Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

Reportaj-interviu. Cu Ion Cristoiu la microfon, despre viața în pandemie, exercițiul mondial de manipulare. Despre celălalt Ion Cristoiu, Bulgakov și Stalin

Într-o sâmbătă din luna asta, să tot fi fost 12 trecute fix. Cam pustiu prin București. Am înțeles-o cu pandemia și cu stările de urgență și alertă, dar ăia care au stat în casă și s-au lamentat un an întreg că nu pot ieși pe bulevard, doar în balcon, tot în casă?! E frig, vreo câteva grade cu minus, atât cât să ți se lipească nările. Dar, în rest, rece, frumos și tare veselă arată capitala noastră.
― Unde mergem? mă întreabă taximetristul. Pe Nicolae Iorga, nr. 5. Butonează preț de vreo câteva minute pe telefon, caută, rostește, apoi strigă de-a dreptul la aparatul surd, numele străzii.
― Ce număr ați spus? Cinci, cinci! Și mai răcnește odată în bucata de plastic prinsă de bord. E pe lângă Biblioteca Academiei, îi spun eu, ca zonă de orientare.
― A cui?
― Pe-aci să faceți la dreapta și mă lăsați pe colț.

Ajung la destinație, o clădire mare din sticlă și fier, cu vreo jumătate de oră mai devreme. Niciodată, sau aproape niciodată cât am lucrat în presa cotidiană nu ajungeam la fix undeva, oriunde. Întotdeauna după ce se „stingea” incendiul. Din comoditate pe de o parte, pe de alta din curiozitatea de a surprinde ce nu văzuseră alții. Acum, după ce au trecut anii, vin tot timpul mai devreme.

― Bună ziua! Dumneavoastră?
― Bună ziua, sunt cutărică și am o întâlnire cu domnul Ion Cristoiu, pentru un interviu.
― Să trăiți, îmi spune un domn cumsecade din spatele unui birou de recepție, îndreptând-și spatele ca la apelul de dimineață.
― Urcați, mi-a spus că o să veniți. Urcați primele două etaje, pe primul nu-l puneți la socoteală, că acolo e baia, urcați…

Urc și văd cu fiecare etaj birouri din sticlă, câte 2-3 tineri în fiecare, râd în jurul unui laptop. Am trecut de baie. Las masca ușor sub nas, că nu mă vede nimeni, mai răsuflu un pic. În capul scărilor un birou. Trag masca, bag capul prin deschizătură și întreb:
― Bună ziua, mă scuzați, caut biroul domnului Ion Cristoiu…
― Stânga, faceți stânga pe aici.

O ușă de sticlă, de fapt tot biroul este înconjurat de sticlă, ca un studio de radio ori televiziune, un reflector cu abajur în dreapta. Aici e. O trag, o împing, ușa. O trag în cele din urmă, și la plecare am avut aceeași problemă. Maestrul mă aștepta cu jumătate de oră mai târziu, eu am venit cu jumătate de oră mai devreme. Am mai câștigat o oră împreună!
― Ați venit mai devreme îmi spune maestrul calm, punând de-o parte o carte, încercând să se rupă de ceea ce citea.
― Este fascinat, îmi spune, dialogul lui Stalin cu Bulgakov, din Vinerea Mare. Tocmai reciteam jurnalul lui Mihail Bulgakov, și-mi arătă o carte cu coperți negre și litere roșii.

Continuă să-mi spună despre o întâlnire dintre Stalin și marele scriitor, dar una imaginară, chiar mistică, ca dintre Isus și Pilat din Pont, în romanul „Maestrul și Margareta”.
― Avea mari probleme financiare, deși piesa sa, „Zilele Turbinilor”, a avut succes, fusese văzută de Stalin de vreo 20 de ori. Stalin se ducea frecvent la teatru. Și mai avea un obicei, să sune. Bulgakov nu mai avea bani și voia să se angajeze secretar literar la Teatrul de Artă din Moscova și…

…Și eu, după ce am urcat câteva zeci de scări, nu credeam că stă atât de sus, gătit ca pentru iernile din Siberia, cămașă, vestă și o dulamă pufoasă ca nu să deger pe drum, nădușit, mă uitam la domnia sa fascinat, dar mai ales încurcat. Fascinat de fascinația și pasiunea cu care povestea.
Ziceam doar: Da, da și extraordinar, altceva nu-mi venea în minte!

Păstrând distanța regulamentară, eu la un capăt, maestrul la celălalt al unui birou care aducea cu pupitrul de comandă al lui Jean Luc Picard din Star Trek, reportofonul digital pe care îl verific din cinci în cinci minute, o spaimă mai veche din tinerețea mea jurnalistică, când se prindea banda, ori tocmai atunci te lăsau bateriile, a stat lângă domnul Cristoiu, nesupravegheat. La un moment dat, s-a oprit. De aici a început marea lecție despre gazetărie, după care se poate face și un curs la universitate, o lecție predată de Ion Cristoiu, când scriitorul, când vedeta, adică jurnalistul. Pentru că are un mare regret, cel mai mare. Că a dat scriitorul pe gazetar. Acela că a decis să fie un pic vedetă și i-a plăcut. Cui nu i-ar plăcea. Emisiuni tv, celebritate, un întreg tăvălug care te prinde sub el și care i-a furat scriitorului Ion Cristoiu… timpul. Regretă, dar dacă-l provoci vorbește cu pasiune de începuturi, de primul debut la Viața Studențească, de revista Teatrul, de momentele din 1989 și imediat după când scria atât de vizionar, de primul ziar privat din România în care avea o tabletă săptămânală, apoi de Expres Magazin, Evenimentul Zilei, Național, Azi, Cotidianul, apoi televiziunile.

Studiourile lui Ion Cristoiu

Sunt în cel de-al treilea studio al domnului Cristoiu, după ordinea înființării. Monitoare, cabluri, fire, microfoane (nu de-ale la care vă gândiți!) manuscrise, cărți, pipe electronice și bateriile aferente (maestrul a renunțat de mulți ani la fumatul tradițional), pixuri și stilouri cu diferite cerneluri și culori, block-notes-uri, unul mic cât palma unui copil, atât cât să intre în buzunarul de la vestă. Un interviu și asta am învățat-o de la domnia sa, printre multe altele, „este cel mai bun mijloc de a-mi satisface curiozitatea, înaintea cititorilor vreau eu, personal, să aflu răspunsurile, să știu”. Nu sunt nici la primul și nici la ultimul interviu pe care i-l iau. Sper doar să n-o zbârcesc vreodată și să mă transform într-un guguștiuc sau o fătucă și să-l întreb, senin, Ce mai faceți, domnule Cristoiu!? Revenind la studiourile lui Ion Cristoiu. Scriitorul care a tocit zeci de ani, peste 30 la număr, băncile Bibliotecii Academiei Române, înconjurat de cărți, manuscrise, publicații prinse în cotorul presei românești de la începuturi până în prezent, locul 85, unde și-a scris editoriale între două lecturi și conspectări cu creionul în mână, a adunat informație, a selectat-o, s-a văzut brusc, cu pandemia asta, izolat. Îmi aduc aminte, acum vreo 3-4 ani, venisem pentru un interviu la BAR, nume conspirativ, nu? Dl. Cristoiu trăgea după sine un troler plin cu cărți, de fapt un geamantan uriaș. Șansa a făcut să-l vizitez acasă, tot pentru un interviu. I-am văzut biblioteca și mă întrebam ce mai caută, de ce mai are nevoie. Primul studio și l-a făcut acasă, la birou, chiar la începutul nebuniei, un mini platou de filmare, cu un singur invitat, permanent, încadrat de rafturi cu sute de cărți citite și răscitite, dosare, manuscrise etc. După domnia sa s-au luat toți. Și-au găsit cel mai bun loc din casă/vilă, iar în spatele lor, evident, cărți peste cărți, tablouri, iar cărți, un ficus sau o buruiană agățătoare ca să întregească decorul. Cel de-al doilea studio, la Sinaia, un perete de cărămidă ciuruit în spate, simbolic, zidul de la Târgoviște. După asta nu s-a mai luat nimeni. Ce chestie!

Cu Ion Cristoiu despre pandemia de coronavirus, ca exercițiu planetar de manipulare

Dragi cititori, alături de scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu, vă propunem un exercițiu de imaginație. V-ați fi închipuit în zorii anului trecut că vom trece prin ceea ce am trecut? Prin ianuarie, abia ne dezmeticeam după sărbătorile de iarnă când, din China, dintr-o provincie de care nu auzise nimeni până atunci și nici n-ar fi auzit dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat – Wuhan – câțiva cetățeni se îmbolnăvesc cu un virus mortal luat de la lilieci. Lilieci mai mâncaseră și până atunci, de fapt cam asta mâncau, alături de alte animale, reptile și insecte. Guri multe, hrană puțină. De la cei câțiva cetățeni s-a luat la câteva zeci, apoi ăștia au călătorit în străinătate, sau alții au venit pe la ei, ca turiști. De la zeci au devenit sute, de la sute la mii, sute de mii și milioane.

Cred că n-a fost suflet sau închipuire omenească care să nu înjure cu năduf marele popor chinez. Dacă vedeai un chinez la televizor îți cășuna pe el ca pe hoții de cai! O întreagă planetă a fost zguduită de un seism teribil, pandemic, medical, care a schimbat scara valorilor umane, a ucis nemilos și îmbolnăvit sufletește, fizic, sociologic și psihologic milioane de oameni, a restrâns libertățile de mișcare, ne-a izolat de copii, de părinți, de bunici, de tot ceea ce ne făcea înainte oameni normali. Ne-a schimbat! Ca în vreme de război! Dar, cel mai teribil a scos această pandemie din omul modern și civilizat, așa cum orice mare tragedie mondială a făcut-o de-al lungul timpului, toate trăsăturile primordiale. Sub frumoasă tencuială a civilizație zace cărămida origina(l)ră. Mai plastic spus, citându-l pe domnul Ion Cristoiu, cu trimitere la Erich Maria Remarque, care se referea la anii primului război, spunând că sub stofa pantalonului de lux, călcat la dungă se ascunde, de fapt, tot părul de maimuță. Ce a fost, de fapt, și ce ne așteaptă în continuare, vedeți mai jos, alături de maestrul Ion Cristoiu, gazetarul și scriitorul pe care îl înjură toți, dar îl citesc și-l ascultă pe rupte!

Ionuț Crivăț: Domnule Ion Cristoiu, zilele acestea „îi face de-un an” pandemiei de coronavirus, îi luăm moțul cum se spune. Acum că s-au mai liniștit apele și putem judeca la rece, vă întreb: prin ce am trecut?

Ion Cristoiu: Am trecut printr-un exercițiu planetar de manipulare, de extindere la nivelul planetei a paranoiei teroriștilor din decembrie 1989. Pandemia, virusul a existat, însă pericolul întruchipat de acest virus a fost exagerat uriaș prin manipulare, așa cum și teroriștii din decembrie au existat, în sensul că au fost maximum zeci inși care trăgeau de ici ― colo ca să poată întreține atmosferă de terorism. În rest, era o aparatură care simula toată nebunia focurilor precum și manipularea prin Televiziunea Română. Foarte important de precizat, pentru a înțelege manipulare, este că Teodor Brateș și cei din jurul său nu făceau parte din piesă. E o prostie să se creadă că ei știau ce se întâmplă cu adevărat. Ei chiar erau convinși că teroriștii au ajuns la etajul 1 al Televiziunii Române, că apa de robinete este otrăvită și multe altele. Cineva îi manipula. La fel a fost și acum.

Am avut un virus, nu cred că mai tare decât o gripă puternică, căruia i s-a exagerat contagiozitatea și pericolul. Totul a început – se poate scrie o carte, mai solidă decât una despre teroriști, despre cum a avut loc exagerarea― prin prezentarea unor filmulețe false din China în care îi vedeam pe oameni cum cădeau din picioare pe stradă; după aceasta a urmat evacuarea cetățenilor străini din China cu avioane speciale, iar la urmă imaginile cu izoleta. Izoleta a făcut parte din brusca exagerare a contagiozității. Virusul părea că vine de undeva din spațiu, de pe Marte, iar dacă scăpa din izoletă sau dacă îl atingeai pe cel bolnav, te îmbolnăveai și tu imediat. După aceasta a urmat confirmarea unei reguli, a unei legi nescrise pe care mi-a explicat-o Alexandru Beleavschi, corespondentul Radio România Actualități la Moscova, unul dintre cei mai buni corespondenți din lume în capitala rusă. I-am luat un interviu prin iunie anul trecut, când ruși se pregăteau să iasă din pandemie. La ei, cum televiziunile sunt aproape de Stat, au acționat în felul următor. În prima fază, când era nevoie de exagerarea pericolului, televiziunile transmiteau, ca și la noi, din camerele de gardă: medici care ieșeau rupți de oboseală de la terapie intensivă, cu urma măștilor pe chip, asistente care spuneau că își dau duhul, că nu se mai poate etc., care arătau radiografii cu plămâni perforați. În faza a doua a crizei sanitare, cadrul se muta pe oameni care s-au însănătoșit, nu mai vedeam intubări, resuscitări și camere de gardă. În pandemie, la noi, același lucru, mai țineți minte?

Toată, întreaga situație confirmă această deja axiomă a mea privitor la manipulare. Mă întreba cineva zilele trecute când terminăm cu pandemia. Păi, uitați-vă la televizor. Mai e pandemie la televizor? Nu, nu mai este. Nu mai sunt nici breaking-news-uri pe burtiere televiziunilor, nu se mai fac testări, oamenii stau acasă, nu mai mor de Covid 19. Vedetele, chiar dacă zic ele că se îmbolnăvesc, nu mai sunt dramatice, nu se mai lamentează pe la televizor de cum au suferit și cum erau să moară. A fost un exercițiu de manipulare făcut perfect, mai bun decât cel cu teroriști din decembrie. Și, uimitor, în condițiile în care se spune că ai o presă internațională, mondială, liberă, necenzurată, ai rețele de socializare.

Acum, după părerea mea, se va ieși din starea de pandemie, virusul v-a exista, ca și cel gripal și ca multe altele, oamenii se vor îmbolnăvi ca și până acum, ca de gripă, răceli, guturai. Cei care vor fi grav bolnavi de altceva vor muri sau vor supraviețui cu greu, altora nu li se va întâmpla nimic. Oricum, în momentul în care nu se va mai vorbi în presă, la televizor și mai ales nu vor mai ieși oficialitățile cu vești alarmante, pandemia va înceta să mai existe.

Ionuț Crivăț: Maestre, presa românească s-a comportat profesionist, chiar și din punctul de vedere al manipulării? Adică a făcut o manipulare ca la carte sau a fost un fel de Conul Leonida față cu reacțiunea!?

Ion Cristoiu: Presa română n-a dovedit un profesionalism al manipulării deoarece la poporul român nu este nevoie. Eu cunosc foarte bine, pot să spun că sunt un specialist în ceea ce se numește inventarea pericolului. Am studiat foarte mult― pentru Istoria literaturii proletcultiste – așa zisul dușman de clasă și știu, că la un moment dat, se poate crea o isterie, un pericol, asta a fost și exercițiul planetar prin care am trecut. În anii `50, în blocul comunist, se vorbea despre dușmanul de clasă, în schimb, în occident, în vest, era sperietoarea Moscova. Când s-a prăbușit comunismul s-a dovedit că 50% erau exagerări ale pericolului rusesc, rachete performante, tehnică militară. Americani știau că rușii nu stau chiar așa de bine, dar peste tot apăreau exagerări de genul cum se va distruge planeta și ruși fac și dreg în sensul acesta. Au venit anii `90 și s-a inventat pericolul terorist, mai țineți minte! Asta pentru a justifica existența și rostul NATO. A dispărut pericolul terorist acum, nu vedeți că și jihadiști sunt în pandemie, nu mai organizează atentate, nimic. Nu mai sunt emigranți, e foarte interesant, nu? S-a oprit valul de emigranți veniți în Europa din zonele arabe de conflict.

Ionuț Crivăț: Care va fi atunci următorul exercițiu planetar?

Ion Cristoiu: Următorul, pariez cu tine, va fi cel cu schimbările climatice. Îl și văd de pe acum, pentru că se schițează. Probabil se va face o legătură cu pandemia de coronavirus. Vor apărea, ici-colo, articole, de regulă în reviste de prestigiu, științifice și academice că, de fapt, bariera dintre lilieci și om a fost ruptă din cauza schimbărilor climatice. Asocierea cu schimbările climatice, făcută de oamenii de știință, va fi preluată de mașinăria planetară mediatică. Vor descoperi că inclusiv de la pisici sau mai știu ce alt animal se poate rupe bariera. Capriciile vremii, ghețarii care se topesc, vine apa peste noi, verile tot mai călduroase, iar iernile aproape inexistente reprezintă o direcție, dar nu pe asta se va merge pentru că e destul de puțin ațâțătoare. Nu, vor merge pe ideea de boli. Adică, urmare a poluării excesive, furnicile vor transmite cancerul sau mai știu eu ce. Și astfel, se va inventa foarte repede un pericol, un pericol care ține de instinctele vitale ale omului. Nu cele legate de libertatea presei sau de exprimare. Ce, omul de Neanderthal era preocupat de libertatea de expresie? Acestea au venit odată cu evoluția societății moderne, dar la ele se poate renunța foarte ușor. Se vor urmări aceste direcții pe aspecte vitale― sănătate, viață, moarte. Următorul pericol va merge tot în sensul abolirii libertăților.

Ionuț Crivăț: Cum a petrecut Ion Cristoiu pandemia?

Ion Cristoiu: La început mi-a fost foarte greu pentru că au închis Biblioteca Academiei, unde mergeam de peste 40 de ani, și unde voiam să îmi fac un fel de ordine în documente, deși am acasă o bibliotecă care întrece în materie de modernitate pe cea a Academiei care este, de altfel, foarte bună ca fond documentar până în 1989. Am dezvoltat cristoiublog.ro, l-am transformat într-o platformă media. A fost și un lucru bun în pandemie. Am descoperit televiziunea la distanță. Perfecționând cristoiublog.ro am făcut cristoiuTv. Mi-am amenajat un studio, nu numai aici unde suntem acum ci și acasă, la birou, în bibliotecă. Fiind acționar la Mediafax și la inițiativa lui Adrian Sârbu mi-am făcut aici un studio care îmi dă posibilitatea să fac 200-300 de metri până acasă și invers. Aproape că sunt ca la Biblioteca Academiei, poate chiar mai bine, pentru că pot să lucrez sâmbăta și duminica.

Cum a apărut cristoiublog?

Ion Cristoiu s-a reinventat, cum s-ar spune, pe perioada pandemiei. A creat, de fapt a dezvoltat www.cristoiublog.ro , care a început ca un hobby. Acolo a cooptat câțiva oameni talentați, nu neapărat gazetari sau scriitori, sau pe lângă ei, medici, avocați, sociologi, istorici etc. În vremuri de constrângere socială și restrângere a libertăților, cenzură, prostie omenească, deșertăciune, apare o opinie, o părere altfel, alta decât cea pe care o poartă gloata în furci. Așa este și cristoiublog. Viața, în pandemie, s-a mutat în online. Blogul este acum o mare platformă media, de fapt o gazetă online. Cu știri, editoriale, reportaje, analize, clipuri video, fotoreportaje și, bineînțeles, pastila video și editorialul. La scris și la urmărit, ca la „miliție”, orice știre, orice zvon, orice apariție mediatică a unuia sau a altuia, stă cel mai bun reporter și jurnalist din ziua de azi, Cora Muntean, redactorul șef al blogului. La butoane, adică la panoul de comandă, cuplează, înregistrează, transmite, te conectează pe Skype, pe Zoom, într-un cuvânt regizorul și producătorul este Adrian Cristoiu.

Cum scrie Ion Cristoiu, v-ați întrebat?

Pentru fiecare carte pe care o scrie, fie ea de reportaje de călătorie, eseuri ori publicistică se documentează în draci. Citește, adună, cercetează, compară. Cărțile nu se scriu doar din cărți așa cum se spune. Spre exemplu, despre Imperiul Otoman are tot ce-a apărut în momentul de față la noi și pe plan mondial. Acum, mai nou, este pasionat de Imperiul Mongol, de toată istoria acestui fenomen. A, și de Marco Polo și ale sale călătorii prin cele țări asiatice. Apropo de călătorii, ce mai mare tristețe pentru domnia sa este aceea că nu a mai merge în călătoriile culturale pe care le făcea înainte de pandemie. Dacă se apucă să scrie o carte, având un subiect în față, pare simplu la prima vedere. Dar stați să vedeți, acel subiect se rostogolește, iar dintr-un ghem devine un ditamai balot.

La fel face cu orice carte și orice lucrare de care se apucă și își pune, culmea, în gând s-o și termine. Până și cu o prefață la o carte. Scrie 10 pagini, apoi, mai scrie 10. De la zece a ajuns la treizeci, apoi la 100 și tot așa, dintr-o prefață a mai scris o carte. Are vreo 10 restanțe până acum.

V-ați întrebat vreodată cum scrie Ion Cristoiu, are un obicei anume, o tehnică, un tic, ceva? Cum face? Se pune la masa de scris, la birou, cum s-ar zice, care este împărțită în două. Una la care scrie pe tastatură, cu zece degete, cea a jurnalistului. Cum o fi făcând chestia asta, ca un pianist? Îmi spune că, de cele mai multe ori, când scrie nici nu se uită. Degetele aleargă asemenea gândului și minții pe claviatură tastaturii, iar la sfârșit corectează eventualele greșeli. Are și o tastatură mișto, curbată pe mijloc, bate la zece degete, ca și cum ar da din aripi când scrii la ea. Cea de-a doua masă sau dimensiune este cea a scriitorului. Pe ea are o lampă cu picior, rabatabilă, este plină manuscrise, printuri și copii xerox, cărți peste tot. Acum lucrează la o carte, în mai multe volume, evident, în care își adună toate textele publicate, de la al doilea debut, de după 1990. La masa respectivă scrie de mână, cu stiloul. A revenit la scrisul de mână, care îi lipsea. Îi place să scrie de mână, deși e înconjurat de toată tehnologia de comunicare on-line, de ultimă generație, fiind un mare cunoscător și pasionat de toate device-urile, gadget-urile și năzbâtiile care apar acum.

Atunci când nu vorbește și scrie despre Cîțu-mîțu, Iohannis, Cavalerii Apocalipsei, vaccin și rapel, coronavirus, Tilișcă, Cioloș, Barna sau Bârnă, că e foarte înalt domnul acesta (în dex ― trunchi de copac, cioplit, fățuit cu barda și folosit în construcții), și alte personaje mondene și moderne se transformă în celălalt Ion Cristoiu. Scriitorul, pasionat de istoria imperiilor ce-au fost, despre seriale pe care le urmărește sau le-a urmărit pe Netflix sau pe History, Urzeala Tronurilor, Vikings, Marco Polo, citează și citește la pastila tv, pe cristoiuTv, din Sadoveanu, Preda, Arghezi, Șeicaru, Bulgakov. Și, apropo…

…La vreo câteva zile, după ce începusem să citesc din „Maestrul și Margareta”, un roman teribil, Bulgakov un Gogol (scriitorul meu preferat) scăpat din Rusia imperialistă în cea comunistă, dar cu alte subtilități, mult mai fine și mai înspăimântătoare și, evident cu un grotesc… ( „Nasul” lui Gogol și „Motanul” lui Bulgakov) îl sun pe domnul Cristoiu, și-l întreb:
― Domnule Cristoiu, chiar l-a sunat Stalin pe Bulgakov?
― Da, chiar l-a sunat. Stalin avea deprinderea asta, ca să-și încerce puterea, suna personal. Convorbirea a continuat, domnia sa fiind și un povestitor extraordinar odată ațâțat.

P.S.: Dialogul între cei doi, Stalin și Bulgakov, îl puteți reciti pe cristoiublog în articolul doamnei Sabina Ivașcu, „Arhiva Afectivă. Bulgakov – Rog guvernul URSS să-mi ordone să părăsesc de urgență granițele”, din 19 septembrie 2020.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *