România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

România nu este o țară ieftină

A lăsat America pentru România, unde timp de 8 luni a fost șomer și a trăit din economii. Soția lui, americancă de origine coreeană, nu este foarte încântată de țara soțului ei. Din cauza infrastructurii, dar și a prețurilor mari de la noi. Directorul, provizoriu, al Poștei Române, Valentin Ștefan, a vorbit despre aventurile trăite prin lume, înainte de a se întoarce în țară în emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu” la Gândul. Spune că a luat decizia pentru că ar vrea să facă ceva pentru România. Și a început cu instituția-dinozaur.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „România nu este o țară ieftină”

  • Într-adevăr România nu este o țară ieftină ! Simplii cetățeni abia se descurcă in fața vieții prin hățișul de facturi și alte cheltuieli necesare traiului ! Îmi plac foarte mult Țările Nordice și mi-aș fi dorit să călătoresc acolo ,dar cu venitul meu nu îmi permit nici măcar cheltuielile pentru o singură zi ! !Un interviu foarte interesant, domnule Cristoiu ! Vă mulțumesc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *