Războiul invizibil și poporul ales

Din anul 1948 încoace, toți evreii de pe Glob iau parte la un război invizibil. Este vorba despre un conflict nemaiîntâlnit în istoria Omenirii. Desigur, acest război trebuia să fie unul secret, deoarece „rufele nu se spală în public”. Conflictul a fost ignorat la nesfârșit, însă, actorii statali și non-statali implicați dau semnale clare că nu mai doresc să rămână în anonimat. Din punctul meu de vedere, acest război este ceva firesc. Iar aceasta este și părerea evreilor. Este vorba despre războiul dintre evreii care doresc distrugerea statului Israel și cei care doresc menținerea lui, în primă fază. Poate fi asemănat cu un război civil purtat în secret,. Eu consider că, poporul evreu ar trebui lăsat să își rezolve propriile probleme, deși asta ar însemna căderea multor factori de decizie, din toate statele lumii. Nu este vorba despre o conspirație, este vorba pur și simplu despre realism și viață.

Deși mulți oameni care nu sunt evrei vor considera că ei știu mai bine ce vor evreii, cei din urmă îi vor contrazice, atât prin intermediul limbajului cât și prin întreprinderea unor acțiuni concrete. Războiul civil dintre evrei a fost cel mai bine evidențiat în perioada pandemiei. Dar să vedem mai precis la ce mă refer. La steaguri arse, bătăi pe stradă, lobby, crime și pedepse. Dar, noi trebuie să ne întoarcem puțin în timp, înainte de crearea statului Israel, în perioada marilor mișcări evreiești, pentru a înțelege mai bine fenomenul. În mod cert, s-ar putea scrie o lucrare de doctorat (dar nu în maniera unor guvernanți) cu un asemenea subiect, așa că o să amintesc foarte pe scurt de anumite mișcări. Încep cu Bundismul, care a fost o mișcare socialistă evreiască seculară a cărei manifestare organizațională a fost Bundul General al Muncii Evreiești din Lituania, Polonia și Rusia, mișcare fondată în Imperiul Rus în anul 1897. Bundul Muncitoresc Evreiesc a fost o componentă importantă a mișcării social-democrate din Imperiul Rus până la Revoluția Rusă din 1917. Împărțită pe linii comuniste și social-democrate pe parcursul Războiului Civil, o facțiune a susținut guvernul sovietic iar, în cele din urmă, a fost absorbită de către Partidul Comunist. Mișcarea bundistă a continuat să existe ca partid politic în Polonia independentă în perioada interbelică sub numele de Bundul General al Muncii Evreiești din Polonia, devenind o forță politică majoră, dacă nu chiar cea mai importantă, în cadrul comunității evreilor polonezi. După război, la New York a fost înființat International Jewish Labor Bund, adică mai exact: „Consiliul Mondial de Coordonare al Bundului Muncitoresc Evreu/Jewish Labor Bund”, cu grupuri afiliate în Argentina, Australia, Canada, Franța, Israel, Mexic, Regatul Unit, Statele Unite și alte state. Revenind la Revoluția Bolșevică, putem observa ceva extrem de interesant. Este vorba despre Yevsektsiya, secția evreiască a Partidului Comunist Sovietic, care a fost înființată în toamna anului 1918 cu acordul lui Lenin pentru a duce revoluția comunistă către masele evreiești. Evsektsiya a publicat un periodic în idiș, der Emes, iar misiunea declarată a acestor secțiuni era: „distrugerea vieții tradiționale evreiești, a mișcării sioniste și a culturii ebraice”. Evsektsiya a încercat să atragă muncitorii evrei în organizațiile revoluționare. Secțiile erau formate în mare parte din foști membri evrei ai Bundului, care în cele din urmă au aderat la Partidul Comunist Sovietic sub numele de Kombund în 1921, și ai Partidului Muncitoresc Socialist Evreiesc Unit. Evsektsiya a considerat că organizațiile sioniste rusești sunt contrarevoluționare și a făcut agitație pentru ca acestea să fie închise. Delegații la un congres sionist din martie 1919 s-au plâns de hărțuirea administrativă a activităților lor, iar asta nu din cauza agențiilor guvernamentale, ci din cauza comuniștilor evrei. La cel de-al doilea congres al Evsektsiyei, în iulie 1919, aceasta a cerut dizolvarea organizațiilor sioniste. În anul 1920, primul Congres sionist al întregii Rusii a fost perturbat de membri ai CEKA și de o reprezentantă a Yevsektsiya. La cea de-a treia conferință a sa, în iulie 1921, evreii membrii Yevsektsiya au cerut „lichidarea totală” a sionismului. Acționând împreună cu autoritățile sovietice locale, Evsektsii au organizat confiscări de sinagogi în Gomel, Minsk și Harkov, care au fost ulterior transformate în cluburi sau centre comuniste. Ei au luptat în special împotriva celui de-al șaselea Rabin Chabad, Yosef Yitzchak Schneersohn, care și-a îndemnat adepții să reziste până la ultima picătură de sânge încercărilor de dezrădăcinare a religiei care contravenea ideologiei comuniste, ceea ce a făcut ca mulți dintre ei să fie arestați și uneori uciși, provocând în cele din urmă arestarea chiar a Rabinului în 1927. Ce putem observa? Evreii comuniști au fost cei mai mari antisemiți. Yevsektsiya a încercat să își folosească influența pentru a tăia fondurile de stat pentru Teatrul Habima, catalogându-l drept contrarevoluționar. Teatrul a părăsit Rusia pentru a pleca în turneu în 1926, înainte de a se stabili în Palestina Mandatară în 1928 pentru a deveni teatrul național al Israelului. Yevsektsiya a fost desființată în anul 1929, sub pretextul că nu mai era necesară. Mulți membri importanți au fost uciși în timpul Marii Epurări de la sfârșitul anilor 1930, inclusiv președintele Dimanstein (executat). Demn de menționat este și faptul că acest președinte a fost un susținător constant al politicilor lui Stalin. Dimanstein a fost membru fondator al KOMZET, o agenție guvernamentală creată în 1924 pentru a promova munca agricolă evreiască. Ultima sa numire a fost cea de șef al Comitetului Central al OZET și editor al revistei OZET, „Tribuna”. În plus, Dimanstein a pledat pentru înființarea regiunii autonome evreiești în Extremul Orient rusesc. În 1935, Dimanstein a fost editorul unei cărți de propagandă intitulată: „Evreii în Uniunea Sovietică”. Din octombrie 1936, Dimanstein a fost unul dintre editorii Forpost, o revistă idiș din capitala Birobidzhan, capitala regiunii autonome evreiești. Pe blog este publicat un articol interesant despre „primul Israel”: https://www.cristoiublog.ro/primul-israel-a-fost-fondat-in-urss-de-tatucul-stalin/.

Dar să vedem ce era și Der Emes. Ei bine, „Adevărul” nu a fost un simplu ziar sovietic în idiș. Continuator al efemerului Di varhayt (tot „Adevărul”), Der Emes a început să fie publicat la Moscova la 8 august 1918. Editorul a fost Comitetul Central al Partidului Comunist Rus. Moishe Litvakov a fost redactorul-șef din 1921 până la arestarea sa în toamna anului 1937. După aceea, ziarul a fost condus de către un „comitet editorial” anonim. Din 7 ianuarie 1921 până în martie 1930 Der Emes a apărut ca organ al Biroului Central al Evsektsiya. În ianuarie 1939, campania împotriva culturii idiș în URSS a luat amploare, iar Der Emes a fost lichidat. Der Emes a fost un conductor al propagandei și ideilor sovietice îndreptate împotriva evreilor obișnuiți din URSS și din întreaga lume.

Cu toate mișcările amintite anterior se luptă mișcarea sionistă, un rival ideologic puternic. Sionismul este o mișcare naționalistă care susține înființarea și susținerea unei patrii pentru poporul evreu centrată în zona care corespunde aproximativ cu ceea ce este cunoscut în tradiția evreiască drept Țara lui Israel, care corespunde, în alți termeni, regiunii Palestina, Canaan sau Țara Sfântă, pe baza unei legături și a unui atașament îndelungat al evreilor față de acest pământ. Sionismul modern a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea în Europa Centrală și de Est ca o mișcare de renaștere națională, și ca răspuns la Haskalah, sau Iluminismul evreiesc. Ideologia sionistă includea negarea vieții evreiești din diaspora. Susținătorii sionismului îl consideră o mișcare de eliberare națională pentru repatrierea unui popor persecutat în patria sa ancestrală, iar Anti-sioniștii îl consideră o ideologie sau o mișcare colonialistă și rasistă.

După cum putem vedea, acest război se datorează unor mișcări de amploare, toate evreiești și totuși, toate creează conflicte între evrei. Un exemplu practic este cazul lui Yosef Yitzchak Schneersohn (https://www.lubavitch.com/rabbi-joseph-i-schneersohn-america-is-no-different/) . Schneersohn a luptat împotriva ateismului de stat al regimului comunist și a obiectivului acestuia de a eradica cu forța religia în întreaga țară. El și-a îndrumat în mod intenționat adepții să înființeze școli religioase, mergând împotriva „dictaturii proletariatului”, intrând în conflict cu evreii comuniști. Scapă de condamnarea la moarte și fuge în SUA, asta pe scurt. Ceva foarte interesant. În timpul vieții sale, Rabinul Schneersohn a înființat o colecție de cărți și scrieri religioase. După Primul Război Mondial, bolșevicii au găsit o parte din colecție și au mutat-o la Biblioteca de Stat a Rusiei. O altă parte a colecției a fost confiscată de către trupele sovietice din Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost mutată în arhiva militară a Rusiei. În 1994, șapte cărți au fost împrumutate pentru 60 de zile Bibliotecii Congresului SUA prin intermediul unui program de schimb interbibliotecar. Cărțile au fost date bibliotecii Chabad-Lubavitch, iar americanii au dorit prelungirea utilizării cărților de două ori, în 1995 și 1996, înainte de a refuza în cele din urmă să le returneze rușilor în 2000. Americanii au propus un schimb pentru posibilitatea de a păstra cărțile pe termen nelimitat, dar rușii au refuzat. În 2004, reprezentanții biliotecii Chabad-Lubavitch au intentat un proces împotriva Rusiei, revendicând cărțile rămase. În 2010, o instanță americană a admis cererea lor, pe care rușii au ignorat-o. Drept represalii, în anul 2011, factorii de decizie din Rusia au pus interdicția de a împrumuta opere organizațiilor statale ori non-statale americane. În 2014, judecătorul Statelor Unite Royce C. Lamberth a impus amenzi de 50.000 de dolari pe zi pentru că rușii au refuzat să returneze colecția Schneersohn de peste 12.000 de cărți și 50.000 de documente religioase. Întrucât rabinul Schneersohn nu a avut moștenitori, administrația din Federația Rusă susține că această colecție este o comoară națională a poporului rus. Un tribunal rus a decis că Biblioteca Congresului din S.U.A. ar trebui să plătească amenzi de 50.000 de dolari pe zi pentru refuzul de a returna cărțile. Cine ar fi crezut că Marile Puteri se luptă pentru cărți? Un imbold în plus ca să citiți mai mult și dumneavoastră.

Dar să trecem la niște exemple contemporane. În perioada pandemiei evreii ortodocși și ultra-ortodocși au refuzat să colaboreze cu statul:„… Bătălia de uzură a fost purtată cu litere mari și negre în ebraică pe afișe mari și albe în cele mai devotate cartiere evreiești din Israel. Aproape în fiecare zi din această iarnă, un nou pashkevil – afiș stradal în idiș – apărea cu un avertisment teribil împotriva vaccinului COVID-19. „Vaccinurile pentru corona sunt suspectate de conspirații întunecate și pericole grave”, spunea un afiș. „Cine știe dacă mai mult de o mie de oameni care au murit în Țara Sfântă, fie ca Atotputernicul să ne protejeze, ar fi rămas în viață dacă nu ar fi luat vaccinul”, deplângea un altul”. (https://www.npr.org/2021/04/22/988812635/how-israel-persuaded-reluctant-ultra-orthodox-jews-to-get-vaccinated-against-cov). Un alt exemplu ilustrativ: „…Viziunea antisionistă a grupurilor ultraortodoxe Neturei Karta și Satmar Hasidism percepe sionismul și înființarea statului Israel ca pe un act antimesianic, conceput și născut din păcat. Aceste grupuri neagă cu tărie însăși legitimitatea întoarcerii politice colective în Țara Sfântă și a suveranității evreiești. Pentru ei, aceasta este opera oamenilor, care încalcă jurământul de quietism politic al poporului evreu. Cu alte cuvinte, opoziția acerbă a acestor grupuri față de statul Israel nu este îndreptată împotriva naturii sale seculare sau a legilor și moravurilor sale, ci, mai degrabă, împotriva însăși existenței sale, indiferent de natura sa. În cuvintele regretatului rebbe Satmar, Yoel Teitelbaum, „chiar dacă membrii Knesset-ului [parlamentul israelian] ar fi drepți și sfinți, este o teribilă și îngrozitoare nelegiuire criminală să preiei răscumpărarea și să conduci înainte de a veni timpul. În această viziune antisionistă ortodoxă, așadar, singura speranță pentru statul evreu este distrugerea sa totală…”. (https://www.myjewishlearning.com/article/ultra-orthodox-anti-zionist/). Videoclipuri extrem de interesante și de utile pentru cei interesați de acest război, aparent invizibil: https://www.youtube.com/watch?v=me4FqdrmVBs – The Ultra Orthodox vs. The IDF: Israel’s Other Religious War. Și https://www.youtube.com/watch?v=FKplabTRuak – Rebel Rabbis: Anti-Zionist Jews Against Israel.

Concluzia? Evreii trebuie lăsați să se hotărască. Teoretic, au o mulțime de opțiuni. Pot să continue cu existența statului Israel. Pot să creeze un stat israelian în Ucraina (și nu exagerez absolut deloc), pot să continue să militeze pentru crearea unui stat israelian la nivel global. Naivii vor spune că este un subiect delicat. Chiar din contră, este ceva ce evreii dezbat intens. Rău-voitorii vor spune că este antisemitism. Total fals, este vorba despre acțiuni întreprinse exclusiv de către evrei, alături de anumite marionete, pentru evrei. Din punctul meu de vedere, ceea ce am scris aici este doar o anticipare. Războiul din evrei nu este o invenție sau o fantezie. Iar războiul nu mai poate să fie ignorat. Un mesaj special pentru rău-voitori. Pe blog s-a mai scris despre evrei: Jacob Saphir (https://www.cristoiublog.ro/romanul-care-a-indicat-ascunzatoarea-unei-colectii-din-vechiul-cairo/) și o să se mai scrie. De ce? Deoarece este ultimul blog care ar putea să fie acuzat de ceva negativ, iar o relație bună între români și evrei, o relație reciproc avantajoasă, atât material cât și spiritual, precum ar trebui să fie între toate statele cu care factorii de decizie din România intră în contact, nu este un moft, este o necesitate.

Alte materiale interesante: „Războiul din Ucraina aprinde dezbaterea israeliană asupra scopului unui stat evreiesc. Majoritatea ucrainenilor care caută refugiu în Israel sunt neevrei. Unii israelieni văd un imperativ moral de a-i primi, dar alții văd o amenințare la adresa caracterului evreiesc al țării. Unii politicieni și comentatori de dreapta au avertizat că fluxul continuu de neevrei în țară ar putea dilua identitatea sa evreiască. Bezalel Smotrich, un legislator de extremă dreapta, a avertizat că acceptarea de către Israel a refugiaților: „ar inunda statul Israel cu neamuri (străine)”. – https://www.nytimes.com/2022/03/23/world/middleeast/israel-ukraine-refugees-jewish.html The Jerusalem Post „testează terenul” – „Potrivit MEMRI, Mraweh Nassar a declarat că Occidentul i-a abandonat pe evrei pentru că proiectul sionist va eșua în doi ani. În opinia lui Nassar, aliații tradiționali ai evreilor – SUA și Occidentul – și-au dat seama că Israelul „se va sfârși” în doar doi ani, ceea ce i-a determinat să îl abandoneze. În consecință, potrivit teoriei sale, statul evreu și-a găsit noi aliați în Rusia și China, cu un nou obiectiv: crearea unui stat evreiesc în Ucraina. Acest lucru, la rândul său, va fi susținut de afirmații potrivit cărora Ucraina este adevărata casă a evreilor, care vor declara chiar că Ierusalimul biblic, împreună cu primul și al doilea templu, au fost de fapt situate în Ucraina…”. – https://www.jpost.com/international/article-703061. Și dubioasa relație dintre musulmani și evrei – https://www.youtube.com/watch?v=H-OGv-WHhUs.

P.S. Despre Hatikvah – Imnul statului Israel: Versurile piesei sunt adaptate după o lucrare a lui Naftali Herz Imber, un poet evreu care a scris prima versiune a poeziei în 1877, în timp ce era găzduit de către un cărturar evreu din Iași, România. Adaptarea muzicii pentru „Hatikvah” a fost pusă de către Samuel Cohen în 1888. Cohen însuși și-a amintit mulți ani mai târziu că a fredonat „Hatikva” pe baza melodiei din cântecul pe care îl auzise în România, „Carul cu boi”. Altă variantă: „Raoul Sorban: Imnul Israelului este Cucuruz cu frunza-n sus cules de tata. Interviu Costan Mandrila”