Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Reportaj | De sărbători, în Siliștea Gumești, numai curcile nu beau țuică

„Doamne, ce catastrofă o să fie! Ne vom strica de râs, nu alta!” (Ion Cristoiu)

„Revoluția în Vintileasa.” Această proză am citit-o mai demult în „Veselia Generală,” am recitit-o apoi de fiecare dată când mă duceam la țară acasă, în Siliștea Gumești pe timp de iarna în preajma sărbătorilor. Pe cristoiublog.ro, (https://www.cristoiublog.ro/veselia-generala-revolutia-in-vintileasa/) acum câteva zile, maestrul Ion Cristoiu a postat-o, fiind cea mai veritabilă și verificabilă mărturie a momentelor de acum 30 de ani, momente trăite de niște țărani din Vintileasa la Revoluția din 1989. Textul este o satiră, cea mai bună care s-a scris vreodată despre acele vremuri în care țăranul din Vintileasa și din Siliștea Gumești tăia porcul, topea untura, afuma slănina, sufla în mațele de cârnați, iar apoi le orâduia frumos în cămară. Avea un trazistor pe prispa casei la care asculta postul național de radio.

Ca să ajungi în satul Moromeților de sărbători, ai două posibilități: cu mașina personală, a unei rude sau consătean, ori cu microbuzul pe care-l iei din Autogara Militari. Lipite, unul de de altul, atât cât să nu se calce pe bombeuri, sunt două microbuze. Unul spre Grenoble, în Franța, altul spre Silistea Gumești, în Teleorman. Cel spre Siliștea are 16 locuri, plus șoferul. În rest, alte 20 de suflete stau în picioare, dar cu mâinile agățate de barele de sus ca în bisericile penticostale când se cântă gospel-uri. Nu se roagă nimeni, se atârnă fiecare de ce poate, o bară, un mâner de sacosă îndesată în locașul pentru bagaje. Toată lumea înjură în gând și privește la locurile goale rezervate din timp. Rezervat e mult spus, care urcă primul își aruncă papornița, căciula, haina sau ce are la îndemână pe câte un scaun, păstrând loc tovarășilor de drum; cei întârziați erau opriți la dughenele autogării după o pungă de covrigei sau dupa o bere ieftină la 2,5 litri. Să comentezi ceva, nu prea este indicat. E singura cursă directă spre Siliștea Gumești. Așa că, tovarăși, mai bine „stați liniștiți la locurili voastre”. Asudați de la muncă, trăznind a tărie turnată în bere, veseli din cale afară că ajung să mai bea și să mai bată și ceva pe acasă, respectiv, muierea sau copiii, se cuibăresc în scaunele microbuzului. Vin și doamnele, în pufoaice roz, cu guler de pisică mâțoasă. Scot de prin buzunare pungi de saleuri, pateuri, felii de pitzza, cipsuri pe care le ronțăie și le înfulecă preț de vreo 140 de kilometri, butonând și câutând manele și melodii populare recomandate pe distanțe lungi. Călătorii ocazionali sunt cei care bat spitalele Capitalei. Uscați, galbeni, fac naveta pentru o injecție. Nu s-a schimbat mai nimic, acum 30 de ani veneau cu RATA, trenul sau la ocazie.

Acum, prin gară în Balaci, care face legătura cu Siliștea Gumești trece doar marfarul, tren de călători nu mai există. Cam astea ar fi variantele de călătorie. Ar mai fi una, pe jos, ca Badea Cârțan.

De sărbători, în Siliștea Gumești, numai curcile nu beau țuică. Dar și pe acelea, de milă, ca să nu sufere, le bagi cu ciocul în pahar. Satul Moromeților e pustiu iarna, Crivățul obișnuit nu bate, doar o adiere tomnatică suflă peste toată Câmpia Română. Mai vezi câte un consătean, în izmene și cu căciula trasă pe-o ureche, ieșit să dea apă la animale. În rest, toți stau cuibăriți în burta sobei, trosnesc un cârnate între gingii, ori o fâșie de șoric. Un zaibăr rece, zeamă de varză, o mămăligă trântită pe cârpător și asta-i viața de la țară. De ieri, de acum și din tot timpul lor. Timp care, incredibil, tot mai are răbdare.

Pe vremuri era unicul și marele magazin din centrul satului, de la Monument, cel ridicat spre cinstirea eroilor neamului. Mall-ul cooperativist, unde oamenii muncii de la orașe și sate își cumpărau cuie, burlane, motorete mobra și sticle de lampă. Ce vremuri…

Un aspect interesant este comerțul din micul sat. În cei 30 de ani, vechile prăvălii apărute în buza democrației au dispărut una câte una, până și cea a lui IOCAN, ținută ani buni de Marian Țiganu, nepotul celebrului potcovar. Acolo se bea bere la sticlă, țuică, rom și unde găseai de la ciorapi de de damă, conserve de pește, până la hârtie de prins muștele, fel și fel de produse. Acum, în Siliștea Gumești există market sau super market – La Doi Pași. Adaptarea n-a fost prea grea, chiar binevenită. De ce să mai faci pâine în vatră, ce rost mai are să sădești roșii, ardei, varză, să pui cloșcă, când pe toate le găsești la market?

Costel al lui Măleanu este un alt exemplu de adaptabilitate. Jos pălăria în fața lui, sau căciula de astrahan, că acum e iarnă. Și-a făcut o stână în vale, lângă Pădurea Tina, și-a înmulțit oile, iar de vreo doi-trei ani le-a adaptat cerințelor europene. Altă rasă, alți bani și lapte mai mult.

„- Făi muiere, adu`, dracu`, căciula aia bună din odaie! Mă trage nașu` în poză cu oile. Stai, măi, nașule, să scot fesul ăsta!”

Un țăran venea, săracul …

Pe coastă la Armeanca, acum Strada Principală, e o tăblită impecabilă, prinsă în uluci, cum vii dinspre moara lui Aristide. Cu câteva vălătuci de fum ieșind din hornuri, satul e încremenit, pustiu, parcă părăsit. Pe coastă urcă un bătrân. Gătit într-o tunică a la Gogol, pe cap cu o căciulă rusească, fără emblemă, cu urechile legate sus și într-o rână, în picioare cu bocanci de armată, nădragi de postav strânși pe picior, barba albă și privire ratăcită. Pe dedesupt, două cămăși cu gulere tocite, greu de identificat dacă îi mai ajungeau și până la mâneci. Sigur, nu. Avea mâinile îndesate până la coate în paltonul pe care, probabil îl primise de pomană, ca, de altfel, toată garderoba. Cine să fie acest bătrân coborât din poveștile de iarnă? Să fie marele Tolstoi, fugit cu mințile răzlețe de la Iasnaia Poliana și pornit într-o călătorie spre marele șfârșit, să fie Moș Gerilă scăpat de la vreun azil din Maica Rusia sau un ostaș lăsat la vatră după marea revoluție din Octombrie? Nici una, nici alta. E nea Vasile a lui Greiere, pe care l-au prins la cârciumă și lovitura de stat din 1989 și cei 30 de ani de democrație, acum urcând coasta de la Armeanca gătit în cel mai vajnic oștean sovietic. Dintr-o curte vecină se aud guițături și un grohoit gâlgâind. Cineva belește alt porc din gospodărie, au venit și copii din Spania, de sărbători.

Plec spre București din Siliștea Gumești, 30 decembrie 2019, via Tătărăști de Jos, la un izvor care țârâie din dealurile îmbrăcate de rapiță și grâne întârziate și ajunge în șanțurile pline de pet-uri de unde rațele și gâștele cu foais gras-ul lor cu tot se bălăcesc. Aceste sunt doar câteva secvențe, surprinse acum de de la cumpăna dintre ani. Dacă v-au plăcut și mai vreți, accesați cristoiublog.ro. La mulți ani!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Reportaj | De sărbători, în Siliștea Gumești, numai curcile nu beau țuică”

  • Mi-a placut. Aveti har în ale scrisului, domnule Crivat!
    O corectura mica totusi: … „ratele si gâstele, cu FOIE GRAS-ul lor cu tot…”
    La multi ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *