunt clipe în viața mea pe care le trăiesc intens întotdeauna toamna. Iubesc toamna, iubesc frunzele uscate care desenează un curcubeu, parcă asemănător unei povești din copilărie. Însă, iubirea părinților mei rămâne nemuritoare. Nu pot descrie în cuvinte dragostea și respectul pentru ei.
Este seară, cam târziu, însă gândul meu zboară către ziua de mâine, 25 octombrie, ziua de naștere a tăticului meu.

Mă gândesc, așa în neant, că părinții, ca și bunicii, ar trebui să fie veșnici. Dar bătrânețea vine către noi, fără să întrebe pe cineva. Anii trec și ne trezim întrebând mereu: când a trecut vremea? Copila plecată de la țară, în urmă cu 33 de ani, acum Femeie care radiază iubire, la rândul ei este mamă, și totuși mă întreb: când au trecut anii, tată? Da, părinții noștri, ne-au dat viață, ne-au învățat să fim oamenii care am devenit astăzi.

Când mă gândesc la tăticul meu acum, la maturitate, îmi dau seama cât de mult înseamnă el pentru mine și cu cât înaintează în vârstă, parcă mă întristez.
Când eram mică, îmi doream ca eroul meu să fie tata. Și pe măsură ce creșteam, știam că tata este și va rămâne eroul meu. Poate nu i-am spus prea des cât de mult îl iubesc, însă el știe asta. Astăzi, gândurile mele se aștern aici, și vreau să le citești, tăticul meu drag! Însă, mă întristez din nou. Știu, tată că vei citi cu greu aceste rânduri, vederea te-a lăsat, precum firul vârstei… însă, cândva aceste gânduri vor fi o carte pe noptiera ta. Tot ce te rog să faci este să rămâi sănătos!

Anii care au trecut nu au fost ușor de dus, greutățile vieții au lăsat amprente grele pe sănătatea ta, din păcate. Îți doresc să ai o viață liniștită și sănătoasă, iar frumusețea și bunătatea ta să rămână ca o pată de lumină care nu se șterge niciodată.

Da, toamna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri și aduce cele mai frumoase zâmbete ale anului.
Pentru că tot m-am născut toamna, în noiembrie mai exact, părinții, s-au gândit să-mi dea un nume special, aș spune: Mihaela. Uite-așa, m-am trezit că avem mai multe zile de sărbătorit toamna: în septembrie, ziua de naștere a Elisei, fata mea cea mare și Sfânta Maria, ea fiind și Anamaria. În octombrie, ziua de naștere a tatălui meu, și în noiembrie ne bucurăm și de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril, a Sfântul Andrei, fiind onomastica Andreei, fiica cea mică. Sunt momente de bucurie în familia mea.

Da, toamna e anotimpul când totul capătă culoare, precum viața. Iar foșnetul frunzelor? De mică mi-a plăcut foșnetul și mirosul frunzelor, să le ridic și să mă bucur de căderea lor lină. Atâta emoție.
Da, toamna rămâne pentru mine anotimpul cu parfum de iubire!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *