Creșterea generală a prețurilor, inflația și criza de aprovizionare cu alimente, cu care ne confruntăm în prezent, pot fi atenuate prin consolidarea rolului distribuției și scurtarea lanțurilor de aprovizionare. ACDBR propune soluții și abordări moderne, conform cu potențialul României și cu practicile europene.
În data de 20 ianuarie a.c. a avut loc Adunarea generală a Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR). Au fost dezbătute prioritățile sectorului de distribuție în context macroeconomic național, raportat la realitățile economice generate de criza sanitară și de cea a prețurilor din energie.
Invitații ACDBR au fost domnii Robert CAZANCIUC, Vicepreședintele Senatului României, Adrian CHESNOIU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Alin CHITU, Secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, Alexandru STĂNESCU, Membru al Comitetului de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Florin JIANU, Președintele Consiliului Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan MANOLESCU, Președintele Camerei Consultanților Fiscali.
Prioritățile strategice ale ACDBR în următorii 5 ani sunt următoarele:
- Recunoașterea de către Guvern a rolului major al distribuției de bunuri de larg consum în asigurarea securității alimentare a României, prin includerea sectorului în Strategia Națională de Competitivitate a României.
- Determinarea autorităților naționale de a elimina restricționarea accesului la fondurile nerambursabile pentru companiile de distribuție de bunuri de larg consum. Una dintre principalele restricții este condiționarea eligibilității solicitanților de codurile CAEN. Guvernul României trebuie să finanțeze activități economice, proiecte benefice economiei și cetățenilor, nu coduri statistice. Regulamentul CE nr. 1.893/2006 de modificare a Regulamentului nr. 3.037/90 privind Nomenclatorul Activităților din Comunitatea Europeană – NACE Rev. 2, prevede expres la 1, pct. 2: ”Prezentul regulament se aplică numai utilizării nomenclatorului în scopuri statistice.”
- Determinarea autorităților naționale de a crea politici publice care să permită finanțarea proiectului ACDBR privind ”Rețeaua de 8 depozite regionale” pentru colectarea și comercializarea produselor preponderent gricole, precum și finanțarea Campaniei ”Făcut în țara mea – Alege românește! Alege-ți viitorul!”
- Predictibilitate și stabilitate în reglementarea prețurilor la energie, factor determinant în constituirea prețurilor pe întregul lanț, de la producător la consumator. Împreună cu întregul mediu de afaceri atragem atenția că lipsa reglementărilor va conduce la o criză socială și economică fără precedent. Efectele lipsei de reacție eficientă vor fi scăderea puterii de cumpărare și a protecției sociale a cetățenilor, disponibilizări de personal, falimente și scăderea încasărilor la Bugetul de stat.
- Finalizarea celor două proiecte de Lege inițiate de ACDBR și aflate în dezbatere în Camera Deputaților (PLx 194/2020 și PLx 195/2020), privind definiția distribuției de bunuri și reglementarea canalelor de comerț (de exemplu acordarea autorizațiilor de funcționare pentru suprafețele de vânzare mai mari de 400 mp exclusiv în spațiul periurban).
- Inițierea de către Parlamentul României a proiectului de Lege privind anularea unor obligații fiscale. Această lege vine să răspundă necesității de îndreptare a situațiilor apărute în practică din cauza interpretărilor diferite ale legislației fiscale și a opiniilor contradictorii ale organelor fiscale referitor la impozitarea veniturilor din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora, opinii care au dus la impozitarea diferită a aceluiași tip de venit obținut de aceeași categorie de contribuabili în condiții similare.
- Transpunerea în legislația națională a a Directivei UE nr 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Obiectivul Directivei este combaterea ”practicilor care deviază considerabil de la buna conduită comercială, care contravin bunei credințe și corectitudinii și care sunt impuse unilateral de un partener comercial altuia”.
În cadrul Adunării generale s-a aprobat un mandat de 5 ani Consiliul director al Asociației, alcătuit din reprezentanții a patru importante companii Constantin DUMITRIU (SC Full Solutions All Inclusive), Luigi HÎRJANU (SC Potpuriu), Emilian NIȚĂ (SC Nitela Impex), Ghassan SHAKHSIR (SC Safeway International Impex) și Ovidiu GHEORGHE (Președintele Asociației).
Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România este înființată în anul 2015, are în componența sa 35 de membri, cu următoarele caracteristici:
- o cifră de afaceri însumată de cca. 1.5 miliarde euro,
- o cotă de piață de cca. 35% din totalul pieței de distribuție tradițională de bunuri,
- peste 10.000 de angajați,
- peste 75.000 de clienți asigurând “distribuția tradițională” a bunurilor de larg consum pe teritoriul național în sistemul micilor și marilor retaileri și în sistemul HoReCa.
Ovidiu GHEORGHE
PREȘEDINTE
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Lasă un răspuns