Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Punct și de la capăt sau Despre disidență numai de bine (2)
Ce nu rămâne în memorie ajunge la licitație.
Dar, cum la vremea aceea orice plecare în străinătate se făcea doar cu acordul PCR, cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, se adresează celebrei Suzana Gâdea, care era atunci președinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste, căreia îi comunică dorința Anei Blandiana și a soțului său, Romulus Rusan, de a face cu acest prilej o excursie prin mai multe țări timp de 90 de zile:
„Tovarășii Ana Blandiana și Romulus Rusan doresc să viziteze, de asemenea, Franța, R.F. Germania, Elveția, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, Israel, în scop de studii și documentare cultural-literară, în vederea scrierii unor cărți despre civilizațiile mediteraneene și interferența lor cu cultura română. Această deplasare în țările mai sus menționate urmează să aibă loc de la începutul lunii mai 1982, PENTRU O DURATĂ TOTALĂ DE 90 DE ZILE!”
Toată lumea, nu numai cei care au trăit în acea perioadă, știe că era aproape imposibil să plece cineva în străinătate pentru trei luni, mai ales dacă pleca împreună cu familia, cu atât mai mult, cu cât motivul era unul de-a dreptul hazliu, cum este cel invocat de cuplul Blandiana-Rusan, adică „documentarea” în 9 țări occidentale. Nu a fost singura călătorie de acest gen a cuplului în cauză. Cei doi au mai avut și un lung turneu în patria popoarelor, URSS, pe traseul Moscova, Leningrad, Tașkent, Samarkand, Erevan. Din URSS, cei doi urmează să petreacă nu mai puțin de 144 de zile, între decembrie 1973 și mai 1974, în Statele Unite, rezultatul excursiei de documentare fiind publicat în volumul lui Romulus Rusan, „America ogarului cenușiu”, apărut în 1977 (anul răscoalei minerilor) la editură Cartea Românească într-un tiraj de 47.870 de exemplare. Ca să nu se lase mai prejos, peste ani, în 1987 (anul revoltei muncitorilor brașoveni), Ana Blandiana publică la Editura Sport-Turism volumul „Orașe de silabe”, care cuprinde impresiile „disidentei” RSR de pe tot globul, descriind (numai) 100 de orașe dragi de pe toate meridianele lumii, după cum a numărat un coleg ziarist.
Extrem de recunoscătoare Partidului pentru excursia privilegiată din 1982, Ana Blandiana avea să publice și ea în 1983, în „Almanahul Luceafărul” două poezii care-i definesc „disidența”. Cităm aici două strofe din poezia „Odă”:
„Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani
Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
Și sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinisem încă nouă ani…Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o șterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid!”
Mulți se vor întreba cum am intrat noi în posesia acestui document senzațional care aruncă în aer statutul de disident al Anei Blandiana. Nimic mai simplu. Cele două file originale ale „Propunerii” lui D.R. Popescu către Suzana Gâdea pentru aprobarea vastei excursii cerute de familia Anei Blandiana au fost scoase la licitație de Artmark, pornindu-se de la prețul de 40 euro. Documentul a fost însă retras, fiind achiziționat de Arhivele Naționale pe baza dreptului de preempțiune.
Așadar, este vorba despre un document autentic, publicat aici pentru prima oară, fiind extrem de important pentru orice istorie adevărată a literaturii române, astfel încît să înceteze această mistificare privind așa-zisa disidență anticomunistă a poetei Ana Blandiana.
De altfel, despre această „disidență” noi am scris de atâtea ori, fără ca Ana Blandiana să renunțe la ipocrizie, continuând să vorbească despre interdicțiile sale decise de PCR. Reluăm aici argumentele prezentate de noi încă din 2015.
Într-un interviu a declarat că a avut parte de trei perioade de interdicție, informație preluată și pe Wikipedia, acestea fiind delimitate astfel: 1959-1964, 1985, 1988-1989. Informație prețioasă: Ana Blandiana s-a născut în anul 1942.
Deci, prima perioadă de interdicție ar fi fost între 1959-1964. Un calcul simplu ne arată că în anul 1959 Ana Blandiana avea doar 17 ani, deci interdicția este absurdă, căci, la această vârstă, oricât de talentată ar fi fost, nu putea avea pretenția să i se publice vreun volum de versuri.
Dacă ar fi să-i dăm crezare, înseamnă că toți scriitorii sunt interziși pentru că nici lor nu li se publică volumele din anii de liceu! Și, culmea, Blandiana se plânge că era interzisă la 17 ani, deși, dintr-o Fișă de cadre a Comitetului Central al PCR, pe care o vom publica mai jos, aflăm că ea publicase deja mai multe poezii în revista liceului pe care-l urma. Penibilul acestei „interdicții” se observă și în faptul că, la numai 22 de ani, fiind proaspătă absolventă a facultății, în anul 1964 îi apare primul volum de versuri, „Persoana întâi plural” – despre utecisti și utemiști, apărut la Editura pentru literatură (1964) cu o prefață elogioasă de Nicolae Manolescu!
Tot atunci este inclusă și în antologia „30 de poeți tineri”. În 1963, deja publică în „Contemporanul” condus de George Ivașcu.
Din aceeași „perioadă de interdicție” Arhivele rețin și o scrisoare adresată de Otilia Rusan (Ana Blandiana) tovarășului Mihai Beniuc, președintele USR de atunci, din care cităm:
„M-am născut la 25 martie 1942, am absolvit școală medie în 1959, am colaborat până acum (debutând în 1959), la „Luceafărul”, „Tribuna”, „Iașul literar”, „Scrisul bănățean”, unde am publicat poezii și poeme (dintre acestea din urmă notez: Despre cei ce se nasc, Cântec de zidari, în ianuarie, Poem despre mine, Cântec dintr-o fereastră, 1073, etc.)
Vreau să continui să scriu pe aceeași linie a cunoașterii adânci a omului nou, la o temperatură cât mai înaltă.București, la 1 iunie 1961
Ana Blandiana (Otilia Rusan)”
(„Intelectuali români în arhivele comunismului”, colecția Bibliotecă de Istorie a Editurii Nemira (2006, Pag. 537), coordonator Dan Cătănuș, prefața acad. Dan Berindei)
Cererea i-a fost aprobată și, ca urmare, așa i s-a născut, în acea toamnă, minunatul poem publicat în presă vremii, „Vibratoarele pe Argeș”:
„Ca niște sentimente zguduitoare
Vibratoarele intră-n beton
Împodobind cu emoția vibrațiilor
Trupul lor mare și monoton
Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeii
Pentru șantierele din Onești și de la Galați,
Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune,
Vibrați, băieți, vibrați!”
A doua perioadă de interdicție cu care se laudă Blandiana ar fi fost în anul 1985. Consultând vasta sa bibliografie, aflăm că în acest an de „interdicție” îi apar două cărți: volumul de eseuri „Autoportret cu palimpsest”, precum și „Valaki engem almodik”, o traducere în limba maghiară, apărută la editura Kriterion din București.
Cititorii noștri poate știu, de asemenea, că și în manualele școlare Ana Blandiana este prezentată elevilor ca mare disident anticomunist, având chiar un Festival care-i poartă numele, în care sunt angrenați absolut toți elevii, studenții și profesorii din România. Mai mult, disidenta și-a transformat propria casă de vacanță de la Comana în Casă memorială, primăria plătind acum toate angaralele. Un amănunt interesant: azi, Ana Blandiana este membru corespondent al Academiei Române, având exact același statut pe care-l avea și Suzana Gâdea, cea care i-a aprobat în 1982 excursia de 90 de zile în nouă țări occidentale. Numai că Suzanei Gâdea i-a fost retras, în 1990, acest titlu de academician, fără ca, din recunoștință, Ana Blandiana să protesteze, așa cum a făcut în 1990, atunci când a fost arestat mult prea apropiatul său prieten de la Comana, Gogu Rădulescu, membru marcant al PCR, motiv pentru care a și căpătat porecla „Disidenta lui Gogu”!
https://blogpolonistica.wordpress.com/2016/11/12/ana-blandiana-premiata-in-gdansk-orasul-poeziei/
Comentarii
Invitații cristoiublog
Lasă un răspuns